bookblog.ro

Totalitarism de catifea

Scris de • 26 December 2012 • in categoria

Titlu: Între două lumi
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 496
ISBN: 978-606-588-170-9
Cumpara cartea

O dată în plus, ca şi mai devreme, când o zărise pentru prima dată, Radu conştientizase magnetismul feminin pe care-l emana şi care-l copleşea. „Şi ce dacă-i româncă?, se întrebase în sinea lui. Ce, toate româncuţele din Paris or fi spioance?!” Încerca să-şi domine starea de paranoia instituţională pe care i-o inoculaseră anii trăiţi într-un sistem totalitar şi dictatorial.

Redactat în aproximativ zece ani și în urma unor cercetări minuțioase, primul roman al Claudiei Moscovici, Între două lumi („Velvet Totalitarism”) este o comparație între două sisteme politice ale anilor ’80, totalitarismul est-european și democrația din Statele Unite, pe fondul dramei unei familii. Sunt urmărite viețile individuale ale personajelor, ieșind în evidență trei femei remarcabile - Eva, Ioana și Irina - în care se oglindesc schimbările aduse de secolul douăzeci.

Ce este totalitarismul de catifea? Departe de impresia pe care o lasă numele, de ceva blând, plăcut, e mai degrabă perfid, este acel ceva care îți cruță viața, dar îți omoară sufletul. „Totalitarismul de catifea” este acea sintagmă folosită în scopul descrierii constrângerilor impuse cu referire la exprimarea valorilor liberale, în același mod în care „corectitudine politică” se referă la lipsa de libertate a exprimării valorilor conservatoare în adevăratul sens al cuvântului. Așadar, în ceea ce se considera a fi o epocă a luminii, condițiile din România erau cumplite, sistemul le fura oamenilor nu viața fizică, ci îi distrugea psihic, lipsindu-i de orice hrană spirituală.

Nu știu alții cum sunt, dar eu mereu am considerat că literatura fictivă poate fi o sursă de mai mare încredere în ceea ce privește istoria, decât așa-numitele scrieri de specialitate. Un astfel de roman este cel al Claudiei Moscovici, fiind inspirat în mare parte de cartea lui Vladimir Tismăneanu - Stalinism pentru eternitate (inclusă printre cele mai bune lucrări despre istoria politică românească). Adăugând și influența lui Middlesex, de Jeffrey Eugenides, autoarea transformă o carte ce ar fi putut cădea cu ușurință în sfera plictisului, repetiției și a informativului, într-o poveste captivantă împletită cu un segment istoric solid și o puternică notă personală, sporind efectul emoționant produs asupra cititorului.

Între două lumi este un roman complex cum rareori putem întâlni în ezescrierile axate pe perioade tulburi din istoria unui neam. Cea mai evidentă este latura de ficțiune istorică, dar nu lipsește nici aerul misterios al poveștilor cu spioni, peste care se adaugă o pronunțată notă autobiografică ce poate fi remarcată încă din primele pagini. Toate acestea se împletesc și cu o poveste de iubire în trei ipostaze, în primul rând iubirea pentru țară, apoi cea pentru familie, dar și dragostea ivită între câteva personaje - foarte reușite, în urma clădirii lor sub inspirația unor persoane reale.

Setat între anii ’70 și revoluția din 1989, pendulând între Bucureşti, Timişoara, Paris și alte oraşe din Statele Unite, acest roman surprinde povestea supraviețuirii în teroare, suspiciuni și umilință. Drama reunirii la care visează o familie prinsă în vâltoarea unor evenimente ce nu le pot controla creionează o poveste tulburătoare despre tratamentul inuman la care au fost supuși românii: „Emigranţii din Europa de Est, ca nişte căţei vagabonzi preluaţi de organizaţiile de protecţie a animalelor, trebuiau să petreacă mai întâi două săptămâni în Italia, să-şi facă injecţiile de imunizare acolo şi să-şi pună actele în ordine, înainte de a fi acceptaţi, într-o stare corespunzătoare de dezinfectare de comunism, în Statele Unite.”

Orice s-ar zice, cred că nu sunt vreodată prea multe cărți care să trateze realitățile comunismului și este important mai ales pentru noi, generațiile de după ’90, pentru păstrarea memoriei culturale, să existe scriitori care să-și transpună amintirile în scrieri de ficțiune istorică. Crescând detașați de un trecut care ne-a modelat viețile fără să știm, avem nevoie de astfel de lecturi pentru a putea înțelege mai bine trecutul, trăind cum se cuvine prezentul.

  • Plusuri

    Un subiect istoric prezentat în mod captivant
    Personaje multidimensionale, credibile, cu care cititorul poate empatiza cu ușurință

  • Recomandari

    În primul rând celor interesați de regimul opresiv prin care a trecut România, dar îmbinarea de roman de dragoste cu un thriller politic și unul polițist, sunt aspcete ce o fac accesibilă și pe placul unui pumblic mai larg

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Ultimul patriarh

Copyright ©2011 Bookblog.ro