bookblog.ro

Tragedie pe „Acoperișul lumii”

Scris de • 9 May 2013 • in categoria

Titlu: În aerul rarefiat
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-558-6
Cumpara cartea

„Aceasta este esența dilemei cu care se confruntă toți cei ce vor să escaladeze Everestul: ca să reușești trebuie să fii extrem de motivat, dar dacă ești prea motiva, poți muri. Mai mult, mai sus de 7925 de metri linia dintre entuziasmul necesar și dorința nechibzuită de a ajunge în vârf devine extrem de ușor de trecut. Prin urmare, povârnișurile Everestului sunt presărate cu cadavre”.

Jon Krakauer este un jurnalist care a făcut parte dintr-una din expedițiile ce au participat în Aprilie-Mai 1996 la escaladarea vârfului Everest. Dintre membrii celor 10 expediții participante (ele de fapt au fost în total 14, însă două și-au început escaladarea prin partea Tibetului, iar alte două au fost „solo”, cea norvegiană fiind chiar formată dintr-un singur alpinist, Petter Neby), mulți au fost lipsiți de noroc, acel Mai al anului 1996 fiind cel mai ghinionist an al ascensiunilor celebrului vârf. În final 16 cățărători și-au pierdut viața în timpul ascensiunii sau din cauze direct legate de ea. „Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperișul lumii, patru, incluzându-l și pe Hall, au murit […] Până am ajuns la tabăra de bază, nouă cățărători din alte patru expediții deja muriseră și până la sfârșitul lunii urmau să mai piară încă trei”.

Evenimentul

Jon Krakauer, un alpinist experimentat, și-a dorit încă din copilărie să escaladeze cel mai înalt vârf din lume, Everest, însă știa că nu are nicio șansă dacă avea să încerce să o facă de unul singur. Așa că a insistat, alături de Scott Fischer, pe lângă redactorul Brad Wetzler de la Outside să fie inclus în expediția care se pregătea pentru luna Mai a anului 1996. Jon Krakauer a reușit să ajungă, surprinzător însă, nu pentru Mountain Madness, echipa lui Fischer, ci pentru Adventure Consultants, expediția australianului Rob Hall. Intenția declarată a jurnalistului era aceea de a observa cât de bine pregătiți sunt ghizii acestor expediții și cât de sigur este să încerci să escaladezi cel mai înalt vârf din lume ca simplu turist, având o pregătire minimă în domeniu.

Expedițiile

12 expediții au ales acel sezon pentru a escalada vârful dinspre Nepal. În afară de cele două menționate deja, a mai fost și expediția IMAX (în 1998 IMAX a lansat filmul Everest, în care apar imagini cu Ed Viesturs ca actor principal, filamte în sezonul din 1996, după ce ascensiunea celorlalte două expediții avusese loc deja, și în care este amintită cumplita tragedie de la începutul lui Mai), și cea taiwaneză, condusă de „Makalu” Gau Ming-Ho (despre care toți au spus că gradul ridicat de incompetență al ghizilor și dezordine care domnea în tabără au făcut din ea cea mai periculoasă expediție din sezon). Autorul menționează la un moment dat în carte motivele principale ale tragediei ca fiind orgoliul și lipsa de organizare. Anumite decizii care păreau Ok la momentul la care au fost luate s-au dovedit greșeli foarte grave mai târziu (precum cea a șerpașului Lopsang de a o ajuta pe Sandy Pittman, client al expediției, care „a fost unul dintre multele lucruri mărunte care s-au adunat încet și imperceptibil și care au dus la o situație critică”).

Tragedia

Ce s-a întâmplat de fapt? Evident, Jon Krakauer scrie o carte de 300 de pagini (precedată de un articol de 17 000 de cuvinte în revista Outside) pentru a povesti ce anume s-a întâmplat și chiar și așa rămân lucruri neelucidate. Totuși, o imagine destul de clară ne este oferită, chiar dacă „derularea evenimentelor [a fost] incredibil de complexă, [iar] amintirile celor care supraviețuiseră, deformate de epuizare, lipsă de oxigen și șoc”. Deși ascensiunea nu a ridicat foarte mari probleme (exceptând câteva situații în care a fost vorba de probleme de sănătate a membrilor expedițiilor, care au recidivat din cauza altitudinii, a frigului și a epuizării), în special datorită programului de acomodare cu altitudinea al lui Rob Hall, în timpul ei s-au acumulat, în viziunea lui Jon Krakauer, o serie de situații care au devenit probleme și care au dus spre final la tragedie. Un exemplu a fost decizia lui Lopsang de a o căra pe Pittman după el cu o alonjă de aproximativ un metru, pe care deja am pomenit-o, și care l-a epuizat pe șerpaș, iar un altul a fost decizia lui Anatoli Boukreev de a coborâ singur din vârf, fără să-și mai aștepte clienții, deși era ghid al expediției.

Coborârea este mult mai grea și mai periculoasă decât ascensiunea, dintr-o serie de motive, unul dintre ele fiind epuizarea, altul faptul că în timpul nopții se urcă pe cea mai ușoară parte de traseu (ascensiunea începe în jurul orei 12 noaptea), iar partea mai grea a ascensiunii se face pe zi, pe când la coborâre este exact invers (urcarea durează între 14 și 17 ore, astfel că se începe coborârea undeva între orele 2 – 5 după-amiaza, iar partea dintre Balcon și Șaua sudică este abordată după căderea nopții). În plus, dacă la ascensiune scopul este acela de a ajunge în vârf, cățărătorul având entuziasmul necesar ascensiunii, la coborâre această motivație dispare, fiind înlocuită de o lipsă de scop, adesea agravată de hipoxie și de hipotermie. Pe fondul acesta, o furtună cumplită, care s-a stârnit la puțin timp după ce Krakauer a ajuns în vârf, a măturat vârful Everest pe toată perioada nopții și a zilei următoare. Astfel că, pe lângă faptul că alpiniștii erau foarte expuși, nici nu puteau fi trimise expediții de salvare. Acesta este motivul pentru care Rob Hall, spre exemplu, a petrecut noaptea furtunoasă fără oxigen suplimentar, într-un frig de -73 °C la o altitudine de 8747 de metri, altitudine la care a și murit în cursul zilei de 11 Mai.

Urmări

Scot Fischer i-a spus lui Jon Krakauer înainte de expediție: „Hei, experiența e supraevaluată. Frate, nu altitudinea e importantă, ci atitudinea ta”. Din relatarea autorului, se pare că acest lucru este adevărat, măcar în parte. Dacă luăm în considerare că atât Scott Fischer cât și Rob Hall și un al treilea alpinist, Andy Harris, erau ghizi experimentați, cu mai multe ascensiuni pe vârfuri mai mari de 8000 de metri la activ, pe când Krakauer se afla pentru prima oară pe un optmiar, faptul că el a fost cel ce a supraviețuit este evocator. Vina pentru tragedie este împărțită. Eroarea umană nu poate fi sub nicio formă eliminată: doi cățărători au fost presupuși morți și lăsați în furtuna îngrozitoare la mai puțin de 200 de metri de tabăra IV; unul dintre ei s-a întors singur după ce a zăcut mai mult de 12 ore în frigul ucigător; Yasuko Namba, cel de-al doilea cățărător, o japoneză care făcea parte din aceeași expediție din care făcea parte și Jon Krakauer a murit, însă a murit la multe ore după ce a fost abandonată). O pondere mare de vină o poartă însă oricare dintre cățărători: este vorba de lipsa de pregătire, de „comercializarea vârfului”, fenomen care presupune să aduci ca ghid pe vârf „clienți” care nu sunt altceva decât oameni obișnuiți, fără experiență prea mare în ale cățăratului și în special fără experiență în expediții făcute în condiții de privare de oxigen și temperaturi extrem de scăzute, dar care plătesc pentru a urca ape „Acoperișul lumii”. Acest lucru presupune asumarea responsabilității de către ghid, iar acest lucru duce la periclitarea securității tuturor membrilor expediției.

Privarea de oxigen nu este un lucru fără importanță: „Făcând cu greu ultimii pași până pe vârf, am avut impresia că mă aflu sub apă, că viața se mișcă de patru ori mai încet”. Per total, Jon Krakauer a ajuns la concluzia că (mai degrabă a acceptat o atitudine deja existentă) expedițiile comerciale pe Everest sunt dăunătoare atât pentru munte cât și pentru cățărători. Edificatoare este o scrisoare trimisă de fiul unei familii de șerpași, care și-a părăsit ținutul natal de frica unui blestem care l-ar urmări deoarece șerpașii au permis bagatelizarea vârfului.

  • Plusuri

    Supranumele cărții În aerul rarefiat este O relatare personală a tragediei de pe Everest. Implicarea autorului în evenimente aduce o notă de prezență a cititorului în acțiune. Stilul în care e scrisă face ca lecturarea să fie extrem de plăcută. Există un ritm alert, dar care este rupt de date exacte prezentate în stil jurnalistic.

  • Recomandari

    Recomand această carte cititorilor interesați de domeniul alpinismului sau al aventurilor extreme, dar și celor care acceptă provocarea unei cărți scrise în stilul deja consacrat al documentarelor făcute de Discovery, Nat Geo sau IMAX.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Am fost acceptata la cursul de ghizi montani!! | Andra Bunea

  2. ramona spune:

    cartea sufletului meu

    raspunde

  3. Rares spune:

    Unde o gasesc si eu ca o caut de ceva timp si nu exista pe nicaieri?
    Multumesc

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Copilarie J.M. Coetzee

Copyright ©2011 Bookblog.ro