0Autor:Julian Bennett
Rating:
Editura: All


Domnia împăratului Traian a fost mai puţin tumultuoasă sau spectaculoasă decât cea a predecesorilor săi şi cu siguranţă mai productivă şi prosperă decât cea a succesorilor săi, care au reuşit printre altele să dea foc Romei şi să doneze provincie după provincie barbarilor. Şi tocmai din aceste motive lumea îşi aminteşte mai degrabă de Iulius Caesar sau Nero decât de Traian şi avem mai multe filme cu Antoniu şi Cleopatra decât cu Traian şi Decebal. Cu toate acestea, împăraţii care au venit după el erau învestiţi de Senat cu urarea "să fie mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian".

Ascensiunea lui Traian la tron a fost spectaculoasă, în sensul că s-a bazat exclusiv pe merit, un lucru rar în acele vremuri. Traian s-a născut în Hispania Baetica, o provincie din sudul Spaniei, într-o familie de non-patricieni. Cariera sa strălucită în armata romană a culminat cu înfrângerea revoltei lui Antonius Saturnius. Împăratul Dominiţian a murit în 96 şi a fost urmat la tron de Marcus Nerva, un senator nu foarte apreciat de armata romană, care l-a adoptat pe Traian pentru a preveni o revoltă armată. De regulă, oamenii care ajung prin propriile puteri la tron se dovedesc a fi persoane excepţionale, unul dintre ei fiind în trecut Gaius Marius, unchiul lui Iulius Caesar, care a reformat armata romană şi a transformat-o în maşina de luptă care avea să cucerească întreaga lume cunoscută în acea vreme. Traian nu avea să fie cu nimic mai prejos.

La noi, Traian este cunoscut drept cuceritorul Daciei şi, prin urmare, unul dintre formatorii neamului românesc. Războaiele cu Decebal au fost primele teste pentru noul împărat, iar victoria sa i-a adus titlul de Dacicus Maximus. Julian Bennett urmăreşte aceste războaie cu atenţie şi trasează o paralelă între evenimentele istorice şi depicţiile lor de pe Columna lui Traian, deşi îi clasifică pe daci drept "un popor traco-frigian cu originiea în nord-vestul Asiei Mici", când noi am învăţat că dacii erau o ramură a tracilor europeni. Trecând peste asta, atenţia lui Bennett pentru detalii este extraordinară, cucerirea şi colonizarea Daciei fiind urmărite şi explicate cu o atenţie remarcabilă.

Ultima mare campanie a lui Traian a fost dusă împotriva Parthiei, într-un conflict asupra tronului Armeniei. Succesul militar al lui Traian a extins Imperiul Roman la cele mai mari dimensiuni ale sale, iar de acolo nu putea urma decât declinul. Totuşi, ultimii ani de domnie ai lui Traian au decurs în pace şi properitate, programul său de construcţii civile marcând definitiv Roma şi lâsând în urmă un testament incontestabil al măreţiei acestui împărat.

Reputaţia lui Traian a rămas nepătată după moartea sa din 117, el fiind considerat şi în zilele noastre cel mai mare împărat roman. Creştinizarea Romei nu a făcut decât să-i sporească renumele. Papa Grigore chiar s-a rugat pentru mântuirea lui Traian, deşi credea că rugăciunile pentru cei osândiţi sunt inutile, iar legenda spune că Dumnezeu l-ar fi iertat pe Traian şi l-ar fi primit în rai, spunându-i apoi lui Grigore să nu mai ceară niciodată mântuirea celor care au murit păgâni.

Bennett apreciază că Traian "are meritul să fi adus la zenit principatul în creştere şi în pragul naşterii imerium-ului", iar biografia sa despre cel care este astăzi amintit drept Optimus Princeps este completă şi vitală, devenind cu siguranţă un material de referinţă pentru orice studiu asupra vieţii şi caracterului acestui mare împărat.

Scris de Cristi Mitran