Titlu: Ultimul imperiu
Autor: Brandon Sanderson
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Ana Veronica Mircea
Numar pagini: 816
ISBN: 978-973-707-823-0

Între mine și cărțile lui Brandon Sanderson există o afinitate deosebită, datorată, ca punct de pornire, unei reușite profesionale despre care nu pot încă să ofer detalii, și, ulterior, unei suite de evenimente fericite; evenimente livrești, firește!

Cumpără titlul în engleză

Cu mai bine de un an în urmă, organizam un concurs de trivia estivală în cadrul a trei ediții de Schimb de Cărți Cluj consecutive. Una dintre întrebări s-a referit taman la universul din Elantris (romanul cu care a debutat Sanderson). Îmi amintesc că i-am greșit prenumele în prezentarea întrebărilor, și am fost corectată cu promptitudine de un fan, care-mi este prieten, și care, prin intervenția inspirată, m-a făcut curioasă în privința a ce-o fi scriind Brian – ăăă, Brandon Sanderson ăsta! :)

M-am bucurat enorm când am aflat c-a apărut traducerea primului volum din trilogia Născuți în ceață (în original, Mistborn). Acum, nu că nu aș avea deja cele trei cărți în engleză, însă, cumva, se cereau citite mai întâi într-o traducere bună, iar Ana-Veronica Mircea se numără printre traducătoarele autohtone ale căror muncă o respect și o admir. Nu a fost cu nimic mai prejos decât în alte situații... științifico-fantastice, și îi mulțumesc pentru o înțelegere excelentă a textului și o redare pe măsură.

Ultimul imperiu a apărut în Statele Unite în iulie 2006, fiind urmată de volumele doi și trei în 2007, respectiv 2008. Autorul a început să lucreze la trilogie în timp ce încerca să publice Elantris – și trebuie să spun lucrurilor pe nume: între cele două mi se pare că există o diferență fantastică, nu doar ca împrejurări și personaje, sau ca surse ale magiei, de exemplu, însă și ca maturitate artistică. De la Elantris, Sanderson a făcut un pas de uriaș creând Născuți în ceață, iar eu nu am citit decât primul volum ca să dovedesc asta. Imaginați-vă, deci, cum va fi să le fi citit pe toate trei!

Lumea în care trăiesc și mor personajele Ultimului imperiu este posacă și înecată în cenușă, înconjurată de cețuri tăinuitoare la fiecare lăsare a serii. Este o lume injustă și profund „greșită”, în care nobilii se bucură de privilegii extraordinare, ducând o viață marcată de lux și plăceri, iar skaa – cei fără sânge nobil și fără drepturi – sunt folosiți ca sclavi și ignorați de societatea... bună. Pe lângă toate acestea, nobilii sunt cei care, uneori, se pot folosi de „talentul” de a manevra anumite metale, lucru care-i face Alomanți. Și cum lucrurile pot scăpa deseori de sub controlul Lordului Legiuitor, posibil falsul semi-zeu care conduce imperiul, se întâmplă să apară și Născuții din Ceață, cei cu părinți nobil-skaa. Vânați fără cruțare de Inchizitori și urmăriți de ura multora, unii dintr ei încearcă să se ascundă și să se revolte.

Unul dintre aceștia este și Kelsier, devenit un erou al poporului după ce a scăpat miraculos dintr-un loc de pedeapsă de neimaginat. Acesta strânge în jurul său o mică armată de skaa sătui de tiranie și încearcă un lucru pe care toți îl văd ca imposibil: să-l ucidă pe Lordul Legiuitor și să recupereze libertatea oamenilor, libertate despre care își amintește că a existat cândva, la fel ca florile și aerul curat.

Ultimul imperiu poate decurge, în esență, ca un bildungsroman clasic, având-o ca protagonistă pe Vin, la început insignifianta membră a unei cete de hoți de duzină. Însă Sanderson este un maestru al surprizei, și recunosc că (la fel ca și în Elantris, de altfel) există în roman câteva întorsături de situație nebănuite, pentru care îl apreciez, fiindcă nu toți autorii au curajul necesar de a opera schimbări drastice în cărțile lor.

Dincolo însă de a fi „încă o carte Fantasy”, Ultimul imperiu este o sursă extraordinară de... magie, și încă magie foarte realistă. Sursa ei este nimic altceva decât chimia, care capătă, în acest volum, denumirile mai armonioase de Alomanție și Feruchimie. Pentru a explica în două vorbe la ce se referă Alomanția, imaginați-vă un Cețurian (acesta ar fi un nobil cu „talent”) care înghite o fiolă de apă în care a diluat, să zicem, fludor. În următoarea perioadă de timp, de obicei scurtă, va beneficia de o putere fizică supranaturală, prin arderea metalului respectiv. Firește, degajând o energie debordantă, fludorul arde foarte repede, așadar efectul nu va fi de durată.

Mai interesant este, în lumea cenușie a Scadrialului, să fii Născut din Ceață, fiindcă aceștia au capacitatea de ardere a tuturor metalelor cunoscute și... necunoscute (trebuia să există și aici un secret!). Astfel, folosindu-se de combinații care-ți taie respirația de Împingere și Tragere - cele două tipuri de efecte ale perechilor de metale, pot face isprăvi de toată mirarea, cum ar fi să sară din clădire în clădire, să alerge cu o viteză fantastică sau să se lupte cu cinci oponenți deodată. Multe dintre scenele de luptă, descrise în detalii minuțioase care, atenție, este posibil să vă pună răbdarea la încercare, seamănă cu un soi de Matrix combinat cu figuri din Tigru și Dragon sau de-ale lui Bruce Lee. Ați fost avertizați.

În esență, pot spune că lumea din Ultimul imperiu are potențialul de a prezenta una dintre cele mai interesante surse de magie din universurile Fantasy pe care le cunosc. În plus, are intrigi cursive și deloc lipsite de justificare, personaje de care te poți atașa ușor, fără însă a le părtini, fiindcă Sanderson face parte dintre acei autori „gri”, care nu împart lumea în bine și rău, și, în sfârșit, acțiune cât încape. Nu-mi rămâne decât să recomand cu căldură și încredere romanul și să aștept cu nerăbdare ocazia de a citi volumul doi!

• Plusuri

  Intrigă cursivă, personaje solide, o sursă de magie pertinentă într-un univers distopian mai mult decât posibil, detalii minuțioase care ajută construcției credibile.

• Minusuri

  Cantitatea excesivă de detalii minuțioase :)

• Recomandari

  Pentru iubitorii de Fantasy cu nițică experiență. Nu e nicidecum nivel 101, ci mult mai sus, și este nevoie de răbdare și angajament pentru a citi în ritm susținut. Partea pozitivă este că, dacă te „prinde”, șansele să o lași din mână sunt nule!