bookblog.ro

Ultimul roman scris în rusă al lui Nabokov

Scris de • 5 December 2014 • in categoria

Titlu: Darul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-463-783-6
Cumpara cartea

Darul este cel mai lung, cel mai bun, cred, și cel mai nostalgic dintre romanele mele în rusă. Portretizează aventurile, literare și romantice, ale unui tânăr rus expatriat în Berlin, în anii ’20; totuși, nu e vorba de mine. Am mare grijă să-mi păstrez personajele dincolo de limitele propriei mele identități. Numai despre decorul romanului se poate spune că ar conține unele tușe biografice. Și îmi mai place un lucru la el: poemul meu preferat în rusă este probabil cel pe care i l-am dăruit personajului principal din roman.” Vladimir Nabokov despre Darul

Nabokov își iubește opera. Și și-o iubește atât de mult, încât pare că scrie doar pentru el însuși. Din ceea ce spune în general despre romanele lui, înțeleg că nu prea îi pasă dacă cititorii vor avea aceeași părere ca și el. Pur și simplu el scrie, iar dacă cineva citește, bine face. Dacă nu, ei bine, cine nu îi citește opera, pierde.

Așa cum spune John Updike, darul lui Nabokov era să aducă raiul oriunde era. Iar în cărțile lui, era – și este încă – [prezent] mai mult ca oriunde. Darul este un soi de odă închinată de scriitor literaturii ruse. „Eroina nu este Zina, ci literatura rusă”, spune Nabokov în Cuvântul înainte care însoțește cartea. Pe parcursul romanului ne întâlnim cu mulți dintre corifeii acestei literaturi: Gogol, Pușkin („Urmându-și programul de antrenament de-a lungul întregii primăveri, s-a hrănit cu Pușkin, a inhalat Pușkin (cititorul de Pușkin are capacitatea plămânilor mărită)”) sau Nikolai Cernîșevski, acesta fiind și subiectul biografiei pe care o scrie Feodor Godunov Cerdînțev. Darul este o lucrare extrem de personală, deși autorul, cu o mare grijă – după cum declară chiar el – păstrează personajul principal dincolo de limitele propriei identități. Este una dintre acele cărți gingașe, care trebuie citite o dată pentru firul epic, o dată pentru compoziție, încă o dată pentru stilul literar iar apoi încă o dată pentru a putea surprinde, la o singură lectură, toate aceste aspecte.

Romanul pare să își descrie propria odisee. Este un roman care „se povestește”. Nabokov a dat dovadă de o luciditate extraordinară atunci când l-a scris. Chiar când citim, ne dăm seama că, de fapt, citim într-o mare măsură descrierea procesului de creare a ceea ce urma să devină romanul pe care îl citim. Romanul pe care Feodor ar dori să-l scrie se numește și el Darul, și ce e chiar și mai interesant, este faptul că prima dată romanul a fost publicat cu excluderea Capitolului IV, „care a fost respins din aceleași motive pentru care biografia cuprinsă în acesta a fost respinsă de Vasiliev în Capitolul III: un frumos exemplu despre cum viața se vede obligată să imite chiar arta pe care o condamnă”.

Structura romanului este destul de stranie. O suită de biografii (cea a tatălui lui Feodor, cea a lui Cernîșevski, precum și cea a lui Feodor), de teorii extrem de amănunțite (precum cea a versificației sau cea asupra coleopterelor) se contopesc într-un roman care pur și simplu farmecă cititorul. Într-un mod destul de amănunțit, Vladimir Nabokov explică această structură, tot în Cuvânt înainte: „Subiectul Capitolului I pune accentul pe poeziile lui Feodor. Capitolul II este aspirația către Pușkin în evoluția literară a lui Feodor și descrie încercarea lui de a descrie explorările zoologice ale tatălui său. Capitolul III se mută spre Gogol, dar adevăratul său pilon este poemul de dragoste dedicat Zinei. Cartea lui Feodor despre Cernîșevski, o spirală în interiorul unui sonet, se îngrijește de Capitolul IV. Ultimul capitol combină toate elementele precedente și prefigurează cartea pe care Feodor visează să o scrie într-o bună zi: Darul.

În Capitolul V, recenzia romanului făcută de Valentin Liniov (publicată într-un ziar al imigranților la Varșovia) este un exemplu extrem de elocvent al obtuzității unora dintre cei care, prin alte mijloace decât cele ce țin de talentul literar, au ajuns să fie considerați formatori de opinie în domeniu: „Aceasta este, pe scurt, povestea vieții lui Cernâșevski și totul ar fi fost în regulă dacă autorul n-ar fi considerat de cuviință să înzestreze relatarea acesteia cu o mulțime de detalii inutile, care umbresc sensul, și cu tot felul de lungi digresiuni pe cele mai variate teme. Și, cel mai rău dintre toate, după ce descrie scena spânzurării și pune capăt vieții eroului nostru, nu e mulțumit și, pe întinderea altor multe, multe pagini ilizibile, cugetă la ce s-ar fi întâmplat ”dacă” – dacă Cernîșevski, spre exemplu, n-ar fi fost executat ci exilat în Siberia, precum Dostoievski.”

Nu este singura subtilitate din roman care face aluzie la acest tip de influență barbară, neavenită, ce privează artistul de meritele sale reale, pe baza unor considerente ideologice (romanul a fost scris – iar din acest punct de vedere perioada de creație este extrem de importantă – între anii 1935 - 1937) sau de ranchiună personală. De fapt, urmărită de la început până la sfârșit, întreaga epopee a biografiei lui Nikolai Cernîșevski este punctată de tot felul de reticențe.

Dincolo de ideea – foarte mult vehiculată – că ar fi unul dintre cele mai influente romane ale tuturor timpurilor, alături de În căutarea timpului pierdut a lui Proust sau Portretul artistului în tinerețe ori Ulise ale lui James Joyce, Darul lui Nabokov este o capodoperă incontestabilă a literaturii universale. După cum spuneam, trebuie citită de mai multe ori, nu pentru a fi înțeleasă complet (deși unii s-au plâns că, la prima lectură, romanul părea să nu aibă deloc un fir epic), cât pentru a putea fi savurată în integritatea ei. Nu este un roman de citit pe fugă. Și, după părerea mea, nici în episoade scurte și rare. Este genul de roman care trebuie citit cât mai „deodată” și mestecat încet, pagină cu pagină.

Unul dintre cele mai calitative interviuri cu Vladimir Nabokov (din punctul de vedere al imaginii și sunetului), din arhiva ina.fr.

  • Plusuri

    Fiind scris în rusă, limba maternă a lui Nabokov, valoarea literară intrinsecă este evidentă. Traducerea făcută de Veronica Niculescu este excelentă („Unele cuvinte au fost adaptate pentru a se potrivi formei”, avertizează ea în nota de la pag. 177). Ritmul abordat este foarte apropiat de cel pe care l-am simțit la Lolita (roman pe care l-am citit în engleză), ceea ce, deși cele două romane sunt mult diferite, înseamnă foarte mult din punctul de vedere al traducerii.

  • Recomandari

    Darul diferă mult de celelalte romane ale lui Nabokov, în primul rând prin structură. Așa încât, dacă fanii autorului caută ceva similar cu Lolita sau Apărarea Lujin, s-ar putea să fie dezamăgiți. Asta nu înseamnă însă că vor avea ceva de pierdut citind-o, ci dimpotrivă. De fapt, cred că orice cititor care înțelege dintr-un roman ceva mai mult decât introducere, cuprins, încheiere, concluzii ar trebui să citească Darul. Pentru că, așa cum sugerează și autorul de fiecare dată când i se cere să discute despre opera lui, cel ce nu o citește, are de pierdut.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. mack spune:

    Ultimul roman scris în rusă A lui Nabokov??

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro