bookblog.ro

Umbra din spatele fiecărui zâmbet

Scris de • 2 January 2012 • in categoria

Jurnal din viitor Mihai Gainusa

Titlu: Jurnal din viitor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-579-300-2

Ce ar fi omul dacă n-ar putea să rȃdă? Într-o lume cu susul ȋn jos, în care cu greu mai găseşti ceva la locul lui, rȃsul rămȃne ,,singura armă cu adevărat eficientă”, aşa cum unul dintre maeştrii umorului, Mark Twain, ne-o recomandă. Adeptă a ironiei, nu am ezitat să citesc noua carte a lui Mihai Găinuşă. După cȃteva pagini parcurse, m-am trezit însă într-o lume atipică, plină de mister şi tensiune, fantastică, gen E. A. Poe sau Stephen King, în care umorul primeşte de astă dată un rol secund.

Fiecare din cele opt poveşti ascunde în spatele ei o tragedie: pierderea propriei vieţi, a celor dragi, a unui cămin, transformarea unui om de rând într-un criminal sau într-un sinucigaş, dar fiecare dintre aceste tragedii sunt spuse printr-un acut simţ al ironiei, în jurul căreia gravitează misterul, macabrul şi o tensiune ascendentă. Ieşirea din planul real, în cȃteva dintre povestiri, se face prin intermediul religiei, printr-o justiţie divină sau prin căutarea unei divinităţi, a unui crez. Spre exemplu, în ,,Doamnele din Ribeauville”, madame Madeleine ne spune că ,,Unii oameni [...] trebuie să plătească din păcate şi pe lumea asta, fără să mai aştepte Trecerea” (p.29), iar în ,,Decalogul din Frostburg”, personajele ce nu respectă cele zece porunci nu au nicio putere în fața tragediilor ce s-au abătut asupra lor.

În povestea ce dă numele volumului, ,,Jurnal din viitor”, naratorul ne pune față-n faţă cu propriul destin: dacă am da din întȃmplare peste jurnalul viitorului nostru, dacă am ştii ce vom pierde, ce greşeli vom face, cum ne vom schimba, ce am face? Am putea controla acest destin, sau din contra, ne-am lăsa dirijaţi de el?

Tragediile fac parte din viaţa noastră. Oricȃt de multă tensiune s-ar acumula însă între paginile cărţii, autorul nu-şi lasă personajele să jelească, să şi le exprime, să se simtă. Atenţia cititorului este îndreptată spre lucurile exterioare din lumea protagoniştilor, spre ironii şi jocuri de cuvinte, care te fac să zȃmbeşti şi-n mijlocul celor mai tensionate momente, întrucȃt, aşa cum G.B.Shaw ne spune ,,Viaţa nu încetează să fie nostimă cȃnd oamenii mor, la fel cum nu încetează să fie serioasă atunci cȃnd oamenii rȃd.”

  • Plusuri

    ironia şi suspansul din spatele fiecărei poveşti;

  • Recomandari

    iubitorilor de fantastic

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Microcasca spune:

    La multi ani, multa sanatate si un An Nou plin de bucurii, impliniri si tot ceea ce va doriti. La multi (b)ani.

    raspunde

  2. Ciupanezul spune:

    La multi ani si multa sanatate sa ai. Fie ca Anul 2012 sa aduca numai fericire, bucurii si bunastare in familie.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro