Un dragon, un pitic şi o fată oarbă mergeau pe drum…
Scris de Alexandra Gaujan • 3 martie 2012 • in categoria SF/Fantasy
Titlu: Dansul Dragonilor
Autor: George R. R. Martin
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Laura Bocancios, Mihai Dan Pavelescu, Silviu Genescu
Numar pagini: 1352
ISBN: 978-606-579-304-0
Autor: George R. R. Martin
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Laura Bocancios, Mihai Dan Pavelescu, Silviu Genescu
Numar pagini: 1352
ISBN: 978-606-579-304-0
„Tyrion avea îndoielile sale, dar şi le păstră pentru sine. Într-o bună zi ar putea vrea să muşte din piciorul cuiva şi pentru asta avea nevoie de dinţi.”
Eram de-a dreptul speriată de cartea asta. M-am pomenit cu ea fără să fi apucat să citesc primele patru volume ale seriei Cântec de gheaţă şi foc, iar constatarea numărului de pagini mi-a dat, la propriu, o durere de cap. Totuşi, eram foarte curioasă dacă seria fantasy mă va prinde şi pe mine. Văzusem adaptarea primului volum realizată de HBO şi nu pot să spun că mă ţinuse cu sufletul la gură.
Seria urmează să cuprindă şapte volume, dar data apariţiei celui de-al şaselea nu a fost anunţată încă. Cele trei fire narative majore se intersectează ocazional: pe imaginarul continent Westeros, câteva familii nobiliare se luptă pentru Tronul de Fier; la extremitatea nordică a continentului, un zid imens îi protejează pe oameni de Ceilalţi, o rasă cu aspect umanoid şi anumite trăsături vampirice; în oraşele-stat ce formează un arhipelag la est de Westeros, Daenerys Targaryen (fiica fostului rege al întregului Westeros, ucis într-un război civil), visează să se întoarcă pe continent şi să restabilească onoarea familiei, atuul ei fiind trei ouă de dragon primite moştenire. Povestea a fost concepută iniţial după Lordul inelelor, inclusiv ca număr de volume; însă, dacă lungimea a depăşit-o deja pe cea a sagăi lui J. R. R. Tolkien, varietatea personajelor şi complexitatea narativă nu o poate egala pe aceasta.
Vestea bună este că seria se citeşte lejer. Am dat gata fără efort câte 3-400 de pagini pe zi din Dansul Dragonilor. Vestea mai puţin îmbucurătoare este că, în urma lecturii, nu simţi că ai fi rămas cu ceva – o idee, o întrebare, măcar o nelămurire. Curiozităţi cu privire la următorul volum? Neglijabile. Recunosc totuşi că am rămas cu o scenă, o singură scenă care mi-a lămurit ceva despre cu totul altceva (de fiecare dată când încep o carte sper că îmi va face serviciul ăsta măcar de 5-6 ori).
Un aspect destul de interesant e faptul că, deşi este vorba despre o naraţiune la persoana a treia, fiecare capitol prezintă punctul de vedere al unui anumit personaj, iar numărul punctelor de vedere creşte cu fiecare volum, ajungând la 18 în Dansul Dragonilor.
Personajele remarcabile ale celui de-al cincilea volum sunt Jon Snow - fiul ilegitim al lui Eddard Stark şi acum comandant al Rondului de Noapte, însărcinat cu păzirea Zidului nordic, Daenerys - în prezent regină a Meereenului, posesoare a trei dragoni adolescenţi şi aflată în căutarea unui soţ avantajos din punct de vedere politic, Tyrion Lannister - fratele pitic al gemenilor incestuoşi Cersei şi Jaime, regina Cersei – judecată pentru adulter şi Theon Greyjoy, zis „Duhoare”, prinţ capturat şi torturat îndelung de către fostul său aliat, Ramsay Bolton. Bran şi Arya Stark, cunoscuţi oricui a citit primul volum sau a văzut serialul produs de studiourile HBO, îşi fac apariţia fantomatic, iar poveştile lor sunt lăsate în suspans.
Dansul Dragonilor este un volum alert, deseori comic, relaxant. Ce-i drept, conflictele diverselor clanuri sunt adesea sângeroase, dar identificarea cu vreunul dintre personaje mi se pare un proces destul de spinos în cazul de faţă.
-
Plusuri
Numărul foarte mare al dialogurilor şi redus al descrierilor, ceea ce face lectura să înainteze rapid; senzaţia că autorul se distrează scriind; poveştile conexe, uneori mai interesante decât intriga durabilă a seriei.
-
Minusuri
În spatele poveştii nu pare a se ascunde nimic; este un mod plăcut de petrecere a timpului liber şi cam atât.
-
Recomandari
fanilor literaturii fantasy
Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Vlad spune:
Nu cred ca putem compara Cantec de Gheata si Foc cu Stapanul Inelelor.Prima e mult mai complexa,personajele nu sunt cliseice,stereotipale.Unde Tolkien are iubire,Martin are interese,incest si viol.Cavalerii isi incalca juramintele,nobililor nu le pasa de supusii lor.Lumea e rea si cruda,REALA.Ce-i drept,Dansul nu a avut atata actiune ca ultimele volume dar…ramane capodopera moderna a fantasy-ului iar Tyrion cel mai bine conturat personaj al acestui gen.
-
Laurentiu spune:
Imi pare rau dar scrierile lui Tolkien nu contin clisee. Intr-adevar a avut mai mult surse de inspiratie din folclor dar povestea cu elfi,dwarfi etc a fost originala 100% la vremea ei. Practic el a inventat genul fantasy in sec 20. Desigur mai este Fritz Leiber de ex. care a scris fantasy inainte de el, dar asta deja e alta poveste si nu se cuvine o comparatie.
De asemenea, nici la Tolkien nu era totul alb-negru.
-
-
gxg spune:
Probabil ca o sa sara toata lumea pe mine, dar eu sunt complet de acord cu recenzia si cu impresiile de acolo, si nici macar n-am citit cartea! :)
Am vazut doar serialul pe HBO si a fost OK, placut de urmarit, dar nu m-a impresionat cu nimic si in nici un caz nu mi-a dat vreun motiv sa ma apuc de 5 romane de mii si mii de pagini. In timpul asta pot sa citesc vreo 1o carti “normale” din care chiar sa raman cu ceva.
Toata seria asta devine ridicol de lunga. Oare Martin are vreo idee cum sa o incheie? O previziune de-a mea: mor toate personajele (ma rog, toti cei importanti) in afara de Tyrion si Daenerys, care se casatoresc, unesc toata planeta sub conducerea lor si traiesc fericiti pana la adanci batrineti! :))-
trifoi spune:
Si serialul, si cartile (le-am citit pe primele patru) au o gramada de teme si de substrat, iar seria nu le e recomandata doar fanilor fantasy. R.R. Martin spune destule lucruri care se aplica si lumii noastre. Vorbeste despre felul in care puterea corupe, despre moartea nobilitatii ca stil de viata, despre familie si despre consecintele deciziilor pe care le iei, despre conflictul dintre datorie, onoare si dorintele personale. Sunt teme foarte puternice, explorate in mod variat.
-
Vlad spune:
Nu prea mor personaje importante,e un mit.Eddard era un strain al acelei lumi,moartea lui a fost naturala.Tyrion si Daenerys?Improbabil spre imposibil,daca ai citi seria.Fiecare are treaba lui,si desi se vor intalni cu siguranta in volumul 6…Sa fim seriosi!
-
-
Alexandra spune:
trifoi, teme puternice sunt, dar tema nu face romanul. Suna bine formularea ta. As inlocui “variat” cu “diluat”.
-
Stefana spune:
Cred ca putem spune ca Martin a dat o alta fata literaturii fantasy. Asa este, la Tolkien totul era simplu, alb si negru, binele se lupta cu raul, binele invinge daca face sacrificiile necesare. Aici nu exista alb si negru, ci diverse tonuri de gri. Personajele sunt reale, chiar daca lumea lor e fantastica. Si extrem de diverse. Poate ca in acest roman nu regasim suspansul din primele doua-trei, dar seria ramane extraordinara.
-
adina spune:
Total de acord cu recenzia, iar eu am citit toata seria. Creatorul genului fantasy asa cum il stim nu a fost Tolkien, ci Robert Howard cu Conan Barbarul. Tolkien e slabut, dar profund si literar. Martin scrie superb, dar povestea n-are, intr-adevar, nimic in spate – nu infastiseaza nici pe departe o lume reala, dimpotriva, nimic nu e credibil in ea, personajele se poarta aiurea de la un volum la altul si iau decizii total anormale.
Totusi, Martin se citeste mai usor si mai cu placere ca Tolkien, dupa care insa ramai cam frustrata, realizand ca de fapt ai cam pierdut timpul degeaba… De la Tolkien ramai cu frumusestea unei lumi si cu concepte de morala macar.
Nu sariti totusi toti pe mine, si Tolkien si Martin sunt mari autori, admit… Din pacate, ambii sunt incompleti… Hebert, in Dune, e singurul care a reusit sa creeze o lume coerenta cu adevarat… Asta e adevarul…
A, si Sebastian Corn, in Imperiul Marelui Graal… -
adina spune:
Si nici ideea cu lumea fantasy cruda si gri nu ii apartine lui Martin… creatorul genului dark fantasy este Glen Cook, seria Compania Neagra.
Marele merit al lui Martin raman personajele interesante (chiar daca universal instabile ca si caracter) si forta atmosferei zugravite. Ceea ce nu e putin, ce-i drept… -
Geronimo spune:
Oare de cand e Tolkien inventaorul literaturii fantasy in sec. 20 ? De cand l-au descoperit romanii ? Dar pe Edgar Rice Burroughs cand il vor redescoperi ? Cu ciclurile lui despre Marte : John Carter of Mars (11 vol), Pellucidar (7 vol),Venus (5 vol),Tarzan (vreo 9 vol paremise) si inegalabila The Land That Time Forgot (Taramul uitat de timp) aparuta si la noi prin anii ’70 .Nimic din cartile lui n-au aparut la vestitele edituri romanesti de promovare SF si fantasy . Rusine Nemira ,Rao,Millenium Books ,Leda books etc.Se pare ca la noi editarea de literatura SF si fantasy e dictata de succesul comercial al unor filme (altfel n-auzea nimeni de Tolkien in veci pe la noi.Poate avem norocul si dupa aparitia filmului John Carter (care am auzit ca rivalizeaza cu Avatar) in aceasta primavara se va misca si ceva cu Edgar Rice Burroughs pe la noi .
-
Fluturash spune:
Poate ca ai ramas cu aceasta idee fixata a faptului ca nu se poate compara cu Tolekin si ca nu are destul suspans deoarece nu ai citit primele 4 volume (al 3lea a fost cel mai tare!)… Daca ai fi luat-o in ata ordine, poate ca ai fi gasit un interes. Acum depinde si de firea fiecaruia. De cand am inceput seria, adorm punandu-mi intrebari, visez intrebarile si ma trezesc cu ele, abia asteptand sa citesc in continuare.
mihaela spune:
3 martie 2012 | 1:03 pm
Nu cred ca ti-a facut o impresie prea puternica pentru ca,dupa parerea mea,trebuie sa citesti volumele in ordine si sa uiti complet de ce ai vazut pe HBO :)