bookblog.ro

Un prieten nu tocmai perfect, sau…

Scris de • 4 April 2013 • in categoria

Titlu: Un prieten perfect
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-689-554-8;
Cumpara cartea

„Un amestec echilibrat de roman psihologic şi roman poliţist.” Aşa descrie Der Spiegel cartea lui Suter. Lucru care se poate observa cu certitudine încă din primele pagini, unde lupta interioară, cu rolul de a menţine raporturile potrivnice în balans, şi lupta exterioară pentru stabilirea dreptăţii şi găsirea vinovatului efectiv sunt absolut complementare, se consumă una pe cealaltă şi dau naştere unei proze de calitate, captivantă, cu scurte inserţii ironice, lejeră, uşor de parcurs şi suferind de sindromul caracteristic „nu-vreau-să-o-las-din-mână”.

„Voia să ştie ce păţise. Era dornic să ştie ce nu mai ştia.”

După câteva zile de comă profundă, Fabio Rossi, un tânăr jurnalist la un ziar de succes, se trezeşte brusc, fără să işi amintească cum s-a ales cu lovitură puternică la cap care l-a adus de altfel pe patul secţiei de urgenţe. Acesta nu o recunoaşte pe femeia care îi este alături, deşi ea se prezintă ca fiind iubita lui, Marlen, şi nu are habar ce s-a întâmplat, nereuşind să găsească în dedesubturile memoriei sale ultimele cincizeci de zile din viaţa sa, care au fost şterse parcă cu buretele, lăsându-l pe tânăr într-o puternică stare de confuzie, pierdut, neavând o identitate precisă şi, într-un fel, sabotat de cei apropiaţi lui: Norina, fosta iubită, refuză necontenit să îl vadă, iar Lucas, prietenul lui cel mai bun, îl sfătuieşte neincetat să lase lucrurile exact aşa cum sunt, considerând o anchetă de prisos.

Tânărul porneşte astfel pe cont propriu să îşi redescopere ultimele două luni din viaţă, perseverând, cu toate că cel care îi dorise răul de la bun început s-a asigurat că ceea ce a fost „şters” va rămâne aşa, distrugând în prealabil orice probă concretă, orice pagină de agendă notată, orice dată actuală din calendar, orice contact nou adăugat şi orice pistă cu care Fabio îşi putea începe căutările.

Motivul atacului este însă pregnant şi scos în evidenţă – marea lovitură de presă pe care tânărul o pregătea cu mari sacrificii şi în secret.

Ideea de concepţie a romanului este una simplă: omul, fiinţă complexă, se află acum la cheremul unei forţe mai mari şi mai intinse decât capacitatea sa, este o „jucărie” a celorlalţi, este manipulat, atacat în punctele sensibile datorită necesităţii lui de a-şi expune suferinţa în faţă altora, consideraţi suportul moral, psihologic, dar şi fizic în unele cazuri. Unica metodă eliberatorie vine, ironic, din acelaşi loc din care „handicapul” îşi sustrage puterea – interior, minte, capacitate intelectuală ce trebuie abuzată, forţată să atingă un nou nivel noetic, superior celor utilizate până acum, pentru ca vindecarea să fie completă şi ireversibilă. Fabio descoperă treptat, ajutat de inteligenţa procedurală şi de personalitatea sa puternică, indicii. Însă, nemaiavând date exterioare de care să se poată folosi, tânărul se descoperă, se analizează, se ajută de unicul element care nu a fost eliminat complet din această ecuaţie vagă în care a intrat pe proprie răspundere, şi anume sinele, afectat, dar recuperabil.

Paradoxul pe care Martin Suter îl realizează în romanul său este interesant şi, totodată, aproape frapant: autorul foloseşte persoana a treia, însă atmosfera este una pur subiectivă – cititorul, taciturn, nesesizabil, este la fel de dezavantajat ca şi tânărul Fabio – el se găseşte în aceeaşi ceaţă profundă şi îşi pune, de altfel, aceleaşi întrebări, încearcă astfel să găsească modalităţi care să îi redea bărbatului memoria, pentru ca scopul nostru şi al lui este unul comun. Omniprezenţa, omniscienţa cu care romanele obiective şi, în definitiv, naratorul, acţionează asupra celui care parcurge cartea, sunt total inexistente, iar această piedică impusă lectorului induce o stare de anxietate ce se prelungeşte cu înverşunare şi chiar intrigă. Exhaustivitatea lipseşte, deci, cu desăvârşire.

Cu toate acestea, nu beneficiem de o analiză pshihologică evazivă, proza este una de tip concis, iar dialogurile sunt vii şi dau impresia unei autenticităţi absolut necesare în crearea suspansului, concept intens abordat în roman şi cu efecte imediate, observabile cu precădere la sfârşitul romanului, când calitatea revelatorie luminează întreg misterul, iar firul epic îşi schimbă direcţia la mai mult de nouăzeci de grade, moment în care, atât Fabio, cât şi martorii săi, cititorii, suferă un puternic episod de perplexitate. De aceea, pauza narativă nu coincide cu descrierea, mod de expunere des utilizat de autori, ci cu dialogul, alături de scenele scurte şi ironice. Întreruperea firului epic cu scopul de a relaxa lectorul este una comică, sarcastică în unele cazuri şi pusă în antiteză cu obiectivul general al romanului, cel primordial. În genere, cititorul se confruntă cu o nouă postură a lui Fabio, aceea de persoană capabilă de ironie de calitate, umor acid cu care îi sancţionează pe cei ce se pun împotriva lui. De altfel, această caracteristică se relevă din calitatea menţionată mai devreme, şi anume, inteligenţa („Fară umor trăiesc doar proştii.”, explică Michail Prisvin ), iar în această privinţă naratorul coincide în aprecieri cu Fabio, încercând să traducă imparţial fiecare gând nespus cu rol ironic pe care tânărul îl concepe în adâncurile judecăţii sale. Anticalofilia este folosită cu menirea pură de a amuza.

„Doctorul Vogel era unul dintre cei mai obezi oameni pe care-i întâlnise Fabio vreodată. Se ridica anevoie dintr-un scaun enorm aflat în spatele biroului şi îi ieşi în întâmpinare. La fiecare pas trebuia să-şi arunce în faţă un picior, pentru a-l depăşi pe celălalt, atât de grase îi erau pulpele. […]
- Imagini, gâfâi doctorul; inputul vizual este de departe cel mai bun stimulent al creierului. O imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, cum ştiţi de altfel, fiind jurnalist.
- Fotografii noştrii ne-o spun mereu.
- Şi ce le răspundeţi?
- <>
Vogel râse strident. Fabio simţi un şoc. Nu se aşteptase ca dintr-un munte de carne să iasă o voce cu sunete atât de ascuţite şi subţiri. “

Motivul delictului se învârte, permanent, în jurul banilor, al notorietăţii, al succesului cauzat de decăderea altuia şi al loialităţii, dublată în acest caz de demnitatea fiecărui individ, unii dintre ei fiind gata oricând să şi-o păteze în numele reuşitei. Martin Suter este un expert al incertitudinii, pe care o însuşeşte atât protagonistului, cât şi tuturor celor care se implică. Iar titlul romanului, cu un rol considerat ironic o bună parte din carte, îşi arată calitatea anticipativă, culmea, la final. Acest tandem este intriga cea mai expresivă la care un autor contemporan poate apela.

Indiciile se află în interior.

“Un roman excelent.” (Lire)

  • Plusuri

    Lectură lejeră, fără deprinderi de redactare minuţioase, subiect modern şi pus la curent cu elementele ce ţin de prezentul concret în care trăim, intrigă interesantă şi întorsături de situaţie cu rolul de a captiva atenţia cititorului, un mix poliţist şi psihologic;

  • Minusuri

    Introspecţia acaparează, deşi nu acest lucru se doreşte, discursul narativ. De aceea, universul cititorului este limitat de trăirile protagonistului, fiind subordonat deciziilor naratorului exercitate prin intermediul lui Fabio;

  • Recomandari

    Oricui doreşte un roman scurt, concis, poliţist în adevărătul sens al cuvântului şi de un suspans nu al acţiunii, ci al decursului firului epic, cititorul nu este timorat de ceea ce va urma, ci de decizia protagonistului, de ceea ce i se relevă şi de capacitatea sa procedurală;

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Ultima ispita a lui Hristos

Copyright ©2011 Bookblog.ro