bookblog.ro

Un scriitor pe urmele altui scriitor

Scris de • 21 July 2012 • in categoria

Titlu: Plăcerile vieţii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Traducere:
Numar pagini: 290
ISBN: (10) 973-46-0350-7

Atunci când societatea ridică în slăvi un autor bătrân, ce-ţi mai rămâne de făcut în afară de a-i aduce elogii? Ai porni la rândul tău în vânătoarea de autografe? Dar când propriile tale amintiri şoptesc ceea ce alţii nici nu pot bănui? Somerset Maugham are răspunsul la toate aceste întrebări… el se întoarce în trecut!

Titlul e departe de a fi un manifest favorabil hedonismului. Plăcerile vieţii sunt de fapt greutăţile ei, pasiunile zdrobitoare şi intensitatea de a gândi o operă mare. Scriitorul Ted Driffield este reinventat de narator într-o manieră surprinzătoare, care îi umbreşte calitatea de personaj principal. Unii ar putea zice că volumul de faţă e o frescă socială a unor timpuri nu prea îndepărtate, alţii ar declara vehemenţi că e o poveste nonconformistă de iubire, dar eu cred că de fapt şi de drept această carte este o încercare de a explica publicului că scriitorul în genere este o fiinţă nobilă, care indiferent de loviturile lumii, reuşeşte să-şi preschimbe cicatricile în artă.

Lectura acestui roman este o provocare a timpului. Trecutul şi prezentul se îmbină atât de strâns încât ele devin verigi ale aceluiaşi lanţ. Naratorul, un scriitor la vârsta a doua, se confruntă cu stihia unei tinereţi vanitoase, marcată de iubirea pentru prima soţie a scriitorului Ted Driffield. Amorul demult uitat iese la suprafaţă odată cu moartea lui Ted Driffield, eveniment care naşte respectul contemporanilor, declanşând în acelaşi timp fuga după mărturii, informaţii senzaţionale şi monografii. Naratorul, care-l cunoscuse în adolescenţă pe defunct, este un trofeu preţios într-o societate literară măcinată de curiozităţi, dar, în loc să-şi vulgarizeze memoriile, el preferă să desfăşoare în teatrul minţii lui piesa ofilită a ceea ce a fost cândva, odată…

Eroina Rossie Driffield, mai mult ca sigur eroina din umbră a acestui roman, este o prezenţă cu dublă conotaţie: pe de o parte, ea este construită în mintea naratorului, clădită din frânturi de amintiri; pe de altă parte, ea prinde viaţă în ultimele pagini, când îmbătrânită, aşterne vălul unor minciuni convenabile asupra durerii şi superficialităţii din “epoca de aur” a frumuseţii ei. “Soarele cu raze de argint”, cum îi plăceau admiratorii ei să o numească, apune încet, meditând din când în când la iubire şi frumuseţe, dar mai ales, aventurându-se mai mereu în jocuri de bridge.

Citind acest microroman, am avut senzaţia că sunt transportată într-o lume plină de canoane, aşa cum numai societatea victoriană poate fi, dar spre surprinderea mea Rossie Driffield soseşte la timp pentru a elibera cititorul de povara oricărei limite. Femeia nestatornică, pentru care afecţiunea se confundă cu actul amorului, vă va deveni ghid şi enigmă pe tot parcursul lecturii. Singura dificultate cu care vă veţi confrunta este una de natură… imagistică: cine îşi poate imagina cu uşurinţă o femeie care se dăruieşte uşor, dar care în acelaşi timp nu e nici frivolă, nici afectată, arborând mai mereu un zâmbet copilăresc?

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro