bookblog.ro

Un timp al remuşcărilor

Scris de • 28 March 2012 • in categoria

Titlu: Sentimentul unui sfârşit
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-579-328-6

„M-am întrebat dacă nu cumva o parte din mine fusese şocată tocmai de lejeritatea asta, dacă nu cumva avea nevoie de mai multe complicaţii, care să fie dovezi de... ce? De profunzime? De seriozitate? Deşi, Dumnezeu ştie, poţi să ai, în schimb, complicaţii şi greutăţi fără profunzime sau seriozitate.”

Când te apuci de o carte a lui Julian Barnes, e destul de greu să eviţi impresia că, până la capăt, nu o să se întâmple nimic – nimic ce ai putea relata într-o discuţie despre ce ai mai citit în ultima vreme; că te-ai angajat să parcurgi o proză „de stare”, deci vei obţine stări şi nu fapte. De aici, incredulitatea în confruntarea cu faptele, dezvăluite adesea retrospectiv. „Aici voiai să ajungi?!”, îţi vine să-l iei la întrebări pe narator.

Sentimentul unui sfârşit (2011) este cel de-al unsprezecelea roman al lui Barnes şi cel care i-a adus premiul Man Booker, la care mai fusese nominalizat pentru Papagalul lui Flaubert (1984), Anglia, Anglia (1998) şi Arthur & George (2005). Mai puţin rizomatic decât celelalte trei romane şi mai apropiat de stilul volumului de memorii Nimic de temut (2008), Sentimentul unui sfârşit se anunţă a fi printre puţinele scrieri ale lui Barnes orientate înspre un final; cu toate acestea, este vorba despre o orientare precară, ancorată mai degrabă în titlu şi în necesitatea lăuntrică a personajului-narator, decât în realitatea ultimelor fraze ale romanului.

Tony Webster, englez din clasa de mijloc, divorţat, menţinând legătura prin e-mail cu fiica şi cu nepoţii, nesigur dacă lipsa lor de disponibilitate fizică ar trebui să-l deranjeze sau nu, se hotărăşte să-şi depene (pentru sine) povestea primei tinereţi. Preocuparea pentru discrepanţele între timpul fizic şi cel interior, pentru modul în care se scrie istoria şi pentru instabilitatea amintirilor revin ca teme dominante ale lui Barnes: „Istoria nu se compune din minciunile învingătorilor, aşa cum l-am asigurat cândva cu lejeritate pe Moş Joe Hunt; acum ştiu. Ea se compune mai degrabă din amintirile supravieţuitorilor, dintre care cei mai mulţi nu sunt nici victorioşi, nici înfrânţi.”

Un trio de prieteni devenit cvartet, împrăştierea de la sfârşitul liceului, reuniunile de convenienţă, prima prietenă percepută drept o enigmă lipsită de rezolvări spectaculoase, două sinucideri şi o expediţie în America – toate acestea i s-au petrecut lui Tony în anii ’60 şi, pe măsura înaintării în vârstă, toate îi par a fi fost înregistrate şi înţelese greşit. Pentru că a dus o viaţă ceva mai convenţională decât şi-ar fi imaginat în adolescenţă şi pentru că este genul de persoană care se străduieşte să le rămână celorlaţi în memorie drept plăcută, crezând că impresii mai puternice de atât sunt excluse, Tony îşi propune să îşi reanalizeze trecutul cu ochi de narator.

De rezolvat: misterul sinuciderii lui Adrian Finn, membrul cel mai inteligent al cvartetului de prieteni. De iertat: relaţia lui Adrian cu Veronica, fosta prietenă a protagonistului. Adrian „gândea logic, iar apoi acţiona pornind de la concluzia gândirii lui logice. Pe când cei mai mulţi dintre noi fac, bănuiesc, exact pe dos: luăm o hotărâre instinctivă, după care construim infrastructura de argumente care s-o poată justifica. Iar rezultatului îi spunem bun-simţ.”

Nesatisfăcut de propriul bun-simţ, personajul principal îşi cultivă impresia că opţiunea finală a lui Adrian trebuie să fi pornit dintr-o nobleţe a spiritului la care cineva ca el nu are acces. Ruptura se produce odată cu mesajul care îl înştiinţează pe Tony că mama Veronicăi, recent decedată, i-a lăsat moştenire jurnalul lui Adrian. Personajul-narator descoperă că Veronica îi refuză accesul la jurnal cu o înverşunare de-a dreptul incitantă. De aici vor porni diversele presupuneri ale cititorului – cel puţin în cazul meu, toate au dat greş. Dar nu m-am supărat, ba din contră: de mult nu mă mai surprinsese în asemenea măsură o poveste.

Pentru a nu dezvălui prea multe, voi adăuga doar că Barnes mi se pare neobişnuit de crud faţă de personajul său principal. Bineînţeles, această cruzime este dezlănţuită în numele unui experiment narativ: confruntarea dintre amintiri şi experienţe ale unor personaje care s-au influenţat reciproc, în mod neintenţionat (înlocuieşte „influenţă” cu „traumă”; răzgândeşte-te).

  • Plusuri

    Ritmul lejer (până aproape de final), lipsa de afectare a vocii narative, precizia limbajului, complexitatea interpretărilor plauzibile.

  • Recomandari

    mai ales celor cărora le-a plăcut Ispăşire de Ian McEwan – Barnes face mai mulţi paşi înainte, în ceea ce priveşte sondarea conştiinţei şi conexiunile precare dintre fapte, amintirile lor şi poveştile născute din acestea.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro