bookblog.ro

Vechi maeştri

Scris de • 4 April 2010 • in categoria

Titlu: Vechi maeştri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2005
Traducere:
Numar pagini: 246
ISBN: 973-697-573-8

(ediţia în limba engleză)

The Artcoholic

Insolitul scriitor austriac Thomas Bernhard (1931 - 1989) îşi concepe romanul Vechi maeştri, folosindu-se de vocea personajului Reger, în maniera unei emoţionante şi, totodată, vehemente pledoarii pentru conservarea inocenţei în modul nostru de a recepta artele. O furioasă simfonie, pe alocuri - căutat stridentă, a zădărniciei; un lamento adus efectelor nimicitoare valoric ale consumismului, pandemie care a infectat şi artele. Analizându-le cu îndărătnicie, "în cele din urmă, nu ne mai bucurăm câtuşi de puţin de artă şi nici de viaţă, oricât de firesc ar fi acest lucru, deoarece, cu timpul, ne-am pierdut naivitatea şi, odată cu ea, nerozia. În locul acestora, nu ne-am însuşit decât nefericirea."

În fapt, în metatext, citim un răvăşitor monolog al singurătăţii îmbătrânite strâmb, al singurătăţii ştiinţei-de-carte, al confruntării solitare cu perspectiva morţii, moarte care pune stăruitor la îndoială sensul învăţăturii (învăţătură care, la final, face mult mai greu de îndurat moartea; sete de învăţătură ce se dovedeşte a fi, în realitate, o abia tăinuită teamă de moarte) - toate acestea cu neputinţă de evitat prin artcoolism-ul "profesat" cu deznădejde de respectabilul Reger,...

"un reputat critic muzical vienez, om de aleasă cultură, care la cei peste optzeci de ani ai săi, într-un suprem act de sinceritate, ni se dezvăluie a fi complet deşertificat sufleteşte de surplusul de cunoaştere acumulat pe parcursul unei îndelungate cariere. Cu o evidentă stinghereală, se vede obligat să admită că pe cititorul contemporan, pe meloman, pe amatorul de pictură îi pândeşte, în timp, comuna primejdie a căderii într-un fel de somnolenţă estetică (cauzată de moda culturalizării ritmic-sportive). O catatonie, o lehuzie intelectuală în care ne prăbuşim prin supraconsum, dacă nu ne prăbuşim mai înainte, de bună voie, în capcana abuzului de interpretare. Tot despicând în patru - fie şi obiectiv - firul operei, riscăm să ajungem, cu vremea, deosebit de îngăduitori cu propria paradă obscenă cu "idei exegetice", cu hermeneutica noastră absolut sterilizantă. "Feriţi-vă să pătrundeţi operele de artă, spunea el, o să le distrugeţi pe toate şi pe fiecare, chiar şi pe cea mai îndrăgită." Sau: "atât sporovăiesc istoricii de artă despre artă până ce-o omoară. De istoricii de artă e omorâtă arta, prin vorbăria lor" - avertizează Reger.

Din contră, bătrânul "profet" e gata să dea mai mult credit competenţei naí¯ve a paznicului său preferat de la muzeu (prietenul său ocrotitor) - Irrsigler - de a vorbi despre cutare capodoperă. "Să-l asculţi pe Irrsigler când explică un tablou cuiva care n-are habar de artă e curată bucurie, fiindcă, pus în situaţia de a explica o operă de artă, el nu flecăreşte niciodată, nu-i un flecar, ci o persoană care lămureşte şi informează cu simplitate, care-i lasă privitorului deschisă opera de artă, nu i-o închide cu pălăvrăgeală". Desluşim aici unul din leit-motivele pledoariei lui Reger: a manipula interpretativ într-o cât mai redusă măsură (a n-o dezvrăji prin verbiaj incontinent) întâlnirea dintre degustătorul de frumos şi opera de admirat.

Între a citi picotind şi a răsfoi decisiv

Realizând într-un (foarte) târziu catastrofa de care nu s-a putut feri ("deşertificarea spirituală"), Reger ia hotărârea să nu mai citească acasă nici o carte. În schimb, aşezat pe bancheta sa pluşată de la Kunsthistorisches Museum Wien, parcurge sute de volume în trei decenii. Fireşte: nici unul până la capăt, felul său original de "a citi" devenind "o răsfoială de mare talent". Poate o să vi se pară o farsă, dar, la o reflexie mai temeinică, veţi sfârşi prin a simpatiza cu ideea că "cea mai mare bucurie o avem din fragmente, după cum şi în viaţă simţim cea mai mare plăcere dacă o privim ca fragment, şi ce groaznic ni se pare întregul şi, în fond, perfecţiunea încheiată"!

"Ascultând" argumentaţia savantului, mai cu seamă pasionată decât fundamentată ştiinţific - sceptici şi pe bună dreptate contrariaţi de nemaiîntâlnitele afirmaţii - tindem, în cele din urmă, să ne apropriem spusele lui şi să gândim, măcar în trecere, că "e totuşi mai bine să citim cu totul doar trei pagini dintr-o carte de patru sute, dar de o mie de ori mai temeinic decât cititorul obişnuit, care citeşte totul, dar nici măcar o singură pagină temeinic". A nu se trage, însă, concluzia că nu aş fi avut răbdarea (şi plăcerea!) să isprăvesc curajosul roman-pamflet al lui Bernhard înainte de a fi început, pasămite, să exercit această nouă "credinţă" a fragmentarului.

Tipicar ca orice erudit, cvasi-inexistent în afara studiului, simţind că poate respira liber numai într-o ambianţă intens culturală, vârstnicul şi iconoclastul Reger frecventa cu smintită regularitate, de 30 de ani, Muzeul de Artă (Kunsthistorisches Museum) din centrul fostei capitale a Habsburgilor. Nu neapărat pentru a-l lua la pas, sală cu sală, ci ca să se oprească, iar şi iar, pentru a se reculege în colţişorul său favorit: sala Bordone, înaintea tabloului Bărbatul cu barbă albă, pictat de Tintoretto. Nu că ar fi pregătit o lucrare despre pictorul veneţian, cum s-ar putea intui în grabă. Se aşeza pe bancheta dinaintea Bătrânului... avid, pur şi simplu, de influenţa reală pe care lumina din acea încăpere o avea asupra stării lui sufleteşti. Acolo îşi putea el decanta mental mai eficient, printre altele, şi cronicile pentru Times - dar, înaintând în lectură, vom descoperi multe alte rosturi, şi mai intime, ale tabietului său.

"Alţii se duc dimineaţa la bodegă, şi beau trei-patru halbe de bere, eu şed aici şi-l privesc pe Tintoretto. Căruia i-a identificat, de altfel, o serie de imperfecţiuni, dar nimic amar în demistificarea practicată de exigentul critic: un mic eşec al creatorului, nedesăvârşirea creaţiei îl liniştesc, îl umplu de speranţă, îl fac chiar fericit! Se cuvine să precizăm că Reger nu prinde a demola mai tot ce întâlneşte în calea minţii sale pentru a nu pune nimic în loc. Dimpotrivă, el "predică" naşterea unui consumator de cultură pe care l-ar dori mereu nemulţumit, scormonitor, cu un solid miez combativ - vigilenţa estetică a receptorilor fertilizând (incitând) creativitatea sau reactivând expresivitatea artistului (a "vechiului maestru"). Mintea se cuvine să fie o minte scormonitoare, ce caută erori, o minte ce caută erorile omenirii, o minte ce caută eşecul. Mintea omenească este o minte omenească numai dacă, într-adevăr, caută erorile omenirii." Admiraţia tâmpă nu face decât să tranchilizeze impulsurile creatoare, mărginindu-le; inteligenţa adevărată nu cunoaşte admiraţia: "respectă, preţuieşte, asta-i totul".

Vechii maeştri şi efectul lor analgezic

Departe de a fi construit după tipicul unei proze clasice - cum, poate v-aţi fi aşteptat, în virtutea aparentului reacţionarism al opiniilor atribuite de Thomas Bernhard unui anume "domn Reger" -, cu un flux narativ neconvenţional, dominat de-o curgătoare vorbire indirectă, lipsit de "obişnuita" structură pe capitole, romanul austriacului ar fi de întâmpinat mai curând ca un extins eseu polemic (pe alocuri, brutal şi nedrept, dar tocmai asta mi-a provocat deliciul), un testament artistic mai mult decât o ars poetica. Un manifest, de-un negativism reconfortant, pentru re-semnificarea Artei; un îndemn pătimaş a ne opri din devorarea capodoperelor în scop terapeutic sau în nădejdea performanţei sociale - pentru că doar o temporară amăgire va fi ceea ce vom obţine, un pasager efect analgezic. Cuvintele lui Bernhard sunt, din fericire, mult mai necăutate şi mai puţin preţioase decât ale mele, de aceea, în mod garantat mai convingătoare. Dar, pentru a vă lămuri singuri - pregătiţi să vă deranjaţi puţin preconcepţiile (oricât de neplăcut ar fi) -, vă invit, fără ocolişuri şi fără amânare, să citiţi cartea!

"Și recunoaşteţi că nu aceste mari spirite şi nici aceşti vechi maeştri sunt aceia care v-au ţinut timp de decenii în viaţă, ci numai unicul om pe care l-aţi iubit ca pe nimeni altul".

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Naica spune:

      Inca nu am terminat cartea, dar imi place foarte mult,iar comentariul de mai sus si citatele,sunt perfect alese si afirmatiile corecte ! Multumesc pentru sugestie !

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro