bookblog.ro

Viaţa începe vineri

Scris de • 20 April 2010 • in categoria

Titlu: Viaţa începe vineri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-339-1

Suferind de imposibilitatea de a ne simţi confortabil în prezent, mefienţi în ceea ce priveşte lucrurile bune pe care le-ar putea aduce viitorul, ne căutăm repere în trecutul interbelic sau, încă mai înapoi în timp, în perioada de dinaintea primului război mondial. Pentru că trăim într-un prezent în derivă, cu care, de multe ori, nu ne identificăm, ne refugiem în trecut. Cât de autentice sunt "amintirile" noastre despre viaţa de atunci, rămâne de discutat. Cât de sinceri cu noi înşine suntem în acest demers de a reconstitui o cultură şi o societate în care să ne simţim mai acasă, mai puţin agresaţi de prezent, ar fi interesant de descoperit. "Febra" Bucureştiului interbelic s-a răspândit, cred, în anii de după revoluţie, pe măsură ce iluziile cu care fusese investită răsturnarea dictaturii se prăbuşeau ca piesele de domino. Prezentul, ca orice lucru privit de aproape, e dezgustător. Trecutul imediat este o traumă. Astfel că ultima jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX par a fi un liman liniştit(or), o perioadă care ne consolează prin realizarile sale şi prin potenţialul său, prin ceea ce a fost şi prin ceea ce ar (am) fi putut deveni, un ostrov către care migrăm atunci când cotidianul devine insuportabil.

Răsuceam gândurile astea în minte când am dat de romanul Ioanei Pârvulescu, Viaţa începe vineri, o carte între paginile căreia am găsit o oază de linişte, un time out de la viaţa nebună de azi şi o meditaţie în oglindă asupra unor timpuri apuse.

La sfârşitul secolului al XIX-lea privirile oamenilor se îndreptau pline de speranţă către viitor. Un viitor ca sacul lui Moş Crăciun, în care sperau că vor găsi câte un cadou pe măsura dorinţelor fiecăruia. Însă veacul cel nou, după câţiva paşi timizi pe lungul său drum către finalul mileniului, s-a prăbuşit însângerat, iar dacă a reuşit să se târască până la jumătatea drumului a fost numai pentru a cădea într-un hău adânc şi întunecat, bântuit de coşmarul totalitarismului, unde a aşteptat chinuit sosirea ultimului deceniu. O dată ce au depăşit graniţa anului 2000, oamenii par a-şi fi epuizat viitorul, trăiesc în netimp, suspendaţi, ca personajele din desene animate care aleargă în gol deasupra unei prăpăstii.

Să ne amintim să nu ne grăbim, însă"

Suntem în ultimele zile ale anului 1898, încă la adăpost de furia prezentului, străzile sunt liniştite, în curţi cresc pruni şi se îngână gutural hulubi, clădirile au faţade proaspete şi renume nou, viteza înseamnă şareta sau tramvaiul cu cai, corsetul încinge talia şi taie răsuflarea, melonul sau cilindrul, la fel ca şi barba şi mustaţa bine îngrijite, sunt atributele decenţei. Romanul şterge contururile fruste ale Bucureştiului de azi, îndepărtează zgura vremurilor aşezată pe feţele pământii ale oamenilor şi clădirilor şi poposeşte în mijlocul unor personaje care, după 100 de pagini, îţi par vechi cunoştinţe.

Străzile, detaliile hainelor, interioarele, obiectele ce le împodobesc, totul e redat fidel şi bine documentat, iar uneori se simte răsuflarea prăfuită a arhivelor în micro-povestirile menite să dea densitate naraţiunii. Clădiri din care azi a rămas numai amintirea răsar vii, colorate, încrezătoare că se vor afla în acelaşi loc şi peste o sută de ani.

Familia Margulis, Nicu, micul comisionar, redactorii ziarului Universul, Prefectul de Poliţie Costache Boerescu, nea Cercel, Fane Inelaru şi altii populează acest decor recreat cu exactitate.

În lumea asta atât de familiară şi totuşi atît de străină nouă, păşim pe urmele lui Dan Creţu, bărbatul misterios găsit în zăpadă la marginea oraşului, şi intrăm în casele câtorva familii bucureştene. Prin ochii lui privim ţurţurii lungi ce atârnă de streşinele caselor pe Calea Victoriei, ni se predau bunele maniere ale vechiului secol şi mergem la petrecerea de Anul Nou a Livezenilor.

Cartea va plăcea cu siguranţă tuturor celor îndrăgostiţi de Bucureştiul vechi, de atmosfera aceea greu de prins în cuvinte, când totul părea posibil, când oraşul se deschidea spre lume, absorbind cu uimire şi încântare descoperirile ştiinţei: străzile şi încăperile încep să fie iluminate electric, veştile importante sunt comunicate la telefon, maladiile devastatoare de altă dată sunt învinse cu înţepătura unui ac.

Ioana Pârvulescu pune una lângă alta feţele Bucureştiului de atunci şi de acum şi ne invită, indirect, să găsim asemănari şi deosebiri. E un joc interesant şi, uneori, cam trist.

Alături de starea bună pe care mi-a dat-o cartea am aşezat şi o concluzie amăruie, inspirată de Cuvântul înainte: Ei, cei de atunci, ne visau pe noi în viitorul lor. Noi, cei blazaţi de viitor, privim înapoi în trecut, ca spre cea mai imposibilă dintre utopii.

Scris de: Alma Ghiţă

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Pingback: self-replication « Sheherzadah's Blog

    2. Laura Caltea spune:

      O mica precizare pt o recenzie asa frumoasa. In prima fraza, „comfort” ar trebui schimbat cu forma corecta „confort” (http://dexonline.ro/definitie/confort). Un mic de taliu important pt cititorii pasionati…
      Cu cele mai bune intentii,
      Laura Caltea

      raspunde

    3. anca giura spune:

      Alma, ai scris o recenzie frumoasă, din inimă. Mai ales din inimă. Presimt că îţi plac rochiile vaporoase şi pălăriile updatate. Şi la Arad sunt multe clădiri, ce baftă pe noi!, care au găzduit astfel de personaje-oameni care ne-au visat pe noi. Din păcate, la Bucureşti pierderile arhitecturale au fost mai crunte ca aici.

      raspunde

    4. Alma spune:

      Multumesc, Anca! E adevarat, orasul cel vechi (Bucurestiul adevarat) doarme in amintiri. Ce-a mai ramas din el agonizeaza sub straturi groase de praf si moloz. Si, totusi, chiar si asa, muribund, uneori e ingrozitor de frumos.
      P.S. M-ai facut curioasa in legatura cu Aradul!: )

      raspunde

    5. Da, e scris impecabil. Da, uneori, Bucureştiul e îngrozitor de fascinant. În anumite anotimpuri, sub o anumită lumină. O recenzie de poveste!

      raspunde

    6. anca giura spune:

      Satisfă-ţi curiozitatea atunci.:) Vei vedea că o să-ţi placă balcoanele vag veneţiene şi străzile vieneze.

      raspunde

    7. Alma spune:

      Suna incitant. Ia sa fac eu o calatorie virtuala pe Google, pana una-alta.: )

      raspunde

    8. anca giura spune:

      N-am găsit imagini suficiente cu străzile pitoreşti ale Aradului să te direcţionez…( personal le “folosesc“ zilnic, dar nu le-am fotografiat, deşi câteva curţi interioare, balcoane sunt fermecătoare de-a dreptul)…acuma nici n-am căutat prea mult, dar dintr-una într-alta te poţi lămuri singură, poate. Încearcă şi Teatrul Vechi Arad, Teatrul Ioan Slavici apoi, Cetatea Aradului.

      raspunde

    9. raluca spune:

      Este, intr-adevar, interesanta cartea… Parca le si vad pe domnite in rochiile lor frumoase, plimbandu-se prin parcuri… Dar, asa cum se intampla in prezent si in trecut existau oameni sarmani, probleme politice etc. Eu cred ca este minunat sa visezi viitorul si sa meditezi asupra trecutului, ma intreb doar daca urmasii nostri se vor gandi cu drag la noi… este greu de crezut ca prezentul nostru va fi un trecut frumos pentru ei!

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Aleph Paulo Coelho

    Copyright ©2011 Bookblog.ro