0Autor: Juan Manuel de Prada
Rating:
Editura: Rao

Există o viaţă invizibilă, subterană ca un zăcământ.. .
...pe sub viaţa aceasta considerată unică şi invulnerabilă, ori poate survolând-o, ca o adiere de vânt aparent inofensivă şi care, cu toate acestea, ne intră în oase, înfiorându-ne cu sărutul ei.
Viaţa invizibilă a lui de Prada este pictarea celor mai ascunse coşmaruri şi temeri ale acelor aspecte ale vieţii pe care le considerăm îngropate, în siguranţă, şi care ies la suprafaţă pentru a ne înghiţi hulpav liniştea unei existenţe atent construite.

Scriitorul Alejandro Losada este victimă şi martor al damnării şi mântuirii sufletelor atinse de aripa iubirii psihotice, a sexualităţii naive şi a vinei salvatoare.

În clipa când ne atinge viaţa invizibilă, simţim că ne fuge pământul de sub picioare.

Călătoria lui Alejandro la Chicago, înaintea nunţii cu Laura, aduce în viaţa lui două femei menite să ridice la suprafaţă viaţa invizibilă: pe Fanny Riffel şi Elena.

Pe de o parte, Elena reprezintă femeia modernă, caldă, uşor vulgară şi îndrăgostită de orice bărbat care îi oferă o clipă de atenţie. Frumuseţea Elenei nu este una a standardelor acceptate, ci este o energie ce emană din carnea ei moale şi din naturaleţea ei delicioasă.

Fanny Riffel, faimoasa starletă pin-ups, este femeia victimă a propriei sale frumuseţi. Farmecul lui Fanny atrage după sine o serie nesfârşită de molestări violente şi o conduce cu uşurinţă spre prolifica industrie a pictorialelor şi a scurt-metrajelor mute erotice.

...dragostea are un ingredient de îndobitocire

Ca narator, Alejandro are calitatea de a fi mereu credibil. Nici un detaliu nu pare fals, toate motivele care îi însoţesc acţiunile par plauzibile, iar personajele care îi bulversează viaţa sunt reale şi complex construite.

Dragostea în această lume a lui Alejandro pare să fie victima unei singure constante: nebunia! Dragostea este în primul rând tratată ca un sentiment ce aduce invariabil după sine psihoza şi promiscuitatea.

Elena este femeia îndrăgostită fără discernământ. Fanny este imaginea femeii desfrânate. Elena îşi găseşte refugiul în iluzia unei iubiri inexistente şi în căldura copilului ce îi creşte în păntece. Fanny crede că îşi va câştiga mântuirea prin habotnicie şi umilinţa totală în faţa unui presupus trimis al Domnului pe pământ.

...contactul vâscos al vinei...
când minţim năuciţi, fără să ştim măcar că minţim şi, bineînteles, fără să întrezărim urmările minciunii.

Femeile vieţii invizibile nu ar trebui să pătrundă în viaţa reală a lui Alejandro, tânăr scriitor, viitor soţ al frumoasei şi inteligentei Laura. Totuşi, ele reuşesc să se înfiltreze - nevinovate - în viaţa sa, să îi năruiască iluzia unei vieţi tihnite şi să îi zdruncine încrederea în sentimentele faţă de viitoarea sa soţie. Astfel, Alejandro nu este doar victima nevinovată a unor acţiuni externe ce nu pot fi controlate, ci se înglodează chiar el în mocirla unei vinovăţii false pe care este obligat mai apoi să o ispăşească.

Vina celorlalte personajele create de la Prada sunt de cele mai multe ori impuse din exterior şi duc la tulburarea echilibrului fragil al sufletelor. Vina năruieşte vieţi şi ispăşirea ei rămâne la alegerea fiecărui personaj: prin dragoste obsesivă, umilinţa sau tortura.

Adevărata dragoste nu permite compartimente şi ecluze

Juan Manuel de Prada este o combinaţie surpinzătoare şi foarte promiţătoare între Salman Rushdie şi Julio Cortazar. Chiar dacă îi lipseşte realismul mistic, scriitura păstrează aceaşi forţă năucitoare, de Prada construind cu pricepere fraze ce se încolăcesc în mintea cititorului pentru a se desface mai apoi într-o explozie de înţelesuri şi de metafore.

Viaţa invizibilă reuşeşte astfel să se încadreze între romanele care, în ciuda dimensiunii foarte generoase, fac cititorul să îşi dorească să nu se mai oprească niciodată din lectura vrăjită. Şi atunci când finalul se apropie, răspunsul vine într-un mod firesc şi este formulat cu naturaleţe: normalitatea depinde de interpretare şi dragostea nu are nevoie de raţionamente.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan