0Autor: Khaled Hosseini
Rating:
Editura: Niculescu

Romanul lui Khaled Hosseini, de curînd ecranizat, are toate ingredientele unui bestseller: prietenie, trădare, mîntuire, exotism, final fericit. Forma în care sunt acestea amestecate mi se pare una decentă, fără să se apropie de spectaculos, pe de-o parte, şi fără să ajungă printre clişee ilizibile, pe de altă parte.

Referindu-mă la ce se povesteşte şi nu la cum se povesteşte, Vînătorii de zmeie este un roman captivant: te poartă prin Afganistanul anilor "™70, calm, monumental, prin America imigranţilor, prin noul Afganistan acaparat de talibani, într-un ritm incredibil, care pare să scape de sub controlul autorului. Este povestea uluitoare care îşi exclude autorul, care se autoguvernează, care, asemenea basmelor, se află în afara credibilului.

Amir, eroul nesigur şi laş al propriei istorisiri, are tonul celui care vrea răscumpărarea greşelilor: faptul că l-a trădat pe Hassan, prietenul său din copilărie, îl urmăreşte toată viaţa, pînă cînd găseşte o cale de a-şi plăti vina. La fel de puternic este urmărit de dorinţa de a fi pe placul tatălui său, atît în timpul copilăriei, cît şi după ce emigrează împreună în America. Între aceste două coordonate cunoaşte Amir lumea, fie că este vorba de Kabulul din copilărie, de comunitatea afganilor din America sau de ruinele oraşului revăzut după zeci de ani. Astfel, chiar dacă este menţionat contextul social-politic, accentul cade pe istoria de scară mică. Felul în care personajele sunt integrate în istorie are însă ceva dintr-un exotism căutat, apărîndu-l pe occidentalul cititor de prea mult oroare şi servindu-i imaginile cu care s-a obişnuit deja din mass-media.

Pînă la urmă, alunecarea către clişeu este inevitabilă: clişeul este o formă concentrată de adevăr, un fel de instrument al acestuia. Totuşi, trebuie remarcat faptul că această istorie are destul conţinut cît să se povestească singură: reflecţiile personajului şi cele ale autorului prin personaj mai mult o dezavantajează.

Pînă aici este clar că reţeta care stă la baza romanului Vînătorii de zmeie funcţionează între nişte limite: ceea ce contează e povestea - acesta ar fi cel mai important principiu. Însă pentru felul în care apreciez eu o carte, educată în stilul european, povestea nu poate fi spusă oricum. Cu un pic de subtilitate, Khaled Hosseini ar fi extins metafora zmeielor pînă la Afganistanul dirijat de sforile altor state. Cu un pic de subtilitate, ar fi restrîns intelectualizările lui Amir, false în platitudinea lor, stridente dacă sunt puse în legătură cu experienţele nefericite prin care trece.

În final, recomand romanul celor care vor să se lase prinşi de o poveste tensionată şi emoţionantă, aparţinînd unei lumi despre care, în cazul fericit, ştiu cîte ceva de la jurnalele de ştiri sau filme precum Clona. Cititorii amatori de un stil care să merite exclamaţii admirative ar putea fi dezamăgiţi.

Scrisă de Mihaela Butnaru