0
Autor: Alan Lightman
Rating: şi jumătate
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2005
Traducător: Sorin Paliga
148 pagini
ISBN:973-50-1079-8

"Este păcat să îi fac recenzie", am conchis după ce m-am întrebat vreme îndelungată de ce nu îmi vine să scriu nimic despre această carte, care a câştigat un loc printre cele mai dragi lecturi ale mele. Este păcat să încerci să descrii delicatul, nu faci decât să îl îngreunezi şi să îi negi astfel condiţia de delicat. Or, ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la Visele lui Einstein este suflul de prospeţime şi candoare pe care îl aduce, pagină cu pagină. Este păcat să continuaţi să citiţi mai departe, mai bine daţi fuga şi luaţi cartea. Este micuţă, fragilă, sociabilă (deşi cu caracter vădit introvert), se va lăsa însă citită în câteva ore, fiindcă îi fac plăcere conversaţiile intime, la umbra unui ceai şi tihna unei seri de iarnă.

Alan Lightman este fizician. Poate această afirmaţie ar fi avut mai mult efect dacă aş fi menţionat înainte că, în ciuda titlului, cartea nu este despre fizică. Aşa, deci: "Visele lui Einstein" este o carte despre... vise. Iar Alan Lightman este un fizician de la MIT care a trecut graniţa către ştiinţele umaniste. Dacă numele cuiva este cusut în ţesătura destinului acelui om, atunci dumnealui într-adevăr a ştiut să fie un "om al luminii", încercând să pătrundă în toate ungherele întunecate ale universului cunoscut. Cu o lumina însă blândă, caldă, fără să stingherească sau să ucidă umbrele ce adăpostesc mistere vitale. M-am îndrăgostit de biografia lui şi de felul în care pare că priveşte viaţa. (Ca fapt divers, dar tot pe tema luminii, soţia lui este pictor.)

Un vechi proverb aztec ne spune că nu este adevărat că venim pe această lume ca să trăim, ci ca să visăm. Visele lui Einstein este pentru cei care se regăsesc în acest proverb. În fiecare capitol are loc câte o imortalizare a făpturii timpului. Dar timpul nu prea stă locului la descusut. E ca şi cum ţi-ai ţine respiraţia o clipă. Apoi ai expirat. O clipă aduce cu sine o lume întreagă. Apoi vine alta, şi alta. Și fiecare lume este un vis. Al binecunoscutului funcţionar de la Biroul Elveţian de Patente, desigur!

Totuşi, în fiecare capitol e suficient timp cât pentru a arunca o ocheadă în acea lume visată. Cum trăiesc oamenii în acea lume,cum înţeleg ei universul, cum arată viitorul lor, cum se mişcă ei pentru a-l atinge. Într-una din lumi, timpul este lipicios: "Unele părţi ale oraşelor rămân parcă lipite într-un moment al istoriei şi nu mai ies. Tot astfel, unii se lipesc de un punct al vieţii lor şi nu se mai eliberează." În altă lume, timpul este un simţ, iar surzii de timp au un sentiment extraordinar al spaţiului. În alta, nu mai există niciun ceas, în afară de Marele Orologiu de la Templul Timpului. În alta, îşi trăieşte chiar Einstein viaţa de zi cu zi.

Acolo unde autorul a demascat identitatea timpului şi a construit eboşa unei lumi închipuite, cititorul trebuie să completeze detaliile cu propria imaginaţie. Ceea ce poate fi un exerciţiu minunat de a visa, mie personal mi-ar fi plăcut să mă cufund mai mult în câteva din aceste lumi din perspectiva autorului. De aceea i-am dat patru stele cu plus. În tot cazul, este o carte care deschide noi cămăruţe în spaţiul imaginaţiei. Și, aşa cum spunea Einstein însuşi: "Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Deoarece cunoaşterea este limitată la tot ceea ce cunoaştem şi înţelegem acum, pe când imaginaţia cuprinde lumea întreagă, şi tot ceea ce va fi vreodată de cunoscut şi înţeles."

Scris de Alexandra Popa