bookblog.ro

---

3 romane Storia Books care m-au cucerit

Scris de • 5 February 2018 • in categoria Recomandari

Știu că am tot spus că îmi place să citesc literatură young adult de calitate, însă de când am descoperit Storia Books și cărțile editate de ei, o nouă lume a început să se desfășoare în mintea și sufletul meu de #CititorFeroce: tineri prinși în problemele părinților, singurătate, abuzuri, prietenie, umor genial și căutări / regăsiri / maturizări descrise realist și cu grijă.

Așa că am adunat aici 3 astfel de romane care m-au ținut în priză până la final și pe care le recomand tuturor, adolescenți sau nu, căci sunt scrise bine, sunt adevărate lecții de inteligență emoțională și relaționare și te aruncă în mintea unui tânăr, cu toate fricile și dorințele sale:

 

1. Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta
Taylor Markham trăiește într-o lume prinsă între trecut și prezent, un trecut misterios și dramatic și un prezent în care nu reușește să se regăsească. Abandonată de mamă, trăind într-un liceu cu internat (Jellicoe) unde trebuie să-și asume rolul de lider de grup, nu își dorește decât să fie lăsată în pace - ceea ce duce, de fapt, la o nevoie de a înțelege de ce nu are părinți, cine are grijă de ea din umbră și cine este ea, în cele din urmă.

„În timp ce stau întinsă pe spate, mă simt liniștită. Soarele blând îmi mângâie obrajii și mă simt ca și când aș fi învelită cu o pătură de nori pufoși, moi ca mâinile mamei când m-a ținut întâia oară în brațe. Câteva momente sunt din nou acolo, în locul în care vreau să fiu.” - scris din perspectiva eroinei noastre, romanul semnat Marchetta devine un roman despre prietenie, îndrăgostire, singurătate, dar mai ales regăsire de sine. Cum poți ști cine ești, dacă nu știi de unde vii? Noroc cu prietenii din jur care îți sunt aproape, cu oamenii care trec dincolo de prima impresie și te înțeleg și te văd, cu adevărat.

Șoseaua Jellicoe este un roman sensibil și amuzant, care te face să râzi și plângi în același timp, oferindu-ți o lume vie, colorată, în care dramele familiale sunt un pretext bun pentru a te cunoaște mai bine.

 

2. Salvând-o pe Francesca de Melina Marchetta
Din nou, Marchetta, cu un subiect similar, dar construit destul de diferit de Jellicoe: când mama Francescăi intră într-o depresie cronică, aparent subit, fata își pierde reperele și se trezește într-o realitate pe care nu o înțelege și nu o poate accepta. Într-o școală devenită de curând mixtă, cu un frate mai mic sensibil și un tată depășit de situație, cu prieteni „ciudați” și nevoia de a se reconecta cu „prietenii” din școala cea veche, Francesca pare să fie singură și pierdută.

„Ascultăm Smashing Pumpkins, Shirley Bassey, Jeff Buckley și chiar și Elvis. Încerc să găsesc melodii care mă definesc, dar îmi dau seama că am adoptat în totalitate gusturile muzicale ale Miei. Tot ce ține de Mia ne-a consumat viețile și acum ne consumă în egală măsură golul din ea. / După muzică, ne pregătim să plecăm la școală, repetând aceleași mișcări mecanice, continuându-ne viețile. / Și apoi se întâmplă cel mai rău lucru posibil. / Mă obișnuiesc cu asta.” Plonjăm, în același stil Marchetta, în interiorul personajului principal, cu toate luptele pe care reușește să le ducă, în timp ce exteriorul se prăbușește. Bineînțeles, nu lipsesc nici răsturnările de situație, îndrăgostirile și prietenii cu propriile căutări. Un roman pe care merită să-l citești dintr-o singură sesiune și care, cu siguranță, te va lasă cu un zâmbet nostalgic la final.

 

3. Inimi chimice de Krystal Sutherland
Ce se întâmplă când fata visurilor tale e o fată deprimată, care poartă numai „haine de băieți” și pe care nu o poți salva? Cred că asta ar fi întrebarea care rezumă povestea profundă din acest roman YA. Scrisă din perspectiva personajului principal masculin, Henry Page, care se îndrăgostește pentru prima dată în viața lui, cartea punctează probleme precum îndrăgostirea, relațiile sexuale, depresia, pierderea unei persoane iubite, doliul și recuperarea, cu umor și atenție la fiecare detaliu.

„Aceste momente în care o priveam erau profund derutante, îmi dădeau acea senzație pe care o are cineva când vede o fotografie de pe vremea Războiului Civil sau a marii crize economice căreia i-a fost adăugată culoare și își dă seama, întâia oară, că persoanele ilustrate sunt adevărate. Numai că fenomenul era inversat, pentru că o văzusem pe Grace cea colorată pe Facebook, iar cea de față era versiunea sepia - versiunea greu de înțeles -, care-mi apărea înaintea ochilor, cenușie și fantomatică.” - scris în aceeași persoană I subiectivă, romanul vorbește despre speranță, deziluzie și puterea de a trece peste cele mai grele momente, în timp ce încerci să te bucuri de viața de liceu.

Cu personaje pestrițe și întâmplări care te pun pe gânduri, Inimi chimice aduce în prim-plan subiecte aproape tabu, tratându-le cu sinceritate și deschidere.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro