bookblog.ro

---

Avanpremieră: „Căsnicie”, de Dan Coman

Scris de • 22 January 2015 • in categoria Recomandari

casnicieDan Coman

Căsnicie    

Editura Polirom

Colecţie: Ego. Proză

- fragment -

La începutul lui decembrie jubilau. Radiografiile erau curate, nici urmă de boală de‑a lungul dreptunghiurilor negre. Daria venise acasă după luni întregi petrecute prin spitalele din Cluj. Imediat ce‑au aflat, ei şi‑au rezolvat orele de la şcoală luîndu‑şi concediu medical, şi‑au dus copiii la bunici pentru trei zile şi n‑au mai ieşit din apartamentul Dariei.

Părea că boala se retrăsese, corpul reacţionase neaşteptat de bine. Au rămas la ea şi au făcut dragoste de mai multe ori, ca pe vremuri. Se opreau doar ca să fumeze şi să bea Val Duna, vinul pe care Daria îl avea mereu pregătit pentru ei. El s‑a îmbătat criţă. Asta e rugăciunea, spunea strîngînd coapsele celor două femei, rugăciunea! Aşa repetase soţia lui toată seara, aşa spuneau şi Cătălina şi vecina de la doi. Puterea lui Dumnezeu. În nopţile acelea, pînă să adoarmă, au tot picat rugăciuni peste el, un fel de pătrate de lemn care îl ameţeau şi‑i întorceau stomacul pe dos. Fetele rămîneau mereu pînă spre dimineaţă, în bucătărie, povestind.

Aşezaţi pe patul din sufragerie, s‑au mai uitat o dată la radiografii. Comparau. Comentau. Ultimele erau burduşite cu semne albe, cerculeţe de ceaţă la ficat şi la intestine şi la gît şi la piept. Toate apărute în mai puţin de două luni, cuibărindu‑se prin tot corpul. Crescînd.

Daria şi‑a mai schimbat o dată tricoul, transpira abundent.

Şi uite cît m‑am umflat de la medicamentele astea. Şi cît de repede obosesc. Mai rămîneţi puţin, da?

S‑au întins, învelindu‑se cu plapuma.

Ţineţi‑mă‑n braţe.

Cînd cele două femei se opreau din plîns, se auzea ploaia. El se ridica într‑un cot şi le privea. O surprindea uneori pe soţia sa uitîndu‑se lung, undeva înspre uşă.

Nu stinge lumina, nu pot dormi în întuneric, a zis Daria.

Ţineţi‑mă‑n braţe.

El a adormit. Primul lucru pe care l‑a auzit cînd s‑a trezit a fost ploaia. Transpirase acolo, sub plapumă. S‑a uitat la ceas, trei şi ceva. Lumina era aprinsă, respiraţia Dariei nu se auzea.

De cealaltă parte a ei, Rebeca sforăia uşor.

Şi‑a ţinut cît de mult a putut respiraţia şi a ascultat. Şi‑a apropiat urechea de gura Dariei. Nu, chiar nu se auzea. A întins o mînă şi i‑a atins pieptul. S‑a speriat – nu se simţea nimic, nu respira. S‑a ridicat repede şi s‑a aplecat deasupra ei, scuturînd‑o cu cealaltă mînă pe Rebeca, să se trezească.

Au tresărit amîndouă.

Ce e, ce s‑a întîmplat?

Nimic, nimic, dormiţi în continuare. Dormiţi.

Daria s‑a întors într‑o parte, cu spatele la el. S‑a lipit de ea. A atins mîna soţiei lui, care‑o îmbrăţişase la rîndul ei, şi a mîngîiat‑o uşor.

Nu‑ţi schimbi bluza? eşti udă leoarcă.

Au ţinut‑o în braţe.

Un timp a plîns liniştit, ploaia se auzea încă destul de bine. Nu reuşeau să‑i spună nimic. Daria plîngea, iar ei, de‑o parte şi de alta a femeii de care se îndrăgostiseră aproape simultan, stăteau nemişcaţi, muţi şi speriaţi. Într‑o vreme, el a crezut că s‑a oprit. Şi‑a lăsat capul cu totul pe pernă, relaxîndu‑şi muşchii gîtului, dar corpul Dariei a început să tremure din nou. Hohotea şi se chircea şi‑şi înfigea faţa în pernă. Nu putea decît să se lipească de ea şi s‑o asculte. Rebeca, la fel.

Adormeau în răstimpuri, tresăreau la fiecare mişcare.

Cînd ploaia s‑a auzit iar, s‑au ridicat şi s‑au dus la bucătărie. El a deschis geamul şi şi‑a aprins o ţigară, Rebeca a pus de cafea. Se lumina.

De la cît aveţi ore azi?

De la 8.

O să fac un duş pînă se mai lasă zaţul, a zis Daria.

El şi‑a stins ţigara pe pervaz. Tare greu se mai lumina.

Mă duc s‑o ajut să se spele, a zis Rebeca.

Stăteau goale în cadă, în picioare, aşteptînd să vină apa caldă. Uşa rămăsese întredeschisă, aşa că a intrat şi el. Capul Dariei, mic, fără nici o urmă de păr, sclipea în lumina neonului. S‑a dezbrăcat în tăcere şi a intrat lîngă ele.

N‑a zis nici una nimic.

Au spălat‑o împreună pe gît, pe spate, pe picioare. Cînd el i‑a trecut mîinile pline de spumă peste sîni, i‑a simţit pieptul zvîcnind uşor. De la pubisul moale n‑a mai coborît. Rebeca ţinea duşul sus, apa fierbinte trecea clipocind prin şănţuleţul dintre burta ei şi spatele Dariei. Au stat aşa o vreme, apoi Daria i‑a luat mîna de pe pubis şi a împins‑o mai jos.

Vreau să mai faceţi o dată dragoste cu mine, le‑a şoptit.

Rebeca n‑a mai rezistat. Ghemuită la picioarele Dariei, a izbucnit în hohote de plîns.

Dan-Coman-2

Dan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu anul cârtiţei galbene, Editura Timpul, Iaşi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucureşti, 2005, şi Dicţionarul Mara, Editura Cartier, Chişinău, 2009. În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil, Editura Cartea Românească, 2010, şi Parohia, Editura Cartea Românească, 2012. Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro