Dacă e Ianuarie, e… crimă: Cinci serii polițiste cu protagoniști aparte
Scris de Iulia Dromereschi • 4 January 2018 • in categoria Recomandari, Top 5
Numiți-o cum doriți: literatură polițistă, crime, cu detectivi, cu mistere, noir - și așa mai departe. Adesea privită cu scepticism de critici, fiindcă, nu-i așa, nu comportă valoare literară (am auzit deseori comentariul cum că ar fi „cărți de citit în tramvai”), a fost și rămâne unul dintre genurile mele favorite.
Argumentele sunt inepuizabile și ar ocupa mai mult decât spațiul dedicat unui articol obișnuit. La întrebarea „De ce să citim literatură polițistă?” pot răspunde, cu sinceritate: fiindcă este despre viață, despre oameni, și, în esență, despre ceea ce ne face (in)umani. Intrigile și întorsăturile de situație, dincolo de palpitațiile inevitabile, zugrăvesc în culori vii caracterul omenesc și limitele care pot fi atât de ușor depășite; nemaivorbind despre observațiile ținând de logică, deducție, psihologie fină, dar și despre multiplele cunoștințe din cele mai nebănuite domenii pe care le putem dobândi citind literatură polițistă. Iar aici nu mă refer doar la otrăvurile amazoniene letale sau la indentările lăsate de arme contondente și diferențele dintre ele, la calibrele pistoalelor și modurile creative de a deschide o fereastră franceză fără a lăsa urme. Mă refer la istorie, la cultură, la societate – o lume întreagă între pagini ușor de întors, așa cum veți constata, cu siguranță, dacă dați curs invitației mele de a descoperi împreună cinci serii fantastice, scrise de cinci autori extrem de diferiți, uniți „într-ale crimei”.
1 Nu pot să încep altfel decât cu o serie „de suflet”, pe care am descoperit-o, așa cum se întâmplă, de obicei, cu cele mai bune lucruri în viață, absolut întâmplător. Eram deja familiarizată cu P. D. James, autoarea cărții „Fiul omului” (editura RAO) – o traducere cu care nu sunt tocmai de acord, originalul fiind Children of Men. Dacă nu ați citit-o încă, poate vedeți filmul, o capodoperă distopică în care joacă Julianne Moore și Clive Owen. Dorind să aflu dacă mai există și alte cărți cu care să mă delectez, am aflat că sunt... nu mai puțin de 14!
Protagonistul seriei este inspectorul-șef Adam Dalgliesh, care face parte din Scotland Yard și apare, pentru prima dată, în Cover Her Face (1962). Deseori comparat cu Inspectorul Morse, o altă figură emblematică a literaturii polițiste britanice, Dalgliesh aparține prototipului „înalt, întunecat și răpitor” – atribuit pasiunii autoarei pentru romanele lui Jane Austen. În timpul liber, scrie poezii, și este un gentleman desăvârșit.
Din seria aceasta, s-au tradus la noi Original Sin (apărută în original în 1994, „Păcat originar” – RAO) și The Lighthouse (apărută în original în 2005, „Farul”).
2 O altă autoare de sorginte britanică și irlandeză, prea puțin mediatizată la noi, este Dorotyh L. Sayers. Deseori comparată cu Marea Doamnă a Literaturii Polițiste, favorita mea, Agatha Christie, a fost membră în același faimos Detection Club, care se întâlnea în mod regulat pentru a discuta despre scris, intrigi și caracterizarea personajelor. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale acestor întâlniri era faptul că autorii implicați își citeau unii altora pasaje din romanele la care lucrau, trebuind apoi să „ghicească” făptașii. Există chiar și trei scrieri în colaborare, având printre contribuitori și pe cele două doamne.
Partea bună este că există mai multe romane ale sale traduse în limba română, la editura Nemira, printre care „O moarte suspectă” (Unnatural Death, 1927) sau „Reclama ucigașă” (Murder Must Advertise, 1933).
Protagonistul acestor romane interbelice este Lordul Peter Wimsey, despre care sunt multe de spus. Aparținând, în linii mari, aceluiași prototip ca și Dalgliesh, este, totuși, un amator, care se vede implicat în soluționarea cazurilor din pură coincidență sau... din pasiune. În întreprinderile sale, este asistat, firește, de un valet, dar și de viitorul său cumnat sau de viitoarea sa soție (aici prefer să nu menționez numele personajelor, pentru a nu strica surpriza!).
Wimsey este pasionat de mâncare bună, vinuri, modă masculină și muzică. Colecționează tipărituri vechi și trece drept virtuoz al pianului. Umorul său sec, „tipic britanic”, este prezent între pagini și te face să râzi fără să vrei, tocmai când te concentrai mai tare asupra firului logic al deducțiilor.
Dincolo de caracterul relativ lejer al lecturii, romanele lui Sayers sunt privite și drept exponente ale criticii sociale, relația dintre lord și majordomul său fiind o probă evidentă a diferențelor de clasă, pe care, firește, cei doi le încalcă adesea.
3 Și fiindcă am discutat suficient despre autoare, și încă ambele britanice, să schimbăm foaia, genul și... zona geografică. Astfel, ajung la Boris Akunin și la seria sa de romane polițiste avându-l ca protagonist pe Erast Fandorin.
Akunin este, de fapt, un pseudonim, pentru care îi sunt recunoscătoare; în ciuda cunoștințelor mele de limba rusă, Gregol Ceartișvili este gruzin, iar numele său real pune dificultăți de pronunțare oricui. Reputat orientolog (specializat pe Japonia și cu un interes veșnic treaz pentru teatrul kabuki), autorul este recunoscut și pentru munca sa de traducător.
Ca autor de romane polițiste, are două personaje remarcabile: antemenționatul Erast Fandorin și Sora Pelaghia (un soi de Miss Marple în veșmânt monahal). Fandorin, la care mă voi referi acum, este un detectiv din secolul 19, un adevărat maestru al deghizării, cu un interes deosebit pentru aspectul său exterior, care merge până la vanitate. Printre altele, este bâlbâit, însă această „meteahnă” dispare complet de fiecare dată când își asumă un rol.
La noi, Akunin a fost tradus la editura Humanitas, începând cu „Azazel” (prima carte din seria cu Fandorin), și continuând cu: „Gambit turcesc” (după care există și o ecranizare rusească de excepție și acțiunea căreia se desfășoară în timpul Războiului Crimeei), „Leviatan” și „Moartea lui Ahile”. Recomandarea de a vă delecta cu aceste romane vi se potrivește și dacă sunteți pasionați de istorie, un domeniu în care autorul este foarte bine documentat – fiind, de asemenea, și foarte vocal din punct de vedere politic, și contestând, de exemplu, anexarea Crimeei de către Vladimir Putin (2014), atitudine pe care președintele rus a caracterizat-o drept „tipic gruzină”.
4 Și, fiindcă divagația nu putea fi decât de scurtă durată, revin la linia clasică a autoarelor britanice, îndemnând la lectura unei serii publicate, din nou, sub pseudonim, de data aceasta de cunoscuta creatoare a universului Harry Potter: J. K. Rowling - sau, în acest caz, Robert Galbraith.
Seria Cormoran Strike are deja trei titluri, toate traduse în limba română la editura Trei: „Chemarea cucului”, „Viermele de mătase” și „Carieră malefică”. Dincolo de intrigile bine construite și de ritmul alert al desfășurării acțiunii, cele trei se îndepărtează de tiparul clasic al literaturii de gen prin concentrarea asupra construcției și caracterizării personajelor, însă și ale relațiilor dintre ele.
Se poate afirma că, deși Cormoran Strike este protagonistul seriei, asistenta sa, Robin Ellacott, iese adesea în evidență, cu predilecție evoluând constant pe parcurs, spre deosebire de „șeful” său, care rămâne, cumva, ancorat în traumele trecutului (fost polițist militar, Strike a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut o jumătate din piciorul drept), dar și în manierismele și micile ticuri care-i alcătuiesc personalitatea.
Relația dintre ei este și ea un plus al lecturii, asta fiindcă reușește, în mare măsură (și deocamdată, fiindcă ultima carte din serie s-a încheiat cu un mare semn de întrebare în acest sens), să prezinte un „cuplu” de detectivi care își păstrează separate cariera și viața personală. Pentru mine, este o mare curiozitate să descopăr care va fi turnura situației în cele ce urmează. Până să apară, însă, un nou volum, mă voi mulțumi cu ecranizarea de la BBC One (Strike), apărută în această vară, având deja în pregătire al doilea sezon, bazat pe volumul trei.
5 Nu pot să închei această suită de recomandări fără a menționa un reprezentant al „școlii Nordic Noir”. Alegerea este foarte dificilă, după cum probabil știți: literatura de gen a crescut vertiginos în popularitate în întreaga lume, iar la noi este tot mai gustată. Avem chiar și un club de carte NN, cu evenimente lunare în București și Cluj, organizat cu sprijinul editurii Trei.
M-am oprit asupra Camillei Läckberg, supranumită „Agatha Christie a Suediei” – probabil fiindcă romanul său, „Prințesa ghețurilor” (Issprinsessan), a fost primul aparținând sub-genului Nordic Noir pe care l-am citit (în cadrul Clubului de Carte Cluj, o ediție cu vreo patru ani în urmă), dar și pentru că este una dintre autoarele prolifice, care pare să se dezvolte tot mai mult cu fiecare carte publicată.
Ce este interesant la Läckberg este că se declară, în ciuda faptului că romanele sale au fost deja traduse în peste 40 de limbi/60 de țări, o „diletantă” într-ale literaturii polițiste, și povestește oricui că a devenit scriitoare după ce a primit cadou de Crăciun participarea la un curs de scriere creativă.
Protagoniștii seriei sale principale sunt Patrick Hedström și Erica Falck, care apar în nu mai puțin de zece cărți. Combinația dintre experiența detectivului și intuiția scriitoarei, fiecare dintre ei prinși atât de cazurile care mai de care mai bizare pe care le investighează, dar și în ițele propriilor drame personale, este una extrem de reușită. Spre deosebire de Strike/Ellacott, însă, cei doi ajung să aibă și o relație personală (din nou, nu voi spune mai multe), și astfel să fie nevoiți să jongleze chiar mai priceput cu stresul de la serviciu și cel din viața cotidiană.
Până în prezent, editura Trei a publicat șapte dintre cele zece volume ale seriei, așadar există suficient material de lectură disponibil ca să vă țină în priză. Dacă le epuizați și nu mai aveți răbdare până la următoarea traducere, una dintre televiziunile suedeză a realizat și o mini-serie bazată pe romane, intitulată „Crimele din Fjällbacka”.
Lista de recomandări în privința seriilor polițiste cu protagoniști inediți nu este, nicidecum, exhaustivă. Există nenumărate alte mențiuni, că este vorba despre bărbați, femei, contemporani sau nu, și provenind de pe toate continentele. Personal, înclin să prefer autoarele care scriu literatură de gen, fiindcă atenția pentru detalii, minuțiozitatea în descrieri și capacitatea de a empatiza cu personajele lor le transformă în exemple de urmat; cu toate acestea, nu neg valoarea multor autori bărbați, majoritatea celor care-mi plac fiind tot reprezentanți Nordic Noir, alături de versatilul Alexandr McCall Smith sau de clasicul George Simenon.
Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Cu mare drag, sunt și printre favoritele mele!
-
-
Așa cum ne-a obișnuit deja, Iulia Dromereschi își face alegerile eclectice, mereu surprinzătoare, dar întotdeauna bine motivate. Nimeni nu poate rămâne pe dinafară, ea reușește să îi atragă pe toți, indiferent de genul literar agreat.
Recomandările de serii polițiste sunt, pentru mine, extrem de interesante și de utile. Era un timp în care literatura polițistă chiar așa îmi părea – simplista și bună doar pentru divertisment. Dar, la fel ca Iulia și ca mulți alții, am descoperit viața reală pulsand în multe cărți, si autorii recomandați de ea se numără printre preferații mei.
Citiți, deci, cu încredere – Iulia știe sa deschidă porți către lumi pe care nici nu le bănuiți măcar!-
Există ceva din ce am prezentat aici și nu ai citit încă?
-
-
De fapt, din seria Adam Dalgliesh, au apărut la RAO mult mai multe cărți: Gustul morții, Moarte în Sfântul Ordin, Moartea unui expert, Planuri și dorințe, Sala crimelor.
Îmi plac romanele poliţiste cu detectivi neobişnuiţi, ieşiţi din comun, îi „colecţionez”, aş putea spune, am deja în colecție un senator roman (seria Mistere în Roma Antică-Danila Comastri Montanari), un coroner din Anglia lui Richard Inimă de Leu (seria Mistere medievale-Bernard Knight), un eunuc din haremul sultanului (seria Yashim-Jason Goodwin), un samurai (seria Sugawara Akitada-I.J. Parker), lordul englez menționat și în articol, un preot care din întâmplare este femeie (ori viceversa)(seria Merrily Watkins -Phil Rickman), o aiurită fermecătoare din Rusia zilelor noastre (seria Evlampia Romanova-Daria Donțova), un robot umanoid din viitor (Soarele gol, Roboții de pe Aurora, Caverne de oțel -Isaac Asimov) și, mai ales, copilul precoce, preocupat de chimie, în special de otrăvuri, Flavia de Luce, din seria cu același nume scrisă de Alan Bradley.
Zina spune:
6 January 2018 | 5:52 pm
Mulțumesc pentru prezentare. Ador cărțile polițiste, așa că îmi va fi de folos.