bookblog.ro

---

Fragment: „Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte” de Roxana Dumitrache

Scris de • 16 May 2019 • in categoria Recomandari

Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte
Roxana Dumitrache

Câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2019

 

Aici nu mai sunt dragoni

 

În timp ce trupurile copiilor sirieni erau culese de pe plaja celei mai bune dintre lumile posibile, iar papa Francisc anunţa că iadul nu există, Simona culegea resturile de biscuit naufragiate în ceaşca ei de chai latte. Înţelegea deja că se automanevrează spre o tristeţe nouă, care nu avea nume, dar care semăna cu luna în creştere. O bântuia iar senzaţia că dincolo de pereţii alb-untoşi, de culoarea rochiilor de mireasă din colecţia toamnă-iarnă sau a frişcăi cu ambiţii de crème Chantilly, deci a tot ceea ce i se părea mai dezagreabil atunci, se întâmpla viaţa cu speciile ei cunoscute şi necunoscute de zgomote, mirosuri, senzaţii, bucurii, nevroze, divorţuri, separări, regăsiri, cancere, spaime, războaie hibride şi păci incontinente, provizorate de tot felul, cicluri electorale şi cicluri menstruale, morţi şi aplauze, insomnii şi visuri erotice. Viaţa cu moartea ei.

Uitase când a fost ultima oară fericită sau când a râs ultima dată cu gingiile la vedere, râs pe care Paul îl găsea „fermecător de cabalin”. Ea detesta oricum şi caii, şi propriile gingii. Era ciudat că se gândise tocmai la Paul acum, idiotul de Paul, Paul-înţeleptul, Paul cel Laş, Paul întâiul (sau poate Paul Dezvirginatorul?!). Paul, bărbatul pe care îl iubise într-o altă viaţă când totul era mai simplu şi tristeţea nu era în creştere.

Simona se apropie de ferestrele largi, răsfirându-şi degetele pe sticlă, cum văzuse ea în scena erotică din Titanic. Împlinea 15 ani când capodopera-catastrofă a lui James Cameron lovise boxoffice-ul şi îşi amintea limpede cum l-a văzut, flancată de părinţii ei, la cinematograful din oraşul mediu de provincie. Mama ei purta atunci un pulovăr de caşmir de culoarea somonului şi mirosea aproximativ a vreun Yves Saint Laurent cumpărat de pe stradă, de la un individ oacheş şi insistent care dosise toata istoria recentă a parfumurilor într-o pungă de Lidl. În stânga, umărul ei atingea cămaşa cu mânecă scurtă a tatălui ei mirosind a Old Spice, tutun, transpiraţie de tată şi, dacă aveai un nas foarte fin, puteai simţi chiar şi o notă de Yves Saint Laurent feminin. De data asta, ales cu greu din parfumerie, împachetat cu migală în hârtie roşie satinată şi oferit cu emoţii de licean Alinei. Stătuse trei ore în parfumerie să-l aleagă, cu o răbdare de jucător de golf. Sau de bărbat ghiftuit de viaţa conjugală, îndrăgostit stupid de colega care îi întocmea fluturaşii de salariu. Simona habar n-avea atunci că tatăl ei făcea un şpagat emoţionalo-sexual între Alina şi Nina, între femeia de care era îndrăgostit şi mama ei, între Yves Saint Laurent-ul din ambalajul mătăsos şi cel din punga boţită de Lidl. Nu ştia pe atunci nici că sub pulovărul de caşmir al mamei, sub sutienul alb spălat de cel puţin 79 de ori, sub straturi de piele, ţesut şi păienjeniş de vene se forma un melanom mic şi mimetic, copiind fără pic de personalitate toate cele 1,7 milioane de cancere mamare depistate anual în lume. Nici mai târziu, când cancerul colonizase tot corpul Ninei, nelăsând niciun teritoriu neatins, nicio insulă de bine şi niciun spaţiu nelocuit şi negăsit, semnalat ca în hărţile vechi cu „hic sunt dracones”* , Simona nu a putut să accepte că mama ei va muri. Pentru un copil, este imposibil să înţeleagă cum sânul, care l-a ţinut în viaţă hrănindu-l, ajunge să îi omoare mama. Şi probabil că în asta stă perversitatea sălbatică a cancerului mamar – înainte de a mutila un corp, mutilează relaţia dintre o mamă şi copil. Când Titanicul se scufunda sub indicaţii regizorale precise într-o piscină pentru copii, Simona era o liceană îndrăgostită de profesorul de fizică, vopsită blond spălăcit şi considerată ciudată. Ciudată în sensul bun, ca toate liceenele deştepte.

***

„Această carte nu e despre cancer, deşi s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu cred că e ceva glorios în a literaturiza boala, mai ales când te afli în poziţia confortabilă de a scrie despre ea şi atât. Povestirile sunt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranţele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care îşi pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaţilor, despre micile sau marile suferinţe care populează birourile sticloase ale corporaţiilor. Cu toate astea, vreau să cred că Papa Nicolau…, în ciuda titlului, poate fi o lectură tonică.” (Roxana Dumitrache)

Roxana Dumitrache s-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A absolvit London School of Economics and Political Science şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase şi modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectura urbană din Albania şi Kosovo. În cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele politici şi directive ale statelor membre, punând accentul pe egalitatea de şanse şi nediscriminare. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educaţie şi segregarea de gen, violenţă împotriva femeilor.

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro