bookblog.ro

---

Fragment: „Spulberatic” de Anca Vieru

Scris de • 8 May 2018 • in categoria Recomandari

Autor: Anca Vieru

Titlu: Spulberatic

Editura Polirom

Carte publicată şi în ediţie digitală

Colecţie: Ego. Proză

Domeniu: Literatură română – Viaţă de familie / Literatură română – Istorică / Literatură română – Beletristică

ISBN: 978-973-46-7369-8

Format: 130x200 mm

256 p.

Preţ: 29.95 lei

2

 

Ultima dată când lam văzut pe tatăl meu nu împlinisem încă şapte ani. Şi, dacă este adevărat că identitatea noastră se hrăneşte în mare parte din amintiri, atunci pot spune că eu mam format dintro absenţă : am iubit o absenţă, apoi am urâto, apoi am încercat so înţeleg şi în final am acceptato.

 

În septembrie ’90, când se pregătea să intre în clasa întâi şi la ei în casă domneau agitaţia şi neliniştea care‑i urmăriseră tot anul, a venit prima vedere. O imagine din insula Rhodos din Grecia, cu cele două coloane care străjuiau portul, fiecare cu o statuie în vârf. Un cerb şi o căprioară. Marea strălucea în poză cu toate nuanţele de albastru, pescăruşii pluteau aproape de ţărm, iar el nu voia să mai lase vederea din mână. O întorcea pe toate feţele, se uita pe dos, la numele lui, singurul scris cu litere de tipar, la celelalte cuvinte pe care le înţelegea greu, dar pe care ajunsese mai târziu să le ştie pe dinafară : „Se spune că pe locul coloanelor au fost picioarele Colosului din Rhodos“. Urma un rând liber şi apoi : „Plec de aici, dar sper să ne vedem curând“. Şi mai jos era semnătura. Vederea trecuse din mână în mână, mama şi bunica studiaseră cu atenţie scrisul, timbrele, ştampilele poştale, data, pe urmă discutaseră cu voci şoptite, îi arătaseră şi bunicului când venise acasă, se strânseseră toţi în sufragerie, cu uşa închisă, apoi vorbiseră la telefon toată seara. A doua zi, mama plecase la Bucureşti cu vedere cu tot, se întorsese peste două zile şi iar discutase toată seara cu bunicii. Grafolog era un cuvânt pe care îl auzise de câteva ori, spus mereu cu voce joasă în spatele uşii închise, ca un cuvânt secret, care trebuie ascuns cât mai adânc. El şi‑a recuperat poza în final, cu indicaţia clară să aibă mare grijă de ea. N‑avea nevoie să i se spună asta. Ar fi dormit cu ea sub pernă, dacă nu i‑ar fi fost teamă că o îndoaie. Se uita la ea doar când era singur, o studia iar şi iar, fiecare umbră, fiecare tremur al apei. Cel mai mult îl intriga o siluetă de lângă coloana cu cerbul, aşezată puţin în penumbră, aşa că nu se vedea bine, dar el se tot întreba dacă nu cumva... dacă nu cumva. Până la urmă l‑a întrebat pe bunicul, care i‑a spulberat speranţele. Era o vedere cumpărată, nu avea cum să fie el.

Asta nu l‑a împiedicat să se uite mereu la silueta aceea din penumbră, s‑o întrebe în gând tot felul de lucruri, s‑o roage şi s‑o aştepte.

— Ce înseamnă grafolog ? l‑a întrebat într‑o zi pe bunicul.

I‑a văzut încruntarea, aerul puţin încurcat când i‑a răspuns, e o persoană care studiază scrisul de pe un document ca să vadă dacă e autentic. Adică adevărat, a completat bunicul, fiindcă el nu înţelesese. Abia atunci a simţit spaima. Întâi spaima şi abia apoi nedumerirea, nemulţumirea, un amestec de sentimente pe care le înţelegea cu greu şi pe care le suporta şi mai greu. Cum adică, mama a fost cu vederea mea la un grafolog ? De ce ? Nu la grafolog, bunicul îi zâmbea liniştitor, degeaba însă, spaima îi tăia respiraţia, îi rodea stomacul, îi alerga deja prin vene. A vorbit cu un prieten care se pricepe, a continuat bunicul. Şi nu‑ţi face griji, e autentică.

Autentică.

Un cuvânt care‑l făcea şi acum să tresară, pe care se ferise mereu sa‑l pronunţe, încât rămăsese proaspăt şi nealterat de stereotipii de gândire, ca atunci când îl auzise pentru întâia dată. Şi care însemna, în prima clipă, spaimă.

***

 Lansarea romanului va avea loc la Bookfest, Sâmbătă 2 iuni, de la ora 13.00, în standul Editurii Polirom

Invitat: Luminița CORNEANU, Florin IARU. Moderator: Adrian BOTEZ

***

În câte feluri poţi să uiţi un om? Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste şi un uitat sentiment de vinovăţie. Foile unui jurnal găsit întâmplător de două eleve scot la lumină o poveste neterminată în care se împletesc parfumul de epocă şi ororile unui trecut aproape uitat. Enigmaticele foi rămân apoi ani de zile într-un sertar, ca să ajungă în final în mâinile unui sculptor care urmează să plece într-o aventură subacvatică. O încrengătură de poveşti ce îl au în centru pe Tibi Vreme, veşnicul cuceritor, amuzant şi blazat, care în adolescenţă avea două dorinţe: să ajungă regizor şi să plece din ţară; şi care la treizeci de ani, cantonat între munca de inginer şi o căsnicie menţinută din inerţie, îşi omoară timpul scormonind în trecut şi imaginând plecări.

O carte despre urmele pe care le lasă iubirea, despre memorie şi despre absenţă.

 

Anca Vieru este absolventă de politehnică şi a unui master în comunicare. După o perioadă de lucru în cercetare a schimbat ingineria cu ştiinţele umaniste.

A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Humanitas, 2013), proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămîie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural. A mai publicat în revista de proză scurtă iocan şi în revista Familia. În anul 2016 a participat la festivalul de literatură Lofest organizat la Bucureşti.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro