bookblog.ro

---

Fragment: „Jimmy” de Mihai Buzea

Scris de • 4 December 2018 • in categoria Recomandari

Mihai Buzea
Jimmy
Carte publicată şi în ediţie digitală
Editura: Polirom
Colecţie: Ego. Proză
Domeniu: Literatură română, Beletristică
ISBN: 978-973-46-7611-8
Cod de bare: 9789734676118
Format: 130x200 mm
352 p.
Preţ: 39.95 lei

Am văzut în ochii lui tulburi și trași în orbite că Bebiță fusese de-atunci pe străzi, că pierduse noțiunea timpului; de la el m-am inspirat ca să imaginez teoria aia de mai sus, aia cu „sâmbătă sau duminică”. La el era mai grav, se vedea. Plus că și mirosea greu, a stătut.

- Am fost, Bebiță, da’ m-am întors!

- La ce pula mea te-ai întors?

- Păi, să apăr și eu Revoluția, ca toată lumea!

- Te-ai întors să aperi... vai de pula ta de prost.

Bebiță m-a tras într-o parte și și-a aprins o țigară, mi-a dat și mie una. Nu mai fumasem până atunci, atunci am fumat prima oară; tușind, dar m-am descurcat. Și până la urmă, cine era Bebiță, să-mi spună el mie ce să fac?

- Și zici că nu vrei să te duci acasă.

- Păi, unde să mă duc, c-abia am venit.

- Să aperi Revoluția.

- E, nu chiar... că are cine. Mai mult așa, să văd, să mă informez, să știu cum e, de-adevăratelea. Toți sunt bătuți în cap, habar n-au de nimic, eu nu vreau să fiu idiot ca ei. Vreau să știu exact-exact.

- Ce pula mea vrei să știi exact-exact?

- Păi, cum e o revoluție. Am citit o grămadă de cărți despre vreo trei-patru revoluții, ce trei-patru! Cinci-șase, dacă le pun și p-alea două de la unguri. De citit, am citit, dar pula experiență!

Bebiță se uita în jos, era obosit. Așa credeam eu, dar el se gândea.

- Pula experiență... vrei să știi pe bune. Bine, Mi’ță, bine. Vii cu mine și vezi cum e pe bune. Ai sânge-n tine?

- Am.

- Hai.

Am plecat amândoi spre Piața Victoriei, dar nu pe bulevardul Aviatorilor, ci prin dos, nu pe Pangratti, unde era multă lume, ci pe Grigore Mora. Nu înțelegeam, pe-acolo nu era nicio Revoluție, dar Bebiță îmi făcuse semn să tac și să mă țin după el ca umbra. L-am ascultat, ce să fac. Mergea foarte-foarte încet, ca și cum se ferea, deși pe stradă era-ntuneric, pustiu, nimeni; și felinarele stradale, și becurile de prin case erau stinse, cu toate astea, Bebiță mergea ferit ca o pisică. Am ieșit în Zambaccian și acolo a ezitat, ca și cum i-ar fi fost frică să facă la stânga, am făcut amândoi dreapta, am ieșit în bulevard, am mers prin lumină, fără fereală, până la statuie, când cineva ne-a strigat:

- Bă! Care sunteți acolo, bă! Mergeți prin mijloc să vă văd!

Am ocolit amândoi postamentul statuii, să vedem cine ne strigase. Pe Ion Mincu, la colțul Parcului Kiseleff, era parcată o „rulotă muncitorească”, cum se spunea pe atunci, o rulotă mare, din scânduri, vopsită cu verde închis, în care pe vremurile alea erau cazați muncitorii de pe „marile șantiere ale socialismului”. Ne-am dus acolo și-am aflat că oamenii dinăuntru salvgardau Revoluția (așa ne-a zis un bețiv, unul dintre ăia), adică stăteau acolo cu niște sticle jegoase, din care improvizaseră un fel de cocktailuri Molotov extrem de fanteziste, până și mie mi-a sărit în ochi cât de stupid erau făcute. Din alte sticle beau de zor. Lui Bebiță i-au lucit ochii, s-a înviorat numaidecât. Erau sticle de whisky.

Am stat și noi cu oamenii ăia în rulotă, i-am ascultat povestind, am înțeles în cele din urmă că cei pe care-i vedeam noi nu erau toți, o parte dintre ei era încleștată în luptă cu teroriștii, undeva pe străduțele pe care veniserăm noi, Bebiță și cu mine. Cât să fi trecut, vreo jumătate de oră, cel mult, și au apărut la rulotă și ăștia, încleștații: aveau cu ei alte sticle de whisky, haine de blană, casetofoane, video playere, căciuli rusești de vulpe polară, tot felul de obiecte; din discuții am înțeles că îi urmăriseră pe teroriști până într-o casă, că-i asediaseră acolo, că intraseră peste ei în cele din urmă, dar că teroriștii reușiseră să fugă. Salvgardiștii, ce să facă? Căutându-i pe teroriști prin casă și negăsindu-i, luaseră lucrurile alea cu ei, că era păcat de ele. După ce au scăpat de sticle și de alte lucruri mai ușoare (niște cutii cu ciocolată, niște bomboane de pom), au plecat spre gară, încărcați cu ce agonisiseră, lăsându-i pe bețivi să salvgardeze Revoluția în continuare; unul dintre ei, un țigan mai mărunțel, n-a plecat cu ei, necăjit foc că el nu apucase să agonisească nimic, dar temându-se să se întoarcă singur la „casa aia cu teroriști”, așa că Bebiță a luat cuvântul:

- Venim noi cu tine, prietene.

M-am uitat la el ca la altă minune, dar Bebiță n-avea timp de mine, l-a scos pe țigan cu binișorul din rulota muncitorească (l-a coborât, de fapt, că era înaltă, avea câteva trepte), l-a convins din vorbe șoptite, apoi am plecat toți trei să înfruntăm teroriștii care amenințau Revoluția. Din păcate, curajul țiganului a ținut numai cât au ținut luminile bulevardului: când am intrat în bezna de pe străduțe, ne-a arătat o direcție vagă („Acolo-i casa, coae”) și-a fugit înapoi la rulotă, la bețivi, la revoluționari. Bebiță nu era deloc supărat, din contra:

- Bine că s-a cărat de bună voie, dă-l în pula mea.

Eu nu pricepeam deloc cum urma să atacăm noi doi o casă plină cu teroriști înarmați cu mitraliere, dar mi-am ținut gura, am mers după el ca o umbră: Bebiță s-a oprit la ușa unei case (nu mi se părea c-ar fi cea indicată de țigan, dar am tăcut), a meșterit la broască c-o sculă specială pe care-a scos-o din buzunar, a descuiat, am intrat tiptil, în tăcere. Mai întâi am stat pe loc, într-un fel de hol, până ne-am obișnuit bine cu întunericul și mai dens dinăuntru, apoi Bebiță a început să intre prudent în fiecare cameră, apoi a urcat pe scara interioară, la etaj. Eu, după el, mort de frică. A verificat și etajul, tot așa, pe întuneric, apoi odată îl aud:

- Taci că-i bine.

***

Povestea lui Mihai începe în 1986, în ziua fatidică în care face cunoştinţă cu Bristena, colegă de liceu, fiica unui securist, frumoasă, inteligentă, dar şi alintată, orgolioasă şi de o cruzime inimaginabilă uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc şi intră fără să stea pe gânduri în rândul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel începe o aventură de peste trei decenii, cu suişuri şi coborâşuri. Mihai participă la Revoluţie, se apucă de bişniţă în anii ’90, cu deplasări pline de peripeţii în Turcia, apoi trece la nivelul următor, încercând piaţa din Polonia. În tot acest timp, nu doar Bristena, ci întreaga ei familie profită de naivitatea lui, însă nimic nu îl poate opri să o urmeze peste tot, fie că e vorba de Budapesta, unde devine colector de deşeuri şi în timpul liber îi scrie lucrarea de masterat, sau munţii României, unde îi serveşte drept ghid, ori Paris, unde, când nu lucrează ca salahor, încearcă să o protejeze de iubitul ei. Purtându-ne prin ţară şi prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a cărei împlinire pare să fie mereu după colţ, dar nu e niciodată cu adevărat palpabilă.

***

Mihai Buzea (n. 1971), absolvent de Filologie (1996) şi de master (2005), a fost profesor, vânzător de asigurări, colaborator la Academia Caţavencu (2005-2010). Este reporter la Caţavencii (din martie 2010). Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Praga, Istanbul, Cracovia), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). Odată cu deschiderea Marii Britanii (1 ianuarie 2014), a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist. În 2015 şi 2016 a continuat această muncă sezonieră, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter, apărut în 2017 la Editura Polirom.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro