Esti aici: bookblog.ro » Alice Teodorescu, Roman de dragoste » Zahir
Zahir

Autor: Paulo Coelho
Rating: 
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Gabriela Banu
329 pagini
ISBN: 978-973-50-2182-5
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Paulo Coelho este unul dintre acei scriitori care stârneşte multe polemici în legătură cu literatura pe care o produce, care este considerată, de cele mai multe ori, o literatură comercială. Nu pot trage o concluzie atât de strictă, întrucât am parcurs numai două dintre romanele sale, acesta despre care urmează să scriu şi Alchimistul. Însă, pot spune că este o scriitură care nu străluceşte, destul de previzibil în ceea ce priveşte curgerea naraţiunii, ce este presărată cu motive preluate din literatura clasică, motive literare pe care nu le consider suficient de valorizate.
Zahir mi-a creat aceeaşi impresie. Nu m-am simţit prinsă de acţiune şi nici nu l-am citit cu sufletul la gură, mai ales pentru că, pe măsură ce citeam mai mult, deşi ar fi trebuit să existe o profunzime a senzaţiilor determinată de lupta interioară a personajului principal, aveam acelaşi sentiment de artificialitate a trăirilor. Povestea începe in medias res, cu arestarea personajului principal în Paris, el fiind un scriitor reputat bănuit că ar fi implicat în dispariţia soţiei sale, Esther. Romanul se construieşte, apoi, în patru părţi, Sunt un om liber, Întrebarea lui Hans, Firul Ariadnei si <Întoarcerea în Itaca, prezentând agonia scriitorului, ce poate fi considerat un alter-ego al lui Coelho, agonie ce transformă figura soţiei în zahir. Termenul aparţine mitologiei musulmane şi este preluat de Jorge Luis Borges cu sensul de obiect sau personaj ce determină o obsesie . Paulo Coelho a mărturisit că s-a inspirit din povestirea cu acelaşi nume a lui Borges pentru a scrie acest roman.
Astfel, scriitorul se lasă înnebunit de căutarea Zahirului, iar călătoria iniţiatică începe, iniţial cu ajutorul rememorării poveştii lor de dragoste şi a pelerinajului său la Santiago de Compostela (călătorie pe care însuşi autorul a întreprins-o), apoi cu ajutorul unui tânăr din Kazahstan, un mistic suferind de epilepsie, pe nume Mihail. Pe parcursul a doi ani de căutări, zahirul se transformă, iar căutarea soţiei devine căutare de sine pentru a se regăsi. El scrie un roman-scrisoare către iubita pierdută, încearcă să se regăsească alături de frumoasă Marie, dar realizează că trebuie să accepte misticismul din banalitatea universului cotidian, să asculte “vocile” care îl călăuzesc către sine, pentru a-și putea recupera soția.
Se observă, deci, influența călătoriei mitice a lui Ulisse, personajul principal reușind să urmarească firul Ariadnei și să se întoarcă în Itaca – își descoperă soția în Kazahstan, se redescoperă pe cel care fusese cândva, la îceputul căsniciei sale, iar dispariția soției devine, în fapt, gestul ei de iubire necondiționată, adevărata Penelopa țesând covoare în așteptarea iubitului pierdut.
Este o poveste frumoasă, care uzează de elemente literare aparținând unei literaturi consacrate, dar căreia îi lipsește profunzimea. Închei, însă, prin a spune că merita să o citiți dacă aveți chef de o lectură ușoară, ca de duminică după-amiază. Măcar pentru metafora șinelor de tren, cu care personajul aseamănă căsnicia, fiecare fiind obligat de un set de reguli să îl iubească pe celălalt dupa cum este scris în dogmă, până la adânci bătrâneți, fără neliniști sau tristeți. Este, tocmai, ceea ce personajul principal consideră de la sine înțeles, motivul pentru care își pierduse soția încă de la început.
Scris de Alice Teodorescu




























Și eu am citit această carte cam acu’ 4 ani (?) Nu mi-a rămas mai nimic în memorie din ea. Nu pot spune că mi-a plăcut, poate doar într-o mică măsură.
Nu că celelalte ar fi foarte grozave, dar aceasta e una din cărțile slabe ale lui Coleho.
Eu am citit aceasta carte asteptand foarte mult de la ea.
Nu cunosteam scriitura lui Coelho decat din auzite. Avand in vedere publicitatea care i s-a facut, m-am asteptat la ceva extraordinar.
Contrar asteptarilor mi s-a parut ca scrie comercial, lipsit de substanta si chiar de talent, stilul este usor de citit dar nu transmite profund mesajul.
Subiectul este foarte bun, iubirea si instrainarea, cautarea, drumul initiatic, regasirea distanta si finalul dureros. Insa modul in care toate acestea sunt relatate lasa mult de dorit.
Dragă domnişoară Alice, articolul dvs. e foarte frumos, pare sincer şi lipsit de prejudecăţile obişnuite legate de Coelho. Bravo!
Dar cred că fraza de la început e puţin greşită din punct de vedere logic. Aţi scris: „Paulo Coelho este unul dintre acei scriitori care STÂRNEŞTE multe polemici”, dar, în acest context, era corect, în opinia mea, „Paulo Coelho este unul dintre acei scriitori care STÂRNESC multe polemici”. Asta deoarece dvs. vă referiţi la o categorie de scriitori (cei care stârnesc multe polemici) şi precizaţi că şi scriirorul brazilian face parte din această categorie. Deci, corect este, cred eu (NU sunt foarte sigur că am dreptate): scriitori care STÂRNESC multe polemici.
Multumesc frumos si pentru aprecieri si pentru corectura. Intr-adevar este o eroare logica pe care am scapat-o din vedere, desi am corectat textul.
Am ratat Zahir a lui Coelho…am citit mare parte din cartile lui pana acum cativa ani si m-am oprit la 11 minute, parca…Alchimistul ramane intr-adevar o carte buna si pot spune ca mi-a placut si Veronika se hotaraste sa moara. Mai departe am avut sentimentul unei repetitii de teme, de idei, preluari uneori nu tocmai inspirate…
)
Faina recenzie si ma gandesc acum ca poate Zahir mi-ar fi placut pentru ca imi plac putin “obsesiile”