În rest, vă doresc sărbători fericite şi la mulţi ani, domnule Mitran. Sper să mai purtăm dezbateri la fel de plăcute şi de bine argumentate şi în anul ce va veni.

Cu siguranta nu fac recenzii la tot ce citesc – scriu despre un roman atunci cand am ceva de zis despre el. S-a intamplat ca in acest caz sa am de zis ceva negativ.

Asta nu inseamna ca m-am apucat sa dau foc la copii ale carti in piata orasului. Exista un buton numit sugestiv “Cumpara cartea” chiar sub titlu si un link la o recenzie pozitiva chiar in prima propozitie. Am incercat sa ofer si alte pareri pe langa a mea.

Asta pentru ca majoritatea cunoscutilor mei care citisera romanul aveau o parere foarte buna despre el si acest lucru m-a perplexat cand am citit si eu in sfarsit cartea. Am discutat cu niste prieteni si le-am spus parerile mele – mi-au raspuns ca nu s-au gandit niciodata la roman in felul acesta. Asa ca m-am hotarat sa scriu aceasta recenzie, macar pentru a vedea daca mai e cineva care gandeste ca mine in aceasta privinta.

S-a dovedit ca sunt in minoritate de aceasta data si nu ma deranjeaza. Nu mi-am schimbat parerea despre roman, dar nici nu imi pasa atat de mult de el ca sa-mi mai sustin in continuare pozitia.

Jocul lui Ender cu siguranta nu ma reflecta pe mine, sau felul in care gandesc (dupa cum spunea Lucian mai devreme) si nu contine lectii pe care copiii ar trebuie sa le invete, cel putin nu in felul acesta.

Eu nu am crescut cu sentimentul ca, daca universul este rau si nedrept, ar trebui sa devin si eu la fel de rau si nedrept si apoi sa dau vina pe destin sau sa spun ca am facut ce a trebuit sa fac. Daca cineva vrea sa creada aceste lucruri, atunci Ender’s Game este romanul pentru el.

Eu as prefera o carte care invata copiii ca universul este cateodata un loc rau, dar ca cineva trebuie sa fie bun pentru a compensa. Ca avem nevoie de ajutorul altora si in acelasi timp trebuie sa fim destul de puternici ca sa-i ajutam la randul nostru pe cei din jur. Ca e mai bine cateodata sa mori fara sa lupti, daca lupta te-ar face la fel de rau ca inamicul.

Suna idealist, stiu. Dar prefer acest gen de idealism peste pesimismul crunt al lui Card care la sfarsitul zilei doar ma deprima.

Sper ca peste inca 25 de ani nu o sa se mai discute despre cartea aceasta, pentru ca nu cred ca merita. Exista carti SF mai bune si despre ele vreau sa vorbesc in viitor (adica sa ma dau cu parerea pe un blog ca sa ma aflu in treaba, cum spunea tot Lucian).

Multumesc domnului Pîtea pentru interventie si tuturor celor care au comentat. Nu o sa va raspund la fiecare in parte – ar dura prea mult si suntem deja prea fixati in parerile noastre.

Prima este că imediat după publicarea romanului “Jocul lui Ender”, premisa lui a fost discutată cu toată seriozitatea la Pentagon şi s-au stabilit protocoale de securitate care să împiedice desfăşurarea unui scenariu asemănător în realitate. Poate că lumea fictivă din roman e mai rea, dar lumea noastră a devenit puţin mai sigură datorită romanului.

A doua este că “Jocul lui Ender” e o carte foarte recomandată de către profesori şi apreciată de către şcolari în Statele Unite. Poate că la vîrste mai înaintate cititorii vor abandona această carte în favoarea altora superioare din punct de vedere moral sau literar, dar romanul acesta, de un sfert de veac încoace, face mai mult decît altele pentru a atrage copiii pe calea lecturii.

Ultima este cea mai amară. Romanul conţine şi lecţia că, indiferent cît ai fi de talentat sau de inteligent sau de inocent, universul în care trăieşti nu te va trata întotdeauna cu mănuşi. Lucru pe care e bine ca să-l afle şi copiii din timp, eventual pe calea unei poveşti captivante. Iar ca alternativă la “Cenuşăreasa”, care ne învaţă să aşteptăm cuminţi să vină cineva dintr-o clasă socială superioară şi să ne ofere cadou un trai mai bun, ori la “Mioriţa”, care ne învaţă să renunţăm şi să pierim fără luptă, “Jocul lui Ender” mi se pare de preferat şi ca poveste, şi ca morală. La urma urmei, Ender se descurcă singur, învaţă, luptă, apoi îşi face aliaţi şi răzbeşte, fără să aştepte salvări miraculoase – şi plăteşte preţul succesului în momentul în care propria lui societate e sfîşiată de război civil.

În final, o întrebare pentru dumneavoastră, domnule Mitran: Dacă Ender ar fi fost cît se poate de paşnic şi de inocent, iar în final ar fi fost masacrat împreună cu toate celelalte personaje umane de către invadatorii extratereştri, aţi mai fi simţit nevoia să recenzaţi această carte la aproape 25 de ani de la publicarea ei?