Esti aici: bookblog.ro » SF/Fantasy » Fahrenheit 451
Fahrenheit 451
Autor: Ray Bradbury
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Am citit romanul prima oară la 13 ani, când eram un mic devorator de SF. Nu m-a impresionat la fel ca Dune ori Asimov, poate fiindcă eram obişnuit cu un stil science-fiction mai tehnic, cu roboţei sau lumi îndepărtate şi diferite de a noastră.
Abia 10 ani mai târziu, când am citit-o a doua oară, am receptat-o mai aproape de valoarea ei. Nu este un roman SF. E mai degrabă o ficţiune despre un viitor în care omul se înstrăinează de fondul său intelectual şi spiritual, devenind incapabil de a mai trăi o experienţă religioasă sau artistică, renunţând la introspecţie, la simplul act meditativ şi nemaiavând, în consecinţă, nimic a-şi spune atunci când rămâne singur cu el însuşi. Arderea cărţilor în lumea imaginată de Bradbury nu duce numai la suprimarea istoriei, culturii şi a artei, dar şi la un “eşec interior” al omului, deoarece a citi este în esenţă un act interior, prin care individul îşi formează şi exersează intelectul, îşi dezvoltă capacităţile de interogare şi abstractizare, trăieşte un întreg univers de idei şi emoţii, într-o anumită lentoare şi savoare, pentru ca ideile să prindă rădăcină şi să dea rod în conştiinţa sa.
De aceea unele personaje ale romanului sunt convulsive, se grăbesc, pasiunile tinerilor se reduc la curse mortale de maşini, pornografie şi distracţii extreme. Vidul interior o duce pe soţia lui Montag (personajul principal), care toată ziua sporovăieşte pe canapea cu “pereţii vorbitori”, la o tentativă de sinucidere – pe care nu încearcă să şi-o explice, revenind mai înverşunată la trăncăneala cu “familia” ei de pe pereţi. Într-o altă scenă, Montag le citeşte unor femei câteva poezii, iar aceste sunt cuprinse de emoţii atât de puternice, încât izbucnesc în plâns şi o iau la fugă, pentru a uita, parcă, de ele. (Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie)
Cat de departe e Bradbury de o realitate imediata? Eu tind sa cred ca nu e numai un SF, e demna de luata in seama pentru ca in numele “crizei” (spre exemplu) se iau masuri care aduc a o parte din universul gandit de autor in cartea asta.
oo, frumoasa carte
doar ca nu e un SF, e o distopie; SF-ul e bazat pe speculatii stiintifice, pe schimbari climatice drastice sau pe calatoria in spatiu/ viata pe alte planete, in timp ce distopia este pur si simplu opusul utopiei, in loc de societatea ideala avem societatea cea mai crunta.
Mie mi-e greu sa citesc o distopie si s-o iau ca atare, singulara, imi place s-o asez alaturi de altele si sa le compar
depinde ce definitie a sf-ul o iei. distopiile sunt bazate pe speculatii privind sistemul politic si social, si cum la fantasy nu prea au cum sa intre…
da, cum spui tu, speculatii ale sistemului politic si social, doar ca in loc sa-ti imaginezi o realitate perfecta ai exact o realitate opusa, nu o alta realitate cum se intampla in sf.
cred ca distopiile sunt un gen aparte, nici sf, nici fantasy.
Ma bucura comentariile voastre la carte. Sa o cititi e alta experienta. Si eu o consider o distopie, chiar am comparat-o la facultate cu Orwell, Huxley sau Zinoviev. Cred ca e cea mai actuala si mai ales poetica distopie, un elogiu al cartilor scris de un autor care in tinerete a vandut ziare dar a scris mult mai frumos decat altii care publicau in ziare. Are o biografie frumoasa Bradbury – un autodidact care a muncit pentru a-si permite luxul de a scrie. Apropo, ati citit “Foamea” lui Hamsun? E un cosmar ce-a putut trai omul ala, dar e o carte buna de te doare burta. Aitmatov – “O zi mai lunga decat veacul” pt mine e o alta distopie care s-a intamplat in diverse forme. Imaginatia unor autori merge mai aproape de adevar decat teoriile, analizele etc.