Autor: Ursula K. LeGuin
Rating:

În momentul în care un roman SF primeşte Premiul Nebula sau Hugo trece într-o altă categorie de literatură. Ca insignele de cercetaş pe care le poţi purta mândru toată şcoala generală, şi care de fapt nu înseamnă mare lucru pentru că literatura e un domeniu foarte subiectiv (dacă nu aţi aflat încă). Întâmplător cineva mi-a dat ediţia din 1994 de la Nemira a acestui roman, spunând că o să-mi placă şi că e cu un hemafrodit care vrea să facă sex cu un tip. Tot întâmplător a crezut că poate o să-mi placă, dar cu toţii ne mai înşelăm din când în când.

Se poate ca sumarizarea mea de mai sus să fie puţin cam simplistă, dar acţiunea romanului contează prea puţin deoarece firul narativ nu a reuşit decât să mă facă să casc, să adorm, să mă trezesc şi să scriu acest review. Bine, pentru fanii dedicaţi ai autoarei şi ai postgenderismului (nu am găsit/căutat o traducere adevărată pentru acest termen) o să fac un rezumat incredibil de scurt şi lămuritor: pe o planetă aflată în plină glaciaţiune de foarte multă vreme trăiau nişte hemafrodiţi. Acolo ajunge un nefericit numit Genly Ai care trebuie să convingă această societate aflată undeva între pseudo-feudalism şi comunism (erau două ţări mari) să adere la o uniune galactică sau ceva în genul ăsta. Doar că nimeni nu prea crede că el vine de pe altă planetă şi de aici se iscă tot felul de aventuri nebuneşti.

Firul narativ serveşte doar ca un mijloc de analiză a unei societăţi hemafrodite, unde toţi membrii sunt de sex neutru douăzeci şi patru de zile şi în kemmer două zile, kemmer fiind faza în care se alcătuieşte un cuplu şi fiecare îşi alege rolurile, transformându-se fizic în bărbat sau femeie. Dacă vi se pare teribil de plictisitor ar trebui să ştiţi că şi este. Dacă nu vi se pare plictisitor (şi sumarizarea mea din primul paragraf deja v-a atras atenţia şi aţi plecat să cumpăraţi cartea) o să vedeţi repede că stilul complet impersonal al personajului narator este la fel de rece ca clima planetei şi distruge complet orice interes pentru acţiunea romanului, sau mai bine zis face pentru atmosfera generală a cărţii ceea ce face Adi Mutu face pentru Naţională.

După câteva capitole în care o femeie (autoarea) prezintă un bărbat (naratorul) care diseacă o societate hemafrodită (restul care nu au fost menţionaţi în parantezele anterioare) am ajuns la concluzia că romanul merită cele două premii de prestigiu pentru idee şi o bătaie semnificativă pe obraz pentru execuţie. Întâmplător poveştile inserate între capitole, narate la persoana a III-a, sunt mult mai interesante şi oferă o perspectivă mult mai completă asupra lumii în care se petrece acţiunea decât văicărerile pseudo-sexuale ale lui Genly. Acţiunea se precipită undeva în a doua parte a cărţii şi personajele trec prin nişte momente în care cititorul se poate identifica cât de cât cu ele, dar e prea puţin prea târziu.

Faptul că am dat acestei cărţi două steluţe (mie îmi place să le vad ca nişte arici) în timp ce oameni mai de seamă i-au dat lucruri ca Premii Nebula sau Hugo nu este felul lui Cristi Mitran de a fi rebel zi de zi ci o simplă constatare că din 1969 până acum genul SF a evoluat, Ursula K. Le Guin a scris cărţi mai bune şi postgenderismul este, a fost şi va fi mereu un lucru teribil de plictisitor. Unele cărţi devin mai bune cu trecerea timpului altele nu.

Nu recomand cartea asta, uitaţi-vă la televizor sau citiţi Lord of Light de Zelazny (care o să primească un review cu mulţi arici cât de curând).

Reviewer: Cristi Mitran