bookblog.ro

---

Povestirea Cameristei

Scris de • 29 April 2008 • in categoria SF/Fantasy, Lit. contemporana

Autor: Margaret Atwood
Rating: Margaret Atwood - Povestirea Cameristei rating - recenzii carti

Margaret Atwood - Povestirea Cameristei - recenzie cartiUna din calităţile pentru care apreciez ficţiunea speculativă este faptul că împinge logica pînă în pînzele albe, începînd cu un loc comun şi sfîrşind cu o concluzie uluitoare, dar...logică. În Povestirea Cameristei, Margaret Atwood porneşte de la idei acceptate de majoritatea oamenilor, exemplele date chiar de ea într-un interviu sunt: femeii îi stă mai bine la casa ei (la cratiţă, am zice noi) şi femeile preferă compania altor femei, aşadar de la generalităţi tolerate, bazele nesfîrşitelor glume şi variaţiuni.

Astfel se construieşte în roman o lume post-americană - Galaadul - în care legea stabileşte care e rolul femeilor: Cameristele nasc copii pentru Comandanţi şi soţiile acestora, Marthele fac menajul, Mătuşile se ocupă de (re)educarea Cameristelor, Econonevestele sunt soţiilor "oamenilor normali", iar orice altceva (Nefemeile şi prostituatele) nu există oficial. Pornind de la cele două exemple de mai sus, în Galaad femeile sunt la casa lor, strict programate pentru o anumită atribuţie, şi trăiesc printre alte femei. De asemenea, sunt în singuranţă, protejate de uniforme largi, roşii pentru Cameriste, albastre pentru Soţii, nu au nevoie de farduri, cochetării, diete, conversaţii, lecturi, nu au drepturi politice sau civile, permisiunea de a ieşi singure în stradă sau de a exprima opinii.

Viziunea asupra acestui sistem vine din interiorul lui, cea mai mare parte din text este al unei Cameriste, Offred, înregistrat şi transcris după evadarea acesteia din Galaad, iar o scurtă anexă aparţine unui cercetător în istoria galaadeană. Sarcasmul acestuia din urmă subminează povestea Cameristei, din tristă şi înfiorătoare o transformă într-una ridicolă şi lacrimogenă.

De altfel, ce se întîmplă cu această notă a profesorului Pieixoto şi transformarea dramelor în poveşti statistice seamănă mult cu notele de după orice regim dictatorial (cel din Galaad este unul teocratic, întemeiat pe o Biblie trunchiată). După vin detaşarea, curajul de a rîde, colocviile despre suferinţe de mîna a doua, cinismul. Însă textul lui Pieixoto îndeplineşte şi rolul de a sublinia, prin contrast, importanţa pe care o are mărturia Cameristei.

Jurnalul ei post-hoc este incomplet şi sentimental, dezorganizat, uneori îngrozit, alteori resemnat, altfel spus, perfect verosimil. Consider că este o tehnică valabilă alegerea unui personaj care descrie experienţa terorii şi contrastul dintre o lume liberă şi una tiranică - însemnările lui Offred pot fi comparate cu scrisorile Annei din romanul În ţara ultimelor lucruri.

În ce o priveşte pe Offred, reeducarea de la Centrul Roşu este nereuşită: Mătuşile nu i-au îmblînzit luciditatea, nu au şters întrebările "De ce?" sau amintirile despre soţul şi fiica ei, conformismul ei este unul de complezenţă, după cum dovedeşte presupusa evadare din final. În portretul Cameristei imperfecte se vede atît critica lui Atwood - a supravieţui nu e suficient - , cît şi încrederea ei în libertate interioară. Nu înseamnă că autoarea e o idealistă, ea arată cum societăţile autoritare - în care individul nu există autentic decît prin subterfugii, păcălind sistemul - duc nu numai la solidarităţi excepţionale, ci şi la defulări colective (Particicuţia, ritualul de ucidere cu mîinile goale a unui presupus violator), ură şi suspiciune. Relevant e şi cazul Mătuşilor: se dă unei femei un privilegiu, un lucru anume care o ridică deasupra celorlalte, şi ea va fi cea mai ferventă susţinătoare a sistemului.

Ce se consideră de la sine înţeles în Povestirea Cameristei e premisa că singura legătură dintre genuri este schimbul sexual, schimb în care poziţia avantajată este cea masculină. Fără această premisă, întreaga speculaţie se prăbuşeşte, iar autoarea, chiar dacă arată că mecanismul opresiunii e acelaşi indiferent de criteriu, alege să accentueze o reprezentare: societatea e dominată de bărbaţi, iar femeile sunt victime. Cît sunt ele victime şi cît se victimizează...asta veţi afla citind cartea.

În fine, Margaret Atwood manipulează cu mare artă o reprezentare socială cum e cea de mai sus sau altele, cum sunt datoria femeii e să nască urmaşi sau femeile bîrfesc mult sau bărbaţii au nevoie de variaţie. Această artă sau manieră (sau talent?) a autoarei de a porni de la scheme acceptate şi de a le invalida prin speculaţie este forţa ei.

Scrisă de Mihaela Butnaru





Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. meropi spune:

    Eu nu as zice ca este fictiune pur speculativa, cartea a fost scrisa in anii 80, iar actiunea este plasata la sfarsitul secolului XX/inceputul secolului XXI. E o distopie in care se revine la statutul biblic al femeii, deci are un temei istoric si pe langa aspectele feministe (care abunda mai in toate cartile lui Atwood) este pusa si problema globalizarii, a epuizarii resurselor planetei.

    raspunde

  2. @meropi: prin speculativ, m-am referit la răspunsuri pentru “cum ar fi dacă…?” mai mult decît la teorie fără temei practic; versiunea lui Atwood pentru începutul de secol e foarte probabilă, privind dinspre contextul anilor ’80, ai dreptate.

    raspunde

  3. Ovidiu Miron spune:

    Felicitari pentru recenzie, Mihaela! :)

    Chiar asa, ce zici de aceasta ipostaza a “femeii la cratita” ? :) E inca prezenta in zilele noastre :) . Si femeia :P si cratita si ipostaza :) .

    raspunde

  4. Mulţumesc, Ovidiu, nu ierţi nimic :) Ce zic de “femeia la cratiţă” e influenţat de ce-am trăit pînă acum printre doamne bucătărese, mătuşi, etc.: femeile astea ar putea conduce o armată!

    Problema cu “-ismele” e că atunci cînd le aduci în viaţa reală, îşi pierd din putere: sunt cucoane care au stat o viaţă în bucătărie şi te uimesc, poţi învăţa de la ele ce nu-ţi oferă zeci de cărţi sau limbajul de lemn al oricărei specializări.
    Sunt femei care au stat o viaţă în bucătărie şi cînd trec în vizită mă întreabă “Cînd te măriţi?” :)

    Dar cum spuneam, faptul că nu mă înspăimînt de “destinul femeii la cratiţă” e influenţat de experienţe pozitive. Şi la nivel teoretic aproape toţi acceptăm egalităţile absolute şi pacea între popoare :)

    raspunde

  5. Pingback: Oryx şi Crake | bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro