Autor: Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)

În primul şi în primul rând, trebuie să-i mulţumesc lui Robert, internet superstar, care mi-a împrumutat cartea în weekend şi m-a provocat să o citesc într-o singură zi şi să-i fac recenzie azi. Se pare că am reuşit. Spuneţi-i să mai scrie pe blog.

Am început să realizez, după trei romane din seria Discworld (bine, două romane şi o bandă desenată), că ficţiunea lui Terry Pratchett este mai mult critică socială decât comedie. Este o critică socială foarte amuzantă şi plină de giumbuşlucuri lingvistice, dar în esenţă este o tragi-comedie. Personajele se complac în ignoranţa lor comică, de cele mai multe ori au semi-revelaţii pe care le ignoră în final, iar "lumea Disc" stă într-o balanţă precară pe spatele ţestoasei gigantice care călătoreşte prin spaţiu.

În Reaper Man această critică socială este mai evidentă, deoarece cartea nu este atât de amuzantă per total. Lucrurile se complică în Discworld atunci când Moartea este înlocuită din funcţie de Auditors of Reality (nu am ideea care e traducere în română - Controlorii Realităţii?), nişte entităţi colectiviste (cam ca editorii de pe wikipedia) care trebuie să se asigure că lumea funcţionează cum trebuie. Ei nu sunt fericiţi că Moartea şi-a dezvoltat o personalitate proprie şi o trimit la plimbare. Moartea devine muritoare şi se duce să lucreze la o fermă, luând numele de Bill (adică Bill) Door (adică uşă, poartă către altă lume, punct de trecere). De aici ar trebui să rezulte destule situaţii ilare.

În timp ce Moartea e ocupată cosind porumb în loc de suflete, o nouă moarte trebuie să-i ia locul. Fiecare formă de viaţă îşi crează propriul avatar al morţii (Moartea Şobolanilor, Moartea Puricilor etc), dar cu oamenii e mai complicat. În timp ce noul avatar al Morţii Oamenilor se lasă aşteptat, lucrurile o iau razna în Ankh-Morpork. Nu e nimeni care să ducă sufletele morţilor în lumea cealaltă, aşa că unii oameni reînvie ca zombies (cum e cazul vrăjitorului Windle Poon) iar alţii rămân blocaţi între cele două lumi. În plus, oraşul este atacat de un parazit care iese dintr-un fel de globuri de cristal, apoi ia forma unor cărucioare şi în cele din urmă se transformă într-un supermarket.

Punctul culminant al cărţii este probabil lupta Morţii cu noul avatar al Morţii Oamenilor, care la un moment dat ia forma unei combine agricole. În acelaşi timp, vrăjitorii se luptă cu supermaketul şi cărucioarele sale de atac. Aluziile sunt evidente, iar critica socială nu este chiar atât de profundă. Industrializarea e rea, comercialismul e rău etc.

Cartea este salvată de experienţele prin care trece Moartea, forţată să trăiască printre oameni şi conştientă de faptul că va muri. Momentele de meditaţie asupra rostului vieţii, prezentate prin perspectiva unui schelet care învârte o coasă într-un lan de porumb, sunt mult mai impresionante decât încercările vrăjitorilor de a distruge cărucioarele ucigaşe. Morala din final este şi ea evidentă: viaţa trebuie trăită şi este judecată doar de efectul pe care-l lăsăm în urma noastră, asupra celor din jurul nostru.

Reaper Man nu este romanul meu preferat din seria Discworld, dar este un roman fantasy bine scris şi captivant. Este o lectură potrivită pentru o duminică mohorâtă, care în final are mai multe momente de meditaţie sumbră decât accese comice. Cam ca recenzia aceasta.

Scrisă de Cristi Mitran