bookblog.ro

Sunt o legendă

Scris de • 13 May 2008 • in categoria

0Autor: Richard Matheson
Rating: Richard Matheson - Sunt o legendă rating - recenzii carti
Editura: Rao

(ediţia în limba engleză)
Richard Matheson - Sunt o legendă - recenzie cartiLăsând titlul cărţii deoparte pentru moment, Richard Matheson este o legendă în sine. A debutat în 1950 şi a influenţat scena literară americană timp de mai bine de jumătate de secol, continuând s-o facă şi astăzi. A scris numeroase povestiri scurte, romane şi scenarii pentru film şi televiziune.

De altfel, am fost plăcut surpins când am aflat că episodul meu preferat din Twilight Zone a fost scris de Matheson (episodul este intitulat Nightmare at 20,000 Feet - William Shatner joacă un om de afaceri nevrotic care vede un gremlin pe aripa avionului). Mai mult, Matheson a scris şi scenariul pentru Duel, primul film regizat de Steven Spielberg. Stephen King îl consideră pe Matheson o influenţă foarte puternică, dar asta puteaţi s-o aflaţi şi de pe copertă.

Dacă tot am adus vorba de copertă, trebuie să recunosc că îmi place şi trebuie să menţionez şi cea mai nouă (mai sunt două) adaptare cinematografică a cărţii. Filmul este destul de bun şi cred că face lumea curioasă în privinţa cărţii, deci nu am ce să-i reproşez în acest sens, dar nu are prea multe în comun cu romanul lui Matheson. Coperta este echilibrată cromatic, Will Smith şi un câine ocupă centrul, ruinele New York-ului aşteaptă în fundal, titlul sare în ochi cu literele sale roşii, iar sub numele autorului e şi un citat din Stephen King. Te face măcar s-o ridici de pe raft şi să vezi despre ce e vorba, deşi coperta primei ediţii a cărţii te făcea să vrei să lupţi cu vampiri flambaţi. Evoluţie sau involuţie?

Ignorând orice alte diversiuni, să vorbim despre carte. Această ediţie conţine romanul (e scurt, dar e un roman) Sunt o legendă şi zece povestiri scurte. Aceste povestiri acoperă o perioadă lungă din cariera lui Matheson, din 1951 (Război Vrăjitoresc, Rochia de Mătase Albă) până în 1989 (Convorbiri Particulare). Din păcate, perioada recentă nu este acoperită, dar această ediţie este foarte bună pentru cei care vor să facă cunoştinţă cu Richard Matheson.

În acele zile noroase, Robert Neville nu ştia niciodată sigur când asfinţea soarele şi uneori ei apăreau pe străzi înainte ca el să poată ajunge acasă.

Aşa începe capodopera lui Matheson, iar mie îmi aduce aminte imediat de literatura SF a anilor cincizeci şi şaizeci, ceea ce e tocmai corect, pentru că romanul a fost scris în 1954. Science Fiction-ul era încă un domeniu nou şi neexplorat în 1954, iar Sunt o Legendă e una dintre cărţile de la care a pornit totul. Fără îndoială, avem în faţă una dintre legendele acestui gen.

Romanul începe cu Robert Neville, ultimul om de pe Pământ, şi se termină tot cu el (şocant!). Neville este supravieţuitorul unei molime necruţătoare, care a omorât mare parte din popuaţia planetei. Cei care nu au murit s-au transformat în creaturi nocturne, vânători însetaţi de sânge alergici la soare. Neville îşi petrece zilele umblând prin Los Angeles-ul pustiu, căutând provizii şi bătând ţăruşi în vampirii adormiţi. În fiecare noapte vampirii îi asediază casa, deşi nu sunt destul de inteligenţi cât să-i dea foc ca să-l scoată afară.

Acest statu-quo durează trei ani, timp în care Neville se luptă să supravieţuiască şi încearcă să descopere cauzele molimei. Explicaţia ştiinţifică din spatele ei este destul de complexă (deşi nu foarte corectă ştiinţific), iar vampirii care-i fac viaţa amară lui Richard sunt înfăţişaţi foarte credibil. Atenţia cu care romanul abordează aceste două teme (molima ucigaşă şi vampirii contemporani) i-a adus titlul de "primul roman modern cu vampiri" şi l-a inspirat pe George Romero să filmeze Night of the Living Dead în 1964. Sunt etern recunoscător.

Robert Neville este unul dintre cele mai bine definite personaje din literatura modernă, naratorul omniscient explorându-i cu îndârjire trăirile interioare, până în punctul în care cititorul ajunge să se piardă în personaj. Dacă această introspecţie pare forţată la început, e doar datorită premisei extraordinare. Atmosfera apăsătoare a oraşului dezolant şi scufundarea treptată în nebunia lui Neville au ca fundal monotonia vieţii sale. Robert acceptă faptul că trebuie să ucidă vampirii din jurul său, doar pentru a rămâne în viaţă, şi o face, dar se întreabă dacă nu cumva greşeşte. Când execuţiile cu ţăruşi şi urletele morţilor vii se aud toată noaptea, rutina vieţii lui Neville capătă valenţe odioase.

Totul din lumea lui Robert Neville are un aer de stagnare. Realitatea incredibilă a situaţiei sale face lumea de neignorat. În visele lui Neville ne sunt arătate evenimentele care au dus la acel moment, dar momentul pare fixat în eternitate. Nici măcar cercetările lui Robert nu par să aducă vreo schimbare, ci doar să justifice vampirii care bântuie în noapte.

Romanul nu se desfăşoară în decursul a trei ani, ci mai degrabă se sfârşeşte în acel timp. Supravieţuind molimei, Robert Neville, a privit cum totul moare în jurul său. Mai întâi a murit infailibilitatea dată de ştiinţă, când nimeni nu a găsit un leac pentru molimă. Apoi a murit societatea, panica instaurându-se în marile oraşe. Apoi au murit oamenii, toţi oamenii, de la familia lui Neville la vecinul care se va scula din morţi şi-l va vâna pe Robert. Iar în cele din urmă a murit şi moartea, morţii revenind la viaţă sub forma vampirilor însetaţi de sânge.

Din moment ce toate aceste lucruri au murit, înţelegem cum Robert preferă să trăiască în trecut, să asculte muzică clasică şi să îşi amintească de viaţa sa de dinainte de molimă. Ultimul om (deşi romanul nu spune clar că Neville e ultimul supravieţuitor) bea şi trăieşte ca un pustnic gras, netuns şi nebărbierit, devenind un personaj excentric dintr-un tablou suprarealist.

La finalul romanului apare noua rasă de oameni - bolnavi de molimă care reuşesc să-şi ţină vampirismul sub control cu ajutorul unor pastile, păstrându-şi facultăţile mintale pe care ceilalţi vampiri nu le mai au. Această nouă rasă se dovedeşte chiar mai violentă decât cea veche, sau decât vampirii pe care-i ucid fără milă. Culmea este că, pentru ei, Robert Neville - ultimul om - devine o imagine a morţii, o fiinţă venită din timpuri imemorabile, care ucide din rutină. Pentru ei, Robert Neville este legendă.

Aşa ajungem şi la titlu, care s-a cam pierdut odată cu traducerea. În engleză titlul este "I am legend" şi observaţi că nu este articulat, dintr-un motiv sau altul. Dacă mă întrebaţi pe mine, titlul inspiră cititorul să se identifice mai bine cu personajul. Neville devine o legendă, dar nu una oarecare, ci una dintre acele legende fondatoare, care se transformă cu timpul în mit. El este legendar pentru noua rasă, care-l pot privi şi atinge, dar se tem de el tocmai penru că Neville reprezintă umanitatea care le-a fost furată, umanitatea care i-a creat indirect prin molimă - un demiurg accidental.

Neville este un paradox, o legendă în viaţă care nu posedă nici o caracteristică eroică. Ultimul om le serveşte noilor oameni drept testament, dar şi drept avertisment - un avertisment pe care noua rasă se vede că nu are de gând să-l ia în seamă. Dar Robert Neville are şi o mare calitate. Am spus mai devreme că în lumea sa totul era mort şi nimic nu se mai schimba. Însă Neville se schimbă până la sfârşitul romanului, când înţelege că o societate întreagă care vrea să facă bine în felul ei este mai bună decât un singur om care face bine în felul său. Acesta poate că este triumful său în faţa morţii: abilitatea de a-şi păstra umanitatea intactă în el însuşi.

Stilul lui Matheson este remarcabil, tocmai pentru că nu sare în evidenţă imediat. Matheson e un scriitor atât de bun încât nu simte că trebuie să dovedească asta de zece ori pe fiecare pagină. Matheson lucrează cu personaje şi poveşti, nu cu stereotipuri şi intrigi. Romanul îşi dozează momentele de acţiune, împinge introspecţia la maxim, îşi menţine un nivel constant pe tot parcursul său. Capitolele se termină adesea cu mici "cârlige" şi sunt relativ scurte. Eu am citit cartea dintr-o singură suflare, iar când am închis-o era deja întuneric afară. Nu m-a făcut să dorm cu lumina aprinsă însă, deoarece toată lumea ştie că vampirii nu sunt vulnerabili la becuri, ci doar la lumina naturală. Acuma, dacă aş avea o lampă cu ultraviolete...

Celelalte zece povestiri din carte sunt scurte şi plăcute, unele mai mult decât altele. În Talente Ascunse Matheson are ocazia să-şi arate mai bine stilul, ţesând o naraţiune rapidă şi hipnotizantă, ca un iluzionist din bâlciul în care se petrece povestea. Prada este scurtă şi sângeroasă, relatând întâlnirea unei femei închisă în propriul apartament cu spiritul unui vânător prins într-o statuetă de lemn. Casa Nebună este povestirea care mi-a plăcut cel mai mult, deoarece se aproprie de Sunt O Legendă prin stil şi adâncimea introspecţiei, deşi este complet previzibilă. Per total, povestirile sunt oarecum standard pentru perioadele în care au fost scrise, deşi se află undeva deasupra mediei. Mai toate au un final neaşteptat la care normal că ne aşteptăm, condiţionaţi fiind de jumătate de secol de SF.
Sunt O Legendă este capodopera lui Richard Matheson, un roman SF care a rezistat testului timpului, temele sale fiind de actualitate şi în zilele noastre. A influenţat generaţii de scriitori, a deschis noi căi în SF, a intrat în legendă. Ce poţi să ceri mai mult de la un roman? Recomandarea mea sinceră e să îl citiţi dacă nu aţi făcut-o deja. Şi să vă feriţi de vampiri.

-
Cristi Mitran e şi el legendă, dar pe internet.

Scrisă de Cristi Mitran

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. mvs spune:

    E Robert Neville afro-american?

    raspunde

  2. Cristi Mitran spune:

    In film este afro-american, dar si-au permis destule libertati in ecranizare. In roman Neville este alb. Filmul are loc in New York, romanul in Los Angeles. Actiunea filmului a fost mutata in zilele noastre, actiunea romanului are loc in 1976, etc…

    Ironia este ca in roman o mare parte din vampirii din Los Angeles rezida prin zona Inglewood, zona inhabitata in realitate de o mare populatie afro-americana. La ceva vreme dupa publicarea romanului, Inglewood-ul avea sa devina una dintre cele mai rau famate zone din LA, un centru al traficului de droguri si al razboaielor intre bande rivale. Una din bande se numea “The Bloods” si purta rosu. Cartierul era plin de drogati care umblau prin transa – cam ca vampirii lui Matheson.

    Acuma nu cred ca Matheson a prevazut asa ceva, la data scrierii romanului, si nici nu cred ca I Am Legend are cel mai mic strop de comentariu rasist.

    raspunde

  3. Ovidiu Miron spune:

    O recenzie minunata :) .

    raspunde

  4. Sorin Camner spune:

    Ce ti-a placut la film? Actorul? Scenariul? Sau cainele? Mie, sincer, imi place mai mult “The Omega Man” si n-am nimic de reprosat lui ‘Last Man on Earth”. Cat despre roman, mai bine nu l-am compara cu nici unul dintre filme!
    Povestirile…. slabute, parerea mea. Nu stau sa le comentez. Romanul foarte bine scris.

    raspunde

  5. Cristi Mitran spune:

    E greu sa nu vorbesti de film cand ocupa toata coperta cartii. Si am crezut ca mai sunt oameni care au vazut filmul si or fi curiosi despre roman, asa ca am adus vorba de asta.

    Nu am vazut celelalte doua adaptari inca. Si filmul din 2007 nu e rau. Nu e o capodopera cinematografica, dar nici nu m-a facut sa-l urasc intens. Mi-a placut pentru ca a prins ceva din rutina si singuratatea lui Neville. A ratat complet toate temele pe care le trata romanul, dar asta e altceva. Imi place ca film in sine, nu ca adaptare a romanului.

    Cat despre povestiri, nici eu nu cred ca sunt cine stie ce. Mai mult prezinta niste idei intr-o forma condensata, idei care au fost luate dupa aia de alti scriitori care au facut din ele povestiri mai bune.

    raspunde

  6. Sorin Camner spune:

    Will Smith ma face sa fug din calea oricarui film “in sine”. Nici n-are sens. Vazusem filmul inaintea cartii. M-a ingrozit…

    raspunde

  7. Pingback: Nestemate visătoare | bookblog.ro

  8. Pingback: “I Am Legend” de Richard Matheson, Rao 2008 « Cititor SF

  9. Pingback: Tu şi SF-ul: ghid practic | bookblog.ro

  10. Pingback: V for Vendetta

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro