bookblog.ro

Trilogia Dahak

Scris de bookblog.ro • 25 iulie 2006 • in categoria SF/Fantasy

Autor: David Webber
Rating:

David Webber Trilogia DahakSă încep prin a recunoaşte că mi-a fost tare dor de space-opera" de imperii, nave uriaşe de dimensiunile unei lumii, de spaţiu vast, de lupte interstelare şi cam de tot ceea ce înseamnă un space-opera adevărat. Aşa că atunci când am aflat de David Webber şi de trilogia sa Dahak nici nu a mai fost nevoie de muncă de convingere.

Totul începe foarte simplu. În stilul bunului şi bătrânului Asimov, este luată la ţintă Luna. Şi nici nu apare vreo idee umitor de nouă -� Luna nu este un satelit natural ci o navă părăsită în orbita Pământului în urmă cu zeci de mii de ani. Iar computerul acestei super nave, plictisit de perioada cam lungă pe care a petrecut-o fără un echipaj alege un astronaut aflat într-o misiune pe Lună să-i fie noul căpitan.

Între timp, Pământul este câmpul de luptă pe care s-au înfruntat membrii echipajului navei Dahak aflaţi în două tabere, toţi foşti dezertori ai Imperiului care l-a creeat pe Dahak, dar fiecare cu viziunea sa în ceea ce priveşte modul în care trebuie intervenit în istoria Pământului.

Această situaţie ar fi rămas însă neschimbată dacă de Pământ nu s-ar apropia o flotă extraterestră uriaşă care are un sigur scop - să distrugă orice rasă îndeajuns de evoluată, aflată în această zonă a galaxiei.

Cam de aici pleacă povestea lui Webber şi se duce departe, într-un mod cât se poate de plăcut. Stilul este cursiv şi plăcut, personajele principale - Colin şi Dahak pentru început - sunt bine conturate şi îşi acaparează fără probleme cititorii.

În afară de o engleză veche vorbită de un anumit personaj important, nu pot sa gasesc nici un fel de nod în papură romanelor lui Webber.

După ce am terminat această trilogie nu pot decât să fiu foarte interesat de ce a urmat, mai exact o serie foarte populară (dacă e să ne luam după Amazon.com) a aceluiaşi autor - seria Honor Harrington (mult mai întinsă şi mai aclamată decât trilogia Dahak).
Dar până la Honor, nu pot decât să vă recomand să-l citiţi pe Webber, mai ales dacă space-opera este ceva ce vă place la nebunie.

Reviewer: Dan Radulescu

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro