Esti aici: bookblog.ro » Editoriale, Silviu Man » Cultură+ marketing= love?
Cultură+ marketing= love?
PREMIZA
În urmă cu o lună, am citit pe bookblog.ro un fragment din furiosul articol Marketingul cultural, sau cum să ajungem din nou la public, publicat de Petre Flueraşu pe basicmarketing.ro. Îi admir verva lui Flueraşu şi sunt ferm convins că dacă ar exista la noi mai mulţi care să aibă tonusul d-sale, peisajul cultural românesc nu ar părea atât de deşertificat. Din păcate, admiraţia mea pentru D-sa se opreşte aici, întrucât în privinţa conţinutului articolului respectiv ne separăm radical. De altfel, părerea mea personală despre Petre Flueraşu prea puţin contează în acest caz; rândurile de mai jos nu sunt o replică directă la adresa autorului, ci o critică unui set de idei foarte moderne pe care Flueraşu doar le-a asimilat şi sintetizat în articol – idei al căror nucleu este presupoziţia că ar exista un meci de disputat între cultură şi marketing, meci din care ultimul iese învingător cu ajutorul arbitrului (adică sistemul economic, cerinţele pieţei, publicul care, ah, cere şi iar cere).
Totuşi, înainte de a trece la discutarea fără ură şi părtinire a ideilor foarte moderne, mă văd nevoit să ridic nişte semne mari de întrebare asupra unor afirmaţii din articol. De exemplu, nu îl înţeleg pe Petre Flueraşu când aplică submorala economică de azi pentru vremea de ieri – “marii artişti ai Renaşterii au pictat, au scris şi au sculptat pentru bani”. Va fi suficient poate să spunem că Michelangelo (aviz “culturii de masă”! – a nu se confunda cu ţestoasa ninja omonimă!) întrebat la un moment dat de ce cioplește cu migală și partea nevăzută a statuilor sale – procedeu, evident, costisitor, nerentabil în viziunea pragmatică a vremurilor noastre – ar fi răspuns: “Dacă le vede vreun înger?”. De asemenea, nu înţeleg cum poate amesteca autorul articolului pe Kant şi Hegel în aceeaşi oală valorică cu Coelho şi Dan Brown fără să-i miroasă nimic – dar nimic! – suspect, nu înţeleg nici ce s-ar putea înţelege prin ideea de „cobai” ai culturii, nici elogiul fără obiect pe care îl face “accesibilităţii” din vremurile noastre, şi, peste toate, mi-e imposibil să pricep cum poate spune că vrea libertate, “indiferent de felul acesteia”, propunând în acelaşi timp, printr-o acrobaţie argumentativă, adaptarea completă la cerinţele pieţei şi – surpriză! – să mai fim şi “sinceri cu noi înşine“.
Dar, spuneam, scopul replicii mele nu este înfierarea lui Flueraşu, nici investigarea persoanei sale cu detectorul de prejudecăţi contemporane, ci cântărirea ideilor foarte moderne pe care acesta le-a preluat fără prea multe frământări interioare…
Pe scurt, pentru cei ce nu au avut vreme să citească articolul, ideile ar fi următoarele:
- cultura de azi, spre deosebire de cultura de ieri, este acum accesibilă tuturor ;
- nu există nici o diferenţă valorică între cultura de ieri şi cultura de azi ;
- standardele culturale ale trecutului sunt inaplicabile ;
- valoarea se măsoară statistic ;
- totul se rezumă la un raport între cerere şi ofertă ;
- “cinismul existenţial este religia viitorului” (?) ;
- “viaţa nu are valoare aseptică, pentru că viaţa este definită în esenţă de apropiere” (??)
Punând cap la cap aceste idei, nu ne rămâne decât :
- să ne adaptăm cu orice preţ ;
- “să învăţăm să privim viaţa cu detaşare, să învăţăm să apărem fericiţi” ;
- să ne modelăm “interesele după posibilităţi” ;
- “singura şansă a artiştilor este Marketingul Cultural” ;
- să fim sinceri cu noi înşine, să scriem şi să creăm doar pentru public.
MIZA
Soluţia ar fi deci reşaparea „clasicilor”: pensionarea pe caz de boală a lui Dante (din a cărui operă se poate opri însă versul ăla fain, cu “Lăsaţi orice speranţă…“, bun de plasat la petrecerile mondene nereuşite), bărbierirea (nu, nu cu briciul lui Occam) a lui Platon, reabilitarea lui Da Vinci prin asocierea comercială cu mai tonicul Dan Brown. Mendelssohn poate renunţa la simfonii, Marşul nupţial va fi suficient pentru gloria lui postumă şi pentru bunul început al vieţii cuplurilor postmoderne (bi/tri/cvadri/hetero/homo/trans-sexuale), Beethoven poate proceda la fel cu cvartetele de coarde şi sonatele acelea siropoase – a i se păstra prima parte din Simfonia a V-a pentru promo-urile de la TV (în lipsă, merge şi O, Fortuna din Carmina Burana lui Orff, efectul e similar) şi Oda bucuriei pentru imnul UE. Rubens, dacă ar fi trăit în secolul XX, va fi lucrat la Playboy, iar Van Gogh (cel cu urechea, ştiţi povestea) ar putea fi considerat un proto-emo.
Odată trimişi la plimbare învechiţii de mai sus, în spaţiul cultural vor putea campa hoarde de scriitori şi artişti plastici gata să scrie şi să organizeze happening-uri şi instalaţii pentru publicul care vrea să trăiască viaţa la maxim. Vom avea o mare surpriză : în loc să admire căpriţa “sexxy, laşcivă şi apetisantă” proiectată pe pagina 5 a “Libertăţii“, adolescenţii din autobuze şi metrouri vor lectura pasionaţi poveşti cu lesbiene, zoofili sau scatofili (că doar, ni se spune – “libertatea de exprimare este apărată chiar şi prin război”), pe lângă care istoriile lui Henry Miller miros a vanilie şi scorţişoară…
Am uitat că atunci când ieşim din umbra fertilă a clasicilor, cădem grămadă, spectaculos, (dar fără vreo rană, cam ca în desenele animate), în propriile abisuri. Realitatea este că “schimbarea din temelii” a început de mult şi va continua probabil şi fără aportul lui Flueraşu sau al subsemnatului. Proza s-a sufocat în arabescuri tehnice. Poezia a devenit de mult paradisul nonsensului. Din arta plastică contemporană înţelege fiecare ce vrea şi mai nimic (câinele lăsat să moară sub ochii publicului al lui Vargas Habacuc, acvariile patologice ale lui Hirst). Tot în registrul absenței de idei, unii din muzicienii consacraţi în Occident dau semne acute că nu-şi mai înţeleg propria artă (dovadă ridicola punere în scenă a Simfoniei Despărţirii a lui J. Haydn de Filarmonica din Viena, dirijată de Daniel Barenboim)…
Una dintre cauzele pentru care marketingul cultural e considerat singura salvare a artiştilor este probabil certitudinea că orice poate și trebuie făcut cunoscut, exhibat, promovat, prezentat, desigur, “într-o manieră cât mai atractivă”. Idee ridicolă şi nerealistă – orice ştie că există locuri unde nu toată lumea are acces în orice condiţii. De la secretele de stat şi intimităţile cuplurilor până la tainele religioase, există lucruri pe care oamenii, în general, nu trebuie sau nu pot să le ştie. Lumea, ne place sau nu, se sprijină pe stâlpi care nu se văd. Nu poţi să dezvălui oricui anumite secrete fără a le trunchia şi, deci, fără a le prezenta, chiar fără voie, într-o manieră mincinoasă.
O altă cauză ar fi, cred, impresia generală că tot ceea ce e accesibil e şi bun, şi te face şi liber. Oamenii vor libertate, dar uită în mod capital că libertatea se câştigă prin luptă asumată, nu prin pasivitate. Oricât am fi îndemnaţi de Pro TV să “gândim liber”, mura-n gură livrată zilnic de mass-media societăţii de consum nu salvează pe nimeni, numai banalizează faptele, trivializează discernământul şi întreţine iluzia cunoaşterii.
Alături de aceste concepţii, mai putem sesiza în vremurile noastre o tendinţă pe cât de greu de cuantificat, pe atât de nocivă. Este vorba de o inadecvare a instrumentelor de analiză la un anumit domeniu. Cântărim spiritul în termeni statistici, credinţa în termeni ştiinţifici, arta în termeni economici, politica în termeni jurnalistici, justiţia în termeni politici şi, iată, cultura în termeni de marketing. Rezultatele acestei inadecvări sunt în cel mai bun caz câteva adevăruri trunchiate – deci discutabile şi manipulabile – şi, în cel mai rău caz, un potop de inepții vehiculate cu ton profesionist prin ziare, bloguri, reviste şi micile ecrane. Per total, o confuzie generală în care singurele ierarhii sunt, eventual, cele impuse de topurile de vânzări.
Unde ar fi locul marketingului, deci? Nu fac parte dintre aceia care cred că cu cât un lucru e mai valoros, cu atât el este destinat unui public restrâns. Ştiu bine, ca unul care face de planton şi prin curtea Thaliei* că în zilele noastre nu se poate aplica nici un fel de criteriu statistic pentru a aprecia valoarea un act cultural. Există oameni de cultură şi artişti apreciaţi pe merit de piaţă aşa cum există oameni de cultură şi artişti excepţionali pe care piaţa, din varii motive, îi refuză. De asemenea, nu fac parte nici dintre aceia care refuză de la bun început orice fel de adaptare la mediul creat de piaţă. Dacă există internet, e destul de probabil că nu am să-mi trimit mesajele prin porumbei călători. Dacă există o piaţă structurată pe o bază creată de regulile marketingului, mi se pare normal să aplic regulile marketingului pentru a căpăta vizibilitate. Să aplic reguli de marketing, spuneam, nu să mă supun lor orbeşte şi, cu atât mai puţin, să le divinizez. (Remarca subtil Ţuţea, în alt context : “Dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.“). Deci, nu cred că marketingul trebuie să fie altceva decât o sofisticată şi eficientă unealtă ajutătoare. Şi, ca orice unealtă, va fi eficientă atâta vreme cât o utilizez fără să-mi uit scopul. Pot fi de acord cu toate metodele de promovare din vremurile noastre: bloguri, podcasturi, emisie live pe internet sau în prime time la TV, reclame luminoase pe magazinul Unirea etc. Cu o singură condiţie – ca aceste metode de promovare să ducă înspre un conţinut, să atragă cât mai mulţi oameni către un sens:
“Dar materia e atee, nu ştie carte, e total insensibilă la vorbe şi îndemnuri. Materia cere spirit şi libertate ca să producă şi să fie rentabilă” scrie undeva Ion D. Sîrbu (altminteri, un scriitor uriaş, ignorat până acum de oamenii de marketing). „Rentabilă”! Aşadar, pragmatismul material al omului de marketing va fi de folos atâta vreme cât este pus în slujba a ceva, adică atâta vreme cât omul de marketing îşi asumă onest rolul de servant al culturii. Marketingul nu trebuie aşadar să încerce să remedieze “lipsa de transparenţă” a culturii, ci lipsa de apetenţă a omului contemporan. O formă care îmbracă un conţinut fără a-l vicia.
Dintre funcţiile culturii, una dintre cele mai importante este eliberarea omului din zoologie, scrie Vlad Mureşan într-un excelent eseu – Sensul ultim al culturii. Actul cultural cere aşadar nu adaptare, ci căutare pe cont propriu. (În schimb propaganda, pentru a fi eficientă, necesită adaptare. Adaptare care presupune renunţarea tocmai la perimetrul de manifestare al culturii: sinele. Odată abolit sinele, individul va fi vulnerabil la orice fel de stimuli externi, fără a avea posibilitatea de a se opune în mod categoric şi de a articula opinii proprii). Actul cultural este mai întâi personal şi apoi comunitar, prin răsfrângere, dar niciodată colectivist, spre deosebire mesajul de propagandă care, pentru a fi eficient, nu poate fi, prin definiţie, decât colectivist.
Din aplicarea acestor idei foarte moderne nu pot rezulta decât turme, care, ca orice turme, vor fi la fel de entuziaste şi la “Steaua – Dinamo”, şi la deschiderea sezonului de reduceri la mall, şi la învestirea unui nou preşedinte peste circul politic. Parafrazându-l pe Sábato, putem spune că actul culturii are doi poli: Unul şi Universul. “Masa” nu află nicăieri în această ecuaţie, din simplul motiv că actul cultural unul prin natura lui unul interior, iar masa este, prin definiţie, dependentă de stimuli exteriori.
Putem recapitula, pentru elevii mai leneşi : 1. cultura nu creează mase ; 2. dacă masele se formează, nu putem lega acest fenomen de cultură, ci de propagandă. (Şi atunci este legitim să ne întrebăm în slujba cărei ideologii s-a născut propaganda care mimează cultura).
SURPRIZA
Rezultatele aplicării ideilor moderne pot fi uşor prevăzute. Blocajul mintal, sărăcirea limbajului, mimetismul şi inerţia comportamentală, vieţuirea în banalul unui scandal permanent, adoptarea gândirii “în bloc”, opacitatea la idee. Un sedentarism al spiritului în raport direct proporţional cu hiperactivitatea. Sorin Lavric, într-un pasaj memorabil din eseul-diagnostic Coribantul și menadele, publicat în Idei în dialog, octombrie 2008, descrie astfel sedentarismul :
“Intrarea într-un ritm de viață în care, pe dinlăuntru, totul a înțepenit. Adevăratul trai sedentar presupune sleirea interioară, iar nu lipsa mișcării fizice. Un sedentar (latinescul sedentarius – cel care s-a lăsat jos) e cel care s-a strâns în el însuși, chircindu-se și acoperindu-se de o crustă insensibilă la reproșurile conștiintei. De aceea, poți fi sedentar chiar și atunci când alergi zilnic kilometri întregi și chiar și atunci când tragi înnebunit de fiare într-o sală de fitness: pe dinăuntru ești sclerozat, inactiv și stătător. Poți fi sedentar chiar scriind zilnic un articol de ziar și chiar ținând mereu discursuri despre binele omenirii, poți fi sedentar publicând anual o carte și schimbând avionul de la un congres de politologie la altul: pe dinăuntru ești mai înțepenit decât înțepenitele moaște ale Sfintului Spiridon din Corfu.”
În final, eseistul remarcă strălucit: “Opusul sedentarismului nu este agitația, ci asceza“. Asceza, adică “deprinderea, exercițiul”, semn ale prezenței tale în tine. A trăi în cultură presupune înainte de toate prezenţă. Iată de ce omul confortului, cu ființa suspendată între parantezele prezentului, nu poate fi în acelaşi timp om al culturii.
Care ar fi soluția? Să le amintim oamenilor, pentru binele lor, mai întâi de Divina Comedie şi Demonii, opere garantate de veacuri şi apoi, odată dobândit simţul valorii şi ierarhiei, să aleagă singuri. Să le spunem că trebuie să-și amintească mai întâi de ei înșiși pentru a fi liberi, livrându-le singura rețetă de “succes” posibilă: să dobândească discernământ; și dacă vor să dobândească discernământ, trebuie să înveţe să refuze ideile rumegate de alții, să judece cu mintea proprie şi să simtă cu propriul suflet, iar asta se poate face numai printr-o căutare neobosită… Altfel, ceea ce facem se va putea numi oricum, numai cultură nu.
Scrisă de Silviu Man
* Acea Thalia la care m-am referit, pentru adepţii culturii de masă şi entertainingului cultural, nu are nici o legătură cu actriţa din telenovele. Sau una poate foarte subtilă.
da silviu, si daca as putea scrie acum fara cuvinte as face-o…
simt cum prin cuvintele pe care le aleg scriu ca un om de marketing, insa vreau totusi sa-ti transmit ceva:
- maine am examen la marketing, nu am invatat nimic, am ales acum sa citesc editorialul tau, am zis ca m-ar ajuta mai mult
- m-a ajutat mai mult
- ma gandeam zilele astea la lucrurile pe care le spui:
– cred ca s-a ajuns aici fiindca acum, fata de vremea celor pe care ii amintesti, oamenii adevarati de cultura, avem acces la mult mai multe lucruri care provoaca placere. asa ca incet incet oamenii au cautat stimuli din ce in ce mai puternici si mai diversi. astfel, au ridicat standardul foarte mult. nu-i mai sensibilizezi decat cu “happeninguri” si cuvinte mari… prin urmare, subtilitatea, asceza, ceea ce da valoare unei opere, a devenit apa de ploaie fata de coca-cola sau alte energizante…
– oamenii de marketing folosesc cuvinte mari pentru orice, ca sa impresioneze, sa sparga tiraje, sa sa sparga vanzarile, sa sparga… se agita, jongleaza cu clisee la moda, paie care ard, consuma tot si de fapt sunt sedentari…
– pilda momentului cu marul care e umflat de marketeri si nu-l mai poti musca, se aplica uneori si culturii…
cred ca solutia ar fi un pic mai multa singuratate pentru oameni. sa invete sa stea cu ei, sa gandeasca, sa se cunoasca, sa citeasca, sa-si acorde timp… asta e ceea ce le lipseste, restul lucrurilor sunt atat de facile incat le putem avea oricand.
chapeau bas
Asa, o sa incerc un raspuns punctat, si o sa incerc sa ma abtin de la comentarii rautacioase, desi fiecare fraza aproape e o minge ridicata la fileu
Si ca o observatie, articolul e prea lung (si al meu e la fel de lung, recunosc
), iar un studiu recent a aratat ca cititorul pe net citeste in jur de 24% dintr-un text, pe sarite. Asa zice studiu, nu eu 
Plus ca, vezi, exact ceea ce vreau eu sa combat am gasit in articolul tau: citate din enspe mii de carti, parca pentru a demonstra ca ai citit f mult. Te asigur ca cititorul modern n-are chef sa stea cu dictionarul sau sa trebuiasca sa fuga din carte in carte doar pentru a iti intelege aluziile. Un jurnalist bun si un scriitor bun stiu sa nu arate munca intr-o carte. Te documentezi ani de zile, citesti mii de carti, dar nu ii spui omului asta, tocmai pentru ca esti bun, reusesti sa faci o sinteza accesibila, intr-un limbaj adecvat publicului tinta. Mi-ai dat 100 de referinte si nu ai spus nimic in timp ce eu pot sa rezum tot articolul meu intr-o fraza. Asta este exact problema. Poti sa spui cele mai inteligente lucruri de pe lume daca le spui intr-un mod gresit, nu valoreaza aproape nimic. In timp ce, daca stii cum sa le spui, niste prostii pot schimba fata lumii. Vedem asta zilnic asa ca, qed 
Revenind acum la idei:
1. Din pacate, nu ai inteles ce am vrut eu sa zic. Niciodata, in niciun articol de-al meu n-am spus ca ar trebui sa ii aruncam pe clasici la gunoi. Nu, ei sunt valorosi, dar sunt valorosi tocmai pentru ca au existat cand au existat. Problema e ca noi aplicam inca aceleasi metode ca in urma cu sute de ani. Da, Kant a facut ce a facut, a trait cum a trait, dar astazi asta ar fi considerat aberant (sa nu iti parasesti niciodata orasul in care te-ai nascut, sa iti petreci toata viata scriind despre niste idei pur abstracte, mai ales plecand de l un principiu imuabil imposibil de demonstrat rational
). Timpurile se schimba si oamenii trebuie sa se adapteze, nu sa se puna de-a curmezisul pentru niste idei care pana la urma au aparut altor timpuri. Astazi, traim alte vremuri decat a trait Leonardo, asa ca sa nu ne comparam cu el. Sau cu altii. Sa renuntam la a ii copia pe clasici, sa ne bucuram de ei, dar in acelasi timp sa invatam sa ne intelegem si contemporanii. De asta nu-mi tremura mana cand spun Coelho la un loc cu Hegel, pentru ca ii poti citi si intelege pe amandoi, la fel cum poti savura o bucata de branza cu rosii si dupa aia o halva din cele mai fine. As spune doar Coelho, dar stiu ca sunt unii care au nevoie de Hegel. A citi numai morti insa nu e deloc sanatos pentru un om care ar trebui sa traiasca in prezent. Tocmai asta promovez eu, aceasta cultura a mozaicului, unde toate simbolurile, vechi si noi, sunt amestecate si adaptate unui ritm antrenant de viata. Totul se introduce in marele blender, iar mixul care iese de acolo este caracteristic generatiei noastre si, parerea mea, este al naibii de savuros. Nu vad sincer unde ar fi problema. Ca se pare ca mie nu imi tremura mana in timp ce altora da.
2. Imi pare rau sa te dezamagesc in legatura cu marii artisti ai Renasterii. Capela Sixtina a fost o COMANDA, Michelangelo a pictat ce i s-a spus sa picteze, nu ce a vrut el (cauta faptele istorice daca nu ma crezi). La fel si Taj Mahalul, si Piramidele, la fel si cu multi altii… Si asta pentru ca, daca nu ar fi fost un nene care sa dea banii, nu mai putea Michelangelo sa picteze. Ca sa nu mai zic ca a fost ales tocmai pentru ca m-ai lucrase si inainte pentru nobilii respectivi si aveau incredere in el. Cam ceva de genul avea un cv beton
. Ce vreau eu sa spun insa e ca a face ceva pentru profit nu inseamna neaparat a face prost. Asta e concluzia enervanta pe care eu nu o inteleg. Arunci cu atata usurinta la gunoi o intreaga parte a culturii moderne fara sa intelegi ca nu oricine poate scrie ca Dan Brown. Incearca, sa vezi ce greu e sa fii cumparat de zeci de milioane de oameni. Dovada ca a scris doar unul si a avut succesul ala doar unul, desi multi incearca. Leonardo picta ca sa traiasca, Picasso la fel, etc… Asta nu inseamna ca nu poti sa iti folosesti talentul pentru a face un lucru bun, dar in primul rand conteaza impactul pe care il are lucrul acela. Ca poti sa ai tot talentul din lume, daca nu stii sa il vinzi, degeaba. Sunt mii de scriitori geniali care zac in sertare si sub paturile proprii, tocmai pentru ca talentul nu mai este demult indeajuns. Traim alte vremuri. Si exemple se gasesc. 2 produse identice pot fi primite total opus de public din cauza unei campanii de marketing, la fel cum un produs mult mai slab ii ia fata unuia extraordinar de bun tocmai din cauza asta. Vezi Coca Cola si Pepsi… 
Iar noi, in Romania, nu ducem lipsa de produse bune. Avem o tara exceptionala, si totusi Ungaria e la capitolul turism mult peste noi. De ce? Pentru ca stiu sa faca branding de tara. Pentru ca stiu sa faca marketing, sa se promoveze. Ceea ce este astazi, indiferent daca iti convine tie sau nu, mult mai important decat orice altceva. De creat, creaza multi, de vandut, vand foarte putini.
Si da, sa fim sinceri cu noi insine, pentru ca eu nu cred (vreau sa nu cred) ca intelectualii romani sunt chiar atat de orbi. Sper sa joace un rol, sa fie asa doar pentru ca asta implica fisa postului. Eu sper ca toti cei care spun ca s-ar sacrifica pentru un principiu si bla bla bla, sa glumeasca. Si sper pentru binele lor. Nu de alta, dar ultimii ani cred ca ne-au demonstrat cu prisosinta ca oricati s-ar sacrifica, globalizarea nu poate fi oprita. Buldozerul mileniului trei vine implacabil. Unii inteleg asta si se catara pe el. Altii, vor sa fie striviti. Eu intreb acum, de ce ar vrea cineva sa traiasca ca si neadaptat, de ce sa lupte cu morile de vant. E ceva romantic? Eu sper sa isi dea seama la un moment dat ca principiile lor nu sunt decat vorbe in vant. Sper pentru binele lor sa ajunga la sinceritatea de a accepta ca vrei sa transmiti un mesaj si ca pentru asta nu e chiar atat de imposibili sa cobori la un nivel pe care omul de langa tine sa il poata intelege.
Cat despre instrumentele de masurare, esti total pe dinafara. Imi pare rau, dar calitatea nu e un argument in cultura. Tie poate sa nu iti placa Shakespeare. Mie poate imi place. Amandoi avem argumente literare, culturale. Nu putem ajunge la un consens, pentru ca de gustibus…
Dar faptul ca Shakespeare e cel mai bine vandut autor din istoria literatura (6,5 miliarde de exemplare) nu poate fi contestat de nimeni. Pentru ca fact, negru pe alb. Zi-mi si mie, firmele care cumparara reclame, sunt interesate de calitatea textelor sau de rezultatele pe care le au? calculeaza in bani si produse vandute, sau in contributia adusa istoriei literaturii? asta asa, ca sa nu zic mai multe… Artistii din Romania trebuie sa inteleaga ca ei exista prin intermediul unui sistem, care, daca nu face profit, se prabuseste.
E ciudat ca ai ales sa scrii toate astea fix acum, cand criza economica va face in sfarsit ce astept eu de mult. Curatenie! O sa vedem cum cartile se vor publica mult mai greu, o sa vedem cum scriitori nu o sa mai scrie ce le sopteste muza (lol) ci ce spun studiile de piata ca se cere. Adica o sa intram si noi intr-o normalitate pe care Occidentul a inteles-o demult.
Iar eu nu divinizez marketingul. Pentru ca as cadea intr-o alta capcana. Marketingul ca arta nu mai are ce cauta in contextul actual. Acum, totul trebuie orientat pe rezultate. Ai rezultate, e bine, n-ai rezultate, schimba ceva. Am scris despre asta chiar joi intr-un articol. Iti recomand sa-l citesti inainte sa tragi concluzii despre ce spun eu si ce nu spun.
http://www.basicmarketing.ro/teorie/glossy-marketing/
oricum, in curand, de voie de nevoie, o sa invatam si noi ce inseamna capitalism. Pentru ca nu vor mai fi bani de aruncat pe acte de creatie sterpe, nu vor mai fi bani de aruncat pe arta pentru arta.
Cat despre remarca lui Tutea, “Dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.“, te anunt ca e mult mai logica parabola zen care iti spune sa te bucuri de drum in loc sa fii disperat sa ajungi la tinta. Asa ca, un om modern, care circula des cu trenul, cu avionul, ajunge sa se bucure si de timpul petrecut in avion si sa il foloseasca, ajunge sa iubeasca insasi agitatia. Tocmai pentru a fi eficient, modern, tocmai pentru ca asta inseamna mileniul III.
Si ca sa inchei, eu cred ca pe tot parcursul articolul am oferit solutii, am spus ce trebuie facut. Tu, nu spui nimic, doar critici. Iar solutia ta este hilara:
Care ar fi soluția? Să le amintim oamenilor, pentru binele lor, mai întâi de Divina Comedie şi Demonii, opere garantate de veacuri şi apoi, odată dobândit simţul valorii şi ierarhiei, să aleagă singuri. Să le spunem că trebuie să-și amintească mai întâi de ei înșiși pentru a fi liberi, livrându-le singura rețetă de “succes” posibilă: să dobândească discernământ; și dacă vor să dobândească discernământ, trebuie să înveţe să refuze ideile rumegate de alții, să judece cu mintea proprie şi să simtă cu propriul suflet, iar asta se poate face numai printr-o căutare neobosită…
Incearca sa te duci cu acest text la o editura, la orice om care investeste bani in cultura. Si explica-le lor ca trebuie sa piarda, sa accepte un joc, a fi sau a nu fi. Incearca sa vezi ce iti raspund ei. Sa vedem, mai ales in vremurile astea, cine e dispus sa piarda bani ca artistii sa se joace, o iesi sau nu… Nu mai bine sa investeasca in ceva sigur, nu mai bine sa mai apara 10 carti de Stephen King? Mai logic, stiu…
P.S. si o intrebare? Cand lumea iti demonstreaza ca e intr-un fel (prin statistici, vanzari, etc, actiuni zilnice), ce e mai usor, sa schimbi lumea spunand ca toti gresesc si abereaza, sau sa accepti realitatea si sa te schimbi pe tine?
sau de fapt raspunsul la intrebarea asta e diferenta dintre un om al secolului 21 si un artist?
Si apropo, sa stii ca toate cartile din lume nu se pot compara cu un simplu si banal sarut, sau o simpla plimbare in doi, sau o melodie buna la momentul potrivit. Sau… ma rog… viata e in alta parte, cum ar spune clasicii
)
Petre Flueraşu
Da, si pentru ca vad ca mi-au scapat mai multe dume prin text, imi cer scuze… n-am cum sa ma intorc sa corectez acel m-ai care e de fapt mai si altele, dar ma rog…
petre
Draga dle Fluerashu, am citit si eu 24% din textul dumneavoastra. Din pacate, in cele 24 de procente nu au incaput decat bulinele surazatoare care va impaneaza textul. Ca urmare, mi-a placut. Mi s-a parut un text coerent cu sine insusi si care isi va atinge cu siguranta publicul target: tinerii care folosesc nasturi zambitori in loc de semne de punctuatie.
Cu urari de noi succese in lupta pentru propasirea culturii,
Moshu
@moshu
multumesc ca ai citit… dar vezi ca nu au ramas numai bulinele, ca altfel n-ai fi stiut de acel 24%
sau, nu cumva stii direct de la sursa? 
ca ma cam indoiesc.
p.s. daca emoticoanele sunt cea mai mare greseala, mi-o asum… asta e, suntem o generatie deja pierduta
Petre Flueraşu
Adica, domnule F., ce vreti sa spuneti cu: “Autorii trebuie să înceapă să citească pentru a se simţi bine şi nu pentru a bifa “lucrările monumentale ale literaturii universale”. Nu recitind marii clasici vom învăţa să ne adaptăm realităţii. Mai bine citim un ziar sau mai bine mergem să facem un sport decât să ne pierdem timpul printre cuvinte folosite ca topoare.” ?
Iar daca “marii clasici” scriau sau faceau arta doar pentru bani, ca asta ii “motiva”, cum de nu au murit acoperiti de aur, averi si glorie? Te pomenesti ca si-or fi cheltuit banii prin plază..
Scuza-ma, dar nu ma pot abtine sa scriu, chiar daca imi dau seama de blandetea cuvantului, ca esti pur si simplu… penibil ! Nu poti pune semnul egal intre coca-cola si cultura. E ca si cum ai spune ca regulile de circulatie sunt identice cu regulile jocului de sah.
Dar, pentru ca nu vreau sa fiu prea dura, domnule F, si pentru ca sunt sigura ca pentru dumneata va fi un compliment, iti voi spune ca eu mi te imaginez ca stand in fiecare seara intr-un club de fitze, cu un red bull intr-o mana, iar in cealalta cu o carte, citind linistit in lumina verde-galbena, pentru ca, nu-i asa, asta promovezi tu – “aceasta cultura a mozaicului, unde toate simbolurile, vechi si noi, sunt amestecate si adaptate unui ritm antrenant de viata. Totul se introduce in marele blender, iar mixul care iese de acolo este caracteristic generatiei noastre si, parerea mea, este al naibii de savuros. Nu vad sincer unde ar fi problema.”
Eu vad unde e problema ta. Si ma bucur ca au vazut-o si altii.
Petre Flueraşu: statisticile şi studiile de piaţă sunt un aspect al realităţii. Există însă în realitate lucruri nemăsurabile, cu toată ambiţia lumii de ieri de a demonstra totul şi a lumii de azi de mixa totul. Sunt lucruri pentru care nu avem instrumente de măsură. Dacă te gîndeşti mai mult la mulţime, sigur că nu-ţi pasă de muză sau de acte de creaţie sterpe, dacă însă gîndeşti către individ, situaţia se schimbă. Poţi manipula oferta de carte, dar nu poţi manipula ce caută (inconştient) o persoană într-o carte sau alt obiect cultural şi nici efectul acestuia. Ca să folosesc exemplul tău, nu poţi măsura efectul plimbării (decît presupunînd că toate comportamentele următoare sunt efecte ale plimbării) şi nu poţi măsura cum îl influenţează o carte pe altul decît tot făcînd presupuneri, iar pentru o comparaţie intre aceste două efecte, gîndeşte-te tu cîte date şi calcule. Nu suntem aşa simpli
de ce să nu o acceptăm?
P.F “O sa vedem cum cartile se vor publica mult mai greu, o sa vedem cum scriitori nu o sa mai scrie ce le sopteste muza (lol) ci ce spun studiile de piata ca se cere. Adica o sa intram si noi intr-o normalitate pe care Occidentul a inteles-o demult.” E groaznic ce zici!
Iti recomand sa te trezesti si sa nu iei toate raspunsurile de la postul asta ca ale unor inadaptati care se pun de-a curmezisul schimbarii, sa nu zici ca suntem cei care critica si nu te inteleg dar o sa vedem noi… “adevarul”.
E foarte usor sa nu ai principii si sa te lasi dus de val, sa te urci chiar pe el si sa te mandresti ce tare esti, sa te crezi motor al schimbarii… E usor sa nu treci prin filtrul gandirii ce iti ofera societatea din jur – viteza, mozaic, “impact”. E al naibii de usor sa spui simplu “bani”, ca fiind cauza si efect pentru orice. E frustrarea unor romani de a fi in fata si a fi ca ceilalti (din occident).
Eu una ma bucur ca suntem “in urma” lor din anumite pc de vedere – aprecierea culturii. Lasa, sa ne mai bucuram de ea asa nealterata, sa mai mergem la piese “de”, si nu “dupa” Shakespeare. Sa mai citam autori care au spus lucruri geniale – asta e o recunoastere a lor, ca au gandit mai bine decat am fi putut noi sa o facem. Doare asa-i?
Marketingul e o forta imensa, in mana cui nu trebuie lasa in urma desert. E ca pretiosul inel in mana lui Sauron, daca vrei
Te rog, hai sa-l folosim intelept. Pentru promovarea valorilor, nu pentru distrugerea lor. Pentru promovarea Divinei Comedii, Demonilor, cartilor lui Ion D. Sarbu, sau altor romani genial si nu destul vizibili. De Coelho si Tolkien are cine sa se ocupe – au si ei povesti frumoase, care pot face bine, dar atat. Sa nu ne impiedicam aici. Sa nu ne mai lansam in dezbateri triste…
Multumesc,
“Iar daca “marii clasici” scriau sau faceau arta doar pentru bani, ca asta ii “motiva”, cum de nu au murit acoperiti de aur, averi si glorie?”
Si muncitorii de pe santier lucreaza pentru bani, de ce nu traiesc acoperiti de aur? Pentru ca-s bani putini, d-aia.
Discutiile de aici sunt nitel stupide, nu vi se pare? Adevarul e undeva la jumate… Nu imi place ideea ca autorii ar trebui sa scrie doar ce vrea piata ca sa nu moara de foame, dar ideea ca publicul e idiot ca nu le intelege operele de arta e la fel de gresita.
Editurile sunt FIRME, nu organizatii caritabile. E simplu: scot o carte si din ea scot bani. Punct. Daca ar fi organizatii caritabile si-ar scoate numai chestii adanci pe care le cumpara 10 oameni n-ar mai exista deloc edituri. Evident, geniile sunt libere sa isi publice singuri operele, dar sa nu se mire ca in lipsa unui marketing si a unei promovari serioase n-o sa ajunga faimosi (si nici acoperiti de aur).
Jen, ce legatura au marii clasici cu muncitorii de santier?
Raspuns lui P. Fluerasu :
“Capela Sixtina a fost o COMANDA, Michelangelo a pictat ce i s-a spus sa picteze, nu ce a vrut el. La fel si Taj Mahalul, si Piramidele, la fel si cu multi alti”.
Depinde cine face comanda si cui ! Meritul aristocratiei si a institutiei mecenatului era ca valoarea cerea valoare. Aristcratia traia in mediul formei, elegantei – respira cultura. Aceasta nu e comparabila cu epoca parvenitilor, cand smekerasii lipsiti de spirit si gust “cumpara” si “comanda”. Geneza kitch-ului e asociata cu ridicarea culturii americane, a banului lipsit de criterii spirituale.
Marketing-ul poate insa sa manipuleze totul si sa vanda kitsch-ul, asta e vina lui ! Nu mai comparati incomparabilele ca sa justiticati delapidarea spirituala pe care consumismul o aduce in istorie.
D-le Man, felicitari !
in primul rand, e bine ca s-au starnit astfel de comentarii, doar asa putem progresa.
@ileana
Nu zic ca stiu eu asta, dar morala este ca nu putem stii tot ce s-a intamplat vreodata in trecut. Hai sa fim si noi cu picioarele pe pamanant.
Si de citit citesc in alte locuri, unde gasesc si lumina. 
Cerceteaza si vei vedea ca foarte multi dintre marii clasici pe care ii divinizezi au avut averi imense si au trait in lux, au fost membrii in diverse societati secrete si au beneficiat din plin de luxul oferit de pozitia de creator. Sa fim seriosi, stim noi ca Michelangelo sculpta pentru ingeri. Asta spunea el, dar poate sculpta sa impresioneze o femeie…
Si semnul egal dintre coca-cola si cultura nu il pun eu. Sunt zeci de sociologi si psihologi care iti pot explica ce inseamna cultura. Cauta in dictionar cuvantul cultura si vei vedea ca poate exista si cultura razboiului, si cultura decadentei, etc. Cultura mileniului 3 arata glossy, asta e viata.
Cat despre ce-as face eu seara, din pacate gresesti. Nu-mi plac cluburile de fite
@Mihaela
Sunt de acord cu tine, vezi finalul primului meu comentariu. Dar alea sunt ale noastre. Nu o sa ma duc la o editura sa le spun dati-mi bani pentru ca eu m-am simtit extraordinar plimbandu-ma cu iubita pe strada. La fel, nu stiu daca un om face ceva dupa ce citeste o carte, etc. Dar aici nu vorbim de fiecare om in parte. Ar fi absurd si aberant tocmai pentru ca nu se poate masura. Silviu a vorbit despre literatura in general, despre piata literara. Ori ca sa putem vorbi despre asta trebuie sa generalizam si trebuie sa folosim terminologia folosita in orice piata de pe pamantul asta. Repet, firmele, sponsorii, partenerii, editurile, toti actorii implicati vorbesc in tiraje, profit, impact, si se bazeaza pe studii de piata, chestionare, interpretarea rezultatelor. Asta e adevarul. Pe langa astea exista mult mai multe sentimente umane, si altele, dar pentru ca nu pot fi masurate, nu are rost si e absurd sa ne construim afaceri pe baza lor.
@gia
de acord, e usor sa te lasi furat de niste idei. Eu insa aici vorbesc despre a face asta intelegand. Iti dau un exemplu. Osho ii spunea unui discipol ca nu trebuie sa citeasca, ca volumele nu ii vor aduce nimic. Dar pana sa ajunga la concluzia aia, el a citit mii de carti. Asta spun si eu. Nu vreau ori intelectuali invechiti ori tineri inconstienti, vreau un intelectual care sa actioneze ca un tanar. Sa inteleaga si sa aleaga sa traiasca modern, superficial sa zicem.
Si gia, ca sa intelegeti toti ce vreau sa spun. Intr-o lume in care se promoveaza foarte multe produse, deja a face doar marketing nu mai ajuta. Si atunci, cartile care astazi ajung in top sunt cele facute din start ca si obiecte de marketing. Pentru ca, oricat de bine ar suna in esenta sa promovam Divina Comedie, e mult mai greu si mai nerentabil decat sa promovam Tolkien. Si ai fi surprinsa sa stii ca povestile lui de exemplu au ajutat si au inspirat mult mai multi oameni decat marii clasici. Stii, bine se zicea intr-un episod din South Park la un moment dat: s-ar putea ca Tom si Jerry si toate personajele imaginare sa fie mai reale chiar si decat noi, tocmai pentru ca ele au schimbat fata lumii, ne-au schimbat comportamentul. Adica conteaza consecintele unei actiuni, si nu neaparat principiile imuabile (si de cele mai multe ori sterpe) din spatele actiunilor. Traim printre oameni, nu printre principii.
@Jen
De acord cu tot ce ai spus in afara de adevarul care e undeva la jumate. Chiar daca stiu ca asa e in general, aceasta atitudine de fie ce o fi nu face decat sa ne traga in jos. Daca nu luam fiecare o parte si nu incercam sa convingem oamenii intr-un sens sau intr-altul, nu facem decat sa ii pierdem. Oamenii nu vor apa de ploaie si dreptul de a medita, pentru ca nu mai au timp. Nu, oamenii vor solutii.
In rest, perfect de acord.
Ileana, tocmai, cand vom intelege si vom accepta aceasta legatura vom stii ce inseamna literatura contemporana si ce inseamna cu adevarat progresul umanitatii.
Va multumesc tuturor pentru ca ati stat si ati scris aceste pareri.
Petre Flueraşu
“o sa vedem cum scriitori nu o sa mai scrie ce le sopteste muza (lol) ci ce spun studiile de piata ca se cere. Adica o sa intram si noi intr-o normalitate pe care Occidentul a inteles-o demult.”
Sa nu uitam ce mai inseamna cultura. E o suma a creatilor valoroase(opere de arta as putea spune), fie ca vorbim de Aristotel, de densul bacantelor, de Cioran sau de design-ul minutios al unui Porsche. Creatile au insa nevoie de inspiratie (ce functioneaza ca motivatie), iar aceasta poate fi emanata de o multime de lucruri insa mai putin de cerintele pietii. Nu mai putem vorbi de cultura in afara unui demers complet dezinteresat. A fi ca si creator “interesat” in elaborarea operei inseamna a risca trunchierea mesajului pe care il ai de transmis. Iar miza e milt prea mare pentru a ne asuma asemenea riscuri.
Iar ca sa fiu mai inteles de sustinatorii artei (nu pentru arta) ci pentru consum, vin cu un citat poate mai cunoscut de ei: “I would rather die of thirst than drink from the cup of mediocrity” (Stella Artois)
nu vorbeam de oameni care muncesc pentru bani? e acelasi lucru, daca muncesti numai pentru “salariu” (ca pui caramizi, ca pictezi) dar banii sunt putini, o sa mori sarac.
În primul rând, m-am luat cu vorba proastă şi uitai s-o zic pe aia bună. Domnule Man, aţi scris un articol care înviază şi trezeşte.. Ca o apă rece de munte. Astăzi, când a devenit o plăcere aproape masochistă să ne pălmuim cu ambuiguităţi şi ocolişuri, să ne urlăm unii altora vorbe de genul “se moare domne, dar nu ştim de ce!”, astăzi când drobul de sare nici nu se mai vede de atâta poliloghie (pe) din lături, dumneavoastră aţi făcut o radiografie clară a domeniului culural-artistic. Felicitările pentru mine sună prea oficial şi rece, eu vă mulţumesc..
In ultimul (e chiar ultimul!) rând, stimate domn Flueraşu, am aflat şi eu că în ziua de azi este într-adevăr trendy să mergi la psiholog si sociolog, dar credeam că acolo trebuie să te duci cu alte probleme, nu să tulburi liniştea amărâtului punând întrebări de cultură generală.
Şi da! există o impresionantă cultură pe întreg globul – cum ar fi: cultura de orez, de bumbac, cultura trestiei de zahăr, cultura viţei de vie (hmm, in vino veritas..). Despre asta vorbirăm noi până acum?
Cât despre progresul ăla de care ai amintit, mie îmi pare un regres, dar asta e altă discuţie. Oricum ar fi, progresul presupune calitate, nu cantitate. Adică, tocmai ceea ce respingi tu, nu? Mai dă-o încolo de calitate, să se vândă! să iasă banul. Nu contează câţi se îndobitocesc de pe urma asta. Contează câţi se îmbogăţesc. Cred că atunci când este vorba de cultură, este crunt să vorbim în aceşti termeni. Este vorba de sănătate. De sănătatea mintală şi sufletească.
- „Sa fim seriosi, stim noi ca Michelangelo sculpta pentru ingeri. Asta spunea el, dar poate sculpta sa impresioneze o femeie…” – daca e sa luam in considerare anumite date, reiese mai degraba ca era homosexual, asa ca sigur nu sculpta ca sa impresioneze o femeie. Dar disputele privitor la faptul acesta nu se gasesc in in mozaicul din ziare… Alt argument ar fi acela ca e cunoscut faptul ca, atunci cand lucra, el cauta nu doar o piatra de marmura in care sa sculpteze, ci piatra in care ar fi vazut sculptura ulterioara. Fie ca tine de mit, fie ca nu, asta nu se asociaza nicidecum cu marketingul, si nici cu viziunea boema pe care pot avea unii.
- „Omul modern nu mai vrea să fie constrâns, nu mai vrea să vadă cum limitele îl atacă din mai multe părţi. Vrem libertate, indiferent de nivelul acesteia.”. Pentru asta o sa las un citat din Cioran sa vorbeasca de la sine: „Libertatea fara limite constituie un atentat la adresa spiritului”
Cat despre restul lucrurilor care ar fi putut fi spuse, consider ca le-au spus cei care au comentat inaintea mea. Literatura la comanda nu va iesi niciodata, sau daca va iesi, nu va fi niciodata deplina. Si destul de repede tot la clasicii de care fugiti se va ajunge, domnule Fluerascu, din lipsa de optiuni. Ma incred in faptul ca exista destui cititori care sa caute idei mai departe de ceea ce numiti literatura „glossy”.
Si nu in ultimul rand, felicitari lui Silviu Man pentru un articol bine punctat si frumos scris.
O vorba aruncata deconspira prostitutia spirituala pe care o promoveaza acest domn Fluerasu.
Cum isi permite sa presupuna macar ca Michelangelo sculpta ca sa impresioneze o femeie?
Atunci cand Michelangelo a vazut blocul de piatra primit, a avut o inspiratie fulgeratoare, l-a vazut efectiv, platonic, intr-o intuitie pe David care astepta sa fie eliberat la forma.
Nici nu are rost sa dialoghezi cu un om care nu vede diferenta spirituala – nu doar estetica – dintre manele si Wagner.
Asa arata un produs al postmodernitatii, in care artistii devin mercenarii industriei de divertisment.
Cititi Sensul creatiei a lui Berdiaev sa vedeti ce inseamna creatie (nu colajul vointei de afirmare, care ii bantuie pe toti descreieratii veleitari si bovaristi care pretind ca fac arta atunci cand socheaza poporul cu un pisoar gretzos care le exprima altitudinea intestinala)
Asta este o doctrina pentru vacuole digestive, nu pentru fiinte arhitectonice, cum sunt oamenii – in potentza, desigur, pentru ca pot ramane si rame orizontale, nici o lege nu interzice manelele, murdaria pe care maratzul marketing o vinde asa de bine !
Bravo Silviu, foarte bun text. Afara cu negustorii din Templu !
@Parva
Noi consideram arta ce pe vremuri era considerat decadent. La fel cum urmasii nostri poate vor zice ca Dan Brown era genial. Sa fim seriosi, eu tocmai ca nu compar, eu am spus ca trebuie sa depasim trecutul si sa aplicam alte standarde. Dar pentru ca asta a fost ideea de baza a articolului, e evident ca se poate si compara.
Si daca a aduce in atentia cuiva ceva poate fi o vina, I rest my case. Marketingul e un instrument care promoveaza orice. Eu nu zic sa promovam incultura, eu zic sa promovam avand in vedere rezultatele. Daca doar incultura vinde (desi eu nu cred asta si nu este asa), atunci e problema lumii, nu a marketingului. Pana la urma, un om de marketing trebuie sa vanda. Iar un artist bun, stie astazi sa fie si om de marketing. Atat, foarte simplu.
@Paul
Nu sunt de acord cu definitia culturii pe care ai dat-o. E limitata si nu se mai aplica astazi. Iti dau ca exemple cultura underground, cultura corporatista, etc… Nu sunt dezinteresate si totusi orice sociolog iti va spune ca sunt manifestari culturale. A, ca vorbim de ce simtim noi, e altceva, dar e subiectiv si nu face obiectul discutiei cand vine vorba de trasat strategii. Nu trasam strategii dupa iluzii si simtiri, ci dupa calcule si realitate. Cat despre mesaj, decat sa nu il vada nimeni, mai bine il trunchiezi putin, nu crezi? Pana la urma, toti facem asta in viata noastra privata. Sau, sa inteleg ca tu spui fiecarui om tot ceea ce crezi despre el… sau poate, trunchiezi, tocmai pentru ca esti, ca orice om normal, interesat… la fel cum orice artist e interesat de ceva, ca doar nu exista in vid, aseptic. Hai sa depasim o data mentalitatile de ev mediu.
@Jen
True
@Ileana
Nu cred ca te-am jignit asa ca nu inteleg ironiile si bascalia. Stii foarte bine ce am vrut sa zic si ironia chiar nu are niciun scop.
Eu nu am spus ca trebuie sa accepte toti ca e un progres. Insa istoria spune ca avansarea la o noua treapta se numeste progres. Si biologia spune asta. Ah, ca noua treapta poate insemna disparitia anumitor lucruri e altceva.
Si nu am spus mai da-o incolo de calitate. Asta incerc sa explic de 3 ani si se pare ca lumea nu vrea ori nu poate sa inteleaga: a faca un lucru pentru bani nu inseamna ca il faci prost. Entertainment cultural, marketing, inseamna sa faci un lucru profitabil si foarte bun. Nici nu isi inchipuie lumea cat de rafinat si greu de facut este un tabloid sau un roman de consum. Este o arta in sine. Asa ca nu, eu vorbesc despre arta moderna, despre arta contextualizata pe lumea in care traim, de arta care sa dainuie si sa aduca si bani. Stiu ca pare imposibil, dar nu este.
Petre Flueraşu
@Silvia
Miturile sunt in esenta o parte a marketingului. Pentru ca miturile vand foarte bine. Exemplul crestinismului este revelator in privinta asta.
Cat despre concluziile de genul ne vom intoarce la clasici, ok, astept. Nu degeaba nu se mai vand cartile, nu degeaba nu mai asculta nimeni intelectualii.
@Vlad
Doamne, am ramas la nivelul in care artistii erau asceti? normal ca foarte multi au vrut sa impresioneze femei, barbati, prieteni, foarte multi au vrut o pozitie sociala, bani, favoruri, foarte multi au muncit in sila, etc. La fel cum facem si noi de multe ori.
Te-as ruga sa te abtii de la jigniri, pentru ca eu n-am jignit pe nimeni.
Cat despre cum de imi permit?
P.S. de unde stii tu exact ce a simtit Michelangelo? ai fost acolo langa el?
Pe bune, discutia n-are niciun rost, e total aberant sa discutam astazi despre negustori cand templul nu mai exista demult…
grow up, wtf.
Petre Flueraşu
facand abstractie acum de idei… imi plac la nebunie oamenii care stiu exact ce gandea michelangelo acum cateva sute de ani. stra-stra-stra-bunicul vostru se tragea cu el de sireturi, nu?
Jen, pune mana si citeste, o sa ai surprize cate ni s-au pastrat. Tu te tragi de sireturi cu adevarata cultura, pentru ca, vorba ta … “facand (mereu!) abstractie de idei”
Ştiu că pot fi prea tranşantă,dar flueraşu a creat o formă fără fond,n-am citit integral articolul său,găsindu-l imatur.În schimb ,Silviu este un fin şlefuitor de idei cu o retorică excelentă .
@Jen
Mersi, si eu ma tot intreb de unde or fi ei asa de siguri. Dar cine stie, poate detin informatii secrete
@Parva
Sa fim seriosi. Arata-mi tu o dovada ca Michelangelo se gandea la ingeri cand sculpta… Si nu vreo marturie a unui cronicar dupa 100 de ani. Nu de alta, dar si eu pot spune ca visez ingeri, dar de fapt s-ar putea sa visez altceva… Si culmea, nu poti sa verifici daca chiar asa e. Eu nu spun ca stiu la ce se gandeau artistii, spun doar ca statistic vorbind e greu de crezut ca poate cineva sa stie exact. Doar chiar atat de tare cuvantul nu stiu?
@Anca
Nici n-am incercat sa creez un fond, asa ca nu vad de ce ai fi transanta. Eu nu incerc sa creez nimic printr-un comentariu in subsolul unui text, incerc doar sa prezint realitatea. Pe care multi se pare ca o ignora. Cat despre slefuitori si retorica, no offense, dar traim de mult deja in lumea web 2.0
Petre Flueraşu
Sensul/semnificatia culturii il extragem noi. Noi cei de astazi cu educatia, experientele, valorile noastre actuale.
Cu alte cuvinte suntem diferiti de oamenii din epocile in care s-au scris multe din marile opere si prin urmare ne este mai greu sa ne raportam la realitatea lor, iar asta trasforma cititul lor intr-un soi de arheologie culturala, pe care doar putini au invatat s-o savureze.
Marketingul cultural inseamna cultura de masa. Iar cultura aceasta care se adapteaza multimii in loc s-o educe este in cel mai bun caz mediocra.
p.s. Postul domnului F. poate fi rezumat intr-o singura propozitie: Scopul culturii e sa se vanda, adica sa faca bani.
@ Petre Fluerasu:
Hai sa-ti raspund pe puncte:
1. “citate din enspe mii de carti, parca pentru a demonstra ca ai citit f mult. Te asigur ca cititorul modern n-are chef sa stea cu dictionarul sau sa trebuiasca sa fuga din carte in carte doar pentru a iti intelege aluziile.” – daca citeai mai mult de 24% din articol, ai fi vazut ca ti-am dat citate din vreo doua eseuri (cu link cu tot, pentru “cititorul modern”). Nu ca sa arat ca sunt destept, ci ca sa aduc niste clarificari si dovezi in sprijinul ideilor mele. Stii, am un dispret fata de vorbirea in general, in care folosesti termeni pe care nu ii stapanesti. E o anticamera sigura a prostiei. Cat despre dictionar, fara a-mi fi facut un scop in a etala cuvinte elevate (nu-mi place boala asta intelectualista), e disponibil pe dexonline.ro. Si e destul de util in invatarea limbii romane.
A! Sa-ti mai spun ca nu ma intereseaza “cititorul modern”, ci -surpriza!- cititorul inteligent?
2. “Tocmai asta promovez eu, aceasta cultura a mozaicului, unde toate simbolurile, vechi si noi, sunt amestecate si adaptate unui ritm antrenant de viata. Totul se introduce in marele blender, iar mixul care iese de acolo este caracteristic generatiei noastre si, parerea mea, este al naibii de savuros. Nu vad sincer unde ar fi problema.” – problema e una de logica. Daca amesteci lucrurile in marele blender, nu iese “cultura mozaic”, iese maioneza, aliment agreabil de altfel, dar care nu are nici o legatura cu ceea ce se numeste “cultura”.
3. “Capela Sixtina a fost o COMANDA” – imi pare bine ca ai citit atent articolul meu. Ai inteles pesemne ca eu cred ca Michelangelo, plimbandu-se si gandindu-se cu ce sa mai impresioneze pipitzele italience, a vazut la un moment dat Capela Sixtina nepictata si si-a zis: “hai sa o pictez io”. Si a intrat si a pictat-o.
3.1. Am inteles ca te-ai suparat cand te-a trimis Muresan sa-l citesti pe Berdiaev, dar, totusi, tu faci diferenta intre “creatie” si “produs”?
3.2. asta o scriu pentru mine, e un aforism excelent : “calitatea nu e un argument in cultura”
3.3. idem : “a citi numai morti insa nu e deloc sanatos pentru un om care ar trebui sa traiasca in prezent.”
4. “Cat despre remarca lui Tutea, “Dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.“, te anunt ca e mult mai logica parabola zen care iti spune sa te bucuri de drum in loc sa fii disperat sa ajungi la tinta. Asa ca, un om modern, care circula des cu trenul, cu avionul, ajunge sa se bucure si de timpul petrecut in avion si sa il foloseasca, ajunge sa iubeasca insasi agitatia. Tocmai pentru a fi eficient, modern, tocmai pentru ca asta inseamna mileniul III.” – deci suntem moderni pentru ca suntem moderni. sau invers? In alta ordine de idei, vezi ca faci o confuzie: o parabola zen, ca si o vorba de Petre Tutea, au un mic “defect”: nu sunt logice. Ti-as spune si de ce, dar ar trebui sa-ti fac niste trimiteri la niste autori morti
5. si la final, nu prea inteleg de ce, citezi din Kundera si ma trimiti sa pup gagici in Cismigiu: “Si apropo, sa stii ca toate cartile din lume nu se pot compara cu un simplu si banal sarut, sau o simpla plimbare in doi, sau o melodie buna la momentul potrivit. Sau… ma rog… viata e in alta parte, cum ar spune clasicii
)” – eu le-as recita si poezii, dar tare mi-e teama ca daca ma apuc sa le susotesc la ureche poezii moderne precum “zvacneste, Consuelo, zvacneste” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1755596/zv%C3%A2cne%C5%9Fte_Consuelo,_zv%C3%A2cne%C5%9Fte):
“8 din 10 visează sângele infidelilor
încearcă şi tu
dansează printre cadavre cu fustele în vânt
libertate
egalitate
sex
unde este johnnie walker?”
… poate ma trezesc si cu vreo palma peste fata si, vreau-nu-vreau, va trebui sa ma intorc sa citesc carti scrise de autori morti.
6. “eu cred ca pe tot parcursul articolul am oferit solutii, am spus ce trebuie facut. Tu, nu spui nimic, doar critici. Iar solutia ta este hilara[si aici citezi din articolul meu]” – “să înveţe să refuze ideile rumegate de alții, să judece cu mintea proprie şi să simtă cu propriul suflet, iar asta se poate face numai printr-o căutare neobosită…” Ca sa intelegi mai bine o parte din solutie, ridica uuun pic privirea pe monitor, citeste adresa site-ului pe care te afli. Bine ai venit la bookblog.
@Pixu
De ce ar trebui sa fie savurata? Adica de ce ar trebui sa ne adaptam musai unor cerinte culturale care nu ne mai reprezinta astazi? De ce? Pentru ca, asa trebuie?
Cat despre cultura de masa, sociologii si specialistii au inteles de mult ca masa nu poate fi educata asa, de pe pozitia atotstiutorului. Cel mult enervata.
@Silviu (esti foarte amuzant
)
1. Stii prea bine de ce dai citatele alea. Vrei sa te dai intelectual. N-ai decat. Sa stii insa ca faptul ca mai multi spun aceleasi lucruri nu inseamna ca ele devin si adevarate. Pentru ca in timp ce eu fac referire la studii de piata, marketing si date certe, tu imi dai autori care nu fac decat sa construiasca teorii. Or, scuza-ma, eu ti-am cerut argumente reale, nu teorii. Uita-te in jurul tau, lumea nu se va schimba oricat clasici ai cita tu. Si autori vii mai rau, ca de fapt cel mai trist lucru la articolul asta e ca e scris de un tanar.
Cat despre ce cititor te intereseaza, imi pare rau, dar nu autorul decide daca cititorul e inteligent sau nu. Asta e tocmai mentalitatea de care trebuie sa scapam.
2. Tu esti blocat pe o definite limitata a culturii si imi bat capul de pomana. Maioneza aia de care faci tu misto (in mod gratuit, as usual) este singurul lucru care mai poate avea impact astazi. N-ai decat sa crezi ce e, studiile de caz vorbesc in favoarea mea si a acestor idei. Ca nu-ti convine, tough!
3. Nu, ti-am dat doar un exemplu care contrazice idealizarea clasicilor si a motivatiilor lor. Idealizare pe care tu o faci in mai multe locuri pe parcursul textului. Nu-ti spun unde ca sunt sigur ca iti dai si tu seama. Pe mine motivele nu ma intereseaza, tocmai pentru ca valoarea nu are leg cu motivele. Poti sa faci un lucru pentru bani si poti sa il faci genial. Ti-as da exemple de artisti care au facut arta exclusiv pentru bani, dar sunt sigur ca le stii si tu, ca doar aici citit atat de mult…
3.1 Eu fac diferenta, cred insa ca tu nu o faci. In momentul in care o creatie paraseste sertarul si ajunge in public, se transforma in produs. E simplu. Noi insine suntem produse atunci cand interactionam cu ceilalti. Ca nu-ti convine, e altceva… Nu mai nega insa realitatea dandu-mi linkuri virtuale catre filosofi rusi morti. Pe vremea lui saracu incepusera sa vorbeasca germana…
normal ca omu era un pic cam suparat 
3.2 Macar de l-ai invata si ai actiona in consecinta
3.3 idem
4.
) Tu chiar ai impresia ca stii atat de multe si ca nu au citit si altii cartile pe care le-ai citit tu. Vezi, exact asta e problema. Si din pacate in cazul tau nu prea vad vreo rezolvare. Tu chiar te crezi special. Si nu, asta nu e un sofism, si nici o tautologie nu e. 
5.
Daca tu crezi ca te vei trezi cu o palma peste fata… 
) nu mai comentez. Si sa stii ca scopul nu era sa-mi demonstrezi mie de unde e citatul… 
Nici nu ma asteptam sa nu reusesti sa stii… Si sa mai stii si ca asta nu inseamna nimic… 
E greu, stiu… si apropo, poezia e chiar misto, oare cine-o fi scris-o?
6. Tu nu dai o solutie, ci un cliseu. Ganditi singuri, bla bla bla… Invata-i pe oameni, ajuta-i sa gandeasca singuri, explica-le de ce ar merita sa gandeasca singuri, spune-le ce au de castigat sau de pierdut. Ofera-le o solutie, reala, un obiectiv palpabil. Tu nu iti dai seama ce vag si ce absurd suna expresia cautare neobosita. Nu poate raspunde nici la cea mai banala intrebare: de ce? De ce sa iti irosesti viata cautand neobosit? Sa fim seriosi, e de plans, realmente de plans. Dar stai, hopa, daca ai da vreo solutie atunci ar fi ceva gata facut… si nu e bine nu? pai atunci stiu, hai sa aruncam totul la gunoi si sa gandim singuri… Sau, mai bine zis, hai sa citim clasici, care trebuie sa fie musai buni, ca doar sunt vechi. Si cu totii stim ca prostiile, odata cu trecerea timpului, devin de cele mai multe ori opere de arta. A naibii de convenabila filosofie, de ce sa facem noi ceva pentru oameni, de ce sa ii ajutam? Nu, sa ii lasam sa gandeasca singuri ca asa e corect, asa e etic si filosofic…
Asadar Silviu, hai sa o lasam balta te rog eu, ca imi pierd timpul degeaba. O sa iti raspund pe larg intr-un numar special din noua revista (care nu se va mai numi ARCAD@
) – ceva despre moartea intelectualului roman va fi, asa ca keep in touch 
– pentru ca stiu ca reprezinti cu mandrie viitorul intelectualitatii, stii tu, categoria aia care pierde din popularitate de vreo 10 ani incoace. Aia la care schimba oamenii canalul, stii… si dau pe subcultura aia de la Hollywood, sau mai rau, pe guta 
) Tre sa doara sa fie mai ascultat guta decat intelectualii… 
si totusi, nimeni nu face nimic sa le ofere altceva oamenilor. Altceva… 
Incet, incet, ne vom alinia si noi la standardele occidentale. Si cel mai trist lucru, este ca nu ai ce face.
Asa ca gata, pun punct aici discutiei pentru ca nu are rost. O sa vedem cine are dreptate dupa rezultatele pe care le vom avea. Intelectuali, sau oameni de marketing, vechi sau modern… Vom vedea cine are mai mult succes… De parca e atat de greu de ghicit cine
hi hi, end of the line.
O saptamana frumoasa,
Petre FLueraşu
Te compătimesc că trăieşti în web,Petre.Tu ai ales.Chiar crezi că poţi cunoaşte realitatea de sub clopotul tău de sticlă web?Dar de Maiorescu ce zici?Nu găseşti că o formă fără fond e inutilă?Chiar TOXICĂ?
eu as avea o recomandare tuturor artistilor geniali contemporani neintelesi saraci si marginalizati care poate vor intra pe acest thread:
daca esti genial si esti atins de darul lui dumnezeu si creezi opere fantastice (precum michelangelo, beethoven sau dostoevski) atunci te implor:
ia-ti un agent (impresar, manager, partener, PR-ist) care (prin marketing – huoooooo) sa iti promoveze opera
nu spune nimeni ca trebuie sa faci compromisuri si sa creezi in functie de cerere
din contra: creeaza ceea ce simti
dar pentru numele lui dumnezeu, nu o pastra doar pentru tine, adu-o la cunostinta intregii lumi – iar pentru asta ai nevoie de mult hulitele Marketing si PR
nu de alta, dar daca tu azi ai auzit de clasicii mentionati mai sus, tot unei forme de Marketing si PR se datoreaza, oricat de abjecta si respingatoare ti s-ar parea ideea
ma rog, nu stiu daca am reusit, dar in mare am vrut sa spun cam acelasi lucru ca si Jen `Evident, geniile sunt libere sa isi publice singuri operele, dar sa nu se mire ca in lipsa unui marketing si a unei promovari serioase n-o sa ajunga faimosi (si nici acoperiti de aur).`
pana la urma, chiar Marketingul in sine este o adevarata arta, iar asta o stie cu adevarat doar cel care a incercat macar o data in viata sa promoveze ceva de valoare
CATILINARĂ.Un impresar ,zici, care să îmi spună ce trebuie schimbat în titlu ,ce culoare să îmbrac la interviu,ce pseudonim să adopt şi ce temă să aibă următorul meu volum?Încet-încet devenind vocea mea din conştiinţă ?Şi cu libertatea mea aristică cum rămâne?Să am un consilier de imagine ca orice vip şI APOI SĂ FIU VÂNATĂ DE PAPARAZZI.PARCĂ AŞ PREFERA GLORIA POST-MORTEM DECÂT MANIPULAREA CONŞTIINŢEI MELE DUPĂ CE SUPORT ZILNIC MANIPULAREA MEDIATICĂ.
Atunci cand intalnesc fiinte ranite in mod gratios de cultura (si aici ma refer la Cultura cu litera mare-d`aia am pus “c” majuscul-) ma ia o emotie trainica si oarecum insidioasa pe la sub-brat.Pentru cultura matale generala Michelangelo (ca de altfel toti artistii renasterii italiene)erau platiti in aur .Scopul final al oricarui obiect artistic , este sa-si transmita cat mai departe mesajul(este purtator de mesaj-specificatie pentru academicienii de cartier de pe acest site-Pentru domniile voastre sait-)intr-un mod cat mai concret si coerent cu putinta.Ori asta nu se poate face in mizerie si muritor de foame.Eminescu a murit bogat!Asta pentru cei care nu au depasit istoria literarturii romane a lui Calinescu.
Va sarut.
Golan.
http://ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/curajul_artistului_la_tinerete_172550.html
anca giura,
eu vorbesc de artisti geniali (sau cel putin foarte talentati); iar acestia NU accepta sfaturi si indicatii din partea impresarilor, ci ii pune acestuia in brate opera sa (asa cum a creat-o) si ii spune sa o promoveze (din pacate pt amatori si ratati, acesta este adevarul: un artist cu adevarat talentat, isi cunoaste valoarea – operei – si nu accepta compromisuri, nici macar nu ii este teama de parerile si influentele impresarilor)
artistul care nu vrea impresar pt ca ii este teama de sugestiile acestuia si de paparazzi (ma faci sa rad) nu este decat un diletant aspirant mediocru
Pt dl Fluerashu, o lectie de marketing cu substanta:
http://ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/curajul_artistului_la_tinerete_172550.html
Sunt sigură că ai râs amar înţelegând tardiv că nu ai priceput mesajul meu.Am scris eu ceva despre teamă,frică etc.? NU.Revino cu picioarele pe pământ şi observă că TRĂIM ÎN INSIDIOASĂ MANIPULARE MEDIATICĂ.Un impresar este un pseudocreator de imagine,el oferă o reţetă de urmat.Artistul promovat de el va apărea obligatoriu la tv,iar de aici până la a deveni un vip local e doar un pas.Iar un vip are nevoie de paparazzi la un moment dat altfel nu-şi mai vinde imaginea.Crede-mă Eminescu şi Veronica Micle şoptindu-şi vorbe de amor în Copou ar face ratingul MULTOR EMISIUNI tv în zilele noastre.Când C
moshu: cu tot respectul pentru autorul articolului recomandat de tine, pe care si eu l-am recomandat, acolo nu e nicio lectie de marketing.
E un articol foarte bun, de citit, insa nu e marketing.
Draga Andrei, ne jucam si noi postmodern, zburdam pe campiile internatutice ale patriei, demitizam demitizarea etc. Oamenii astia, precum Fluerashu, iau realitatea pe sectiuni, absolutizeaza o felie, un amanunt (de exemplu, ca Leonardo sau mai stiu eu cine lucra pe bani), si apoi enunta un “adevar” bazat pe acea felie de realitate. Vax! La Fluerasu, de exemplu, totul s-a transformat intr-un discurs despre virtutile Hollywoodului vs. plicticosenia elitei. Elita noastra nu e plicticoasa pentru ca e elita, ci pentru ca nu e elita. Iar faptul ca Hollywoodul e uneori entertaining nu deovedeste ca tigara e mai presus de havana, desi e fumata de mai multi “consumatori”. Daca dezlegi arta de cultura dupa ce ai dezlegat cultura de cult, si astfel de sarbatoare, normal ca nu iti mai ramane decat o notiune consumerista, de zi cu zi, a artei. Nu iti mai ramane sarbatoarea care nu are nevoie de “marketing”. Eliberarea de banalitate, care nu se poate face prin marketing (decat in mod fals si momentan).
“hi hi, end of the line.” – penibil sfarsit.
Am senzatia ca mi-am pierdut timpul conversand cu un adolescent frustrat.
Cat despre “Noi insine suntem produse atunci cand interactionam cu ceilalti.” – imi dai voie te rog sa-ti recomand un psiholog, eventual psihiatru? pana nu te vinzi, asta daca nu ai facut-o deja…
DAR cred ca ar trebui sa se faca o limpezire a situatiei de aici – articolul nu este scris impotriva lui Petre Fluerasu, ci este un articol-studiu asupra fenomenului cultural de astazi, un articol in care se critica directia catre care se indreapta cultura. Asa ar trebui inteles si citit ca atare.
Bine scris, d-le Man.
E bine ca un articol asa de slab ca “Marketingul cultural, sau cum să ajungem din nou la public”, al d-lui Flueraşu, a fost un prilej (sau o premiza) pentru un articol asa de bun ca forma si continut de idei acesta.
Mie mi se pare demn de cele mai bune reviste culturale sau de paginile de cultura ale celor mai bune ziare de la noi. Sincer!
BRAVO!
Marketingul este important pentru piatza.
Desi sociologi precum Bourdieu au vorbit despre piata culturala (culmea, un socialist introduce piatza in cultura, sau o lasa insensibil sa fie rezumata la regulile pietzei) – cultura trebuie sa fie intain de toate cultura, inainte sa ajunga pe piata.
Piata poate distorsiona sau poate accepta valoarea spirituala incorporata in creatia culturala.
In acest sens, marketing-ul este un fenomen complet exterior culturii. Cultura este libertate dezinteresata – spirit pentru sporit. – cand e cultura. Marketing-ul este o activitate desfasurata in vederea profitului.
Sunt lumi complet paralele, axiologic.
Acum : daca marketing-ul poate ajuta triumful valorii, este un efect colateral al unui interes financiar, dar de aici nu deriva cu necesitate nimic pentru cultura.
Cele mai autentice acte creatoare sunt inconcesive, aproape “autiste” si complet dezinteresate.
Daca ati cunoaste putina istorie ati realiza asta, dar ecopnomistii si managerii astia sunt atat de contemporani ca li s-a sters hardisk-ul de recenti ce sunt.
Exemplu : dupa Simfonia a II-a, Beethoven a primit critici ca, totusi, o simfonie de 40 de minute nu e pe gustul publicului. Si a spus : Nu? Atunci o sa fac una de o ora ! Asa a inceput romantismul in muzica. Asta e un fapt istoric, dsar nu mas astept ca recentii sa il cunoasca.
Oricum VALOAREA S-A IMPUS IMPOTRIVA PUBLICULUI. publicul este o marime statistica inerta. Creatorii au fost mereu revolutinarii care au distrus tocmai “cererea” pe care o proslavesc recentii.
Silviu ,inca o data felicitari!
`Mie mi se pare demn de cele mai bune reviste culturale sau de paginile de cultura ale celor mai bune ziare de la noi`
ignoram ca cele mai bune reviste (si programe) culturale NU ar exista fara marketing – oamenii care pentru diverse evenimente si manifestatii culturale cauta sponsori si fonduri cu ce se ocupa? cu MARKETING si PR
nu mai huliti un fenomen, un instrument fara de care nu ar exista obiectul atat de iubit de voi, cultura
fara marketing, poate nu ati fi auzit niciodata de operele lui Michelangelo (sau oricine altcineva)
daca un om de cultura face referire la Homer, tot marketing este, caci desteapta constiinta valorii in sanul auditoriului, promoveaza (huoooo) si perpetueaza cultura
doar ca instrumentele marketingului cultural se schimba (Calinescu a scris `Istoria…`, Andrei Rosca tine un blog si sustine si intretine alte cateva zeci), dar scopul final este acelasi: promovarea si perpetuarea culturii
Dali a fost avid de bani in mod declarat (totul in afirmatiile, manifestatiile si stilul lui de viata dovedeste asta), dar nu ar fi ajuns bogat doar cu geniul sau, daca nu ar fi avut si abilitati de marketing sau oameni cu astfel de abilitati in jurul sau
ce facem acum? il ardem pe Dali pe rug? si pe Picasso, Warhol si ceilalti?!
succes
pe blogul meu am scris despre ceea ce se vorbeste aici si va postez aici cateva fragmente.
personal, eu nu sunt de acord ca prin marketing pervertim cultura. la scoala am invatat ca marketingul inseamna arta de a vinde un produs. deci, marketingul tine de promovarea unui produs, practic de bani.inca de la inceput trebuie sa intelegem ca de ceea ce are nevoie cultura romana in aceste moment este de marketing si mai ales de strategii de popularizare a culturii in randul maselor, considerata o alta problema, pentru ca nu nu vrem o cultura de consum, a maselor, dar de care avem nevoie pentru ca si masele au dreptul informatie, drept garantat al omului de stat. dar putem educa masele sa citeasca ce trebuie si sa nu ajungem la dezastrul culturii de consum americane.
eu nu cred ca ar trebui sa restrangem atat de mult cercul celor care au dreptul sa citeasca si sa devina oameni inteligenti cu o cultura solida. masele au dreptul sa cunoasca si mai ales sa aleaga, dar cum sa alegi cand habar nu ai despre ce este vorba. asa ca trebuie sa se deschida portile multimii, celor prosti care vorba aia PROSTI, DAR MULTI si de foarte multe ori tocmai de la ei se porneste miscarea. in plus, initial omul are nevoie de un imbold de a descoperi cultura despre care se stie ca este acolo, dar daca e sa o cauti nu o gasesti si foarte usor te poti scufunda in haosul nonvalorii. uneori, chiar daca te apuci sa cauti nu este neaparat valabil sa si gasesti. si de ce sa lasam lumea sa rataceasca, cand ii putem arata calea cea dreapta astfel incat sa numai existe debusolarea care exista astazi. suna urat, dar multimii trebuie sa i se spuna ce si cum. este foarte important. problema se pune ca cine face aceasta indrumare, oare mai exista si astazi un Titu Maiorescu care sa scoata cultura din anonimat? cred ca exista printre tineri.
apoi, consider ca o persona talentata, nepromovata este din start un esec cultural. sa nu privim arta atat de boem, ca geniul trebuie sa sufere, ca este nevoie de neintelegere. asa era pe timpuri.un om talentat trebuie scos in fata, sa educe si sa influenteze omul de rand. de asta este nevoie. poate ca arta este un dialog tainic intre arist si spirit sau divinitate, dar daca stiu ca sunt talentat, de ce sa ma mai arat lumii, de ce nu traiesc doar cu gandul? cum ar fi fost daca DaVinci s-ar fi gandit ca este talentat si ca nu este nevoie ca lumea sa stie asta? in mod normal, arta este facuta de dragul artei, dar popularizarea artei ar trebui sa se faca pentru progres pentru ca nu avem cu sa ne dezvoltam daca o se scufundam in snobism si mai ales daca nu intelegem ca markentingul, pe care in cel mai rau caz il putem numi compromis, ne poate ajuta sa revigoram cultura. oare nu tot de marketing s-a folosit si Titu Maiorescu cand a reusit sa ghideze cultura romana de la sfarsitul secolului al XIX-lea? ba da, doar ca atunci nu exista notiunea, dar era ceva asemanator.
noi mai avem si un pacat, acela de a percepe tot ceea ce este nou si modern, drept ceva prost, facut doar in scopul de a castiga bani. nu neaparat. ce? in zilele noastre, oare numai exista artisti? ba da. si ce daca se promoveaza si fac bani, pana la urma trebuie sa intelegem ca si oamenii de cultura au obiceiuri proaste, cum ar fi cel de a manca, a bea, a trai decent. prostituarea artei si a culturii nu se face prin markenting, ci prin ignoranta si nonvaloare si daca ar fi folosit corect, marketingul ar fi chiar de foarte mare ajutor culturii, dar cu aceasta il respinge se scufunda cat mai adanc, spre a pieri nu uitata, ci NEGASITA de nimeni.
eu cel putin asa cred. sa folosim marketingul pentru a promova valoarea.