Autor: Stephen King
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Stephen King mi-a fost mereu "cărticică de recitire". Pentru că anxietatea şi coşmarul nu dispar/nu au limite, nu pot fi neutralizate prin lecturi insistente, dimpotrivă, ţi se alătură ca nişte umbre insidioase, în somn. Întotdeauna, după un King, te dai jos din pat cu prudenţă, devii suspicios la zgomote şi noaptea ţi se pare tot mai puţin prietenoasă.

Gerald"™s Game îţi face jocurile, deşi ca cititor ai fi tentat să crezi că de data asta King te amăgeşte cu firimiturile de la masa lui Dolores Claiborne (nenumită însă, dar prezentă în câteva imagini, asemenea pozelor alb-negru care te leagă de un trecut voit uitat).

King îşi creionează personajul multi-transparent, ca o sticlă afumată, claustrofobic în propriile amintiri. Balansând între marş funebru, metal (cu variaţiunile oţel-pe-carne/oţel-pe-os) şi amazing grace, simfonia în mi bemol pe 5 voci (Jesse, The Goodwife-Supusa Nevastă Burlingame, Nora-Terapistul, Ruth-Long time forgotten friend, Pumpkin - Little "tight&short dressed" Jesse) restabileşte treptat echilibrul prin autosusţinere, având însă fragilitatea mersului pe sârmă la înalţime.

Povestea e simplă. Jesse (our drama queen) rămâne încătuşată de pat, în urma unui nefinalizat joc sexual, literalmente in the middle of nowhere, în timp ce soţul responsabil cu priponitul zace alături cât se poate de mort şi cât se poate de ros (nu de griji ci de un câine înfometat). King construieşte în micul dormitor de pe malul lacului Kashwakamak (acolo unde lumina poate fi uneori pipăită), un carusel bizar, o punte între ziua eclipsei totale de soare, când o Jesse de 11 ani înghiţise pe nepusă masă o lingură plină ochi de maturitate cu gust clocit, mineral şi sângele - carelanevoiesecunoaşte (mâna eliberată - un fel de cherry popsicle topindu-se, dar încă atât de dulce), un puzzle a cărui rezolvare nu înseamnă doar eliberarea din cătuşele metalice, ci eliberarea de sub soarele negru, înseamnă rana prin care se scurge cocleala şi veninul şi viermii. Negul de pe cer stors.

Şi, în afară de câinele Prince care a avut parte de un festin generos (Gerald e descris ca un tip corpolent), un alt musafir nu tot atât de inofensiv îi dă târcoale lui Jesse. Un schimb de mingi cât se poate de fairplay între teroarea personală şi ameninţarea realităţii imediate. Groaza convergând într-un IT (b a u b a u) comun. Format din vânt şi umbre. Sau nu. Mica morgă personală, coşul de nuiele plin de amintiri.

Cam ăsta este jocul de aici. Un bodybag personal, subţire ca o umbră, rece şi împuţit ca amintirile cele mai dosite. Un bodybag în care te culcuşeşti ca într-un coşciug, trăgând încet, încet fermoarul. Târându-l după tine in a Little Trip to Heaven.

And it's you, and it's you, shoo-be-doo, ba-da-da.

O recenzie de: Simona