Pe scrut:

Iluzia utilizatorului este o carte despre functionarea si limitele constiintei umane. Termenul de constiinta se refera la acea parte psihica capabila de decizie constienta, gandire constienta. Termenul are aici legatura doar ca proces cu “constiinta morala”.

Limitarile sunt atat constructive, determinate prin experimente (0.5 secunde intarziere a perceptiei constiente, 16biti/secunda capacitate de procesare) dar si informationale (incompletitudinea sistemelor formale).

Este o carte erudita care aduce argumente din foarte multe domenii, inclusiv fizica, psihologie, medicina, teoria informatiei, matematica. Cartea ramane totusi suficient de usor de citit, fiind pigmentata cu diferite intamplari antologice din istoria stiintei.

Pe larg:

http://mihvoi.blogspot.com/2010/09/review-carte-iluzia-utilizatorului.html

Banuiesc ca ti se pare absurda teza sustinuta de nenea Ilie, nu-i asa?, cum sa atace cartile si invatamantul de masa (amorfa) spiritul? Cand toata lumea stie, inclusiv tu, draga Jen, ca spiritul este o fiara care se hraneste cand cu carti, cand cu profesori aflati de gat cu elevii, precum mielul si lupul post-apocaliptici.

Realitatea e ca absolut orice poate fi explicat, daca se intrunesc conditiile din povestea aceea cu iz pedagogic: adica un filosof dispus s-o faca, un imparat dispus sa finanteze exercitiul, si un magar pe care sa se poata experimenta pariul. Parerea mea, draga Jen, este ca acum le avem pe toate.

Stim noi care este rolul lipidelor in organism? Da, stim. Constituie un pretios aport energetic. Foarte util cand mergi prin ger dimineata sa cumperi lapte, daca n-ai lipide cazi in drum si salutare, te descopera prekinii abia la primavara, cand rasari ca ghioceii de sub zapada.

Acuma, ce se intampla daca ne lacomim la lipidele salvatoare? E simplu. Creste intai talia, apoi se lasa in abdomen, creste si perimetrul poponetzei, mainile amintesc de niste painisoare, picioarele de niste butoiase, degetele de niste cartuse. Vezi imaginea?

Asa e si cu cartile. Spiritul se obezifica. Nietzsche spunea ca se impute, lucru in privinta caruia nu ma pronunt, pentru ca mi-am pierdut mirosul in urma cu cativa ani, pe cand fumam 3 pachete de tigari pe zi. Mi-a ajutat Dumnezeu! Iti dai seama ce-ar fi fost sa constat si eu, eventual si in cele din urma, ca spiritul s-a imputit? :-)

http://culianu.wordpress.com/2010/03/01/despre-comunism-experimentul-pitesti/

Intre Turcanu si tipul asta de savant care spune ca “gândirea este un eveniment material care are loc în corp şi care seamănă în toate privinţele cu alte activităţi corporale precum mişcarea” nu e nicio diferenta.

Sunt sigur ca, pe langa aberatiile pe care le debiteaza din intrebari stupide si fara sens spune si lucruri bune.

Despre Augustin spune ceva? Ca e interesant daca se baga in teologie individul. Ca Augustin spune exact contrariul a ceea ce sustine savantul asta.

Genul asta de savant care pune intrebari precum – “Cum poţi şti dacă atunci când mănânci îngheţată de ciocolată, împreună cu un prieten, ea are acelaşi gust pentru el ca şi pentru tine? [...] Cum poţi şti măcar că prietenul tău e conştient? Cum poţi şti că mai există şi alte minţi în afară de a ta?” – sufera de plictiseala cronica.

Vorba lui Dostoievski: lumea risca sa piara nu din cauza razboaielor, ci din plictiseala – diavolul iese dintr-un cascat mare cat lumea.

Din cauza reflexelor ăstora de hăituit,prefer să nu înghit nada oricărei cărţi care “care ridică nişte probleme, fertilizează nişte întrebări”. Toate îşi propun şi fac, mai mult sau mai puţin reuşit, asta. Mă interesează ce fel de probleme, ce fel de întrebări, mă interesează cum se pun aceste probleme. Alfel, vorba aceea cu frecţia la picior de lemn… Cu mai multe sau mai puţine note de subsol.

Aceastei cărţi – care ridică nişte probleme, fertilizează nişte întrebări – i s-a făcut o nedreptate cu această recenzie cruciată, situată chipurile de partea acelei baricade care ar fi o atenţionare pentru aceia “care vor crede întrutotul cele scrise”.

Apreciez contururile şi fervoarea filtrului tău propriu, însă în acest caz nu şi-a dat adevărata sa valoare.