Comentarii la: Jurnal de cămin

De către: Jean Bica

Jean Bica — Wed, 04 Feb 2009 09:38:15 +0000

Dar profesorul Rostas scoate carti pe banda rulanta. Abia am avut timp sa citesc ce aparuse pana la sfarsitul lui 2008 cand a aparut aceasta carte, foarte draguta de altfel, am inceput sa o citesc si nu am apucat sa o termin ca a aparut inca una in care femeile sunt subiectul principal si povestile lor.
Sunt de apreciat cartile de genul asta…sunt foarte ofertante ca si povesti si cred ca sunt si imagini fidele ale segmentului ales: femei, caministi, muncitori in strainatate, ex-activisti etc.

De către: Anuska

Anuska — Sun, 01 Feb 2009 21:50:59 +0000

Timpul este limitat pentru cine nu stie sa si-l traiasca.Da,toate lucrurile au ritualurile lor,adevar pe care cei veniti din provincie ar vrea(unii) mult prea repede sa il uite.Intrebati cativa studenti care s-au nascut in Bucuresti care-s de fapt metehnele orasului si o sa va zica exact lucrurile la care caministii aspira cu atata ardoare:mobilitate maxima,rapiditate,miserupism,duritate,lipsa de vise.Nu,nu condamn viata la camin,e o necesitate pentru multi care nu pot sa-si realizeze idealurile in orasele din care vin.Dar pana la a accepta grosolania altora si a incerca sa o transformi in ceva frumos sau idealist e cale lunga.Normal ca mereu dupa ce treci prin lucruri rele iti aduci aminte de ce a fost frumos,dar tocmai asta e si problema nostalgicilor comunismului.Sa judecam faptele si povestile dupa criterii obiective si nu dupa amintiri peste care s-a pus praful timpului care le zahariseste mai mereu.
As fi preferat sa traiesc intr-un oras unde sa pot visa si sa nu ma retrag in mine pentru a gasi locurile verzi si oamenii intelegatori.

De către: Silviu Man

Silviu Man — Mon, 19 Jan 2009 21:27:25 +0000

Draga Andreea, frumos ar fi inainte de a vorbi de “atitudine dura” sa citesti atent ce am scris mai sus. Si sa si intelegi. E foarte bine ca ati scris tot ce se intampla in camine. Asta ii si da importanta cartii. Poate asa se trezesc si unii destepti care trec prin camine numai in campanie electorala sa faca poze cu cartoful prajit de pe hol.

Despre autoAristotel nu prea am insa aceeasi parere. Stii, orice lucru bun si frumos are un ritual al lui. Altfel putem, vorba cuiva, sa facem pipi in sufragerie, dar fireste, nu e recomandabil.

Stiu foarte bine de ping-pongul asta intre job si scoala, insa daca ai fi citit atent ai fi vazut ca printre personajele din carte, se lasa intrevazut unul, secret, partial responsabil pentru tot ce se intampla cu noi/voi – adica “sistemul”. Am din ce in ce mai mult senzatia ca blazarea are doua surse : una dinauntrul nostru/vostru si alta, de altundeva, din afara, de dincolo de orice institutie.

Despre “adaptarea” asta de care-mi povestesti de parca dupa 22 de ani nu o sa mai ai viata (asa ca inghiti pe nemestecate, tot, acum), am toate motivele sa critic. Prea putin are importanta pentru tine si pentru mine CATE lucruri facem in viata, ci mai degraba CUM le facem.

De către: andreea

andreea — Thu, 15 Jan 2009 18:35:24 +0000

Noi nu suntem blazati.
Noi am avut curajul sa spunem totul pe fata. Chiar credeti ca lumea isi imagineaza ca totul e roz in caminele din Bucuresti? Nu. Se face sex, se fumeaza, se fac chefuri, unii se imbata, vomita… distrug.
De ce atitudinea asta atat de dura in recenzia dumneavoastra? La urma urmei nu faptul ca il citim pe Aristotel in autobuz ar trebui sa conteze, ci ideea in sine… faptul ca il citim. Da, poate ca intr-adevar am putea face lucruri mult mai interesante in timpul facultatii decat sa ne â€blazamâ€ intre scoala si job. Dar daca termini facultatea cu CV-ul gol, angajatorii se uita la tine ca la un extraterestru.

Asa ca nu ne mai criticati pentru ca incercam sa ne adaptam – si cel mai important, nu mai generalizati atat de usor! Noi stam/am stat in camin, avem un job, mergem si la facultate, iesim si ne distram noaptea in cluburi, uneori mancam si citim in mijloacele de transport in comun, incercam sa facem cat mai multe cu viata noastra, pentru ca timpul e intr-adevar limitat.

Cartea asta e o declaratie plina de sinceritate. Nu incercati sa ne loviti in punctele slabe…

De către: Silviu Man

Silviu Man — Wed, 14 Jan 2009 08:34:54 +0000

Optimismul era in “Generatia de maine e la fel ca generatia de azi. Poate chiar putin mai buna.”

Prin impacare am vrut sa zic “blazare”, dar mi-era ca o sa ma intelegi gresit. Si eu am fost in situatiunea asta – ce bine ar fi daca s-ar rezuma numai la o bere si un whist din cand in cand :)

De către: mic roman

mic roman — Wed, 14 Jan 2009 08:28:55 +0000

Nu era optimism. “Nu e nimic nou” nu e optimism.

Impacare este. Nu stiu daca e o impacare lasa, a cuiva care nu vrea sa lupte. Sau invers, o incercare curajoasa a cuiva care lupta in continuare sa se desparta de multime chiar atunci cand traieste in mijlocul ei.

Marturisesc ca am inceput si eu sa joc carti si sa petrec cateva minute pe zi pe youtube in camin. Timp pe care l-as fi petrecut mai intelept daca situatia ar fi fost alta.

De către: Silviu Man

Silviu Man — Wed, 14 Jan 2009 08:07:52 +0000

@ mic roman: cred ca volume precum cel de sus “Jurnalul de camin” pot fi catalogate in “bune” sau “proaste”. Cel mai potrivit criteriu cred ca ar fi “relevanta”. Din pacate, pana vei citi cartea, trebuie sa-ti spun – punand la lucru si experienta proprie – ca din pacate nici naratorii din carte nu scapa de anumite metehne impuse de camin.

Da, exista ignoranti si mediocri. Problema e ca in camin se aduna la un loc si, desigur, unde-s multi, prostia creste :) Una din caracteristicile prostiei este autoperpetuarea.

Impacarea de la final, cu tot cu ultima propozitie de un inexplicabil optimism, nu prea ti-o inteleg.

De către: Silviu Man

Silviu Man — Wed, 14 Jan 2009 07:49:28 +0000

@ kingquizz : Proiectul e interesant, dar nu stiu ce relevanta are aici “sinceritatea 100%” – sa traiesti in mijlocul oamenilor si sa fii “obiectiv” e, slava Domnului, imposibil. chiar daca acei tineri nu au fost 100%, peisajul general descris nu are de suferit.