Esti aici: bookblog.ro » Filozofie, Psihologie/Sociologie, Silviu Man » Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman

Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman

Autor: Ernest Bernea
Rating:

Daca nu ar exista carti precum cea de fata, conceptia asupra satului romanesc s-ar opri doar la paradigmele schizofrenice pe care ni le livreaza postmodernitatea – Weltanschauung-ul taranului roman se rezuma, conform reportajelor TV, la ideile confuze, dar radicale, ale betivilor pitoresti, tonti, civici si vioi, facand politica prin carciumi insalubre. Muzica populara e ori in apanajul unor cucoane proaste si vulgare prin care, nu-i asa, folclorul contraataca, ori insiruirea ritmica de zanganituri pe care se misca, intr-o plictiseala de bolnav de hepatita, figurantii de la “Etno”. Universul rural e vazut ori pustiit de saracie, plin de tigani si de caini costelivi, ori captusit cu viloaie si limuzine din care duduie manelele mitocanului contemporan.

Ernest Bernea (tatal pictorului Horia Bernea), sociolog de maxima importanta, scolit la Paris si Freiburg cu Marcel Mauss si Martin Heidegger, urmas pe linie spirituala al lui Iorga si Nae Ionescu, membru al echipelor monografice ale lui Dimitrie Gusti, care pe la 30 de ani tinea primul curs de etnologie din Romania, iar pe la 80 de ani, dupa mai mult de un deceniu petrecut in puscariile comuniste, a fost din nou batut de Securitate, anchetat si jefuit de manuscrise, ei bine, acest om cu un scris de o platonica seninatate, ne aminteste prin Spatiu, timp si cauzalitate… de cine era cu adevarat taranul roman.

E de negasit aici acel portret de agricultor banal, limitat, ospitalier si habotnic – taranul roman s-a uitat in jurul lui si a gandit, si inca foarte coerent si valabil. Si-a explicat lumea nu prin “reductie si abstractizare, ci prin apropierea de realitatea elementara a lucrurilor“. A descoperit si s-a mirat ca nu exista nimic care sa nu aiba o semnificatie, un rost si o incarcatura spirituala. In lumea lui nu exista “hazard”, “vid”, “infinit”, ci Dumnezeu, diavolul (“Netrebuitul“), ielele; deopotriva Raiul, Iadul si “celalalt taram”; ursitoarele, descantecele, ba chiar si niste superstitii zodiacale. Desi mai putin speculativ, spiritul filosofilor din ulita se apropie de atitudinea filosofiei grecesti: pura, nerevoltata, simpla fara a fi facila si lipsita de dezradacinarile cultivate de atatia ganditori din post-Antichitate:

“Faci o haina si sa trece, faci o casa si sa trece; toate sa trec si de faci o-mparatie.
Iaca, am fost tanara si nu mai sunt. Cand eram tanara, toata lumea asta nu-mi ajungea, da’ acu’ m-am linistit, ca s-apropie ceasu’ socotelii si ma-ntreaba ce-am facut cat am trait. Si nici nu stiu cum s-a facut; doar vad ca toate s-au trecut: si lemnu’ al mai tare putrezeste si feru’ rugineste si omu’ sa ofileste! ” (Maria Popescu, 60 ani, nu stie carte, sat Runc, Gorj)

“Lumea nu merge numa’ dupa lucruri, ci si dupa lucrare” (Ion Togoe, 54, stie carte, sat Poiana Marului, Brasov)

“Mentalitatea taranului roman nu lucreaza cu marimi si cantitati, ci cu chipuri si sensuri“, comenteaza Ernest Bernea. Asadar, devine legitima intrebarea: cine stie mai multe despre semnificatiile spatiului? Eu, omul modern, cu privirea otravita de asfalt si blocuri de beton, care gandesc liniar si fara devieri (ca un tramvai), si care sunt invatat sa actionez scurt, rapid si ucigator de repetitiv? Sau Susana Cabal din Poiana Marului care spune:

“La respintii sa pune cruce ca, vezi, e loc gingas. Stii, acolo nu e loc hotarat, ca sa taie drumurile; e loc slab, ca nu stii unde s-o iei. “

“Irationalul aci nu este insa ceva impotriva ratiunii omenesti, ci este ceva suprarational, care o depaseste si o incadreaza”. Deci, cine e mai sensibil la metafizica timpului? Eu, omul urban, traitor in fix 24:00 ore, rob al agendelor si al rutinei, al appointment-urilor, sedintelor si dead-line-urilor? Eu, sau Maria Serban de 80 de ani din Tohanu Nou care crede ca “zilele au si ele sufletu’ lor, de nu le poti schimba. Zilele sunt asa ca niste fapturi“?

“Cuvantul depaseste conditia de vehicul, constituind o existenta aparte, cu o complexa angajare functionala” – pana la urma, cine e mai bun cunoscator al semnificatiilor limbajului si cuvantului? Eu, omul recent, cu vorbirea tumefiata de clisee si sufocata de sintagme cleioase, cu sensurile pierdute prin hatisul de formule standard, tautologii si replici prefabricate? Sau oamenii acestia care cred in responsabilitatea cuvantului, ca Maria Pomana din Zarnesti:
“Cand zici o vorba sa fii judecat; vorba nu e vant, vorba e suflet, e ceva rupt din inima ta”

… sau ca Victoria Togoe:
“Cuvantu’ are o putere ca doar nu e numa’ un sunet, ci are si un inteles, si intelesu’ asta e puterea din cuvant. D-aia nu-l poti folosi cum iti vine. “

Modesti, cu simtul proportiilor si al masurii, fideli randuielii materiale si metafizice, strabunicii cred ca “daca nu cunoastem ceva, nu inseamna ca nu exista“, cred intr-un timp “colorat, concret si activ” si intr-un spatiu eterogen, inegal calitativ, individualizat si variabil energetic (va amintiti de gara din Perpignan a lui Salvador Dali?).

Citind vorbele batranei Maria Gh. Rogozea, nestiutoare de carte:

“Ceru’ sta boltit si nu sa frange; sta cu soare, cu luna, cu stelele si nu sa frange.
Uite si muntii, si padurile, si apele, ele sunt si sunt asa de cand vacu’ [veacul-timpul].
Cate-s in lumea asta toate sunt minunate si ţîn de undeva de la inceput si nimic nu le-a schimbat“

… sau ale lui Ion Popa:

“Dimineata e asa, ca o bucurie, de pare ca toate-s mai curate, mai frumoase. Seara vine mai trista ca, vezi, soarele apune si vine noaptea. Noaptea ai sufletu’ tot in banuiala.“, citind, deci, asemenea ganduri, granita dintre filozofie si poezie, daca o fi vreuna, nu se mai poate distinge. Ceea ce e firesc, fiindca vorbim la urma urmelor despre oameni trecuti prin mii de rasarituri si apusuri, care au lucrat pamantul fara sa uite de cer, care stiau ca “pitigoiul canta la ora 1 jumatate si 2 din noapte; pitulicea (cu cap negru) canta intre 2 si 2 jumatate; ciocarlia, intre 2 jumatate si 3; pitulicea (cu piept rosu) intre 3 si 3 jumatate; mierla canta intre 3 jumatate si 4; pitigoiul, intre 4 jumatate si 5 si vrabia, intre 5 si 6” …

O recenzie de: Silviu Man

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor