O replică de Mircea Platon - (NEO)CONSERVATORUL SINTETIC
1. O butadă a lui Nae
Butada lui Nae Ionescu conform căreia dacă nu eşti de stânga în tinereţe înseamnă că nu ai inimă şi dacă nu eşti de dreapta la bătrâneţe înseamnă că nu ai minte a făcut carieră în România postdecembristă. Lucru normal, dat fiind faptul că România ultimilor două decenii a fost una a clarificărilor doctrinare şi a limpezirii opţiunilor personale. E firesc, şi legitim, să ne schimbăm, subţiem, rafinăm, dezvoltăm opţiunile ideologice. Poţi deveni, din comunist, un om de dreapta, mai ales dacă prefacerea ideologică a fost însoţită de o înnoire religioasă. Poţi deveni, din comunist, socialist, sau din legionar, conservator. Maturizarea poate duce în direcţia moderaţiei sau a radicalizării politice. Evantaiul opţiunilor şi algoritmii teologico-politici sunt practic infiniţi. Dar, pentru a fi serioase, toate aceste prefaceri cer timp. Un om care azi e legionar, mâine stângist, poimâine neoconservator e fie neserios, fie oportunist. E, în ambele cazuri, într-un minorat intelectual sau moral din care trebuie ajutat să iasă nu prin polemici, ci printr-o pedagogie fermă al cărei scop e responsabilizarea subiectului.
Când, în august 2008, Mihail Neamţu a publicat în revista Idei în dialog un articol pe marginea “cazului Corneanu” în care aproape jumătate din text era dedicată unor atacuri la adresa mea şi a familiei mele, am tăcut. Deşi am fost îndemnat să-i răspund, am încercat să trec peste episodul respectiv din cauză că nu ştiam prea bine cu cine aş fi polemizat: cu legionarul Neamţu, cu socialistul Neamţu sau cu neoconservatorul Neamţu? Natura gazoasă a scrisului dlui Neamţu făcea imposibil un răspuns dar cere, având în vedere insistenţa dlui Neamţu, câteva clarificări şi puţin aer proaspăt.
2. Reconstituirea
“Inflaţia retorică” a dlui Neamţu are două părţi. Prima e dedicată unei critici a elanului cuminecător al ÎPS Corneanu şi a avântului iertător al Sinodului. A doua parte e dedicată “slavofililor” şi subsemnatului, considerat “epitomul” unei tendinţe curente, “radicale”, în Ortodoxie. Refractată în ocelii analitici ai dlui Neamţu, bătălia din jurul “cazului Corneanu” are trei tabere. Prima tabără e cea a radicalilor pro-Corneanu şi e reprezentată de “poetul Cristian Bădiliţă” şi de “literatul Mircea Mihăieş“. A doua tabără e cea a radicalilor anti-Corneanu, nenumiţi, dar denunţaţi tenebros ca “folosind fără scrupule cele mai avansate mijloace de comunicare” (internet, satelit, telepatie?) şi reprezentaţi pentru uzul polemic al dlui Neamţu de subsemnatul. A treia căpiţă e cea a moderaţilor, reprezentată “pro” de “diplomatul Teodor Baconsky” şi de “jurnalistul Marius Vasileanu”, şi “contra” de teologul Radu Preda şi de ieromonahul Savatie Baştovoi. Deasupra acestor tenebre iniţiale, bâzâie judicios duhul dlui Neamţu, un Solomon care se vrea judecător fără a fi pledat vreodată convingător o cauză.
În cele ce urmează, nu voi încerca să apăr tabăra “radicalilor”. Şi aceasta pentru că nu mă consider lider de facţiune în Biserică. Ceea ce am încercat să fac, alături de alţi creştni văzuţi şi nevăzuţi, a fost să mărturisesc, după putinţă, adevărul de credinţă neştirbit al Bisericii Ortodoxe. Un Adevăr care nu e al meu, sau al “fârtaţilor”. E al tuturor celor care vor să-L primească şi să-L mărturisească. Dacă acest lucru ne-a transformat într-o “facţiune”, acest lucru se datoreşte nu naturii fragmentare a Adevărului mărturisit de noi, ci naturii acomodante, neguţătoreşti, “postmoderne”, după cum o numea Radu Preda, a ortodoxiei propovăduite de “elitele” intelectuale şi sinodale cu care am ajuns să ne intersectăm nu axial, ci marginal-instituţional.
Atacând facţiunea radicală prin mine, dl Neamţu comite o eroare deoarece linia de atac a domniei-sale ţinteşte prea mult în faptul că eu locuiesc în SUA. Sub pana domnului Neamţu, argumentele mele sunt cele ale unui desţărat paseist, ale unui om care, stând în America, “bovarizează idilic cu gândul la România profundă”. Sunt gata să conced că insinuările dlui Neamţu ar putea avea oarecare valabilitate dacă mi-aş fi schimbat poziţia după ce am plecat din ţară, dacă mi-aş fi descoperit pasiunea pentru România profundă abia după ce am părăsit România. Dar nu e aşa, şi oricine a urmărit, precum a făcut dl Neamţu, activitatea mea publicistică, ştie că întotdeauna am scris în sensul dreptei conservatoare, şi că acest lucru m-a costat de altminteri. Psihocritica dlui Neamţu e deci prezumţioasă şi aducerea în discuţie a copiilor mei – sub pretextul că viaţa mă “obligă” sa-mi educ “copiii la şcoală în limba lui Jefferson”-, impardonabilă.[1]
Argumentul dlui Neamţu ar ţine apă dacă eu aş fi singurul care “visează” la o Românie al cărei viitor nu presupune eradicarea trecutului, ci se bazează pe recuperarea coloanei vertebrale a acestui trecut, pe conservarea identităţii naţionale şi a verticalităţii religioase. Dar ce ne facem dacă eu şi cu Ovidiu Hurduzeu suntem, dintre “radicali”, singurii expatriaţi? Cum explici faptul că tot la o Românie profundă, adică cinstită, s-au raportat, în contextul polemicii din jurul “cazului Corneanu”, şi radicalii care nu s-au expatriat, oameni de profesiuni, gusturi şi temperamente diferite: de la artistul Dan Puric, la actorul şi teologul Răzvan Ionescu (admirator al “păşunistului” Vlahuţă), la profesorul de limba română, şi traducătorul marilor scriitori catolici Dante şi San Juan de la Cruz, Răzvan Codrescu, la omul de presă Claudiu Târziu, sau la publicistul creştin Gheorghe Fedorovici? Oare, stând în România, şi ei bovarizează ca “expatriaţii” Platon şi Hurduzeu? Şi oare ar trebui toţi cei plecaţi să se considere “norocoşi” că au “scăpat” din România şi să stea în colţul lor, rozându-şi posesiv osul? Asta ar face dl Neamţu dacă s-ar expatria? E oare dl Neamţu de părere, precum Săptămâna pe vremuri, Iliescu după ‘89 şi dl Valentin Protopopescu astăzi [2] - că cei care nu mănâncă “salam cu soia” nu au voie să spună nimic în privinţa României prezente şi viitoare?
Dincolo de clarificarea acestor opţiuni personale, nu am înţeles de ce dl Neamţu mă judecă sub rubrica “excurs despre tentaţia slavofilismului” de vreme ce nu aduce nici o dovadă în acest sens. Am avut senzaţia, citind rândurile dlui Neamţu, că domnia-sa polemizează cu altcineva, că şi-a construit un “Mircea Platon” de paie pe care îl străpunge, cu acneică determinare, indiferent de subiect. Aşa se explică probabil şi faptul că dl Neamţu mă asaltează ca “antioccidental”. Acuzaţia e veche, des şi eronat folosită, deoarece consideră critica anumitor aspecte ale Occidentului drept anti-occidentalism. Dar critica Occidentului e o activitate legitimă într-o democraţie occidentală. Temenelele asiatice în faţa celui care îşi dă şi ţie un os de ros sunt mai străine şi mai dăunătoare Occidentului decât francheţea liberal-aristocratică a criticii şi verticalităţii.
Eu nu critic Occidentul pentru că aş fi anti-occidental, ci tocmai pentru că sunt pro-occidental şi pentru că mi se pare că anumite idei şi instituţii ale actualului Occident contribuie la propria surpare. Dacă nu aş considera România ca fiind parte a Occidentului, şi deci ca fiind influenţată de şi ca influenţând ceea ce se petrece în Vest, atunci nu m-ar interesa identitatea Occidentului. Dar când acele idei şi instituţii, precum marxismul, diferitele fundaţii globalizante [3], multiculturalismul, relativismul religios etc., sunt importate naiv sau impuse de activişti occidentali şi de acoliţii lor băştinaşi în România, atunci mi se pare cu atât mai mult de datoria mea să reacţionez, fie că sunt în România, fie că sunt în Vest. Când eram în România mi se spunea mereu să tac pentru că nu înţeleg cum e în Occident. Acum, când am văzut cum e în Occident, mi se spune să tac pentru că nu mai stau în România. Dar, domnilor, daţi-mi voie…
După ce m-a evacuat din România prezentă, dl Neamțu vrea să mă facă să mă lepăd și de România trecută. Și o face răstălmăcind ce am spus și insinuând ce nici prin gând nu mi-a trecut. Astfel, declarația mea cum că “singura Românie respirabilă mi se pare România neintegrată, România veche”, îi prilejuiește dlui Neamțu mirarea piezișă: “Cât de veche? ne putem întreba. România în care propunerea numerus clausus interzicea studenților evrei să învețe la Universitate?” Nu, dle Neamțu, doar România în care adevăratele elite, istorice, ale țării nu fuseseră distruse ca să se facă loc unor nulități care scriu și trăiesc “pe linie”.
Ușurința de care dă dovadă dl Neamțu - altminteri asudând nuanțe atunci când vine vorba de disculpat vreo instituție globalizantă care ar putea acorda burse - în a reduce istoria României la neagra “reacțiune” e de natură a ne înfiora. Așadar, după logica de comisar ideologic a lui Neamțu, dacă spui că îți place Iașiul vechi [4], se cheamă că ești un apologet al lui A. C. Cuza. Acest tip de raționament conform căruia “trecutul e vinovat” și de aceea trebuie lichidat e caracteristic atât vechiului marxism cât și noii poliții ideologice, pe care altminteri Mihail Neamțu și-a făcut o meserie din a le combate [5].
Ceea ce mă miră pe mine e faptul că dl Neamțu, acuzându-mă de legionarism pentru faptul că apăr România veche, tradițională, atât cât a mai rămas din ea, se lansează, la doar câteva zile distanță, într-o filipică la adresa stării de fapt din Marea Britanie care, zice dl Neamțu: “Ne oferă imaginea unei țări fără identitate. Repudierea fără nuanțe a întregului trecut colonial, degradarea prestigiului monarhic, diluarea credinței în Biserica Anglicană, socialismul economic, rata demografică negativă, criza iminentă a sistemului de pensii, precum și rata masivă a imigranților din arii culturale puțin compatibile cu lumea occidentală fac din viitorul Angliei, al Țării Galilor și al Scoției o destinație tot mai greu de recunoscut.”
Aș putea să întreb dacă nu cumva dl Neamțu deplânge Anglia veche pentru că e rasist sau antisemit și suspină după vremurile când în universitățile britanice nu își găsea locul nici un profesor evreu. Dar nu o fac. Pentru că nu despre asta e vorba. Și pentru că știu că dl Neamțu nu e fascist. Fascismul nu e profitabil astăzi. Dar, totuși, de ce îl deranjează că am deplâns în cazul României ceea ce domnia-sa deplânge în cazul Marii Britanii? Să fie mai legat de Marea Britanie decât de România? Nu cred. Nu știu. Cert este că bufnița dlui Neamțu plânge pe ruinurile Angliei și prosperă printre cele ale României.
Aceeași bufniță buimacă, pe care lumina soarelui o debusolează, reușește să se contrazică și atunci când într-un articol acuză ecumenistul Consiliu Mondial al Bisericilor de derive stângiste înspre ecologism și grijă pentru soarta lumii a treia, pentru ca în “Inflația retoricii” să urechească lumea ortodoxă pentru că: “Am uitat soarta mizerabilă a continentului african”. Așadar nu avem voie să ne interesăm de impactul real al integrării în UE și al globalizării asupra României și a Bisericii - nu ca instituție, ci ca trup al lui Hristos - din cauză că trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce se întâmplă pe continentul african. Mărturisesc că sunt lipsit de ubicuitatea paternalistă a dlui Neamțu. Eu trebuie să lupt deocamdată pentru a dovedi de ce am dreptul să vorbesc despre România. Mi-e teamă că, în cazul Africii, chiar nu am nici un as în mânecă: nici nu am venit din, nici nu mă îndrept spre Africa.
3. Dialectica neantului
Insinuările acuzatoare ale dlui Neamțu sunt cu atât mai lipsite de legitimitate cu cât nu înțeleg de pe ce poziție sunt făcute. Dl Neamțu nu pare a-și fi găsit, și deci nu pare a-și ști, locul. Nu știu, pentru că nu știe nici domnia-sa, de unde vorbește. Îl aud, dar nu-l văd. E peste tot și nicăieri, spune orice și deci nimic.
În anii ’90, dl Neamțu, care astăzi vânează antisemiți printre cei care nu pot suporta România miliardarilor de carton și care preferă o căpiță de fân unui bloc comunist și o mănăstire sau o casă veche unui om nou sau unui cubicul de corporație multinațională, în anii ’90 deci, dl Neamțu scria, în revista Puncte cardinale (anul IV, nr. 11/47, p. 14), următoarele: „Să ne mai întrebăm atunci de ce acești numeroși ‘intelectuali’, mulți dintre ei gazetari, istorici sau analiști politici (…), nu pot înțelege Legiunea și pe Căpitanul ei? Nu pot înțelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mișcare spirituală, o școală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povața lui Hristos, Marcu 11, 23), ‘intră cel ce crede nelimitat’ și rămâne afară ‘cel ce are îndoieli’.”
După aceste rătăciri de tinerețe, pardonabile de altminteri, dl Neamțu a trecut la lucruri mai serioase. Pentru a înțelege această nouă etapă, din care încă nu a ieșit, nu avem decât să comparăm cele două ediții ale cărții domniei-sale, Bufnița din dărâmături (Anastasia, 2005; Polirom, 2008). În ediția din 2005 a Bufniței, dl Neamțu scria despre dl Teodor Baconsky după cum urmează: “Totuși, tonul neconsolat al autorului, care revine frecvent în tirade împotriva ‘stângii’, considerată univoc ‘criptoateistă’, este poate impropriu. Aceasta nu pentru că T. Baconsky nu ar fi conștient de perfecta relativitate a distincției ‘stânga-dreapta’ din perspectiva noii economii globale (care, în esență, practică o politică antisocială), cât mai ales pentru faptul că istoria socialismului european este marcată de importante stagii de reflexie creștină (…) Este dificil în siajul încă proaspăt al comunismului să încerci o readecvare a ideii de stânga, privită exclusiv din perspectiva ideilor creștine. Totuși, dominația contemporană a ideologiei economice liberale nu trebuie menajată din prea multe scrupule istorice.” [6]
Dacă vi se pare că rândurile de mai sus îl așază pe Neamțu în vecinătatea lui Dragoș Bucurenci sau a lui Costi Rogozanu, atunci mergeți la ediția a II-a a Bufniței, “revăzută și adăugită”, din 2008, unde pasajul de mai sus devine opusul lui: “Tonul neconsolat al autorului, care revine frecvent în tirade împotriva ‘stângii’ considerate ‘criptoateistă’, este justificat. Teodor Baconsky nu discută distincția ‘stânga/dreapta’ din perspectiva politicilor economice, deși alianța dintre capitalism și ortodoxie a primit nenumărate soluții de cooperare în America de Nord sau Estul Europei.” [7] Restul paginii, care în prima ediție făcea o critică a capitalismului globalist de pe pozițiile unui creștinism socialist, dispare, pentru a lăsa locul unor paragrafe care susțin capitalismul globalist de pe pozițiile unui creștinism neoconservator.
Acum, dl Neamțu este un neobosit susținător al conservatorismului, pe care îl definește ca “pledând pentru dreptul la proprietate, libertatea individuală, economie de piață, anticomunism”. Definiția aceasta e tipic neoconservatoare, eliminând dimensiunea istorică a conservatorismului, transformându-l în simplă ideologie universalistă, dezrădăcinată de elite organice, de cultura locului, de tradiții socio-economice și de antropologia creștină. [8] Azi, când studiază în SUA, dl Neamțu e neoconservator. Ieri, în pragul plecării la studii în socialista UEuropa, era un stângist care, în Cuvântul din martie-aprilie 2002, scria despre Omul recent al dlui Patapievici: “O altă notabilă absență a volumului o constituie tema globalizării, care din perspectiva criticii capitalismului, merita poate o analiză. Spectrul dramatic al polarizării lumii între cei tot mai puțini și tot mai bogați, respectiv cei tot mai mulți și tot mai săraci, criza sistemului clasic de educație în lumea occidentală, degradat sub presiunea tehno-științei, deci a pieții (…) precum și îngrijorătorul dezechilibru de putere între numeroase state ale lumii și marile corporații financiare globale face obligatorie rediscutarea conceptului politic ‘de stânga’ din perspectiva unei sensibilități creștine.”[9]
Omul care scria, când îi venea la socoteală, rândurile de mai sus, mă mustră astăzi că vorbesc despre tragediile produse de expatrierea a două milioane de români și despre ingineriile sociale care tind a transforma România într-o satrapie a EUrabiei și îmi atrage atenția, de sub bicornul său ideologic, că: “Diabolizarea unor fenomene insificient studiate și precar înțelese (precum globalizarea sau transformarea ruralității) reprezintă o eroare…”
4. Cine e de vină?
De aceeași părere par a fi însă și unii dintre maeștrii autohtoni ai dlui Neamțu. În articolul “Intelectuali” publicat în Dilema veche din 7 august 2008, dl Baconsky scria, ca răspuns la articolele pe care le-am dedicat domniei-sale: “Există câțiva intelectuali români trăitori prin Apusul european sau american care dau cu tifla establishment-ului intern (…) Sunt doar poeții unei Românii ‘vechi’, pe care o idolatrizează neopășunist. Atâta vreme cât societatea noastră nu va fi realmente occidentalizată, lupta lor va părea meschin-contradictorie, precum o fugă de Bach intonată sub bolta de chirpici a unei bisericuțe de țară.”
Dincolo de amănunte tehnice – cum ar fi faptul că, în biserică, vrem să cântăm axioane, nu fugi de Bach, și că bisericuțele noastre de țară au bolți de piatră sau de cărămidă -, dl Baconsky spune că nu putem fi conservatori pentru că e prea devreme. Până nu s-a modernizat România, adică până nu s-au mai distrus și ultimele rămășițe ale trecutului, nu se pot elibera licențe conservatoare. După ce s-a distrus totul, vom putea vorbi. Atât, vorbi, pentru că de făcut nu vom mai putea face mare lucru, decât poate să mumificăm turistic cele câteva mănăstiri – nu din chirpici – care pot servi drept resorturi estivale și cluburi de levitație privată pentru elita în veșnică adulmecare a unității transcendentale a religiilor.
Dacă pentru dl Baconsky e prea devreme pentru a fi conservator, pentru dl Neamțu e prea târziu. În opinia dlui Neamțu, din moment ce oricum folosim internetul (“radicalii” fundamentaliști mai ales, activi pe bloguri ortodoxe) și din moment ce oricum suntem luați de valul globalizării, orice atitudine de sens contrar e trecută sub rubrica paseismului și teribilismului. Prea târziu, prea devreme, un lucru e sigur: “elita” României nu vrea să audă de nici o rezistență la ceea ce aleg, diplomatic, să numească “occidentalizarea” României. O “occidentalizare” care nu e, în opinia mea, decât altoirea vechilor rețele și deprinderi comuniste pe noua structură globalistă. Pe “sistem”. Dar aici, când vorbesc de “sistem”, trebuie să clarific o chestiune.
Dl Neamțu scrie că atribui sistemului când atribute de stânga, când capitaliste, când ecologiste, după nevoi, și e foarte mirat de capacitatea mea de a descoperi o unitate în aceste mișcări divergente. Ceea ce mă miră pe mine însă e cum de cineva ca dl Neamțu, antrenat la NEC să descopere “unitatea transcendentală a religiilor”, nu poate vedea unitatea de sens, dacă nu de metodă, a “sistemului”. Unitate care e fundamentată exact pe “unitatea transcendentală a religiilor”, pe un “Dumnezeu” al banului, al naturii, impersonal, pe o teologie politică având un singur scop: dezrădăcinarea. Fie că exploatează resursele subsolului, fie că instrumentalizează sensul cuvintelor, fie că stoarce de vlagă bateria umană, “sistemul” e unit prin ceea ce uită sau distruge: Dumnezeul întrupat și persoana. În mod straniu, și capitalismul globalist și multiculturalismul dezrădăcinează și “reeducă” persoana, distrugând ierarhiile organice și transformând oamenii în simple mijloace de producție.
*
Adevărul e că, oricât s-ar înfoia, dl Neamțu nu poate fi luat în serios. Mai ales că umblă cu piedestalul la subsuoară și se cocoață pe el înainte de a-mi adresa, ridicol, fraze ca aceasta: “Dacă doar tristețea depeizării, teribilismul și bravada vârstei ar fi în joc, lucrurile s-ar putea lămuri.” Dacă de tristețea depeizării am vorbit, și teribilismul e negociabil, e cumva lipsit de bun-simț ca cineva mai tânăr decât tine să te mustre pentru bravada vârstei. Iar ca un om lipsit de bun-simț să publice, pe 30 decembrie, postscriptumuri despre “bun-simț” e cumva caraghios. Așa cum e și cineva care și-a făcut website [10] dar îți spune că ortodoxia nu se apără pe internet, “ci pe baricadele inimii curățite și ale discernământului cultivat”. Așa e. Numai dacă dl Neamțu ar face ce spune, nu ce face, Neamțu. Dar având în vedere stilul de o ambiguitate nu profetică, ci oportunistă, al dlui Neamțu, care scrie astfel încât, cu minime adaptări, textele sale unisex să poată fi republicate în cele mai diferite contexte politico-ideologice, nu mă miră că dl Neamțu nu face ce spune dl Neamțu. Probabil că și domniei-sale, ca și nouă, îi e greu să înțeleagă ce vrea.
[1] Punctul cel mai de jos al articolului dlui Neamţu e atins când scrie că denunţ “programele academice” care m-au “ocolit” (NEC). Ca să mă ocolească ar fi trebuit să le ies în întâmpinare. Ceea ce nu am făcut.
[2] Vezi Valentin Protopopescu, “Câte ceva despre patriotismul internaut”, în Cultura, nr. 27 (181), 10 iulie 2008: “Românaşii noştri de dincolo urmăresc posturile tv din Mioriţa, ascultă on-line posturile băştinaşe de radio, citesc presa naţională pe net, ştiu absolut tot ce se poate şti despre fosta lor ţară. Sunt foarte critici, se pricep cam la toate, ei au înţeles cum stau lucrurile şi, de la înălţimea experienţei lor prezente, îşi îngăduie tot felul de judecăţi şi aprecieri clar infailibile (…) De unde atâta disponibilitate de timp şi energie pentru aceşti emigranţi doldora de opinii şi de adevăruri?! Când mai au răgaz să fie la curent cu tot ce mişcă în Românica, de unde află resurse afective ca să fie atât de patrioţi încât să ia partea unei realităţi din care au fugit ca iepurii altădată? Au plecat, foarte bine, tot respectul şi toată invidia, dar de unde extremismul abstract şi total fals?!“
[3] Pe lângă SFOS, vezi, mai nou şi activitatea Institutului Aspen, care între 17-19 iulie a organizat la Cluj simpozionul intitulat Multiculturalism: Recognition and respect without exclusion. Înfiinţat în 1950, Aspen Institute şi-a deschis recent o filială şi în România, filială al cărei preşedinte al comitetului executiv e dl Mircea Geoană. Prin statutul său, Institutul Aspen promovează idea “elitelor luminate” (“enlightened leadership”). Iată, în rezumatul lui Cristian Cercel, ce s-a discutat la acel simpozion la care au participat şi Mircea Geoană, Gabriel Andreescu, Radu Duda, Ovidiu Pecican:
“În ceea ce priveşte situaţia din România, s-a adus în discuţie nevoia importării de muncitori, din Pakistan, India, China ori din spaţiul fost sovietic, încă neintegrat în Uniunea Europeană. Muncitorii români din Italia şi Spania nu par a dori să se întoarcă, iar nevoia importării de forţă de muncă va deveni o realitate şi la noi. Cum va face faţă România unei astfel de situaţii? Cum va reacţiona, să zicem, Biserica Ortodoxă Română, atunci când, la un moment dat, comunitatea arabă va cere ridicarea unei moschei la Bucureşti, Cluj, Iaşi sau prin vreun alt oraş? Ce efecte va avea importarea de forţă de muncă asupra populaţiei rome de la noi?”
Vezi Cristian Cercel, Multiculturalism: recunoaştere şi respect fără excludere”, Observator Cultural, nr. 433, 2008
[4] Vezi excelentul articol al Marianei Codruţ, “Vechiul Iaşi”, Ziarul de Iaşi, 31 decembrie 2008.
[5] După cum scrie Daniel J. Mahoney, pentru noua poliţie ideologică: “Trecutul e suspect deoarece a recunoscut importanţa altor valori decât ‘drepturile omului’ şi a arătat o acum inacceptabilă toleranţă faţă de războaie, colonialism, paternalism social, şi autoritarism religios. |n cel mai bun caz, acestui vechi Occident liberal şi creştin i se acordă rolul de ‘preistorie’ a unei încrezătoare şi umanitare democraţii globale. cel mai des însă, e privit cu îngrijorare ca un model care trebuie evitat cu grijjă” (1968 and the Meaning of Democracy, The Intercollegiate Review, Fall 2008, p. 12)
[6] Bufniţa din dărâmături (2005), 165-66.
[7] Bufniţa din dărâmături (2008), 158.
[8] Vezi, pentru o critică a neoconservatorismului, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, A Treia Forţă: România Profundă, Bucureşti, ed. Logos, 2008.
[9] Bufniţa din dărâmături (2005), 209. Comparaţi şi aici cele două ediţii ale Bufniţei. În genere, pentru cine vrea să înţeleagă cum se poate face o carieră, în România, sub oblăduirea “elitei”, citiţi comparativ cele două ediţii ale cărţii şi veţi vedea ce se aşteaptă de la dumneavoastră.
[10] Vezi gruparea Antiteze. Am înţeles că dl Neamţu e un foarte harnic şi talentat “cercetător în domeniul ştiinţelor umaniste”. Nu înţeleg de ce maeştrii săi nu îl ajută să depăşească faza publicistică. Mentalitatea de elev silitor nu e productivă, capitalist vorbind, în jurnalism. Te împiedică să vezi ce se întâmplă în jurul tău pentru că te ţine cu ochii aţintiţi la masa juriului şi pe diplomă. Te ţine tensionat. Și nu e bine. Nu de alta, dar dacă nu îl retrag în depoul vreunui institut de cercetări, şi dacă UE continuă să evolueze înspre EUrabia, riscăm să vedem, în curând, şi un Neamţ turcit. Oricum, mă întreb dacă nu e semnul unui eşec al familiei spirituale patronate de dnii Pleşu & Patapievici faptul că ajunge să promoveze asemenea condeieri.
Scrisă de Mircea Platon
(11 voturi)
Loading ...Ce rating acorzi recenziei?
![[BizCafe.ro]](http://www.bookblog.ro/poze/bizcafe.gif "BizCafe.ro")
In sfarsit, cineva care dezvaluie cu argumente solide si o logica infailibila oportunismul acestui copil de mingi al mafiei intelectuale dambovitene. Din pacate, Neamtu nu este un caz izolat, ci un “model social”. Modelul tanarului intelectual conformist, adaptabil la toate curentele de idei care i-ar putea aduce avantaje imediate. Marea problema a Romaniei nu este ca produce conformisti ca Neamtu - conformistul, carieristul sunt tipuri umane general valabile - marea problema, tragedia acestei tari este ca PROMOVEAZA aproape exclusiv astfel de tineri intelectuali. Un tanar roman, capabil si ambitios, stie ca societatea nu-i ofera alta cale de afirmare decat “calea Neamtu” - sa fie proteic, sa se plieze dupa timpuri, sa se dea bine cu acea intelighentie aflata la putere, sa se foloseasca de toti si toate pentru a-si atinge scopurile. Acei tineri, care il iau model pe Mircea Platon, un om de o verticalitate morala si intelectuala ireprosabila, sunt constienti ca vor fi intampinati, nu cu burse si onoruri, ci doar cu indiferenta si/sau ostilitatea. Pana la urma, vor castiga tinerii ce vor urma “modelul Mircea Platon”, cei capabili, rabdatori, necumparabili si cu credinta in Dumnezeu. Ei vor fi insa putini. Deocamdata, atat la dreapta cat si la stanga, ne miscam mai ales printre clonele lui Neamtu
E, o fi avand si Platon defectele lui, dar macar nu o intoarce ca la Ploiesti. Stii cu cine pornesti la drum. Defectul lui Neamtu e ca, pentru a-l combate pe Platon, nu se poate folosi de argumente de dreapta, si atunci se foloseste de argumente de stanga, uitand ca, in restul timpului, se pretinde om de dreapta. Banuiesc ca Neamtu si restul baietilor de mingi vor sari acum sa-l demoleze pe Platon, nu argumentele lui, sau cele ale cartii A Treia Forta, apreciata de oameni care stiu ce vorbesc, precum Nicolae Stroescu-Stanisoara, si injurata pe la colturi de oportunistii din mainstream.
Nu stiu de ce, dar de cind am vazut filmul The Departed, il asociez automat pe Mihail Neamtu cu personajul interpretat de Matt Damon (Colin Sullivan). Ca omul era talentat, asta o banuiam de cind cu Mr. Ripley … Sau poate ca Mr. Replay i s-ar potrivi mai bine, dupa versatilitatea editiilor operei proprii.
[...] 2. P.S. O replica de Mircea Platon: (NEO)Conservatorismul sintetic. [...]
pt cineva care nu a publicat un studiu afara (M.Platon) dar il indeamna pe M.Neamtu sa renunte la publicistica, e de-a dreptul hilar (daca nu ieftin si trist); ce sa mai zic despre AMATORISMUL analizei din A Treia Forta, manual de adormit copiii…
deocamdata, aiuriti cu lecturi insuficiente gen Hurduzeu (si epigonii sai, gen Sabata) ar face bine sa se inchida intr-o biblioteca si sa ne scuteasca de penibilitati
[...] Bookblog: Mircea Platon: (NEO)Conservatorul sintetic [...]
Dl Neamtu iese des afara, publicistic vorbind, dar asta nu inseamna ca are ceva de spus. Se invarte si el, ca omul. Publicistica e una, academismul, alta. Tocmai asta spune si Platon: ca Neamtu poate continua sa publice studii, afara sau inauntru, unde vrea el, dar sa se lase de jurnalism pentru ca e prea oportunist pentru a fi si folositor.
Cat despre A treia forta, pana cand nu vad o analiza contrara cu argumente, si publicata de cineva serios, nu de titirezul Neamtu, mai va.
John/Narcis/Heraclius, ai grija, ca incepi sa suni ca Ion Cristoiu cu “biblioteca”. Vad ca te-ai incuiat si tu intr-o biblioteca, in aia virtuala.
A Treia Forta e cea mai solida carte despre conservatorism aparuta in Romania dupa 1989. Cand ne va spune si Patapievici, Plesu, Tismaneanu, Mihaies, Liiceanu sau teologul Baconsky ceva despre CONSERVATORISM… Doamne fereste, scuip in san!
Nu numai ca nu vor spune nimic despre CONSERVATORISM, dar am observat ca ei nici macar nu folosesc acest cuvant in vocabularul lor publicistic. Ei folosesc alte cuvinte: “integrare”, “UE”, “globalizare”, “moderatie”, “ecumenism”, “adaptare”, “umanism crestin”, “crestinism civilizator”, si alte relativisme si nihilisme mascate.
macar comunistul/oribilul cristoiu citeste ziare interbelice, unii au ramas cu cititul in stele…
Las-o naibii de biblioteca, Mister John. Se poate? Ne vorbesti aici in chip de tocilarul clasei. Parca n-ai sti ca buchiseala nu inlocuieste nici talentul si nici caracterul omului. Unii le au, altii nu.
Stimate John Doe, filierele academice şi strategiile de poziţionare intelectuală nu au nimic de-a face cu valoarea de adevăr, iar fluturarea studiilor publicate “în afară” este o tactică ieftină, valabilă pentru acel gen de indivizi bovarici ce suferă de nevroze provinciale şi care visează o teleportare, prin corifeii intelectualişti locali, în locul geometric al spiritualităţii universale, republica planetară a literelor. Nu că nu aţi fi conştient de asta… Stratagema elitisto-securistică de defăimare pe motive de insuficientă erudiţie e valabilă pentru adulatorii prostaţi ai establishmentului, care, culmea!, nici ei nu sunt un monument de erudiţie (de aici şi admiraţia necondiţionată)…
Pana una-alta, dnii Platon şi Hurduzeu acoperă un spaţiu tematic tabu în România, dintr-o perspectivă proaspată, fără sufocante ocolişuri şi aluzii ambivalente, iar în cazul dlui Platon, cu un real talent literar şi polemic. E o scriitură asumată din care transpare o trăire creştină profundă şi un sentiment al urgenţei pe care dl Neamţu, cu toate că are ochi şi urechi, nu-l poate vedea şi nici auzi. Poate din cauza prea marii erudiţii şi a lipsei timpului de trăire creştină, poate din sentimentul mult prea omenesc al îndreptăţirii (iarăşi erudiţia asta!), ori poate din frustrarea provocată de succesul “penibilităţilor” din A Treia Forţă dincolo de aria “fundamentalistă”. Sau poate toate la un loc. Dânşii au o scriitură care poate ajunge şi acolo unde discursul teologic – aria predilectă de intoxicare (accept că poate involuntară) a dlui Neamţu – nu are un teren fertil, dar unde se simte mai mult nevoia de el. Pentru astfel de tărâmuri însetate de adevărul omenesc, dar care nu au nici un fundament teologic, abordarea “personalistă” este cheia succesului şi asta e ceea ce vă roade. Iar un erudit expus la textele lor, admiţând că va fi fiind nesatisfăcut de argumentaţia pătimaşă, dacă răspunde la acest prim nivel, va aprofunda autodidact cercetările, măcar plecând de la trimiterile bibliografice, suficiente pentru a-ţi deschide un univers de cercetare infinit, univers care nu va face decât să confirme afirmaţiile puţin nuanţate (nici nu au avut pretenţia că ar fi o monografie cartea lor), dar perfect valide, ale autorilor.
Încă o diferenţă fundamentală: dnii Platon şi Hurduzeu scriu dintr-o perspectivă creştină, pe când dl Neamţu (şi tot grupul la care este asociat) dintr-una istoristo-critică, chiar dacă la nivel declarativ afirmă că este un creştin (şi progresist s-ar mai accepta, doar sinceritate să fie). Este diferenţa dintre trăire (chiar şi neliniştită) şi cărturar rece, dintre căutare şi rătăcire (i)luminată, dintre curaj şi laşitate, dintre angajament transcedent şi cotizaţie de grup. Scuza domnului Neamţu s-ar putea să fie aceea că el nu ştie ce face, ceea ce e foarte probabil având în vedere nivelul disproporţionat de resentiment gratuit pe care îl practică.
În aceeaşi ordine de idei, mă rog să îi ajute Dumnezeu pe autorii celei de-A Treia Forţe să reziste defăimărilor şi relativizărilor, dar, mai ales, ca mesajul lor să ajungă la cât mai multă lume ce are nevoie disperată de edificare.
asa e, se vede treaba ca duci lipsa si de talent si de caracter; deci, vocea poporului, prostii vorbeste…
la revedere!
John, hai sa te intreb o chestie. Da’ nu te superi, nu? Bun. Deci te intreb: de ce nu semnezi tu cu numele de la taticu’ tau si de la nasu’ tau? Hm? Ti-e rusine de tata, n-a fost pe gustul tau? Sau de nasu’, nu era suficient de cult incat sa te boteze “Alain Delon Spartacus”?
Cum sa-ti zic, aici Mircea Platon a semnat cu numele lui. Bun, rau, si l-a asumat. Ovidiu Hurduzeu semneaza si el cu numele lui. El semneaza, el si-l face. Intelegi incotro bat? Tu, bunaoara, de ce nu faci acelasi lucru? Ce vrei sa ne transmiti, ca esti un nimeni? Ca ti-e rusine cu tine? Daca e asa, atunci pe ce pozitii arunci piatra?
Hai, fii barbat, cu tot ce presupune asta: da cu suturi sub centura, flegmeaza artistic pe cine vrei, dar arata-ne si tu boasele, sa ti le tocam, si scoate-ti din umbra obrazul, sa ti-l mozolim. Sau cumva n-ai asa ceva?
amice, esti prost!
@ John :
o replica de o coplesitoare subtilitate! Radu Iliescu, esti K.O.!
John vorbeste in numele sistemului, este un reprezentant tipic al sistemului. Un nod in retea, solidar cu alte noduri - dar in numele retelei, nu al nodurilor. Cind se intilneste cu cineva, un astfel de personaj nu vrea sa stie decit care ii este CV-ul si cit de recente ii sint ideile. Ajuns in postura academica, personajul va intocmi liste bibliografice interminabile pe care, cu ajutorul sistemeului, le va prezenta pe post de carti. Singurul lui moment creator se consuma in momentul gasirii titlului potrivit.
John sustine ca lucrarea publicata de Platon si Hurduzeu este amatoriceasca. Fie. Dar atunci cum se explica faptul ca intelectuali de prima mina, de la Dan C. Mihailescu si Daniel Barbu la Nicolae Stroescu-Stanisoara si Sorin Lavric considera ca este vorba de o carte valoroasa?
Deci Ion Cristoiu citeste ziarele interbelice. Ce gentleman! Uite-l aici pe interbelicul Ion Cristoiu: http://www.jurnalul.ro/articole/139360/verde-n-fata—ion-cristoiu:-sper-sa-prind-si-prabusirea-capitalismului-si-revenirea-comunismului .
Lectura placuta!
Imi pare rau ca trebuie sa intervin iarasi. Pentru cine inca mai are dubii ca ginta Plesu & Co. nu e complice cu oligarhia din Romania, sa citeasca marturisirile “cavalerului” Andrei Plesu din Adevarul de azi: http://www.adevarul.ro/articole/o-amintire.html .
Aveti comentarii, sugestii, indoilei?
@ John, prima parte a replicii tale m-a descumpanit profund: “amice”?
Cu partea a doua ma pot insa impaca.
A propos de afirmatia ca “A treia forta” e… hm… amatoriceasca (adica un fel de compunerica din clasa a treia, puternic marcata de caietelul cu iecspresii frumoase? mda? zic si eu asa…).
Gicule, adica Gionicule, avand in vedere ca apeland la un pseudonume iti pierzi marele avantaj pe care pragmatica limbajului il numeste “fatza”, ce-ar fi sa lucrezi tu la autoritatea ta spunandu-ne si noua de ce e asa de najpa cartea lui Platon si-a lui Hurduzeu. Ma intelegi, daca veneai cu cartea ta de aligator aici, stiam macar cine esti, si intelegeam mai usor ce povestesti, te asezai cu autoritatea acumulata pe blogul asta si ne faceai pe toti harcea-parcea. Mnoa, ce zici, face sens?
Asa, prezentandu-te cu un nicuneim fara circumvolutiuni, ce-ar fi sa-ti desavarsesti afirmatia explicandu-te in fata, lateral si in spatele convivilor? Dar te rog, John draga, fara argumentul freudian, da? Adica fara “imi/nu-mi place”…
Vedeti aici:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/837694/DAN-C-MIHAILESCU-Radicalismul-utopic/
Domnilor,
Resentimentul lui Platon fata de Neamtu este evident. Are 34 de ani si nu si-a terminat nici macar doctoratul. N-a scris niciun text in vreo publicatie de specialitate. L-a laudat grozav la aparitia Bufnitei din darimaturi dar, asteptind pesemne reciprocitatea, si-a schimbat acum parerea. Hurduzeu are virsta lui Patapievici dar nici notele de subsol din Omul recent nu le-a parcurs. “Romania profunda” merge poate la publicul de liceu, impacientat sa primeasca noi sloganuri, dar daca cauti un argument e greu sa-l gasesti: e doar obsesia sterila “anti-elita”. Apoi vad ca apologetii Platon&Hurduzeu se lauda de sustinerea unui prof ca Daniel Barbu (romano-catolic, destul de liberal in practici si opinii, destul de prieten cu oligarhi ca Patriciu), dar acelorasi insi le este greata de Neamtu (un ortodox sincer, poate cam intelectualist, dar macar dispus sa asume traditia Parintilor prin studiu anti-mainstream). Daca nu era doborit de resentiment, Platon vedea ca Neamtu are rolul lui in cetate/Biserica. Acum cauta disperat, precum Badilita, o ultima simpatie pe la un DCM (care i-a criticat iesirile anti-Plesu, Baconsky, etc.). Si ce bizar este sa critici pe altii ca sunt pe la televizor cind tu lansezi cartea la cel mai curvasaresc post TV: Pro Tv.
Pe scurt, e multa lipsa de smerenie si decenta crestineasca.
I-auzi, i-auzi, lipsa de smerenie? adica Platon nu face pantofii cu crema la crestini in Gara de Nord, cu titlu neoneros?
Hai sa iau eu mingile astea, ca-i pacat de ele sa ramana pe jos si sa calce lumea pe ele de sa-si rupa gatul.
Intai de toate, Platon nu-i mort. Nu stiu dac-ai remarcat, dar lumea se imparte in morti, zombi si vii. Despre primii, numai de bine, a doua categorie se uita la telenovele si la fotbal, deci iese din discutie, iar cu ultimii e bine s-avem rabdare, ca inca mai au cate ceva de zis. Nefiind de cuius, Platon ne poate surprinde si mai tare, si mai moale, dupa intensitatea sufletului, a intelectului si a vremurilor.
Tu, mai, care faci apel la “decenta crestineasca” (ce prost suna, pleonasmatic si comercial, parc-ai tras in tzipla expresia asta), ai minima decenta si nu judeca un om pana nu-si da masura. Care masura, dupa cum se stie, se judeca dupa ce ai asupra destinului o viziune atat sintagmatica, cat si paradigmatica (nu stiu ce-nseamna vorbele astea doua, dar suna cuprinzator, parc-ar fi tanda si manda, stan si bran, pat si patachon).
Partea indecenta, grobiana chiar, e sa afirmi peremptoriu ca pana la varsta cutare omul trebuie sa produca atatea chile de carte. Aham. Adica Blaga, care-a vorbit prima oara pe la patru ani juma, si atunci ca sa spuna o magarie, era retardat, dupa criteriile cantitativiste ale lui John. Bun. Acuma pricep. Iisus si-a sfarsit misiunea pe pamanat la 33 de ani, Muhammad si-a inceput-o dupa 40. Primul e bun, al doilea nu-i trendy.
Pe scurt, crestin smerit cu nume impronuntabil, sfatul meu e sa te lasi surprins. Mda? Si mai moale cu noroiul, vezi ca daca arunci, ramane si pe mana. Deh, riscurile meseriei…
pt nea Ilici, cu dedicatie speciala (text imbogatit):
http://grupareaaproape.wordpress.com/2008/12/30/la-sfarsit-de-an-%e2%80%9epost-scriptum%e2%80%9d-despre-bun-simt-si-civilizatie-mihail-neamtu/
John a fost pus la punct vara trecuta pe blogurile lui R. Codrescu si C. Tarziu, iar acum vad ca bintuie pe aici. Subiectul era atunci, ca si acum, Mihail Neamtu. Vad ca omul si-a pastrat obsesia legata de publicatul in reviste academice: acesta este, din punctul lui de vedere, criteriul autoritatii intelectuale. Cu un asa criteriu, nici nu-i de mirare ca bate cimpii si nu pricepe nimic. Mai grav e ca rastalmaceste lucrurile. Sa le luam pe rind.
1. Da, M. Platon scris recenzia respectiva (vezi la http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONoct5.htm). In lumea lui John si a amicului sau Neamtu, existi doar in virtutea retelei de obligatii. In lumea lor nu exista gesturi libere: fiecare gest produce o obligatie sau raspunde unei obligatii. Era inevitabil deci ca John sa creada ca motivul supararii lui Platon este determinat de faptul ca Neamtu nu si-a respectat scadenta. In realitate, Platon nu-l „lauda grozav” pe Neamtu in aceasta recenzie; scopul ei a fost acela de a-l incuraja si de a-l preveni pe Neamtu in legatura cu alegerea pe care urmeaza sa o faca: cu sistemul, ori impotriva lui? Platon isi incheie textul exprimindu-si nadejdea ca Neamtu va face alegerea buna: „Sa nadajduim ca bufnita lui Mihai Neamtu, ortodoxa cum e, ne anunta nu o noua invazie barbara ci acea „noapte întunecata” dincolo de care vom fi cu Dumnezeu”. Textul de acum al lui Platon constata doar ca, pina la urma, Neamtu a ales prost, asa cum Platon avea motive sa se teama inca de pe atunci. Pretinsa perspectiva „anti-mainstream” din care, chipurile, Neamtu ar studia teologia patristica, nu este nici pe departe anti-mainstream, decit in masura in care prin mainstream John intelege traditia patristica insasi. In realitate, Neamtu apartine curentului „Radical Orthodoxy”, in care a fost initiat de mentorul sau de la Oxford, John Milbank, si care este cit se poate de la moda in lumea teologiei academice. Needless to say, aceasta miscare este puternic contestata de scoala teologica coservatoare, fie ea ortodoxa sau catolica.
2. Din cite se poate vedea, nu s-a laudat nimeni cu sustinerea unuia ca Daniel Barbu, el insusi un membru important al elitei contestate de cartea lui Platon si Hurduzeu. Barbu a fost mentionat aici doar pentru ca el are autoritate printre unii ca John. It’s just a matter of currency.
3. Platon si Hurduzeu nu si-au lansat cartea la Pro.Tv, ci la tirgul Gaudeamus. Daca cei de la Pro.tv au dedicat o emisiune cartii, asta tine strict de motivatiile realizatorului emisiunii.
Cind cineva mistifica lucrurile atit de grosolan si cu atita usurinta, nu mai ai ce sa discuti cu el. Iti vezi de treaba iar, daca ai ocazia si-ti mai pierzi si cumpatul, poti sa-i tragi si un sut in cur. Ca sa-i tragi o palma, asa cum ar merita, ar trebui ca individul sa aiba mai intii o faţă.
@iona
inteleg ca-ti bate vantul printre neuroni, dar reciteste postarea dlui Neamtu
cat despre Rad Orth, dl Neamtu a scris impotriva gruparii intr-o carte comuna ce sta sa apara in UK
baietel,John Milbank care e o somitate (fie ca ne place sau nu) a studiat la Cambridge iar Neamtu la King’s College; asa ca…
daca ai ceva de zis, publici si afara in reviste de specialitate; daca nu, scrii manifeste… (eventual de vandut la metrou)
spor la citit si incearca un ceai de tei, poate te calmezi (in general sunteti cam agitati)
In general, energumenii de tipul acestui Giovanni englezit ma lasa cat se poate de rece. El cu atat mai mult. Gargara lui semi-docta functioneaza la gospodine si domnisoare de pension care se inrosesc toate cand aud de Cambridge si King’s College. Adicatelea, in viziunea lui, e mult mai uber-cool un stangist tembel care publica in reviste de specialitate din strainatate, decat un individ decent caruia fie i s-a refuzat accesul acolo, fie i s-a rupt de-a dreptul de fitele academiste ale unor masinute automate de ingurgitat/regurgitat textele stramtului lor cerc.
Dupa criteriile astea, aflam maine-poimaine ca Nietzsche a fost o nulitate fiindca dispretuia “publicatiile de specialitate”, Spengler un diletant, iar Guenon si Evola niste copilasi inepti fiindca au refuzat sa isi vada scrierile publicate alaturi de tembelismele unor “istorici” contemporani ai religiilor.
In plus, cred ca John are un real fetis pentru Neamtu. Ii propun sa nu actioneze ca avocat din oficiu si sa il lase pe domnul Neamtu sa se apere - daca doreste. E putin greu de crezut ca Johannes al nostru cunoaste gandurile intime ale celui apostrofat de Platon. Adica nu stiu … e cel putin dubios.
Draga John, recomandarea mea e sa lasi retorica de mahala intelectuala pentru cei care chiar o gusta si sa incepi tu sa dai niste argumente viabile, eventual sa ne lamuresti criteriile tale absolutist-universale de apreciere a unor ganditori. Suntem tare curiosi si nerabdatori. Matale cu ce publicatii in reviste de specialitate straine te lauzi?
Si nu, nu il apar pe Mircea Platon. El nu are nevoie de aparare, precum dai tu de inteles ca ar avea Mihail Neamtu. Domnul Platon a zis ce avea de zis si va zice din nou, fara a avea nevoie de intermediari (in)voluntari in apologia-i.
e Neamtu stangist cum sunt eu…cosmonaut
pa, deja sunteti penibili si pierd timpul
Draga John, important e ca faptul ca Neamtu e un oportunist si un mincinos e la fel de usor de stabilit precum faptul ca Platon nu a publicat nimic in reviste de specialitate. E un fapt, documentat. Nu ne ramane decat sa asteptam ca, pe viitor, Platon sa publice ceva in reviste de specialitate si Neamtu sa devina om onest.
Bre John, eu nu am zis vreo clipa ca Neamtu e stangist. Cand ziceam “e mult mai uber-cool un stangist tembel care publica in reviste de specialitate din strainatate”, ma refeream la lumea academica occidentala in general. O lume dominata de stangisti, de altfel. Eu nu l-am atacat nici o clipa pe domnul Neamtu (pe care il respect din anumite puncte de vedere), ci am atacat retorica ta de mahala academica
1. Neamtu va publica ceva “impotriva ortodoxiei radicale” dupa ce a scris in favoarea ortodoxiei radicale in prima editie a Bufnitei. E e noua lepadare a dlui Neamtu, om de o neseriozitate bogat adnotata la subsol.
2. Ceea ce spune John are o singura definitie: procese de intentie. John stie, de la Neamtu, ceea ce gandeste Platon si de ce a scris Platon ce a scris. Intentiile lui Platon sunt greu de documentat. Invartelile lui Neamtu sunt asternute pe hartie de el insusi.
bre horia,
hotaraste-te, retorica e de mahala sau academica???
pana cand te hotarasti, iti urez meditatie calma!
pa.punct
Pai lumea academica incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o mahala. Nu as zice ca e o alaturare nefericita de termeni. Iar in cazul tau e chiar foarte potrivita
Ca sa fie lucrurile clare: aia care publica in revistele academice scriu despre aia care nu au publicat, nu publica si nu vor publica in reviste academice. Din motive diverse: unele tin de saracia vremurilor, altele de saturarea lor ideologica.
sau de saracia gandului propriu…
John, problema aici nu e cine si de ce a publicat sau nu in revistele de specialitate. Publicatul in revistele de specialitate nu tine loc de caracter sau de idei. Poti sa publici in revistele de spcialitate si sa fii un geniu onest. Sau un geniu malonest. Poti sa nu publici in revistele de specialitate si sa fii un geniu onest sau malonest. Combinatiile sunt infinite. Problema e ca Neamtu a ales sa publice in revistele de specialitate si sa dea dovada de oportunism in revistele de nespecialitate. Asta e tot. Savantlacul, real sa inchipuit, nu scuza lipsa de caracter. Si nici nu o face mai putin evidenta.
@ John, inteleg ca tu esti aceeasi persoana ca si Mihail Neamtu, dar din diverse calcule/pudibonderii nu vrei sa te asumi, si preferi sa te ascunzi dupa un angelic pseudonom.
Bun. De ce? Daca vrei sa spui ca Platon e tampit, de ce nu spui pur si simplu? La urma urmei, imaginea tine si de oglinda ei, cred ca Platon ar supravietui afirmatiei. Sau te gandesti ca poate-poate ti se mai dilueaza umorile, Platon prinde un post barosan in Ministerul Culturii / Academia Romana / Academia ministeriala universala a valorilor, caz in care ti-ar prinde bine o pila…
Sincer, nu te inteleg. N-a mai vazut lumea intelectual cu umor de trei surcele si judecati de gospodina telenovelizata? Crezi ca spargi gheata?
Eu sper ca nu e Neamtu. Vreau sa cred ca nu e Neamtu. Dar e tare dubios ca un barbat sa ii cunoasca asa bine cele mai intime si profunde ganduri … vorba ta, Radule, frichi
nu e Neamtu, e..duhul sau
pr Iliescu ramane cum am stabilit: tot prost
@ Mihail Neamţu, pentru prieteni John,
hai să-ţi spun eu de ce te consider un mare intelectual postmodern. Am să fiu scurt, sunt într-o pauză la studiu, şi nu mă pot înveseli mai cu folos decât argumentându-mi punctul de vedere. Întâi de toate, eşti un mare intelectual pentru c-ai pus mâna pe şubler să-i măsori smerenia lui Mircea Platon. Să fiu mai clar : în copilărie, când ne jucam de-a prinsa, stabileam un loc numit « casa ». Cel care ajungea acolo putea să-şi tragă sufletul. Apoi ieşea din “casă” şi o lua la fugă, cu “lupul” după el. Ei bine, jocul ăsta putea degenera atunci când urmăritul declara « casa » unde voiau muşchii lui, folosea deci arbitrar o convenţie. Murea « lupul », în primă instanţă, dar murea şi jocul.
Există în multe domenii astfel de « case », locuri inexpugnabile. În creştinism, unul dintre ele este acuzaţia de « smerenie ». Acuzatul nu se poate apăra, cine s-ar putea ? Cine, din lumea asta, ar putea spune sus şi tare (adică lipsit de smerenie) : Sunt smerit, boule ! Acuzatorul ştie asta, şi mai ştie că doar Dumnezeu ştie ce este în inima omului, şi că astfel de imponderabile sunt dincolo de capacitatea noastră de judecată. Şi mai ştie acuzatorul că Iisus însuşi, cel multpreasmerit, i-a acuzat pe farisei de rătăcire în termeni foarte duri, şi a pus mâna pe bici în templu, rostind vorbe aspre la adresa celor care transformaseră locul de rugăciune în vizuină de hoţi. Acestea le-a făcut Mielul Divin fără smerenie, cu mânie, pentru că sunt ceasuri în care braţul trebuie să lovească pentru a curăţa. După acest exemplu, fără smerenie trebuie să fie şi creştinul, în raport cu păcatul, cu destrăbălarea, cu « urâciunea pustiirii », cu sine însuşi. Acuzatorul ştie asta, dar totuşi acuză. El strigă : « casa », abuzând de o stare împotriva căreia « lupul » nu poate face nimic. Asta ai făcut tu, Mihail Neamţu, de aceea eu te consider un intelectual. Un mare intelectual postmodern.
În al doilea rând ai acuzat nişte oameni fără să argumentezi, etichetând pur şi simplu. Dacă ai fi vrut să faci un lucru serios, ai fi elaborat, ai fi folosit logica, ai fi comparat, te-ai limitat să emiţi apodictic afirmaţii de genul « Ovidiu Hurduzeu nici n-a citit notele de lectură din Omul recent al lui Patapievici », « manual de adormit copiii » şi « nu şi-a terminat nici păcar doctoratul » (subînţelegându-se că Mircea Platon a picat pe toată linia la testările de inteligenţă). Chestiile astea se numesc, simpluţ-simpluţorum, calomnii. Calomniatorul ştie foarte bine că n-are dreptate, dar mai ştie că activitatea lui, dacă este repetitivă, se soldează cu anumite efecte. El nu poate decât insista în calomnie, pe un registru vast de mizerii. Asta ai făcut tu, Mihail Neamţu, mare intelectual. Postmodern.
În cele din urmă, pseudo-argumentele tale se reduc cu toate la : « eu sunt mai adânc înfipt în sistem, în vreme ce Mircea Platon e un marginal, deci eu sunt mai bun, el e mai puţin bun. » Aici crapă ulciorul. Argumentul smerenie nu se conjugă cu valoarea celui din capul mesei. Există şi opţiunea marginaliilor, mai ales acum când prinţul întunericului tinde să-şi întindă domnia peste toate detaliile vieţii noastre. Este poate unica opţiune pentru un creştin. Se spune că diavolul e teolog. E un lucru obişnuit să găseşti printre erudiţii teologi de astăzi indivizi care de care mai exuberanţi, mai extravaganţi şi mai departe de Tradiţie. Am cunoscut « teologi evoluţionişti », ecumenişti de toate mamele şi gata la toate genuflexiunile. Nu mă mir că dau astăzi peste unul care abuzează de una dintre cele mai diafane acuzaţii, în numele funcţionării lui în mainstream-ul care numai creştin nu este. Nu sunt dezamăgit, sunt vremurile profeţilor mincinoşi, abili mânuitori de discurs dar găunoşi. Fireşte, dacă n-ai fi un mare intelectual postmodern, ai şti şi tu, Mihail Neamţu, lucrurile acestea de bază.
@ John: Am citit versiunea imbunatatita a articolului lui Mihail Neamtu. Bravo lui. Dar eu nu ma recunosc deloc in postura celui blamat de el acolo. Nu mi s-au inchis usile universitare, nici cele europene, iar cele publicistice imi stau bine-mersi destul de deschise. Nu sunt un fervent “pasunist”, nici mare “ortodoxist”. Din contra.
Operele lui D’Aquino stau la loc de cinste printre lecturile mele, laolalta cu cele ale lui Shankaracharya, Ibn Arabi sau Moise Maimonide. Chiar as putea spune ca lecturile mele - atatea cate sunt - au un numar infim intr-ale ortodoxiei crestine, in comparatie cu cele care acopera alte traditii religioase.
La cei 20 ani ai mei, mi s-ar parea ridicol sa incerc castigarea “faimei”, chiar si in mediul internautic (pe care il detest cu cea mai crunta sinceritate). Cu atat mai putin m-ai gasi partizanul supra-agitat al anti-europenismului. Bineinteles, depinde si de care valori europene vorbim … exista valori si valori.
Nici macar pe Zizek (da, da … “stalinistul lacanian”) nu l-as ignora, dupa cum mi se pare ca ar fi o idiotenie fenomenala sa las deoparte ganditori actuali precum Sloterdijk, Baudrillard, Sunic sau chiar Benoist. O analiza rece si detasata (in masura posibilului) se cere in cazul fiecaruia, chiar daca ii vom privi cu mai multa sau mai putina simpatie.
Asadar, pentru ce ne-ai aratat articolul domnului Neamtu? Eu unul nu ma regasesc in persoana celui vizat si nici nu as putea. Ma indoiesc ca Radu ar corespunde respectivului profil. Deci cine e atacat?
Am citit si eu “varianta imbunatatita” cu noi spume la gura. E “scarry”.
Am inteles, Platon n-a publicat in reviste de specialitate. Si e invidios. Dar uite ce scris bunul si smeritul Neamtu despre alti colegi de generatie, in Dilema veche (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=123&cmd=articol&id=629):
“Mihail NEAMŢU
Genraţia neaşteptată
Decretată de pana dlui Adrian Papahagi şi promulgată de Adevărul literar şi artistic (27 mai, a.c.), conceperea, naşterea şi recunoaşterea unei noi generaţii par să fi devenit în România unul dintre lucrurile cele mai simple. Din primele rînduri, autorul - medievist român (comparat cîndva de Cristian Bădiliţă cu Nicolae Iorga), şi fost analist politic la Averea - pare să vorbească în numele unei realităţi deplin consfinţite (”generaţia mea”, “generaţia noastră”). Cei obişnuiţi cu strategiile impudice de autopromovare ale grupării Bădiliţă & Paleologu & Papahagi nu pot să nu aibă de la început o vagă bănuială. Acest triumvirat şi-a luat de nenumărate ori libertatea de-a redacta clasamente, validînd competenţe, dînd note, provocînd răfuieli, stablind cine anume a ajuns “să fi dat cu nasul de ucenicia lentă, dar solidă din străinătate”. Prin urmare, al cui să fie mandatul semnat de “noi, cei tineri, creştini şi conservatori”? În doar cîteva paragrafe, eseul despre “Generaţia katehontică” îi ajută pe cititorii de limba română (şi mai puţin greacă) să înţeleagă despre ce este vorba. Un comentariu sui-generis la o epistolă paulină (II Tesaloniceni 2, 6)? Un manifest apocaliptic de buzunar, care ne-ar preda înţelepciunea celui care stă, pe urmele apostolului, împotriva lui Antihrist? Pentru un autor “tînăr şi încă emergent”, chiar “mai întîrziat decît cel interbelic”, un eseu de teologie a istoriei ar fi fost poate prea mult.
Adrian Papahagi pleacă de la o constatare dureroasă, dar fără echivocuri: “nu se poate spune că generaţia noastră «e la putere»”. Un argument suficient pentru a pregăti debarcarea adepţilor “informatizării, asfaltizării, integrării, etc.” Optimismul inflexibil al autorului are atîtea accente mesianice cîte temeiuri incerte: “generaţia noastră este generaţia aşteptată de România”. Ţintele nu sînt puţine, autorul pledînd pentru “predarea latinei în şcoală, eleganţa limbii române, supravieţuirea satului românesc şi respiritualizarea artei”. Apărarea tradiţiei şi a valorilor sufletului ar fi, desigur, legitimă şi binevenită, generalităţile invocate nu s-ar sprijini pe nişte ambiguităţi. Pe de o parte, sînt stimate acele valori tipic moderne, cum ar fi cunoaşterea istorică: luxul necesar - mai ales unei lumi secularizate - de a avea specialişti “în siriacă, în poezia trubadurilor, în literatura islandeză veche”. Pe de altă parte este apărat un ideal bucolic: “iubim mai abitir o babă desculţă şi analfabetă care crede în Dumnezeu decît un funcţionar civilizat şi liber-cugetător”. Nu ştim de ce anume, la început de secol XXI, cele două opţiuni ar trebui să fie singurele alternative valide pentru un simpatizant urban al creştin-democraţiei. Înţelegem însă de ce un asemenea vis “nu se poate împlini în străinătate”.
Crezul religios cu parfum poporanist şi elitismul paideic de factură laică par să coabiteze - fără prea mari dileme - în acelaşi suflet. Tensiunea dintre cei doi poli nu primeşte nicăieri atenţia care se cuvine. E ignorată dificultatea - deopotrivă filozofică şi teologică - de-a gîndi transferul între certitudinile dogmei şi relativitatea unei aşezări pragmatice “supt vremi”. A trăi inteligent la graniţa mobilă (privat vs public) dintre două lumi (tradiţie vs modernitate) este o asceză pe care “generaţia katehontică” pare dispusă să şi-o refuze. Această nepăsare reflexivă creşte forţa de auto-propulsie, intensifică reveria şi adînceşte contradicţiile lăuntrice. Dl Papahagi deplînge, pe de-o parte, neimplicarea “în viaţa instituţională românească”, în timp ce dl Paleologu, scriind la Copenhaga despre Holbein, din biroul de reşedinţă, ne mărturiseşte: “cred că voi ieşi la pensie din MAE înainte de a fi desluşit toate misterele unei picturi eminamente ezoterice”.
Atît despre generaţie. În rest, Adrian Papahagi ne anunţă că se pregăteşte pentru cîteva isprăvi domestice. Urmează ritualul deja împămîntenit de tămîiere a operelor, pesemne marginalizate, semnate de doi mari exilaţi. E vorba de Cristian Bădiliţă (campion recent al invectivei grobiene) şi, din nou, Toader Paleologu (expert al necrologului autoreferenţial). Înaintea exegezei filologice se impunea, totuşi, o justă încadrare teoretică. Ar fi fost eronat să credem că vorbim despre nişte personaje izolate pe mapamond, aflate fără un program anume în republica literelor. Bărbaţi “katehontici”, cei menţionaţi participă, pesemne, la un destin istoric neştiut “într-o ţară fără maeştri”. Să nu ne înşelăm. Chiar după zeci de foiletoane auctoriale, Cristian Bădiliţă şi Toader Paleologu n-au spus încă totul despre sine. Geniul lor graseiat are de predat încă o lecţie de dirigenţie. În plus, junii pedagogi ai naţiunii invită acum la afilieri spontane. Principiul recrutării, însă, e aiuritor.
Fără să răspundă unei anchete literare, autorul se declară “cel mai tînăr din generaţia pe care o consider şi a mea”. Sîntem rugaţi să nu înţelegem aici lipsa de modestie a unui scriitor oarecare (cum sînt cei care deţin astăzi pagini de web). Adrian Papahagi (n. 1976) nu ezită să recunoască, totuşi, că personajul “cel mai precoce dintre noi” e întrupat de acelaşi Cristian Bădiliţă (n. 1968) - perceput drept “terorist pozitiv” (Toader Paleologu) printre bieţii noştri contemporani. De ce nu o caricatură, chiar şi a bunului-simţ? În sfîrşit, cu sau fără voia lor, pe lista generaţiei Papahagi apar alături de faimoasa tripletă cîteva nume distinse nu prin retorica frustrării, ci prin competenţă, reţinere şi sobrietate: Anca Vasiliu (n. 1957), Ioan Ică Jr. (n. 1960) şi Teodor Baconsky (n. 1963). Ce-ar mai fi de spus după acest trist braconaj de publicitate?
Că este o dovadă de insolenţă ca ierarhiile să fie decise, în mod declarat, de către un cercetător la început de drum? Că naşterea unei generaţii nu seamănă cu fondarea perfect virtuală (eventual prin denunţ şi omisiune) a unui club sau asociaţii (qui potest capere, capiat)? Că, în plus, o generaţie angajată cultural nu e chemată să substituie sarcinilor asumate de întreg trupul Bisericii (savanţi şi analfabeţi laolaltă)? Unii ar fi crezut că o minimă doză de înţelepciune, fără să pomenim elementarele reguli de cartografiere a oricărei epoci istorice, ne învaţă în ce fel generaţiile se construiesc prin aderenţa la o paradigmă epistemică şi un cod etic, din care derivă mai apoi, aproape natural, proiectele instituţionale. Pentru aceasta trebuie să practici lucid dialogul de idei, iar nu să excelezi în uzul căznit al adjectivelor (e.g., “katechontic”, “dobitocesc”). Fără această practică hermeneutică, în care simţul realităţii şi atuurile adecvării sînt vitale, invocarea credinţei va dezbina o generaţie biologică, cît orice gîlceavă seculară. Din nefericire pentru bovarici, sînt foarte puţine faptele sublunare lipsite de caracter problematic. Excepţie nu fac nici măcar conceperea invizibilă, naşterea dureroasă şi recunoaşterea afabil-tîrzie a unei eventuale “noi generaţii.”
Istoria culturală românească ne învaţă, în momentele sale faste, că oricine are curajul şi priceperea de a-şi duce la capăt gîndul despre un anume rost comunitar refuză ataşamentele viscerale şi apologiile narcisiste. Generaţiile, atunci cînd sînt genuine, apar dintr-un exerciţiu generos şi transparent de participare dezinteresată într-un orizont de sens capabil de universalitate. Cumetriile grăbite şi encomiul delăsător între prieteni nu sînt proba unei viziuni cu bătaie lungă, ci semnul vlăguirii foarte timpurii. Oamenii adînci evită debutul diaristic, soluţiile facile, producţia juvenilă de platitudini, invidia pauperă, împăunarea de sine, exhibiţionismul isteric. Reuşitele autentice se nasc - inclusiv pentru filologi - din echilibre înalte şi tonalităţi egale. Recunoaşterile nu se smulg patetic, nici nu se etalează emfatic, ci cresc dintr-un firesc organic al bunei aşezări. Membrii unei generaţii pot fonda în cultură reviste academice, practică ecumenismul inteligenţei creatoare, comunică exigent şi global, impun cu seriozitate noi direcţii şi standarde editoriale, schimbă eventual macazul economiei, concep uneori alte platforme politice. În toate acestea se evită mai ales ideologizarea vanităţilor tribale şi obiectivarea antipatiilor de grup.
Din acest motiv, foarte simplu de priceput, generaţia anunţată de mezinul Adrian Papahagi şi năşită de precocele Cristian Bădiliţă nu pare deloc aşteptată sau deşteptată. E doar nefericită şi sectară.”
Acum vreo doua saptamni, in Cotidianul, il lauda pe Toader Paleologu. Joc de glezne, joc de glezne.
Permiteti-mi sa ma prezint:
Sunt avocatul John W John, reprezentantul pentru Europa de sud-est al casei de avocatura John M. John & Associates:
1. Clientul nostru, domnul Ovidiu Hurduzeu ne-a imputernicit sa facem urmatoarele declaratii:
Prin mijlocirea noastra Mr Hurduzeu vrea sa-i ceara scuze in mod public distinsului carturar Mihail Neamtu, a carei suparare porneste, printre altele de la un regretabil incident. Pentru informarea publicului si a celor care vor scrie biografia Marelui Om, Mr Hurduzeu tine sa mentioneze urmatoarele: Acum vreun an, Mircea Platon primeste un mail semnat “Mihail Neamtu, Ph.D” pe care marele carturar il trimisese prietenilor sai. (Continutul mail-ului nu conteaza.) La randul lui, Mircea Neamtu il trimite prietenilor domniei sale, printre care se numara si clientul nostru. Amuzat mai mult decat enervat de semnatura “Neamtu Ph.D”, pe care o considera ridicola intr-un ravas trimis unor prieteni, Mr Hurduzeu il categoriseste pe domnul Neamtu drept “dobitoc cu ifose”. Dracul isi baga coada, apasa pe “reply” si in loc de “forward” mail-ul zboara direct sub privirile academice ale domnului Neamtu. Va dati seama ce a urmat. Clientul nostru si-a cerut scuze pentru impardonabilul sau comportament. Vremea a trecut dar probabil nu si rana adanca din sufletul domnului Neamtu, care iata, se deschide acum in vazul tuturor. Clientul nostru tine sa mentioneze ca si el are mari remuscari dar de alta natura. Acum isi da seama cat de mult a jignit prin vorbele sale toate dobitoacele necugetatoare si nevorbitoare de pe planeta. Iata de ce lor si distinsului cugetator le cere inca odata iertare in mod public.
2. Clientul nostru ne-a mai imputernicit sa declaram ca nu scrie pe placul si intelesul establishmentului, academic, politic, de orice fel. Marea sa durere in prezent este ca nu poate vorbi inca pe limba adolescentilor si babelor evlavioase. But he works on it.
3. Last but not least. Clientul meu ii recomanda purtatorului de cuvant al domnului Neamtu sa nu mai mute diversionist discutia de la caracterul omului la biblioteca. Clientul meu crede ca domnul Neamtu, in ciuda fabuloasei sale eruditii, are totusi o problema, sesizata nu numai de Mircea Platon dar chiar de prietenii si cunoscutii domnului Neamtu (care au grija insa sa nu trimita e-mailuri aiurea) Cand doi sau trei sau patru iti spun ca esti beat, du-te si te culca. Mr Hurduzeu nu-i recomanda domnului Neamtu sa se culce, ci sa stea in stare de trezvie permanenta. Este tanar si boala nu-i incurabila. In acest sens ii propune cursurile online de verticalitate morala pe care clientul meu le-a vazut predate chiar pe acest forum de catre Radu Iliescu si Horia C. Aceste cursuri ar fi un adaos folositor la bogatul CV al marelui nostru cugetator. Rog pe cei doi sa-i transmita domnului John modalitatea prin care Mr Neamtu ar putea accesa aceste cursuri.
Sincerely Yours,
John W John
Rectificare
La traducerea textului s-a strecurat o eroare. In loc de “La randul lui Mircea Neamtu il trimite” se va citi “La randul lui Mircea Platon” il trimite…”
Best
John E John
Bun, am inteles, Platon nu e bun pentru ca nu are articole publicate in reviste de specialitate. Dar iata aici (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=123&cmd=articol&id=629) ce scria Neamtu despre Cristian Badilita, Adrian Papahagi si Toader Paleologu, oameni care au publicat in revistele de spcialitate. Balacareala confuza pe care le-o aplica Neamtu seamana cu acea pe care i-o aplica acum lui Platon. De ce nu e in stare Neamtu sa scrie nimci favorabil despre colegii de generatie de dreapta? De ce-i defaimeaza pe toti, fara argumente, doar pentru ca il ignora sau pentru ca ii raspund la atacuri?
Ce mai galceava intre adulatorii unui Neamtu turcit si unui Platon americanizat!
Mai are cineva coloana vertebrala si gandire libera de idei prefabricate in tarishoara noastra?
Aud ca “A PATRA FORTA: Romania extraordinar de profunda” e data la tipar.
Cred ca dl Neamtu a gresit intrind in polemica asta. Trebuia sa-i lase pe menestreli sa-si cinte cintecul de durere. Baietii astia abia vorbesc romaneste, Hurduzeu se impleticea la doua-trei cuvinte si abia smulgea cu bicepsul o fraza prin studiurile ProTv (pline cu fete vesele!), iar Platon se bilbie pe you tube sa spuna niste platitudini cu atitudini! Simpatici revolutionari, veniti de peste ocean. Poate or sa-si faca temele si apoi o sa ne cheme la nu stiu ce miscare… Romania va face pantomima indrumata de maestrul Puric si maestrul Hurduzeu!
Mi se pare apoi o glumita buna faptul ca Mircea Platon il acuza pe Neamtu de “neoconservatorism” cind cel care l-a tradus si prefatat (in Revista Rost!) pe liderul acestei miscari (Irving Kristol) este Mircea Platon insusi! A fi neoconservator, din cite stiu eu, inseamna sa ai o politica externa foarte ofensiva, ori nicaieri nu apare treaba asta in ce am citit la Neamtu.
Tot de Platon am gasit pe net urmatoarele cam lingusitoare (scrise prin 2005 sau 2006 in Convorbiri literare): „Bãnuiala mea e ca Mihai Neamtu nu e o persoanã, ci un comitet, atât de variat, prolific si erudit îi e scrisul din reviste, prefete si din acest volum de debut care consacrã. Scopul nu e niciodatã pe verso-ul posibilitãtilor autorului, conceptele deschid realitãti si tropii definesc idei. Bufnita lui Mihai Neamtu, ortodoxã cum e, ne anuntã nu o nouã invazie barbarã, ci acea «noapte întunecatã» dincolo de care vom fi cu Dumnezeu.” Si ce belea a ajuns acuma…; era oare eruditia de admirat pe atuncilea si acum e taman buna de lepadat?!? Nu l-o fi laudat si el pe MP, la loc comanda? E mai destept sau mai citit? care e problemul dle Platon?
In fine, nici pe Neamtu nu vreau sa-l apar, ca are si el multe de invatat (mai ales pe stiinte sociale). Dar voci din astea care se bat in Universitate cu popanii corectitudinii politice mi se par binevenite. La Facultatea unde imi fac studiile acum e plin de stingisti si le-am dat de citeva ori sa citeasca Idei in dialog pentru a mai respira alt aer. Pe Hurduzeu si Puric o sa-i recomand bunicutei mele dragi…
Mai e ceva. Ce-ar fi rau daca oamenii isi schimba parerile? Chiar, care-i problema baieti? Din corecturile aduse in editia a doua la “Bufnita” inteleg ca autorul aduce o precizare. In pasajul cu Baconsky citesc urmatoarele: 1) istoric vorbind, stinga europeana a avut o componenta crestina (metodistii din Anglia, dar nu si din Romania, unde toti virau spre culoarea verzuie!). 2) la timpul prezent, zice Neamtu, e perfect normal sa acuzi stinga de cripto-ateism. Crestinismul leftistilor (practicat si de britanicul Milbank, pe care Neamtu il parca in Gramatica Ortodoxiei) a pactizat cu relativismul si statolatria. Mare socofala, mare descoperire. Cu lupa in mina , domnul Platon incepe uneori sa vada prea multe
In rest, sa faci trimitere la Puncte Cardinale, adica la doua paragrafe inflacarate de vreo 15 ani vechime, mi se pare parsiv. Ce revista lui peste mai e si aia? O sa zica unii ca suntetei de la CNCD, domnule Platon, atit de bine va documentati. In fine, e cam suspecta obsesia asta cu Neamtu. L-au tot atacat prin amici (pe la Rost, prin Capsali, cu o piesa dementa in antologia urii ortodoxe), acum vad ca e atacat si in “Ziarul de Iasi” si pe alte bloguri. Domnule Platon, vorba lui Traian Ungureanu: CRED CA AVETI O PROBLEMA!
Stati linistit, nu toata lumea e de acord cu povestile dumneavoastra. E loc pentru fiecare. Salutare!
John
Neamtule, acum te dai studentel! Vezi c-ai ramas in urma cu o generatie. The smart kids, nu mai citesc “Idei in dialog” daca vor s-o ia spre dreapta. Intreaba-i pe cei de la Arche si-o sa te dumiresti
Ca veni vorba de marele jurnalist “independent” in gandire - Traian Radu Ungureanu. Eu cred ca TRU ARE O PROBLEMA, si anume: http://catavencu.ro/traian_ungureanu_aveti_o_problema_relaxati_va-5736.html .
In acest interviu, domnul Ungureanu NU STIE daca presedintele Basescu e sau nu e omul serviciilor secrete. TRU e intrebat daca Basescu e omul serviciilor secrete si spune: “Între numeroasele funcţii şi demnităţi prin care am trecut, se numără: Parlamentar. Parlamentar European, Ministru al Culturii, Ministru de Externe. Director al Radioului şi Director al Televiziunii Publice. Am aflat de numirea mea în respectivele posturi, din presă. Însă cel mai mult şi mai mult ţin la statutul de agent MI6, situaţie dezvăluită, cu o pătrundere fără egal, de revista Cancan. Tocmai această calitate mă împiedică să comentez raportul Băsescu-servicii secrete.“
Cum adica Traian e impiedicat sa comenteze raportul Basescu-servicii secrete? E sau nu Basescu omul oligarhiei sovietice care conduce Romania de 70 de ani prin intermediul SRI?
Traian Radu Ungureanu REFUZA sa spuna daca Basescu e sau nu e omul serviciilor secrete. Sa credem ca intelectualii care il sustin pe Basescu NU STIU daca Basescu e omul serviciilor secrete? E foarte rau daca nu stiu. Inseamna ca sunt INCONSTIENTI, PARVENITI si OPORTUNISTI.
Aveti comentarii, domnule “John”?
1. E clar ca daca Basescu nu era omul serviciilor secrete, atunci TRU spunea clar ca nu e omul serviciilor secrete.
2. E clar ca daca Basescu e omul serviciilor secrete, atunci TRU spunea ceea ce a spus in interviu, o dadea pe o latura “neutra”, “inocenta”, “nevinovata” asa cum a facut in interviu.
Comentarii, domnule “John”?
John, expica-te, de ce-i parsiv Platon ca aminteste cititorilor de paragrafele inflacarate despre Capitan scrise de manuta juvenila a domnului Neamtu? Uite o informatie interesanta pe care chiar n-o stiam.Oricum, sa nu-i fie frica, n-am sa suflam o vorba organelor competente pentru a-i pune in pericol cariera. Pe bookblog.ro ne spalam rufele in familie.
nu stiu daca Neamtu are timp de urmarit pe cei de la Arche, dar din cate am vazut eu pe blog baietii sunt cu lecturi incerte si insuficient rumegate…
Sub nickname-ul “John” posteaza mai multi: unii sunt studenti, altii doctoranzi, dar toti sunt bursieri.
Distinsul meu academofil John, probabil ca Neamtu nu are timp sa ne urmareasca. Noi nu prea avem nici interesul sa il urmarim pe el. Asa o fi. Baietii de la Arche au lecturi “incerte” (ma intreb ce o insemna asta) si insuficient rumegate (doar nu suntem patrupezi si nici nu prea avem capacitatea de a digera celuloza, spre diferenta de altii). Asta inseamna totusi per a contrario - cum ne place noua sa zicem la Drept - ca fetele din Arche au lecturi certe si suficient rumegate. Logica asta e mare mistocara, John
@ John, alias Mihail Neamtu,
cu referire la mesajul nr. 45, in care relatezi cu mare dezinvoltura o chestie petrecuta intre Mihail Neamtu, alias John, si Ovidiu Hurduzeu, despre care nimeni nu poate verifica nimic, mai putin cei in cauza, permite-mi sa-ti spun ritos, ritualic si falic c-ai coborat cam ultimele trepte ale discutiei. Noi nu te urmam, esti la subsol, iar acolo s-a spart conducta de la veceu si sunt sobolani!
Mai ramane sa ne livrezi cu viu inteles si pandalii in simtiri studiile tale comparative intre boxerii de firma ai marilor oameni de cultura postmoderna romaneasca, atat in versiunea cu turul pantalonilor on cat si-n ipostaza cu atza descusuta.
Asa ca autosesizez Gratia Sa, moderatorul, sa puna cutterul pe marlaniile debitate de convivul care, in ciuda tuturor sugestiilor, n-a binevoit inca sa devina o persoana, pentru a face si el un atac cum se cuvine.
De acord! Stingeti lumina baieti si chemati vidanjorul.
da,dar sunteti multi; sa trageti apa de mai multe ori, va ajuta hurduzeu
Am inteles. “John” nu vrea sa imi raspunda la intrebare. Pa!
Bai tembelule, cum poti tu ma sa faci judecati de valoare spunand despre o carte ca e “amatorista” sau despre unii ca n-au lecturi suficiente cand tu te exprimi cu “esti prost” sau “n-ai neuroni” ? Pai oamenii astia care scriu aici au un anumit nivel si nu se coboara sa-ti raspunda cum ai merita. Eu nu pot sa fiu la fel de domn ca ei, pentru ca javrelor ca tine nu le pot raspunde decat intr-un singur fel: MARS DE AICI TEMBELULE, oi fi vreun homosexual frustrat!
Domnilor, sunteTi IEFTINI!
nu sunt Mihail Neamtu, daca tot va freaca grija ca niste crestini VERZI ce sunteti!
inainte de a mai cenzura, nu mai spun decat atat: va spune ceva cuvantul BIBLIOTeCA??????????
iar tembelului de serviciu Hurduzeu: nu mai trai pe banii pe banii altora….
lui catrinoiu n-am ce sa-i raspund, el are 2 neuroni si aia stingheri..
vai de capu’ lui…
Auzi mai, Mihail Neamtu, de ce te tot ascunzi, mai? Hai, nu fi chiar asa. La urma urmei, ce-i atat de rau de te cheme Mihai Neamtu. Gandeste-te ca putea fi mult mai rau, ar fi putut sa te cheme Neamtoil Mihaiu. Vezi? Hai, hopa sus si asuma-te! Fa-ma sa fiu mandru de tine!
Hooo cu taica, frumosule! Calmeaza-te ca eu astept sa imi raspunzi la intrebare. Deci, e Basescu omul serviciilor secrete cum da de gandit Traian Ungureanu?
Calmeaza-te, injura-ma in gand, si raspunde.
Trebuie sa ai o mare frustrare ca sa scrii articole kilometrice despre un om care “nu ar trebui luat in serios”.