Un altfel de post-modernism - CUVINTE DE ACCES

October 25th, 2008 | Filozofie, Horia Ciurtin |  

Autor: Jean Baudrillard
Rating:

Se zvoneşte că orice demers construit în jurul unui nume într-atât de “greu” precum copilul teribil al generaţiei ‘68, Jean Baudrillard, fie va cădea cu cea mai năstruşnică uşurinţă în ridicolul unei apologii nemascate, fie se va hârjoni invidios-revanşard cu ideile filosofoului francez. Şi totuşi autorul acestei recenzii refuză să se lase prins în plasa unei gândiri într-atât de maniheiste, în mrejele unei dihotomii ireductibile şi speră că va putea stabili o perspectivă relativ distanţată de fetişismul intelectual al adepţilor, dar şi faţă de „resentimentul” (a se vedea sensul acestui cuvânt in scrierile lui Nietzsche) mediocrităţii belicoase a denigratorilor lui Baudrillard.

În ciuda păcatelor tinereţilor sale ‘68-iste, în ciuda unui subversiv marxism dominant în opera-i de început, sociologo-filosofo-eseisto-fotograful Jean Baudrillard s-a făcut remarcat la modul onorabil printre contemporani. Bineînţeles că unui admirator al individului Roland Barthes nu i se poate cere să fie chiar un Alain de Benoist sau un Jean Cau, însă de la Baudrillard ne-am fi aşteptat măcar să se abţină de la a dănţui în dubioasa horă a post-structuraliştilor. Ulterior, asocierea sa cu nume precum Derrida, Foucault, Lyotard, Deleuze sau alţi iubitori fantaşti ai prefixului „post-” a fost deconstruită la modul cel mai concret, atunci când şi-a permis să afirme că: „marxismul este, aşadar, doar o limitată critică burgheză, doar un alt pas către banalizarea „bunei folosinţe” a socialului! [...] în orice caz, marxismul nu este decât orizontul dezvrăjit al capitalului, iar tot ceea ce îl precedă sau îi urmează este mai radical decât el.”

Într-un anumit sens, ruptura cea mai frapantă a lui Baudrillard din sânul dialecticii marxiste a fost opinia sa că nu „producţia” ca fapt economic, ci „consumul” este elementul definitoriu al sistemului capitalist. Ideea aceasta avea să fie dezvoltată în volumul Sistemul obiectelor, volum în care filosoful operează o reconceptualizare a relaţiilor dintre subiecte şi obiecte, din prisma schimburilor pe care subiectele le realizează cu obiectele şi schimbările reciproce pe care aceste categorii le resimt la nivel esenţial.

Mai apoi, ruptura cu marxismul avea să fie totală şi definitivă prin publicarea cărţii Oglinda producţiei, fără a renunţa însă la o justificată critică a societăţii consumerist-occidentale. Mult mai preocupat, de acum încolo, de istoricitate şi dimensiunea istorico-politică a socialului, Baudrillard se va avânta în mare aventură a depistării cauzelor bolii cvasi-metafizice ce răvăşeşte zona euro-americană. În răspăr cu Fukuyama ce postulase „sfârşitul istoriei”, gânditorul francez notează că „sfârşitul istoriei este, astfel, şi sfârşitul pubelelor istoriei. Nu mai există pubele pentru aruncarea vechiilor ideologii, vechiilor regimuri, vechiilor valori. Unde vom arunca marxismul, cel care chiar a inventat pubelele istoriei?”.

Destul de sceptic şi faţă de „evadarea” pe care postmodernitatea ar fi oferit-o ca reacţie la tirania aparent benevolentă a modernităţii, Baudrillard defineşte postmodernismul ca un „uriaş proces al pierderii sensului”, „care a dus la distrugerea tuturor povestirilor, referinţelor şi finalităţilor”. Comparativ cu entuziasmul deşănţat al foştilor săi „coreligionari” întru marxism, gânditorul demonstrează o incredibilă acuitate filosofică, distanţându-se fără drept de apel de ideile lor obsedante.

Titlul ironic al volumului Cuvinte de acces, traducere literală a englezescului „password”, aduce în prim-plan concepţia conform căreia „cuvintele sunt, poate, într-o mult mai mare măsură purtătoare, generatoare de idei şi nu invers. Operatori ai unei vrăji, operatori magici, cuvintele nu numai că transmit aceste idei şi aceste lucruri, dar se metaforizează şi se metabolizează ele însele unele în altele, urmând un fel de evoluţie în spirală. În felul acesta, sunt călăuze ale ideilor”.

Încă de la această ultimă frază, Baudrillard pretinde a tranşa – la modul sugestiv, iar nu argumentativ (după cum bine observa un gânditor contemporan) – vechea dispută filosofică a legăturii dintre „cuvânt” şi „idee”. La antipod faţă de Platon şi orice metafizică tradiţională, Baudrillard dă peste cap raportul dintre cele două noţiuni, făcându-le interşanjabile şi inversând modul lor de determinare. Fără a fi extrem de surprinzător în formularea-i, Baudrillard nu încetează totuşi a fi extrem de „periculos” atunci când sugerează limbajul ar deveni „o miză cel puţin la fel de importantă ca şi ideile”. Deşi certat într-un oarecare sens esenţial cu gândirea postmodernă, Baudrillard este încă tributarul formal al acesteia.

Pedalând, mai apoi, pe ideea cu care a făcut carieră (bănoasă), pe punerea accentului asupra obiectului, iar nu a subiectului, filosoful ajunge să contureze conceptul „schimbului simbolic”, cvasi-ritualic dintre indivizi, un schimb care ar re-vrăji universul deşertificat de practica schimbului abstract, raţional şi comercial ce domină lumea actuală. În acest mod, omul ar înceta să fie simplu subiect consumator şi ar recăpăta simţirea profundă. Şi totuşi, acum, a devenit imposibil, după cum Baudrillard pesimist remarcă: „este inutil să fim nostalgici: am întemeiat un alt mod de organizare, care a creat un sistem liniar ireversibil acolo unde existau formă circulară, circuit, reversibilitate. Trăim şi apoi murim, iar acesta este cu adevărat sfârşitul”.

Treptat, gânditorul realizează o pertinentă critică a societăţii occidentale actuale. Totuşi, spre diferenţă de contemporanii săi, Baudrillard nu loveşte orbeşte în capitalism şi în mecanismele pieţei libere, ci mai degrabă se dezlănţuie asupra modului de mulare a acesteia asupra socialului, asupra consumerismului nechibzuit al zonei euroamericane. Reproşându-i acestui fenomen că îndepărtează fiinţa umană de la sensul calitativ al trăirii şi o împinge pe panta achiziţiei pur cantitative, indefinite de obiecte fără vreo rezonanţă simbolică, Baudrillard conturează imaginea unei lumi (sau cel puţin a unei părţi din ea) situate în declin, cât mai aproape de Eschaton.

Cum un ghinion nu vine niciodată singur, consumerismul e însoţit de o suită de alte „păcate capitale”. Astfel, din punct de vedere al devenirii şi al dinamicii omenirii, Baudrillard constată că „problema pe care o pune istoria nu este faptul că ar fi luat sfârşit, aşa cum spune Fukuyama, ci, din contră, că nu va avea sfârşit, deci nici finalitate. [...] Dar dacă nu mai are sfârşit, finitudine, dacă este nemuritor, subiectul nu mai ştie ce este”.

Problema tehnologică a contemporaneităţii nu scapă de scrutarea ironică a filosofului. Totuşi, înainte de a sări la condamnarea fără echivoc, Baudrillard nu se abţine de la a observa ambivalenţa tehnologiei în ceea ce priveşte destinul umanităţii şi a lumii zămislite de aceasta. Astfel, dincolo de discursul nihilist tipic, devenit deja prea clasic, ni se dezvăluie perspectiva unei noi căi de interpretare a virtualului tehnic, având în vedere avântul său de anihilare a unei „realităţi” la fel de ireale, căci „în stadiul în care ne aflăm, nu ştim dacă – punct de vedere optimist – tehnica ajunsă la un stadiu de sofisticare extremă ne va elibera de tehnica însăşi sau dacă, dimpotrivă, ne îndreptăm spre catastrofă”.

Într-un ton calm, însă pronunţat subversiv (la modul cel mai plăcut al sensului), Jean Baudrillard îşi încheie consistentul excurs printr-un îndemn asupra funcţiei gândirii, acel mod de gândire ce a fost constant de-a lungul modernităţii supus unui pogrom ideatic, anatemizat şi aruncat în temniţele „raţiunii” victorioase. Astfel, conchizând, autorul afirmă că „gândirea trebuie să joace un rol catastrofic, să fie ea însăşi un element de catastrofă, de provocare, într-o lume care vrea să epureze totul, să extermine moartea, negativitatea. Dar ea trebuie să rămână, în acelaşi timp, umanistă, preocupată de uman, iar în acest scop să regăsească reversibilitatea dintre bine şi rău, dintre uman şi inuman”.

Scrisă de Horia Ciurtin

Ce rating acorzi cartii?

(7 voturi)

 Loading ...

Ce rating acorzi recenziei?

please wait...

(10 voturi, rating: 3.7)