Principiul sării în bucate, sau cum se prezintă răul care face binele
Cei din vechime ştiau că binele, pentru a avea savoare şi pentru a putea supravieţui, are nevoie de o anumită doză de rău. Un bine perfect, universal, absolut, li se părea o monstruozitate blasfemiatoare, la fel de iluzorie ca o minciună perfectă, care să nu se sprijine pe adevăr pentru a rezista. Atunci când încă nu venise epoca utopiilor şi a simulacrelor, anumite forme ale răului erau tolerate şi chiar încurajate pe alocuri, ca făcând parte din echilibrul normal al lumii sublunare. Nimeni nu-şi propunea eliminarea sărăciei, care dacă ar reuşi ar aduce cu sine un neajuns îngrozitor : cui să-i mai faci o milostenie ? Nimeni nu visa la eradicarea maladiilor – ştim deja că nu le poţi şterge de pe faţa pământului, altele mai puternice se întorc în galop. Nimeni nu s-ar fi lăudat cu creşterea « speranţei de viaţă » dacă anii cei mulţi ar fi fost goliţi de înţelepciune.
Eu te iubesc, dragă tată, ca pe ceea ce dă savoare lumii, spune mezina din basmul lui Petre Ispirescu. Nu dă sens, fireşte, care se află deasupra disjuncţiei bine-rău. Însă dă gust, experienţă inefabilă, culoare subtilă, cu certitudine. O lume a mierii nesfârşite, a bunăstării generale, a non-violenţei desăvârşite, a maleabilităţii fără excepţie, ar fi o criogenare incoloră, inodoră, insipidă, dacă n-ar fi o imposibilitate pură. Acolo unde nu există provocare, coerciţie, interdicţie, nici binele nu se poate manifesta, dispar posibilităţile ascensiunii spirituale, dispare însăşi dorinţa apropierii de absolut. Harap-Alb are nevoie de nebunia trufaşă a Spânului, de persecuţia lui sistematică şi oarbă, pentru a deveni ceea ce este. Coasa fără cute e doar o gioarsă de fier inutilă, care culcă iarba dar n-o taie. Cum zice undeva Vasile Lovinescu, baza Raiului e talpa Iadului.
Pildele lui Solomon ne transmit : « Cine cruţă toiagul său nu-şi iubeşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. » (13, 24) Un adagiu pedagogic care a devenit de neînţeles şi lesne blamabil pentru cei de astăzi, în goana lor pentru eliminarea totală a violenţei din cele mai intime interstiţii ale vieţii moderne. Relaţia părinte-copil este una cu totul specială în iudaism. « Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească ţie zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. » (Exodul 20, 12) A cincea poruncă din Decalogul lui Moise face joncţiunea dintre comandamentele privitoare la Divinitate (unicitatea, interdicţia idolatriei, sacralitatea numelui divin, ziua a şaptea) şi cele la viaţa între oameni (interdicţia crimei, interdicţia preacurviei, interdicţia furtului, interdicţia minciunii şi interdicţia cupidităţii).
În aceeaşi injoncţiune apar părinţii şi Dumnezeu, iar respectul pentru primii este condiţia sedentarizării promise de El. Îţi vei găsi liniştea pe pământ, acolo unde Eu voi considera de cuviinţă, numai dacă îţi vei respecta părinţii şi te vei supune lor. Tata şi mama ca garanţi ai fericirii terestre. Memoria fiind una dintre virtuţile esenţiale ale lumii tradiţionale, genitorii îndeplinesc şi funcţia de conservatori ai Tradiţiei. A-i respecta presupune a te ridica la înălţimea predaniei, a asuma mai târziu rolul venerabil al tatălui şi al mamei, a transmite mai departe moştenirea care vine de pe muntele Sinai, prin Moise. Păstrarea religiei nealterate decurge tot din respectul faţă de familie. Pe fondul acesta hieratic, Profetul Solomon spune : « Cine cruţă toiagul său îşi iubeşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. » Nu paranoia unui tată dezaxat, nu isteria unei mame dezechilibrate, ci violenţa corectoare, instrumentalizată, în cadrul unei societăţi care-şi cunoaştere reperele, despre acestea vorbeşte pilduitorul.
În Sura Femeilor ni se spune: « Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă ! Părăsiţi-le în aşternuturi ! Loviţi-le ! Nu le căutaţi însă gâlceavă, dacă vă dau apoi ascultare. Dumnezeu este Înalt, Mare. » (34) Îndelung clamat de detractorii islamului ca piesă de evidenţă pentru teorii fanteziste, versetul nu este chiar atât de greu de înţeles pentru cineva care-şi dă silinţa. Fireşte, familia tradiţională este organizată ierarhic, cu lider unic. Nicio egalitate între cei diferiţi. Şeful ei este cel care asumă dimensiunea terestră, cheltuind din averi, pentru care munceşte şi drămuieşte banul. Aceasta nu exclude posibilitatea ca şi femeia să câştige de pe urma muncii ei, dar pentru musulman ideea de a-i interzice soţiei să dispună de veniturile ei după cum doreşte e o meschinărie şi o dezonoare. Familia islamică se naşte numai atunci când un bărbat are o existenţă terestră suficient de îndestulătoare încât să-şi poată asuma atât soţia, cât şi descendenţa ipotetică.
Femeia însă trebuie să cultive două virtuţi esenţiale : religiozitatea şi discreţia. Ateismul şi stridenţa sunt păcate de moarte în Orient, sub orice formă s-a manifesta ele. Şi pot atrage represalii din partea celui care este în familie atât mediatorul în relaţia cu lumea terestră cât şi sacerdotul casei. Nu legea pumnului celui mai tare, ci corectarea întâi non-violentă, apoi aspră, a unor tendinţe malefice, sunt îndemnurile care decurg din versetul coranic 4, 34. Totul, pe fondul superbelor hadith-uri lăsate de Profet : « O, oameni buni ! soţiile voastre au anumite drepturi asupra voastră, iar voi anumite drepturi asupra lor. Purtaţi-vă bine cu ele, pentru că ele vă sunt tovarăşe şi sprijin. », şi mai ales : « Acela dintre voi este mai bun musulman care îşi iubeşte mai mult soţia. » Printr-o răstunare a raporturilor lesne de priceput pentru cei care s-au aplecat asupra formelor de manifestare a sacrului, întrebat într-o zi cine este cel mai important din familie, Muhammad a răspuns gânditor, de trei ori « Mama », şi o singură dată « Tata. » Cum ar putea ridica mâna cel inferior asupra celei care-l domină de trei ori, pentru altceva decât pentru crima de lez-divinitate ? Recursul la violenţă nu este norma, ci sarea în bucate, excepţia, care poate servi în circumstanţe speciale, ca şi toiagul tatălui din iudaism, dacă este folosit judicios, şi dacă ceva mai poate fi salvat. Rafinament care sigur le scapă modernilor care, cu un dos de palmă indolent, înlătură indefinitele nuanţe care se ascund în spatele gesturilor cele mai mărunte.
Religiile ştiu că o anumită doză de constrângere poate fi utilizată, conform principiului sării în bucate. Ba chiar că fără ea lucrurile nu devin de la sine bune, ci basculează dintr-o dată într-o leşie tulbure, un non-bine şi non-rău, care nici nu ispiteşte, nici nu satură. Renunţând la ea, modernitatea îşi recunoaşte incapacitatea de a se păstra pe linia echilibrului, pe axa care desparte, dar şi uneşte, contrariile.
Scrisă de Radu Iliescu
(5 voturi)
Loading ...Ce rating acorzi recenziei?
![[BizCafe.ro]](http://www.bookblog.ro/poze/bizcafe.gif "BizCafe.ro")
Lumea noastră nici măcar nu a renunțat la violență. Mă gândesc la milioanele și milioanele de avorturi. Cu asta, nici nu vorbim de o coerciție oarecare, ci de tortură și crimă. Dar, dacă totul se petrece “civilizat”, fără gălăgie, e în regulă, nu? Mă mai gândesc că e posibil ca lumea de azi să se facă vinovată și de o altă violență - amânată, dar iminentă; necunoscută, dar cu atât mai terifiantă: ciocnirea dureroasă cu Adevărul a sufletului care, în existența terestră, nu a făcut nici cel mai mic efort de a i se conforma. Ca un capital neutilizat, suferința amânată este purtătoare de dobândă.
P.S. Se pare că violența nu poate fi înlăturată, numai că și la asta trebuie să te pricepi…
“Recursul la violenţă nu este norma, ci sarea în bucate, excepţia, care poate servi în circumstanţe speciale, ca şi toiagul tatălui din iudaism, dacă este folosit judicios, şi dacă ceva mai poate fi salvat.” Cert, mare rafinament în dosul de palmă! Această nobleţe a parului mă emoţionează…Mă face nostalgic.
“Doza de rău” nu era raţional reglată. Cei din vechime nu “ştiau” cu toţii că e necesară. Ci o bănuiau, probabil, instinctiv. Gândeau asta, în mod raţional, doar gânditorii, înţelepţii.
Nu ştiu ce se tot deplânge aici stadiul în care a ajuns modernitatea. Nu se întrezăreşte nici un “pericol” să ne pacifizăm degrabă, peste noapte. Dar apa în piuă putem bate, savant, nu contest.
Într-o zi, nădăjduiesc că veţi considera de cuviinţă să ne înfăţişaţi şi nouă, în foto, distinsele bâte, nuiele, alte instrumente rafinat pedagogice, de care vă folosiţi ca să vă iubiţi copiii, atât pe cei din clasă, cât şi odraslele proprii.
@ secession,
ai folosit prea multe cuvinte. Trebuia sa spui doar ca fac apologia violentei. Atunci, cei care n-au inteles ce-am vrut sa zic, ar fi inteles imediat. Ai inteles? (scuza-mi aliteratia, uneori pur si simplu nu ma pot abtine)
La donna e mobile qual piuma al vento - așa că un par nu strică! Nu, doamnelor și domnișoarelor din juriu, nu pentru a vă da domniilor voastre în cap! Parul ne trebuie pentru a păcăli șarpele (de ce tresăriți?), adică îl împlântăm în calea lui și îl facem să urce, dându-i totodată senzația că verticala e același lucru cu orizontala. Ce se întâmplă acolo sus, stimate doamne și domnișoare din juriu? Acolo, abia acolo va veni o clipă de mare violență îndreptată asupra capului șarpelui. Sorry, but that’s how things works!
Un P.S. împăciuitor: La donna c’est moi. It’s ok now?
1)Secession confunda “sarea in bucate”‘ cu otrava in bucate.Am incercat aplicarea acestui principiu cu lorena lupu incepind cu 27 ian ac-esec total.A gandit ca secession.Eu am plecat de la regulile de baza ale psihanalizei,studiidu-i trecutul.Scopul era sa se intrebe ea-ce am vrut sa fac si ce a iesit,ce trebuie sa fac in viitor(feedback)
2)sugestie;la acest blog sa se scrie undeva cine sunt membrii echipei si ce studii au.
Sunt de acord cu ce ai zis.Insa ma impotrivesc violentei de orice fel.
Paula, hehe, se vede că l-ai citit cu creionul după ureche pe dl. Caragiale: urăşti trădarea, dar iubeşti pe trădător. Este replica zilei, cea de mai sus. Eşti de acord “cu ce-a zis”, dar te împotriveşti.
Iliescu,Radu: nu te abţine, pentru că eu îţi scuz tot ce-ţi pohteşte miocardul. Îţi scuz şi “aculturaţia”, dacă aşa ţi-e vrerea, numai nu te agita din nou. Şi merci că m-ai ajutat să spun ce “voiam să spun”. Mi-era un pic ruşine, ce-i drept…
Unele femei confunda “sarea in bucate” cu “otrava din bucate”.Unele citesc si nu inteleg,nu este vorba de violenta fizica doamnelor ,psihicul dumneavoastra sau nivelul de intelegere datorita nivelului cultural pe care il aveti va impiedica sa intelegeti un text.Si bineinteles si in viata nu prea intelegeti cauzele nefericirii femeii.Din fericire numarul femeilor fericite e mai mare decit al celor nefericite,chiar daca in ziua de azi sunt probleme.Mai uitati-va la parintii nostri,bunicii nostri,au o viziune mai sanatoasa asupra relatiilor de cuplu.
Aceasta secession este chiar ridicola-probabil proaspat divortata.
@ secession,
si zii asa, te-a prins un pic rusinica. Pai ai toate motivele, nefiind vreun titlu de glorie sa apelezi la o idee-de-a-gata, adica la o conserva pseudoconceptuala care te dispenseaza de adevaratul efort intelectual.
Hai sa-ti mai dau un motiv sa-ti fie rusinica. Textele sacre ne vin pe principiul “all inclusive” (nici in materie de oferte modernii n-au inventat nimic, vai
Adica ori le accepti in bloc, dupa care ai toata viata inainte sa pricepi tot cat iti este harazit sa poti pricepe, ori le respingi in bloc, si te impaci cu damnarea. Intelegerea nu e facila, catusi de putin. Are si ea etapele ei de ucenicie la curtile exegetilor pe care i-a validat Traditia. Neintelegerea e o chestie cool, cu abundenta de supermarket, cu muzica house, cu ace de cravata si cu fund pufos cuibarit in scaun de piele. Efortul intelegerii textelor sacre e la fel de greu acum ca si in urma cu 1000 de ani. Prostia insa si-a pierdut aerul acela tragic pe care i l-au conferit romanticii, in caz ca l-a avut vreodata de-a binelea. E o blotocareala pasnica, e ca si cum ai invata de te joci de-a rechinul in cada de baie.
@ Paula,
imi amintesti de o doamna care, in urma unei conferinte despre sufism sustinute in urma cu ceva vreme la Paris, ridica mana si spune ca o scolarita cuminte: “Moi, je veux bien être soufi, me je ne veux pas être musulmane.“
Vasile, în dreapta ai profilurile autorilor, acolo poţi citi.
Radu, să înţeleg că brutele alcoolice, cu complexe de putere etc. sunt “acoperite” de principiile pe care le expui mai sus? Sau expunerea este una teoretică, de deasupra, iar oamenii reali, care suferă de pe urma violenţei, umiliţi, agresaţi, sunt cantitate (şi calitate) neglijabilă?
@ Mihaela Butnaru,
ar fi bine sa te intrebi tu insati ce anume poti intelege. Eu cred c-am fost destul de clar, si versetele citate nu lasa vreo indoiala.
Secession e M, nu e F. E nedivorţat şi necăsătorit.
Versetele citate nu lasă nici cea mai mică îndoială. Există libertate de opinie în România! Asupra acestui lucru nu mai planează, realmente, nici cea mai mică îndoială, de când cu posibilitatea unui Radu Iliescu. Şi nu de ieri, de azi.
Sigur, când unul ca acest distins autoriu va ajunge la Putere, această libertate de azi îi va fi doar lui rezervată.
Ce e curios la RI, pintre numeroase altele, e că nu a învăţat nici până în prezent să se refere cu deferenţă la opiniile unor comentatori. Nu neapărat la mine, care fac glume proaste, ci la aceia, măcar, care aduc argumente decente. Cum e Mihaela B, de mai sus. Un personaj atât de iritabil la critici sau interpretări (fie şi eronate) nu prea îşi găseşte locul şi justificarea pe web.
Impresiile lui medievale, foarte cavalereşti, despre dragostea de bâtă sunt inofensive, de altfel, fără sprijin politic. Să lăsăm omul să se exprime, dară. Poate că, astfel, va mai trece peste unele sesiuni violente în sânul familiei. Poate că, finalmente, se va exorciza prin scris, ceea ce e chiar nobil, cine nu visează la aşa grozăvie!?
Când citeşti asemenea enormităţi îţi dai seama că, uluitor lucru, prostia a rămas cu aceeaşi definiţie de la Întemeierea lumii: pretenţia că poţi „înţelege” fără dubii, unilateral, monovalent (de la catedră, în acest caz) textele sacre.
Eu cred că oamenii din postmodernitate sunt la fel de violenţi ca cei de dinainte de această epocă. Că cei de azi sunt, poate, mai ipocriţi şi că vor să-şi ascundă gunoaiele sub preşul unei corectitudini politice, a unei false toleranţe, asta este altceva. Idealul “pacifist” nu va fi nicioadată atins, iar asta se vede cu fiecare ştire pe care o auzim: de la războaie, atacuri armate la palme aplicate disciplinar de către profesor elevului.
Tot stau şi mă întreb dacă violenţa se poate naşte dintr-un act raţional sau este doar o reacţie nestăpânită, umorală. Câţi părintţi au gândit, să zicem, chiar în momentul unei mustrări corporale aplicate copiilor că “bătaia este ruptă din Rai” şi că le fac un bine? Care palmă este dată cu un scop didactic sau dojenitor şi care este, pur si simplu, o reacţie animalică?
Draga secession,
nu trebuia sa ne spui nimic despre certificatul tau de stare civila. Doar e evident, toata lumea te cunoaste pe tine, te numesti secession si tot ceea ce faci tu poate fi oricand analizat sub lupa criticii.
Nu te superi daca am ceva mai mult decat sa ma lupt cu o fantoma internautica, nu? Am si eu o minima pretentie, cand cineva vrea o disputa, sa-si dea jos pseudonimul. Daca nu esti dispus sa fii terfelit pe masura in care incerci sa faci, atunci nu meriti atentie.
Multumesc pentru “impresiile lui medievale”. Ma voi stradui sa ma ridic la inaltimea elogiului!
P.S. Despre tine s-a spus: “Nu aruncati cu margaritare in postmoderni!” De aceea ti-am aruncat pastila cu “apologia violentei”.
Drumul spre secession este pavat cu agasante exorcizări offtopic? Această întrebare este o întrebare? Este un exorcism? Poate chiar un răutăcism?
P.S. Deoarece nu am deloc încredere în cavalerismul lui secession care, în plus, se află pe undeva prin preajmă, am decis să-mi păstrez pe mine pseudonimul.
Secession e interesant. Nu e un om, de fapt nu e nimeni, insa e exponentul unei mase. Mai trebuia sa zic: “amorfe”? Sa nu abuzam de placerile pleonasmului.
La urma urmei, ce-l deranjeaza la ce-am scris eu? Nu faptul ca eu am scris radurile de mai sus, fireste, pentru ca raportat la masa e randul meu sa devin insignifiant. N-avem nimic de impartit, tocmai de aceea nu avem nici comunicare. Ne putem ironiza, ridiculiza, calca in picioare, nu ne putem da mana.
Exponentul secession stie niste lucruri din scoala generala + liceu + facultate + postfacultate. El stie de exemplu ca toate parerile sunt respectabile, pentru ca neexistand nimic adevarat, toate sunt la fel de fals-adevarate. Emitatorii lor sunt si ei egali, deci vrednici de respect-dispret. Fireste, pentru masa secession nu exista certitudini, ci certitudini-incertitudini.
Daca un matematician ar veni si ar spune: “cred ca demonstratia este asta”, niciun confrate ar vrea sa-l asculte. I s-ar spune razand: “ia mergi tu acasa, fa o baie, mananca un sandwich, bea o sticla de vin, si cand te lamuresti ne spui CARE ESTE demonstratia”. In matematica, parerile nimanui n-au nici o importanta. Drumul pana la certitudini nu face obiectiul niciunei ocultari, alta decat incapacitatea intelectuala a multora de a-l parcurge.
Cu atat mai mult in metafizica, cu atat mai mult in lectura textelor sacre, cu atat mai mult in religie. Aici intram intr-un camp al certitudinilor. Intr-un spatiu multi-plan, al certitudinilor din ce in ce mai rafinate, din ce in ce mai ezoterice. Al adevarurilor de dincolo de text, dar si al adevarurilor simple, greu suportabile, ale literalismului. Al sensurilor figurate, dar si al sensurilor proprii, greu de privit in ochi. Care nu se contrazic intre ele, care solicita in mod diferit lectorul, care permit diferite niveluri de intelegere. Care se deschid pentru unii, care raman inchise celor incapabili sa se ridice la inaltimea lor.
Desigur, lucrurile acestea nu incap in paradigma magmei secession. Ideea ca religia ar fi, in cel mai bun caz, altceva decat o suma de practici superstitioase, nu incape in ea. Cele mai mari ineptii, monstruozitatile strigatoare la cer, i se par naturale si cool. Efortul, stradania de a atinge adevarul, nu pot fi destinate, din punctul de vedere al lui secession, unui aspect antropologic atat de futil si ridicol ca traditia exegetica.
De aceea, intre mine si exponentul secession nu poate exista nimic in comun. Eu ma pot cobora la o eventuala polemica sterila, el nu poate urca la intelegere. El ma poate vampiriza cu prostiile lui, eu nu pot decat sa ma uit ca la un caz iremediabil. El imi poate reprosa “orgoliul”, eu nu pot decat regreta ca multi dintre cei incapabili sa inteleaga au nevoie pentru asta de un maldar de carte proasta.
[...] Principiul sării în bucate, sau cum se prezintă răul care face binele [...]
”Cei din vechime ştiau”, ”religiile ştiu”, ”părinţii ştiu”. Şi mai sunt cu duiumul argumente de tipul ăsta: este de notorietate că, este evident că. Pe ele e construită toată psihoza violenţei din text. La a doua, a treia citire, rămâne foarte subţiat, de altfel. Rămâne impresia neplăcută că autorul şi-a potrivit vorbele, nu pentru a încerca un studiu obiectiv asupra violenţei, ci pentru a o ridica pe aceasta în slăvi, într-un nou pseudo-manifest, conform convingerilor sale intime: nuiaua, cea mai eficientă metodă pedagogică ever. Sabia, binecuvântare pentru pacea omenirii. Femeia - o nulitate utilă, totuşi, procreerii (dar lasă că găsim noi, bărbaţii, o metodă să ne înmulţim prin segmentare, să nu ne mai pângărim atingând curvele alea! sângerânde, da, da).
Eu te-am rugat să nu te agiţi, I. Şi nu ai ascultat sfatul leatului tău. Uite, iar ai produs un comentariu mai lung decât textul de la care a pornit totul. Dar tot n-ai învăţat cum vine treaba cu dilemele. Încă nu ai dubii în ceea ce gândeşti şi scrii. Câtă vreme te ocupi de texte sacre, de religii, vei mai auzi replici din astea. Când vei trece la matematici sau topografie, certitudinile astea prăfuit-compulsiv-obsesionale îţi vor folosi mai abitir.
Până atunci, vorba aia: tată, bate-mă, arată-mi că mă iubeşti! Pacea asta de pe lume îmi dă nevroze, tată!
Cobori în jos, Lucefere. Cât să-ţi iei prafurile, e ora!:)
Si eu te iubesc.
Înmulțirea prin segmentare este o înmulțire prin secession?
Îi place-n Viena, în Buda și Pesta,
Și este cel mai M de pe blogul acesta…(?)
Femeia nu e ce spun stangistii ca e. Femeia e mai mult decat spun stangistii precum “secession” ca e. Ii propun lui “secession” un calcul matematic indeajuns pentru a intra cu avionul in Casa Poporului.
Mult noroc, sa atingi tinta si sa nu ma dezamagesti! Stiu ca poti.
Unabomber from Bucharest.
Seccesion,
Iubire, ce eşti tu aşa nevrozat(ă)? Îmi apari ca un spectacol foarte trist, o înşiruire de stereotipii răzvrătitoare. Judeci grosolan nişte nuanţe care sunt mai fine decât pânza de păianjen de pe ochii tăi. Mă sperie incapacitatea asumată. Şi spectacolul expunerii ei publice.
Sesiuni violente în cadrul familiei? Nuiaua, cea mai eficientă metodă pedagogică? Vezi tu, de la gând la faptă e o cale bătătorită, pe care ai să găseşti chibzuinţă, blândeţe şi înţelegere. Ce treabă au aceastea cu ciomagul? NU violenţa este măsura, ci doar conştiinţa autorităţii parentale, care se poate manifesta la un moment dat în diferite forme. O palmă ridicată nu este violenţă. Copilul tău nu este nici înţelept, nici trecut prin viaţă. Dacă ţi-e greu să înţelegi că în iubire se regăsesc şi doze necesare de durere, atunci ai trăit degeaba.
Te pup.
O palmă ridicată, realmente nu este un act de violenţă, poate fi, de pildă, un salut: legionar, nazist. Pe care îl preferi? Legionar, nu?, pariez, că e de-al lui Nae.
Fănele, ce bine că nu eşti psihanalist! Ce te-ai face tu dacă ţi-aş veni eu pacient? Mintiuţa ta te-ar duce doar la a mă întreba ‘de ce’, probabil…’De ce eşti, mă, nevrozat?’
Uite, ăsta e defectul meu,şi de aici mi se trag toate: nu m-a bătut tata la timp, la ore fixe! Am trăit degeaba. În schimb, voi aţi avut toate vânătăile de pumni şi palme la vârsta potrivită. Părintele care recurge la brutalitate pentru a-şi educa şi struni odrasla nu arată nici conştiinţă, nici mult numitul rafinament. Ci grave carenţe psiho-educaţionale. Ca orice alt român neaoş, de altfel.
Vorbiţi ca nişte elevi care au studiat precar ‘tradiţionalismul’, la seral. Cu ‘doze’, cu ‘rău necesar’, cu clişee din astea luate drept gândire. Măcar aveţi uneori capacitatea autoironiei?
JustAsking pare a gândi câte ceva. A ajuns cu studiul la râmă. Măcar ştie bine că nu-s de stânga! Haha, asta e cea mai mare enormitate citită pe ziua de azi: eu, de stânga…
Cu toate că m-am pus cu burta (scuze, cu talpa agresivă) pe studiul râmei, prea multe n-am reușit să aflu. Așa că întreb: ținând cont că în cazul râmei M=F, s-ar putea spune că râma este nu de stânga, nici de dreapta, ci de stângadreapta? Stângadreapta mai are, pe post de sinonim urban-civilizat, și apelativul de “centru”? Centrustângadreapta râmei este pe undeva prin subterană?
Secession,
Nu prea ai nimerit-o. Nici măcar cu ironia dintru început. Vezi, de-aia nu îmi plac ăştia ca tine: baţi apropouri despre posibile afilieri cu specii damnate: legionari, nazişti, doar doar oi reuşi să denigrezi preopinentul.
Şi mai grav este că eşti în continuare grolosan. În gândire. Crezi că scapi uşor, aruncând două metafore şi o acuză ieftină. Hmm, nu aşa se face treabă. Textul este destul de clar, dar tu tragi spuza pe frustrarea ta: cum că românul neaoş foloseşte violenţa şi că brutalitatea ar fi principala armă în educaţie copilului. Vezi, iarăşi nu eşti corect: ai o problemă cu chestia asta – foarte normal de altfel, căci şi eu am – dar o dai în diverse şi tragi concluzia cum că aşa se întâmplă tot timpul. Încurci particularul cu generalul, de parcă violenţa ar fi regulă. Şi nu, “Ştirile de la ora 5” nu sunt un contra-exemplu. Acolo violenţa e regulă, nu în zona despre care vorbeşte textul mai sus pomenit. Nu s-a pomenit nicăieri de educaţie făcută cu bâta. Apologia violenţei e doar închipuirea imaginaţiei tale. Mai citeşte o dată. Poate te luminezi.
Te pup.
“Părintele care recurge la brutalitate pentru a-şi educa şi struni odrasla nu arată nici conştiinţă, nici mult numitul rafinament. Ci grave carenţe psiho-educaţionale. Ca orice alt român neaoş, de altfel.”
Citesc eu intr-o dunga sau orice roman neaos are grave carente psiho-educationale, in opinia lui secession? Oy, vey, eternul sentiment romanesc al urii de sine
@ JustAsking,
vezi ca esti pe un drum gresit. Ai grija, pana acum secession a fost finutdz cu tine, daca il oftici ar putea sa dezvaluie tuturor implicatiile pe care le are prezenta ta in Dallas in ziua asasinarii lui JFK. Sau KFC. Ma rog, unul dintre astia doi, stii tu mai bine care.
Ay, păcatele mele! Ce să fac, unde să fug? Să m-ascund într-o gaură de râmă? Dar dacă mă mușcă?! Brrr, și știam că nu-i bine să te pui cu ăștia de la CUR (Corpul de Urmărire Retroactivă)! Gata, eu, unul, nu cred că mai scap! Dar vezi și tu, Radu Iliescu, pe unde calci. Suerte!
Am cunoscut violenta in familie, bataia care mi-a fost aplicata este departe de palmuta peste fund. Da, cunosc frica, azi o recunosc daca o usa este trantita, sechele. Urasc violenta, ma indigna, ma schimonosesc imediat cand aud povesti.
Totusi, principiul sarii in bucate il sustin, sunt pentru palmuta la fund, sunt pentru o anumita doza de constrangere. Contradictiile trebuie ridicate, disecate, si asta de dragul echilibrului.
Problema nu este a violentei propriu-zise ,ci a autoritatii si a ierarhiei.Cei care se indigneaza la presupusa violenta a parintelui asupra odraslei isi doresc de fapt eliminarea autoritatii.Institutiile care proclama toleranta in UE si aiurea sunt antemergatoarele anarhiei si comunismului pur,la care doar maoistii si khmerii rosii au mai visat.
Il intreb pe numitul secession cum vede el educatia care trebuie acordata unui copil(elev) si cum poate sa impuna o autoritate daca exista o opozitie agresiva din partea celui care este educat.Daca gaseste o cale care sa evite violenta inseamna ca a demonstrat falsitatea principiului actiunii si reactiunii si atunci trebuie sa reconsideram toate bazele fizicii
@ quintus
Ar fi cu totul de neconceput acel raport ierarhic în care copiii să fie cei care îi educă pe adulți? E drept că asta ar însemna consfințirea primatului reacțiunii în raport cu acțiunea, iar timpul ar trebui considerat ca avîndu-și începutul nu în momentul Te zero, ci în momentul Te minus unu, dar astea, scuză-mă, sînt simple detalii…
Și nu “știați că” în SUA s-au pus deja, nu s-ar spune că fără succes, bazele unei noi științe, numită PEDOMANȚIA, despre care analiștii afirmă că are toate șansele să devină știința viitorului și chiar regină a științelor? În esență, se pare că pedomanția este o sursă alternativă de cunoaștere pentru adulți, întemeiată fiind pe trei principii: 1) Lăsați copiii să vină la mine, punct; 2) Copiii spun lucruri trăznite și 3) Trăznetul este, a fost și va fi o sursă inepuizabilă de adevăruri apoftegmatice.
Iartă-mă dacă te-am inoportunat, dar cred că aici se ascunde ceva. Să-auzim numai de bine!
@JustAsking
Inocenta unui om intelept trebuie sa treaca prin cunoastere.Putem sa privim la copii ca la punctul in care cercul se inchide (aparent),doar atat.Pana sa ajungi la stadiul la care nu mai stii nimic trebuie sa vrei sa stii totul si asta presupune (o forma de) asceza.Vorba lui Blaga : copilul zice “Intelepciunea mea este jocul ” iar batranul zice “Jocul meu e intelepciunea”.
@ quintus
Cum fiu al faptei nu sînt, acțiunea și reacția mea la reacția și acțiunea ta se rezumă la o mărturisire și la o întrebare. Sînt cît se poate de încîntat să-ți dau dreptate, dar problema care se pune este cum facem ca cel mut ca o lebădă să-și facă auzit glasul pe piața americană? Aici, chiar că nu știu ce să mai zic…
rrrradu ilescuuuu, ma bucur sa te stiu neschimbatoriu ca bradu! ce mai fac….textele sacre? bine, sanatoase?