bookblog.ro

---

Atelier de astronomie: Constelații, nebuloase, galaxii

Scris de • 26 December 2016 • in categoria Stiri

Fundația Calea Victoriei vă invită de marți, 10 ianuarie, ora 19:00, la Atelierul de Astronomie, susținut de Adrian Sonka, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Vom afla de la el ce înseamnă de fapt o constelație: cine, când și cum a stabilit aceste importante repere pe harta cerului, vom învăța cum să urmărim mișcarea corpurilor cerești, vom face observații astronomice și ne vom familiariza cu instrumentele astronomice.

Temele sedințelor acestui curs de astronomie vor fi:

Ședința 1 și 2: Cerul şi podoabele sale

Incursiune vizuală pe cerul care se vede cu ochiul liber. Subiecte principale: cerul de zi, cerul de noapte, cerul văzut de pe alte planete, coordonatele cereşti, constelaţii, istoria observării cerului; astrologie vs. astronomie.

Ședința 3: Obiecte cosmice aflate în afara sistemului solar

Călătorie vizuală printre stele, nebuloase, roiuri şi galaxii. Subiecte principale: stelele şi funcţionarea lor; nori de gaz, roiuri stelare, galaxii; durata de viaţă a Soarelui; stele duble, exoplanete; distanţe în Univers; cerul în mai multe lungimi de undă.

Ședința 4: Sistemul solar

Incursiune în sistemul solar. Subiecte principale: planetele telurice; planetele joviene; asteroizi geo-intersectori; comete; vântul solar; Universul la scara largă; Big-Bang.

Ședința 5: Fenomene astronomice observabile

Descriere a fenomenelor care se pot vedea uşor pe cer. Subiecte principale: stele căzătoare, apropieri între planete; fazele Lunii şi a planetelor; eclipse în sistemul solar; sateliți artificiali; ocultaţii Lună-stele şi Lună-planete.

Lector: Adrian Șonka

Data începere: 10 ianuarie 2017; Ora curs: 19:00

Număr ateliere: 5; Frecvența: săptămânal, marți

Vârsta Minimă: 16 ani

Cost: 250 ron (total 6 întâlniri); Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 225 ron (total 6 întâlniri)

Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei - Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Bisericii Sfânta Vineri - B-dul Corneliu Coposu)

Înscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

 

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro