bookblog.ro

---

Ce ne pregătesc editurile la început de 2017

Scris de • 6 January 2017 • in categoria Stiri

Dacă începutul de an înseamnă momentul planurilor și schimbărilor, înseamnă și că e un moment bun pentru a ne planifica lecturile de peste an. În altă ordine de idei, am iscodit prin dulapurile editurilor ca să flăm ce ne pregătesc în materie de cărți în 2017. Sper să găsiți fiecare ceva de trecut pe wish list aici.

carti-noi-2017

Editura HUMANITAS
Cu cerneala rosie de Mireille Abramovici - Mireille Abramovici s-a născut în anul 1944, la Nisa, în zona liberă, din părinţi români cu ascendenţă evreiască, muzicieni, refugiaţi în Franţa. Cu zece zile înaintea naşterii ei, tatăl său, Isaac Abramovici, fost combatant în Legiunea Străină în slujba Franţei, a fost arestat de Gestapo şi trimis în lagărul de la Drancy, în Convoiul 73. Mireille nu avea să-şi cunoască niciodată tatăl. Primii ani de viaţă, până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, şi i-a petrecut la o fermă, scăpând astfel de sistemul criminal nazist. De la vârsta de cinci ani locuieşte la Paris, unde a făcut o carieră în cinematografie, în montajul de film, precum şi ca realizatoare de documentare şi ca profesor. În această carte, ca şi în filmul său documentar Dor de tine (2001), Mireille Abramovici recuperează cu ajutorul a sute de mărturii şi de scrisori povestea de dragoste dintre părinţii săi, spulberată de război.

Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916–1920 de Contele de Saint-Aulaire - „În tot cursul carierei sale, contele de Saint-Aulaire a ţinut un jurnal, scris cu erudiţie şi talent, plin de evocări pitoreşti despre vremuri astăzi cu totul apuse. Acestor însemnări Saint-Aulaire le-a adăugat fragmente din rapoartele sale oficiale, spre a constitui în cele din urmă volumul de memorii publicat de el la adânci bătrâneţi, cu puţin înainte de moarte. Sentimentele de ataşament fierbinte ale lui Saint-Aulaire pentru ţara noastră surprind şi astăzi. Nu credem ca numeroşii străini ce au trecut sau au trăit pe meleagurile noastre să-şi fi exprimat aceste sentimente mai intens decât membrii Misiunii Franceze, care, între 1916 şi 1918, au împărtăşit la Iaşi durerile şi speranţele poporului român.“ (Mihai Dim. STURDZA)

Scrisori către Monica (vol. II) 1951–1958 de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu - „O mamă îi scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu ştie dacă o va mai întâlni vreodată. Suntem în România, în deceniul cel mai cumplit al comunismului, în anii ’50 ai secolului trecut. Asistăm la stricarea din temelii a vechii lumi, la teroare, mizerie, umilire. Scrisorile îi sunt adresate Monicăi Lovinescu, la Paris.
Dragostea maternă dă un lirism concentrat unora dintre fraze, iar primejdia le dă dramatismul. Sfârşitul mamei (în închisoare, aruncată la groapa comună), presimţit printre rânduri, le dă tragismul. Până la urmă, expeditoarea şi fiica ei devin asemenea eroinelor de tragedie greacă.
Şi totuşi, o rază de speranţă: fiica depărtată, Monica, îşi trăieşte marea dragoste. Scrisorile mamei îl acceptă pe noul fiu, care va veghea în locul ei: Virgil Ierunca.
Splendid traduse din franceză de Gabriela Creţia, selectate, explicate şi editate impecabil de Astrid Cambose, scrisorile din acest volum sunt în acelaşi timp un document istoric şi un document uman.“ (Ioana PRVULESCU)

Printre cele mai importante titluri care vor apărea tot în primele luni ale lui 2017 sunt O inima inteligentă de Alain Finkielkraut şi Istoria omenirii de Hendrik Willem van Loon şi Robert Sullivan

hum-1

Editura HUMANITAS FICTION

Noaptea de foc
 de Eric-Emmanuel Schmitt - La vârsta de douăzeci și opt de ani, Éric-Emmanuel Schmitt face o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu despre marele mistic Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și rămâne, pentru o noapte, singur în imensitatea muntelui Hoggar. Deși lipsit de mâncare și de apă, în frigul nopții deșertice, nu se teme, ci simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, în același timp real și simbolic. Astfel, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit își vede zdruncinate toate certitudinile: de ce să nu dea focului pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare numele de Dumnezeu?

Firmanul orb de Ismail Kadare - O lume deopotrivă parfumată, senzuală și de o violență teribilă se descoperă treptat în cele cinci nuvele din acest volum, caracterizat prin tensiune dramatică, atmosferă de basm oriental și erotism difuz. De la imaginea emblematică a Bisericii Sfintei Sofia, a cărei frumusețe îi face pe cuceritorii Constantinopolului să nu o distrugă, ci să o transforme în moschee, până la un firman prin care se hotărăște orbirea tuturor celor suspectați că dețin puterea deochiului, sau la un vis de sultan furat din palatul acestuia, o lume a cruzimii și superstiției se dezvăluie cititorului. În puternicul Imperiu Otoman teroarea e cuvântul de ordine, manifestată în toate formele sale – de la violența direct exercitată la variantele sale mai subtile: suspiciunea și nesiguranța, căci hotărârile sultanului sunt întotdeauna imprevizibile, și chiar și cel mai aprig torționar se poate converti pe neașteptate în victimă. La granița dintre real și fantastic, nuvelele din Firmanul orb îl dezvăluie pe Ismail Kadare din cele mai puternice narațiuni ale sale.

Casa de lângă lac de Kate Morton - Este un magistral roman-puzzle, o poveste surprinzătoare, emoţionantă şi plină de suspans ce îmbină cu măiestrie secrete de familie, sentimente înăbuşite, locuri fermecătoare şi personaje de o forţă copleşitoare. Bestseller internaţional aflat în topurile de vânzări din Australia, Statele Unite, Marea Britanie, Canada şi Norvegia, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.

Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei Edevane, Loeanneth, îşi aşteaptă oaspeţii pentru petrecerea tradiţională din mijlocul verii. Alice are şaisprezece ani, o inteligenţă vie şi vrea să fie scriitoare. Apropierea balului o emoţionează mai mult ca niciodată, iar motivele nu îi lipsesc – a scris o povestire poliţistă după toate regulile artei şi se pregăteşte să-şi dezvăluie secretul: este îndrăgostită. Dar la miezul nopţii, când focurile de artificii luminează cerul întunecat, vieţile surorilor Edevane se schimbă dramatic, iar familia va părăsi Casa de lângă lac pentru totdeauna.

Tot în colecţia Raftul Denisei, în primele două luni ale anului, vor apărea Gorsky de Vesna Goldsworthy şi Ce se întâmplă în iubire de Alain de Botton.

noaptea-de-foc-aprobat-1

Editura NEMIRA

Outlander. Cercul de piatră de Diana Gabaldon -  Cele două volume din partea a treia a seriei Outlander continuă povestea lui Claire Fraser care ajunge în Scoția secolului al XVIII-lea unde trăiește o nemuritoare poveste de dragoste, printre intrigile și luptele de putere ale epocii.

În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp si a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.

Dar Claire descoperă la un moment dat ca Jamie trăiește. Și trebuie să faca o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

Hărți prevestitoare (Trilogia Marile Descoperiri, partea a II-a) de Michael A. Stackpole - Amenințat de un inamic fără nume, Nalenyr are o singură cale de a scăpa de uitare. Eroii care au apărat odinioară ținutul trebuie readuși la viață. Dar pentru asta e nevoie de o călătorie printr-un ținut magic, unde se zice că ar fi prinși în capcană, o pustietate în care domnesc forțe ascunse și primejdii neștiute.

Keles Anturasi, nepotul Cartografului Regal, este prizonier și propria lui iscusință îi poate aduce moartea. Jorin, fratele lui, e captiv pe un alt tărâm, unde e considerat zeu. Iar Nirati, sora lor, se află în paradisul dintre viață și moarte, alături de un vrăjitor hotărât să distrugă lumea.

Armada de Ernest Cline - Ne întoarcem în lumea geek al lui Ernest Cline cu cel mai nou roman al său. Într-o poveste mai apropiata de realitatea noastră decât Ready Player One, Cline ne trimite să oprim o invazie extraterestră pe ritumuri de rock, cu multe referințe la francize SF îndrăgite, ca Star Wars și Star Trek și într-un alt joc video, specific generației noastre.

Blood of Elves de Andrzej Sapkowski -  Pentru fanii Witcher, avem vești bune! După ce ați făcut cunoștință cu Geralt și celelalte personaje importante din lumea lui Sapkowski, pornim acum în marea sa aventură. Regatele Nordului se află în plin război cu imperiul Nilfgaard, non-umanii atacă oameni pretutindeni, monștrii pândesc în întuneric, iar un vrăjitor malefic are planuri mărețe cu Ciri, fetița pe care Geralt a ajuns să o considere fiica sa.

Uprooted de Naomi Novik – Roman câștigător al premiilor Nebula și Locus în 2016. Singurul roman din afara seriei Temeraire scris de autoare, cartea are stilul poveștilor slavice, cu multe referințe la basme cunoscute.

A natural history of dragons de Marie Brennan – Într-o lume fantastică, în care dragonii sunt creaturi demult dispărute, asemenea dinozaurilor noștri, o femeie de viță nobilă, om de știință și zoolog specializat în dragoni, pornește într-o expediție care ar putea schimba tot ce se știe despre aceste creaturi.

A darker shade of magic de V.E. Schwab - Primul roman din seria Shades of Magic. O poveste  în care există patru lumi și numai câțiva pot călători între acestea, prin orașul central, Londra. Kell este unul dintre ultimii călători, crescut în Londra Roșie, unde magia este apreciată și respectată. Londra Gri este cea obișnuită, în care magia nu există, condusă de regele nebun George III. Londra Albă este o lume periculoasă, în care oamenii luptă să controleze magia. Despre Londra Neagră nimeni nu vorbește…

Aurora de Kim Stanley Robinson - Printr-o călătorie pe o navă generațională, care are ca scop colonizarea unei noi planete, Robinson studiază teme precum inteligența artificială și efectele călătoriei spațiale asupra oamenilor.

Luna: New Moon de Ian McDonald - explorează o lume a viitorului adaptată unei societăți feudale. Luna este scena unor intrigi și lupte pentru putere, în care dinastii importante încearcă să controleze industria de pe satelitul Pământului.

În colecția Babel de literatură universală vor apărea Floarea albastră, de Penelope Fitzgerald, despre viața faimosului poet Novalis, și Zeii tangoului, de Carolina De Robertis, o poveste emoționantă despre pasiunea pentru tango a unei tinere de 17 ani.

În colecția Yorick de arte ale spectacolului vor apărea volumele Teatrul asupriților, de Augusto Boal, o traducere în premieră în România a cărții-canon despre teatru ca practică socială, și o ediție nouă și adăugită Bricabrac, scrisă de regizorul Lucian Pintilie, un document extraordinar despre culisele teatrului și filmului.

La editura Nemi pentru copii, în 2017 vor apărea 3 volume din seria Cum să-ți dresezi dragonul, o serie cunoscută și îndrăgită în toată lumea de copii. Va începe și seria de autor Michael Morpurgo, unul dintre cei mai buni povestitori ai timpurilor noastre, cu romanul Proscrisul.

cercul-d-epiatra

Editura All

Fata din Brooklyn de Guillaume Musso  - Bestseller internațional al unuia dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Romanele lui au fost publicate în 37 de țări și s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Cea mai recentă traducere din Musso, „Central Park” a fost bestseller al Editurii ALL pe anul 2016, iar „Fata din Brooklyn”, care va apărea în 2017 este un titlu așteptat cu mare nerăbdare de toți cei îndrăgostiți de cărțile acestui autor.

Noua profeție de Erin Hunter  - Continuă seria „Pisicile războinice”, un alt bestseller al Grupului Editorial ALL pe anul 2016 continua în 2017.

Geamilia de Cinghiz Aitmatov - Colecţia „Strada ficțiunii” va fi completată de un titlu nou. Louis Aragon, care a tradus această nuvelă amplă în limba franceză a numit-o cea mai frumoasă poveste de iubire din lume.

Gene de Siddhartha Mukherjee - Câştigător al Premiului Pulitzer în 2011 pentru non-ficţiune. Volumul catalogat de „The Washington Post” drept una dintre cele mai bune cărţi de ştiinţă din anul care s-a încheiat, face o analiză exhaustivă a eredităţii şi a influenţei suprinzătoare pe care aceasta o are asupra vieţii, personalităţii, identităţii, destinului şi alegerilor noastre.

Ecaterina cea Mare, portretul unei femei de Robert K. Massie - Un titlu care-i va bucura pe iubitorii de biografii istorice. Autorul Robert K. Massie este istoric american, câştigător al Premiului Pulitzer pentru o biografie a lui Petru cel Mare şi renumit pentru cercetările sale asupra dinastiei Romanovilor.

adevarul-mai-frumos-decat-legenda

Editura POLIROM

Adevărul, mai frumos decît legenda de Ion Dichiseanu - După povestea de iubire cu Sara Montiel, Ion Dichiseanu ne istoriseşte alte episoade din viaţa sa, de la copilăria petrecută la Adjud, alături de cei opt fraţi, până la anii de şcoală, izbucnirea războiului şi perioada petrecută în lagărul austriac. Când americanii eliberează Salzburgul, familia lui se întoarce în România ocupată de ruşi, iar adolescentul Ion are diverse slujbe înainte de a fi transferat la Bucureşti, la Uzinele „23 August”. Urmează anii de Politehnică şi de IATC, armata şi cutremurul din 1977, după care autorul ne delectează cu întâmplări de la repetiţii sau de pe platourile de filmare la Antoniu şi Cleopatra, Post restant, Porto Franco, Tudor, Oedip rege, din călătoriile sale pe toate meridianele globului şi alături de vedete precum JeanPaul Belmondo, Yves Montand, Omar Sharif sau Ursula Andrews. „Peste aceste amintiri, dar şi peste cele pe care nu le-am putut cuprinde aici, nu va cădea niciodată cortina!”, ne spune actorul Ion Dichiseanu.

Opere IV. Varia de Gellu Naum de - După integrala poetică, proza suprarealistă şi teatru, ediţia de referinţă a operei lui Gellu Naum ajunge la final. Ultimul volum, al patrulea, reuneşte texte de tinereţe – cum ar fi textul polemic Inventatorii banderolei, Sicriul irespirabil, compus, împreună cu Gherasim Luca, ca un cadavre exquis, sau Spectrul longevităţii şi 122 de cadavre, scrise în colaborare cu Virgil Teodorescu –, manifeste şi corespondenţa sa cu Victor Brauner, Sebastian Reichmann şi Oana Lungescu.

Contraviață de Philip Roth - Roman recompensat cu prestigiosul National Book Critics Circle Award. La treisprezece ani după evenimentele din Viaţa mea de bărbat, Nathan Zuckerman trăieşte calvarul unei boli de inimă care-i impune o medicaţie greu de suportat, dar şi unicul său efect secundar: impotenţa. Pentru Nathan, totul devine contraviaţă, iar romanul său, „o călătorie printre conversaţii despre iudaism şi sionism, natura personalităţii umane, lupta pentru viaţă, fantezie şi sex”. Contraviaţa este un roman despre oameni care încearcă din răsputeri să-şi împlinească visurile, oameni care uneori, ca să reuşească, sunt în stare să-şi rişte viaţa. În spatele acestor personaje se află inteligenţa calculată şi sceptică a lui Nathan Zuckerman: el hotărăşte preţul ce trebuie plătit în lupta pentru schimbarea destinului, fie că această luptă are loc în cabinetul unui dentist din New Jersey, într-un sătuc uitat de lume din Gloucestershire, într-o biserică londoneză sau, de ce nu?, într-o aşezare din teritoriile ocupate israeliene.

Copacul minciunilor de Frances Hardinge - Faith Sunderly are paisprezece ani, un şarpe drept animal de companie şi un frate mai mic care o idolatrizează. Este o adolescentă curajoasă şi inteligentă – prea inteligentă, poate, pentru epoca victoriană, în care femeile trebuie să fie sfioase, modeste şi… deloc curioase. Când întreaga ei familie se stabileşte, temporar, pe insula Vane, unde tatăl este chemat ca expert în descoperiri arheologice, tânăra este prinsă într-un vîrtej de aventuri. Tatăl, un apreciat om de ştiinţă, moare în circumstanţe stranii şi Faith îşi propune să descopere ucigaşul, fiind convinsă că este vorba despre o crimă. Căutările o poartă pe urmele unui misterios Copac al minciunilor. Fără să stea prea mult pe gînduri, tânăra îşi începe investigaţia şi îşi caută aliaţi printre locuitorii insulei. Însă iţele poveştii sunt mai încurcate decât par şi pericolul pândeşte la fiecare pas, căci Faith nu e singura care încearcă să ajungă la copacul magic.

Sensibilitate şi istorie în secolul XVIII românesc de Ştefan Lemny - Conform unei vechi opinii, pusă în circulaţie chiar de generaţia paşoptistă, secolul al XVIII-lea ar fi cea mai sumbră epocă din istoria românilor, o perioadă de stagnare sau chiar degenerare. Apelând însă la diferite surse evidenţiate de istoria mentalităţilor, mai cu seamă la cele sugerate de studiile de istoria artelor şi de imagologie, precum şi la izvoare documentare tradiţionale, Ștefan Lemny pătrunde în universul interior al societăţii româneşti din epoca fanariotă şi surprinde astfel în adevărata sa lumină viaţa socială – de la locuinţe până la veşminte, de la iubire şi viaţa în cuplu până la moarte şi cauzele ei – a unei epoci în care ţările române se aflau foarte aproape de linia de hotar ce despărţea Europa Luminilor de „cealaltă” Europă, a despotismului oriental.

Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin de Orlando Figes - Volumul lui Orlando Figes este o cronică a vieţii private în timpul violentei şi represivei epoci staliniste. Bazându-se pe o vastă colecţie de interviuri şi pe arhive, autorul recreează starea de nelinişte şi tortură sufletească a oamenilor stârniţi unul împotriva celuilalt de paranoia, înstrăinarea şi perfidia care au otrăvit timp de generaţii viaţa privată din Rusia. Portret panoramic al unei societăţi în care toată lumea vorbea în şoaptă, cartea dezvăluie istoriile ascunse ale unor familii, explorând în detaliu influenţa terorii asupra vieţii personale, o existenţă dusă în condiţiile în care statul se amesteca în aproape orice aspect al ei prin intermediul legilor, al supravegherii şi al controlului ideologic.

Prizonieră în Teheran. Cum am supravieţuit într-o închisoare iraniană de Marina Nemat - Marina Nemat povesteşte experienţele dramatice pe care le-a trăit ca adolescentă în Iran la începutul brutalei Revoluţii Islamice. În ianuarie 1982, pe când avea doar 16 ani, a fost arestată, torturată şi condamnată la moarte pentru crime politice: protestase împreună cu alţi tineri atunci când disciplinele de învăţământ fuseseră subordonate studierii Coranului şi propagandei politice. În sinistra închisoare Evin, Ali, unul dintre gardienii care o interoghează, se îndrăgosteşte de ea şi o salvează din faţa plutonului de execuţie, folosindu-şi legăturile de familie cu ayatollahul Khomeini. Preţul pe care i-l cere în schimb este covârşitor: trebuie să-l ia de soţ şi să se convertească la islam. Altfel, nu doar ea, ci întreaga ei familie va avea de suferit. Marina va trebui să accepte şi îşi va petrece următorii doi ani din viaţă ca prizonieră a statului iranian şi a bărbatului care ţine în mâini viaţa ei şi a familiei sale. Pline de pasiune şi sensibilitate, memoriile Marinei Nemat au fost traduse în zeci de ţări din întreaga lume.

Alte titluri în pregăttire pentru 2017 sunt: Pîrtia de Emil Iordache, Femeia cu părul roșu de Orhan Pamuk, Pur și simplu despre muzică de Haruki Murakami și Born to Run de Bruce Springsteen.

prizoniera-in-teheran-800px

 

Editura NICULESCU

Secretele meditației de Davidji - De mii de ani, oamenii încearcă să se conecteze la pacea şi liniştea din interiorul lor pentru a-şi descoperi Sinele necondiţionat. Cartea te conduce către acest spaţiu, dezvăluindu-ţi tainele practicii meditaţiei şi fiind ghidul tău într-o incursiune memorabilă în propria ta conştiinţă. Indiferent dacă eşti începător, apelezi la meditaţie doar în momentele de criză sau meditezi de ani buni, această carte te va ajuta să-ţi îmbunătăţeşti atât tehnica de meditaţie, cât şi viaţa.

Al Treilea Val de Steve Case - „Al Treilea Val este o carte indispensabilă acelora care vor să înţeleagă istoria internetului. Antreprenorii care îşi doresc să aibă afaceri cu adevărat revoluţionare ar trebui să asculte atent sfaturile intuitive şi creative ale lui Steve Case. ”Brian Chesky, cofondator şi CEO Airbnb

Cheia Mindfulness de Sarah Silverton - În acest ghid cuprinzător, Sarah Silverton explică felul în care meditaţia mindfulness, eficientă şi blândă în acelaşi timp, vă ajută să trăiţi mai calm, mai înţelept şi pozitiv. Concentrându-vă doar pe momentul prezent, puteţi să opriţi trăncăneala negativistă a minţii şi să vă decuplaţi de la reacţiile automate care vă trag înapoi. Această abordare inovatoare, demonstrată clinic în tratamentul stresului, al anxietăţii şi al depresiei este, în prezent, folosită pe scară largă de profesioniştii din serviciile medicale, protecţia socială şi educaţie; mai mult, este un instrument simplu, dar extrem de puternic pentru a avea o viaţă mai fericită şi mai sănătoasă.

Cum poate mintea să vindece corpul de David Hamilton - Lucrarea de faţă, scrisă de omul de ştiinţă David R. Hamilton, explorează puterea vizualizării, a credinţei şi a gândirii pozitive, precum şi efectele acestora asupra corpului nostru. Graţie meditaţiei revoluţionare de vindecare cuantică, prin care ne putem schimba la nivel celular, dr. Hamilton ne arată cum ne putem folosi imaginaţia pentru a stimula sistemul propriu de apărare al organismului, cu scopul de a ne vindeca de diverse boli, afecţiuni şi dureri. Citind această carte, veţi învăţa cum, datorită îmbinării dintre ştiinţă şi credinţă, vă puteţi vindeca mult mai uşor decât înainte.

Dacă ești așa deștept, de ce nu ești fericit? de Raj Raghunathan - Cartea de faţă te invită să descoperi cele mai importante cercetări asupra unor factori determinanţi ai succesului care ajung să-ţi afecteze fericirea. Raj Raghunathan analizează cele mai frecvente 7 tendinţe de care oamenii de succes trebuie să scape, precum şi cele 7 obiceiuri pe care trebuie să le cultive.

cover-daca-esti-asa-destept-2017-mare

Editura TREI

Hoțul de oglinzi de Martin Seay – A fost recent inclus în lista anuală New York Times a celor mai importante cărți din 2016. Este volumul de debut al lui Martin Seay, o carte despre care New York Times spune că este „Codul lui Da Vinci pentru intelectuali. ” Hoțul de oglizi este un roman care ne poartă din Las Vegas-ul anului 2003, până California anului 1958, apoi în Veneția anului 1592 și ne dezvăluie, conform The Guardian „înșelăciuni și secrete care se impletesc într-un volum excepțional de inteligent”.

Ultima scăpare de Federico Axat - Un thriller care a urcat în topurile de vânzare din toate țările în care a fost deja publicat. Și nu doar vânzările sunt impresionante, ci și recenziile criticilor literari. În Olanda a urcat în top 10 cele mai bune cărți ale anului. Critica olandeză vede deja un film, regizat de Brian De Palma, cu Johnny Depp, Penélope Cruz, Christian Bale, Anne Hathaway, Samuel L. Jackson și Leonardo DiCaprio în rolurile principale… Francezii spun că este un thriller psihologic uluitor, o adevărată imersiune în meandrele minții umane. Este un cocktail uimitor de suspans, atmosferă supranaturală, în stilul lui Stephen King.

Marioneta de Daniel Cole –  Primul volum din seria Detectivul William Fawkes ne face cunoștiință cu controversatul polițist supranumit Lupul. William Fawkes revine la birou după ce a fost suspendat pentru că a atacat un suspect. Aflat încă sub supervizare psihologică, Lupul este chemat de fosta sa parteneră, detectivul Emily Baxter, pentru a ajuta la prinderea unui criminal diabolic. Fawkes și Baxter trebuie să descopere cine a cusut un cadavru, asemeni unei păpuși, din părți din corpurile a șase victim.

Before de Anna Todd –  Cel de-al cincilea volum a seriei After, vândută în milioane de exemplare în întreaga lume și, de asememnea, foarte citită în România. Before dezvăluie cititorilor viețile personajelor favorite înainte de a se întâlni. Carte oferă o nouă perspectivă asupra relației tumultoase dintre personaje și puterea incredibilă a iubirii adevărate.

Dulcele Cântec de Leila Slimani - A fost recompensat cu Premiul Goncourt 2016. Este un roman tulburător, care dezvăluie esența vremurilor pe care le trăim, cu conceptele de dragoste și de creștere a copilului, cu legătura dintre bani și dominație și prejudecățile de clasă sau de cultură. În ciuda reticenței soțului ei, Myriam, o tânără mamă a doi copii, decide să se întoarcă la muncă. După un proces riguros de selecție, o angajează pe Louise, care încet, încet devine o figură centrală a familiei, până în ziua în care are loc o tragedie.

 

Editura PANDORA M

Durerea este o faptură înaripată de Max Porter - Povestea înduioșătoare a unei familii - un tată cu doi băieți - care încearcă să se vindece după moartea subită a mamei. O poveste despre dragoste, despre suferință provocată de pierderea celor dragi și despre puterea de a merge mai departe.

Anul gândirii magice de Joan Didion - Un memoir al durerii și al iubirii, un vortex al amintirilor spectaculoase ori mărunte, o carte profund emoționantă și dureros de vie. „Viața se schimbă repede. Viața se schimbă într-o clipă.”

Suflete nocturne (titlu provizoriu) de Kent Haruf – Un roman superb despre puterea iubirii și a celei de-a doua șanse venită atunci când nimeni nu o mai aștepta.

Povestea copilului pierdut de Elena Ferrante - Volumului care închide minunata Tetralogie Napolitană de Elena Ferrante.

Pentru cei mai mici dintre cititori continuă poveștile atât de adorate cu Elmer, Mog și Oli, dar le vor face cunoștință și cu prieteni noi cum ar fi simpaticul Frog. Tot în registrul continuărilor de serii sunt și volumul 3 din seria Spirite-AnimaleLegături de sânge de Garth Nix & Sean Williams, volumul 2 din Poveștiința de Alex Doppelgänger, Cine a fost Marie Curie? și Cine fost Steve Jobs? din bine-cunoscuta și apreciata serie Cine a fost?

cover-secretele-meditatiei-2017-mare

 

Editura LITERA

O viață măruntă de Hanya Yanagihara - Nominalizat la Man Booker Prize și la National Book Award. Carte de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei și despre limitele rezistenței umane, s-a aflat pe listele cu cele mai bune titluri ale anului întocmite de publicații prestigioase precum The New York Times, The Guardian, The Wall Street Journal, Huffington Post, The Times.

The Sellout de Paul Beatty - Man Booker 2016. Juriul Man Booker a luat în unanimitate această decizie, menționând abordarea comică și inventivă a romanului în problemele spinoase ale identității rasiale și ale nedreptății în America.  Tot de Paul Beatty, la Editura Litera, vom mai citi și romanul „Tuff”.

Lupta mea de Karl Ove Knausgård -  Celebra serie autobiografică continuă anul acesta cu volumele patru și cinci din totalul celor șase. În volumul patru îl întâlnim pe Karl Ove Knausgård într-un mic sat de pescari din nordul Norvegiei unde, la doar optsprezece ani, este angajat ca profesor și trăiește pentru prima oară pe cont propriu. Povestea continuă în volumul cinci: fiind cel mai tânăr student admis la prestigioasa Academie de Scriere creativă din Bergen, îl regăsim pe Karl Ove plin de emoții și cu mari aspirații scriitoricești.

Colecția Buzz Books, cărțile despre care toată lumea vorbește, va fi completată cu titluri de excepție precum The Girl Before de J.P. Delaney – cel mai așteptat roman de suspans al anului, deja în curs de ecranizare,  Carol de Patricia Highsmith – carte ecranizată având în rolurile principale pe Cate Blanchett și Rooney Mara, All Our Wrong Todays de Elan Mastai - roman în curs de ecranizare, La mujer de mi vida, al treilea titlu din seria de autor Carla Guelfenbein, The Book of Strange New Things de Michel Faber, Eileen de Ottessa Moshfegh – roman nominalizat la Man Booker Prize 2016.

ajuta-l-doamne-pe-copil-cover_big

Grupul Editorial ART

Un vrăjitor din Pământșimare de Ursula K. Le Guin - Ged este cel mai mare vrăjitor din Pământșimare, dar în tinerețe a fost un băiat nechibzuit. Foamea pentru putere și cunoaștere l-a făcut să iscodească secrete străvechi și, din greșeală, a eliberat în lume o umbră malefică. Și astfel începe aventura lui tumultuoasă, în care Ged trebuie să-și mânuiască abil talentul de vrăjitor, cuvintele și puterea în încercarea de a readuce echilibrul. Ursula K. Le Guin creează o lume fantastică surprinzătoare, în care puterea cuvintelor e invincibilă.

Fangirl de Rainbow Rowell - Toată lumea este fan al lui Simon Snow, dar Cath și Wren sunt cele mai înfocate admiratoare ale lui, scriind propriile povești despre magicianul adolescent. Fac asta cu pasiune, încercând să se ascundă de problemele lor în universul ficțiunii, unde totul este posibil. Deşi gemene, cele două fete sunt cum nu se poate mai diferite. Părăsite de mamă și crescute de un tată în căutarea echilibrului sufletesc, ele trebuie totuşi să înfrunte viaţa reală. Care le va despărţi pentru un timp. Dar care le va învăţa cât de frumoasă poate fi studenția. Și cât de mare este puterea iubirii.  Iar Cath va descoperi ce înseamnă să devină scriitoare în toată puterea cuvântului.

Ajută-l, Doamne, pe copil de Toni Morrison -  Bride este o femeie superbă. Întunecimea pielii îi dă o frumuseţe aparte. Dar aceeaşi piele neagră făcuse ca venirea ei pe lume să fie un adevărat şoc pentru părinţii săi. Când era mică, ar fi făcut orice ca să-i câştige dragostea mamei. Acum, ca să-şi poată trăi viaţa cum se cuvine, Bride trebuie mai întâi să se elibereze de amintirile şi minciunile care o ţin încătuşată. În cel de-al unsprezecelea roman al său, plasat în zilele noastre, Toni Morrison vorbeşte fără ascunzişuri despre felul în care suferinţele copilăriei au consecinţe în viaţa de adult, transformând rănile şi furia personajelor ei în pură frumuseţe, şocând şi răscolind emoţii deopotrivă.

Un trandafir pentru Emily și alte povestiri de William Faulkner - Considerată o capodoperă a genului scurt, Un trandafir pentru Emily este una dintre cele mai morbide și mai obsedante povestiri din literatura americană. O altă bijuterie marca Faulkner este și Câinele, un tur de forță macabru, cu un final plin de o ironie amară. Aceste remarcabile povestiri reflectă profunda iubire, dar și scârba, tandrețea, dar și disprețul, identificarea, dar și respingerea pe care William Faulkner le-a manifestat față de tradițiile și față de felul de viață din partea lui de lume.

62 Model de asamblare de Julio Cortázar - Tradus în premieră în limba română, romanul este proiectul complex al lui Julio Cortázar despre viața în așa-zisul „Oraș”. Unei persoane Orașul îi poate apărea ca Paris, alteia ca o berărie din Oslo, pentru alta poate fi locul unde se trezește când se dă jos din pat în Barcelona. Descris de Carlos Fuentes, acest peisaj urban „pare desenat de frații Marx ajutați de Bela Lugosi”. E decorul unde sunt părăsite constrângerile obișnuite ale ordinii romanești tradiționale iar cititorul e integrat într-o nouă experiență, îndrăzneață și palpitantă, a vieții înseși. E locul de întâlnire pentru un amestec dement de boemi.

Jurnalul unui puști 11. Dublu sau nimic de Jeff Kinney - Greg Heffley e tot mai stresat. Mama lui crede că jocurile video îi fac creierul praf, aşa că vrea ca fiul ei să nu se mai joace, ci să-şi exploreze „latura creativă“. Halloweenul se apropie și el, făcând lucrurile încă mai înfricoșătoare.

Assassin's Creed (#1). Renașterea de Oliver Bowden - Trădat de familiile conducătoare din Italia, Ezio începe să se pregătească pentru a deveni asasin. Ajunge astfel să fie atras în războiul secret dintre Ordinul Asasinilor și Ordinul Templierilor, care are drept scop obţinerea Mărului Edenului, un artefact ce poate controla mințile oamenilor, provenit de la o civilizație străveche, superioară tehnologic.

pecetea_morti

Grupul Editorial CORINT

Pecetea morții de Veronica Roth - Înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei – și a dragostei – într-o galaxie plină de haruri neprevăzute. Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har. CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar și putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el. AKOS e fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui față de familie e nemărginita. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo – indiferent de preț. Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre țările și familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc?

Noua Turcie a lui Erdogan (titlu provizoriu) de Ahmet Insel - Ahmet Insel aruncă o nouă lumină asupra AKP și scoate la iveală detalii despre strategia și perseverența succesului electoral al lui Erdogan ce vine în ciuda corupției și a luptei fățise cu mișcarea Gülen. Cartea arată că societatea turcă este constant împărțită între sentimentul de vinovăție reprimată și dorința de libertate, între teama de a-și pierde identitatea socio-istorică și dorința de a fi prezentă întru totul în lumea modernă.

El Narco: Ascensiunea sângeroasă a cartelurilor mexicane de droguri (titlu provizoriu) de Joan Grillo - El Narco nu este o grupare criminală; este o mișcare și o industrie ce câștigă sute de mii din cartiere distruse de gloanțe și munți acoperiți de marijuana. Conflictul deschis de El Narco a dat naștere unor brigăzi paramilitare ale morții care se luptă din Guatemala până la granița cu Texas (uneori depășind-o). În această carte „plină de adrenalină" (Publishers Weekly) Ioan Grillo conturează primul portret realist al cartelurilor mexicane și cum s-au transformat ele în ultima decadă.

Istoria terorismului (titlu provizoriu) de Law Randall - Oferă studenților, dar și cititorilor generaliști acces într-o zonă bogată cu informație, folosind cel mai modern tip de cercetare combinat cu o perspectivă istorică mult dorită. Acoperă subiecte precum jihadismul, conflictul Israeli/Palestiniam, situația din Irlanda de Nord sau Ku Klux Klan-ul, pe lângă mișcări mai puțin cunoscute din Uruguay, Algeria sau chiar tema terorii în Roma antică, Europa medievală și Revoluția franceză.

Three Dark Crowns (titlul original) de Kendare Blake - Un fantasy întunecat și inventiv despre 3 surori care trebuie să se lupte până la moarte pentru a deveni regine. În fiecare generație, pe insula Fennbirn, se naște un set de tripleți: 3 regine, toate moștenitoare egale ale coroanei și fiecare posesoare a unei puteri magice. Mirabella este o elementalista capabilă să aprindă flăcări furioase sau să pornească furtuni aprige doar pocnind din degete. Katharine cunoaște arta otrăvurilor și poate înghiți poțiunile cele mai puternice fără să sufere măcar de o durere de stomac. Arsinoe, o naturalistă, este vestită pentru pentru abilitatea de a înflori cel mai roșu trandafir și pentru controlul pe care îl poate exercita asupra celor mai sălbatici lei. A deveni regină încoronată nu este numai o chestiune de spiță regală. Fiecare soră trebuie să se lupte pentru titlu. Și nu este doar un joc în care cineva pierde și altcineva câștigă...este vorba de viață și de moarte.

Fiica lui Stalin de Rosemary Sullivan - Având acces la arhivele guvernului sovietic, CIA și KGB și cooperarea strânsă a fiicei Svetlanei, Rosemary Sullivan reconstruiește viața incredibilă a fiicei lui Stalin pentru ochii publicului. Fiica lui Stalin este o biografie revoluționară a unei femei sortite să fie prizonierul politic din umbra numelui tatălui ei. Sullivan explorează un personaj complicat într-un context amplu fără să piardă contactul cu o poveste profund umană. În acest proces deschide o fereastră către o lume nedescoperită până atunci, o lume brutală care continuă să ne fascineze.

Warcross, #1 (titlul original) de Marie Lu - Urmărim doi adolescenți vânători de recompense care sunt angajați de un tânăr milionar să prindă un hacker din cel mai popular joc de realitate virtuală din lume. Autoarea însăși este pasionată de jocuri și a lucrat ca art director într-o companie de jocuri video.

Fiabe di oggetti magici (titlul original) de Italo Calvino - Poate o prințesa, sânge regal, să fie înnebunită după smochine? Poate unul dintre oierii regelui să își dorească tronul? Un inel primit în dar de la o băbuță nu poate fi decât magic, dar niciodată precum cadoul pe care țăranul Geppone îl primește de la Vântul Dintremunți... obiectele ascund aventuri, exact precum poveștile.

Queen of Dreams de Peter F Hamilton - Taggie și sora ei mai mică, Jemima, sunt exact ca și alte fete de vârsta lor. Locuiesc cu mama lor, merg la școală, fac sport și își petrec vacanțele cu tatăl lor la țară. Dar într-o zi totul se schimbă... când o veveriță albă cu ochelari mov apare în viețile lor. Mai departe tatăl lor este răpit și depinde de ele să fie salvat.

Arena 13 de Joseph Delaney - Bine ai venit în Arena 13! Aici luptătorii se înfrunta. Moartea nu e niciodată prea departe . . . Leif are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător din faimoasa Arenă 13. Aici jucătorii profesioniști pun pariuri pe luptători, iar în meciurile de răzbunare pariază pe care dintre luptători va muri. Dar țara este terorizată de creatura Hob, o ființă rea care își găsește satisfacția în a tortura oameni și își arată puterea devastatoare provocând oricând dorește un combatant din Arena 13 la o luptă până la moarte. Și exact asta își dorește și Leif...

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro