bookblog.ro

---

Debutează o nouă ediție a Conferinţelor BookLand Evolution

Scris de • 18 September 2019 • in categoria Stiri

De 6 ani încoace Conferinţele BookLand Evolution le prezintă tinerilor profesioniști consacrați care vin să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu și practică.

Anual conferințele poposesc în 23 orașe, reunind ~20,000 liceeni și studenți cu ~200 speakeri și oferindu-le o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere. După prima sesiune de primăvară-vară, Conferințele Bookand Evolution demarează sesiunea de toamnă-iarnă pe 19 Septembrie’19 la Bucureşti, la Universitatea Populară Ioan I. Dalles (Bd. Nicolae Bălcescu 18), în intervalul orar 10:00-14:00 fiind invitați să vorbească: Alexandru Mironov, Felicia Filip, Cristi Puiu, Mihaela Tatu, Valentin Bosioc, Radu Moraru şi Rareş Florin Stoica.

Alexandru Mironov - Scriitor, Jurnalist: „Când aveam 4 ani, tata a început să-mi citească '20.000 de leghe sub mări' - şi pentru că nu-l mai lăsam să plece, am început încet-încet să învăţ literele. Astfel că la 4 ani şi jumătate am terminat eu de citit cartea. Am descoperit universuri fantastice şi de atunci nu mă mai opresc. Le recomand tuturor părinţilor să-şi îndemne copiii să citească de mici, incă de pe la trei ani."

Felicia Filip - Soprană: „Educația stă la baza supraviețuirii oricărei ființe pe pământ. Omul își educă puiul-copilul învățându-l să vorbească, să scrie, să citească. Aceasta este o formă evoluată de educație. Astfel ne diferențiem de celelalte viețuitoare care ne înconjoară. Haideți să deschidem cartea fermecată a vieții pentru a învăța să trăim frumos, să creăm, să iubim!"

Cristi Puiu - Regizor: „Am crescut cu cărți. Dacă am ajuns să fiu repetent și exmatriculat s-a întâmplat în mare măsură din pricina faptului că, în loc să mă duc la școală, stăteam acasă și citeam. Întâlnirea cu cartea este întâlnirea cu o mărtusire. Cred că de aceea sunt importante cărțile. Ele vin și valideaza un sentiment ca un adevăr despre lumea asta, care spune că suntem aici pentru a ne întâlni unul cu celălalt, pentru a ne ajuta să trecem pragul, să aflăm ce se află dincolo de lectură. Ați văzut cât de ușor ajungem să purtăm o conversație cu cineva care a citit aceleași cărți?"

Mihaela Tatu - Trainer Tehnica și Arta Livrării Discursului, Voice Over, Speaker motivațional, M.C.: „Evenimentul BookLand vine în întâmpinarea celor care încă nu au ales atitudinea cu care îşi vor trăi viaţa. Care nu şi-au dat seama că viaţa lor abia acum începe şi peste 10 ani vor fi rezultatul cunoştinţelor pe care le dobândesc acum (prin lectură) şi a alegerilor pe care le fac acum.”

Valentin Bosioc - Campion European Bodybuilding, Online Health&Fitness Coach, Master Trainer Școală Fitness: „Viața e simplă, e o călătorie frumoasă care se bazează pe decizii. Decizii pe care tu le iei și ți le asumi. Nu știi dacă decizia pe care ai luat-o e bună sau rea, îți vei da seama pe parcurs. Dacă e bună, continuă călătoria! Dacă decizia luată se dovedește că nu e cea mai bună, faci doi pași în spate, privești imaginea de ansamblu și reconfigurezi traseul până găsești drumul potrivit astfel încât să îți poți continua călătoria."

Radu Moraru - Realizator de televiziune: „Cred că România mai are o șansă prin acești tineri, tot mai diferiți de părinții lor. Însă trebuie să aibă curajul să fie până la capăt. Să-și decidă singuri viitorul, să fie pasionați de ceea ce fac, să fie liberi!"

Rareş Florin Stoica - Actor: „Bucuria și entuziasmul tinerilor îmi oferă întotdeauna puterea de a merge mai departe. De fiecare dată când lucrez la un rol mă gândesc ce idee poate încolți în mintea spectatorului după ce a ajuns acasă. Lectura, ca și mersul la teatru, oferă cititorului/spectatorului posibilitatea de a reflecta, de a-și imagina, de a visa, astfel stimulând spiritul critic, sensibilitatea, creativitatea. Ambele sunt deprinderi care, dacă se capătă devreme, nu te părăsesc niciodată și sunt esențiale în devenirea fiecăruia."

Intrarea este LIBERĂ!

www.book-land.ro/conferinte , www.facebook.com/BookLandConferintesiTabere/ , https://www.youtube.com/c/BookLandConferintesiTabere

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro