bookblog.ro

---

Ești scriitor ? Vrei să debutezi ? Programul „Prima Carte” – bursă pentru debut oferită de FFFF.ro

Scris de • 21 August 2017 • in categoria Stiri

De câte ori prietenii de la Fundația Friends For Friends (FFFF.ro) pun la cale ceva, pe noi ne cuprinde entuziasmul căci știm ce fain va fi ! De data asta lansează un program dedicat scriitorilor români nepublicați în volum, prin care oferă unui autor care nu și-a făcut încă debutul cadrul necesar pentru a-și finaliza și publica prima carte de ficţiune.

Programul „Prima Carte” este realizat de FFFF împreună cu scriitorii Marius Chivu și Florin Iaru, la inițiativa și cu susținerea agenției de publicitate Friends\TBWA.

Programul „Prima Carte” oferă autorilor șansa de a-și duce la bun sfârșit debutul în proză sub tutela celor doi scriitori români și traineri de creative writing. Aceasta presupune un program intensiv de mentorat  pe durata a cinci luni de zile și coaching pentru finalizarea unui manuscris, recomandare de publicare la o editură românească de top, precum și susținere financiară pentru promovarea cărții.

Poate participa la program orice autor nepublicat încă cu proză de ficțiune în volum. Înscrierea se face pe baza unui formular disponibil pe site-ul FFFF.ro, în care se trimite un fragment de roman/o povestire de maxim 30 000 de semne. Formularul poate fi trimis până pe 15 octombrie, la adresa [email protected].

Pentru programul de mentorat vor fi aleși între doi și patru autori, în funcție de calitatea aplicațiilor, pentru ca la finalizarea manuscriselor, în luna mai 2018, cei doi tutori să aleagă unul singur pentru prezentarea la editură.

Mai multe detalii despre programul Prima Carte pe www.ffff.ro/prima-carte.

 

 

 

 





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Monique spune:

    Poate ar fi timpul sa ma apuc si eu de scris. Sau sa caut miniproza scrisa in liceu.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro