bookblog.ro

---

Lansare de carte: „Şi fericirea era obligatorie” de Andrei Crăciun

Scris de • 8 March 2019 • in categoria Stiri

Sâmbătă, 9 martie, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Şi fericirea era obligatorie” de Andrei Crăciun, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Invitaţi, alături de autor: Corina Şuteu și Iulian Tănase. Va modera: Horia Ghibuţiu

Continuare a poemului-roman „Aleea Zorilor”, volumul „Și fericirea era obligatorie” navighează, în stilul deja consacrat al lui Andrei Crăciun, pe marea memoriei. În carte îi întâlnim pe soții Ceaușescu în caleașca Reginei Angliei, cu consecințe neprevăzute, sunt prezenți întunecații ani ’80, apar securiștii și primii îmbogățiți ai tranziției, dar și alte personaje extraordinare, precum țiganul înțelept și orb care are puterea să vadă viitorul sau tânăra dintr-o familie de mafioți din sudul Italiei.

Povestitorul este un ziarist care colindă pământul în căutarea adevărului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forța să-i aducă pe oameni în pragul suicidului. Călător care umblă prin porturi și pe străzi lăturalnice, el caută neîncetat subiecte de reportaj în locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o îngrozitoare melancolie după paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilăriei.  

„Și fericirea era obligatorie” este o carte despre promisiunile începuturilor, despre comunism și postcomunism, ziare și inimi zdrobite, dragoste și moarte.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro