bookblog.ro

---

Marea tradiție contemplativă a Apusului

Scris de • 28 January 2020 • in categoria Stiri

Editura Herald şi Librăria Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15, București) au plăcerea de a vă invita într-o incursiune spirituală în practica tradiției creștine apusene, miercuri, 5 februarie 2020, ora 18:30, în cadrul  evenimentului Marea tradiție contemplativă a Apusului.

Acest eveniment ne va introduce în ambianța tradiției contemplative a creștinismului din Apus, a apropierii intime, profunde, personale, de marele mister al îndumnezeirii, care impregnează întreaga istorie a mântuirii, de la începuturi și până în ziua de astăzi.

Contextul dezbaterii este oferit de patru lucrări importante din colecţia „Spiritualitate creştină” a editurii Herald:

Castelul interior – Desăvârșirea spirituală sau cele șapte etape ale unirii sufletului cu Dumnezeu de Sfânta Teresa de Avila

Noaptea întunecată a sufletului de Sfântul Ioan al Crucii

Norul necunoaşterii – O carte despre contemplație sau cum este unit sufletul cu Dumnezeu.

Benedictus Deus. Tratate și predici de Meister Eckhart

În această incursiune despre linişte, rugăciune și contemplaţia creştină, vor participa invitații: Pr. Lucian Dîncă (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Teologie Catolică), Pr. Marco Secchi, (reprezentantul Ordinului Carmelitanilor Desculți din România), Andrei Găitănaru (psihoterapeut, filosof, publicist) și Mihai Liță (redactor de carte, curatorul colecției „Spiritualitate Creștină” al editurii Herald). Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

„Căutarea în duh are un pronunțat caracter practic. Calea creştină se trăiește efectiv. De aceea în învățătura Sfinților Părinți prin „teolog„ nu se înțelegea filosoful doct, care propagă ex cathedra un mesaj preţios şi greu de înţeles, ci sfântul, adică ființa care s-a apropiat prin nevoință, contemplație și har de marele mister al Dumnezeirii. O astfel de ființă are adesea un discurs simplu (cel puțin în aparenţă), dar totdeauna viu, adică plin de „sevă spirituală„, de rod. Inima celui drept este „Sfânta sfintelor„ (cf. Luca 17.21).  Discursul teoretic are ca unic scop să facă metoda accesibilă și clară. Este exact paradigma colecției „Spiritualitate creștină„ a editurii Herald, din care fac parte lucrările despre care vorbim.” Mihai Liță (redactor de carte, coordonatorul colecției „Spiritualitate Creștină”)





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro