bookblog.ro

---

Săptămâna Culturii Macedo–Române, 7-10 mai 2019

Scris de • 6 May 2019 • in categoria Stiri

În perioada 7-10 mai 2019 va alea loc Săptămâna Culturii Macedo–Române, evenimentul care celebrează cultura macedo-românilor prin diverse conferințe și activități este organizat de Societatea de Cultură Macedo-Română.

Societatea de Cultură Macedo-Română împlinește în acest an 140 de ani de la înființare (23 septembrie 1879) și sărbătorește 114 ani de la obținerea, prin Iradeaua imperială semnată de sultan la 9 mai și promulgată în ziua de 10 mai 1905, a drepturilor naționale pentru românitatea balcanică.

Evenimentul cuprinde:

7 mai, ora 10:00 la Biblioteca Academiei Române, „Amfiteatrul Ion Heloade Rădulescu” (Calea Victoriei nr 125) va avea loc simpozionul științific „Românii din sudul Dunării. istorie și actualitate”

7 mai, ora 18:00 la Facultatea de Teologie (Str. SF Ecaterina nr 2-4) va avea loc conferința „Aspecte din viața religioasă la macedo-români”

9 mai, ora 18:30 la Muzeul Municipiului București - Palatul Șuțu (Bd. Ion C. Brătianu nr 2) va avea loc conferința „Periplu balcanic. Cercetări de teren în republica Macedonia de Nord” și expoziția de fotografie Aromânii din regiunea Bitolia.

10 mai, ora 10:00 la Biserica Izvorul Tămăduirii - Mavrogheni (Str. Monetăriei nr 4) va avea loc un Te deum cu ocazia împlinirii a 114 de ani de la promulgarea Iradelei Imperiale prin care s-a recunoscut naționalitatea română în Imperiul Otoman. Pomenirea martirilor macedo-români.

10 mai, ora 18:30 în Aula Bibliotecii Cebtrale Universitare „Carol I” (Str. Boteanu nr 1) are loc Gala Societății de Cultură Macedo-Română

Acest an marchează momente aniversare de mare importanță pentru macedo-români: se împlinesc 140 de ani de la fondarea Societății de Cultură Macedo-Română (S.C.M.R.), înființată la 23 septembrie 1879.

S-a spus că în seara de  9/22 mai 1905 Sultanul Abdul Hamid ar fi semnat Iradeaua imperială prin care naționalitatea română era recunoscută ca atare în Imperiul Otoman. Acest decret imperial a fost publicat în dimineața zilei de 10 mai 1905.

România s-a interesat zeci de ani de soarta românilor din Imperiul Otoman, având un scop cultural în păstrarea și promovarea dialectelor limbii române. Cheltuielile Statului Român au fost destinate activităților culturale, editării de cărți în dialect, finanțării de școli și biserici, plăţii salariilor și burse de studii. Cuvântul de ordine al României a fost întotdeauna: libertatea limbii, libertatea cultului, egalitatea perfectă între toţi creştinii din Imperiu, pentru binele păcii în Europa.

După 40 de ani de eforturi diplomatice, la presiunea diplomației române, Sultanul a consacrat în mod solemn existenţa naţionalităţii române/valahe (reprezentată de macedo-români și megleno-români, sau români din Macedonia, așa cum apar în documentele vremii) în Imperiul Otoman şi-i conferă, prin Iradeaua imperială, drepturi civile egale cu acelea de care se bucurau celelalte naţionalităţi creştine din Imperiu.

 

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Da manifestarea la BAR este deosebita

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro