Cinci capodopere scrise de femei

Am un ataşament special pentru ceea ce se numeşte “romane clasice”, scrise şi publicate mai ales în secolul al XIX-lea dar şi pe la începutul secolului XX. Mi se pare că era mai greu să scrii o carte de succes atunci: pretenţiile erau altele, cititorii erau mai rafinaţi, iar subiectele de discuţie nu erau atât de multe ca în zilele noastre.

Însă ce era şi mai greu era să publici o carte de succes fiind femeie. Desigur că la un moment dat emanciparea a lovit şi domeniul literaturii, însă mentalitatea a rămas, cel puţin la început, aceeaşi: sexul slab nu putea scrie decât lucrări slabe. Prin urmare sexul slab s-a văzut nevoit să fenteze mentalitatea: a publicat sub diverse pseudonime.

Chiar şi la adăpostul unui pseudonim, La Răscruce de vânturi a fost primit cu reticenţă. Acest lucru s-a datorat probabil faptului că societatea nu era pregătită să accepte că oamenii pot fi atât de cruzi: Heathcliff, personajul principal, este abuzat fizic de către fratele său vitreg, iar mai târziu el este brutal cu soţia, fiul său şi copiii care îi rămân în grijă. Timpul însă a oferit Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Emily Bronte i-a fost recunoscut meritul de a fi scris o capodoperă.

Povestea de dragoste dintre Heathcliff şi Catherine a acaparat imaginaţia multor generaţii, cu atât mai mult cu cât atmosfera gotică domneşte peste roman, marcat pe alocuri de câteva întâmplări supranaturale. Iar felul în care cei doi, deşi se iubesc, se distrug reciproc şi îi distrug şi pe cei din jurul lor a determinat revolta interioară a multor cititoare, în special. Rămâne însă nota optimistă din final: aceea că cei doi se reîntâlnesc la un alt nivel al existenţei.

Pe la jumătatea anilor 1800 Mary Anne Evans a avut şi ea de făcut o alegere: vroia ca romanele scrise de ea să fie percepute doar ca “alte romane uşurele, de dragoste” sau vroia să fie luate în serios? A ales varianta din urmă, iar singura posibilitate ca lucurul acesta să se întâmple a fost să scrie sub un nume de bărbat. Aşa a apărut George Eliot şi aşa a apărut, mai târziu, unul dintre cele mai bune romane ale ei, Middlemarch.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Mândrie și prejudecată

Titlu: Mândrie și prejudecată
Autor: Jane Austen
Rating:
Editura: Adevărul Holding
Anul aparitiei: 2004
Traducere: Corina Ungureanu
Numar pagini: 414
ISBN: 978-973-1999-69-2

(ediţia în limba engleză)

Între etichete şi orgolii

. . . I could easily forgive HIS pride, if he had not mortified MINE.

Zilele trecute mi-am amintit de una dintre autoarele mele preferate, o clasică, Jane Austen. Scriitoare ce a trăit în perioada premergătoare victorianismului, a reuşit să creeze o critică subtilă la adresa mecanismelor societăţii britanice, luând în derâdere însăşi baza relaţiilor sociale-eticheta şi rangul ierarhic. De altfel, o romantică pe cât îi permitea spiritul epocii, Jane Austen a îmbinat cu eleganţă acutul simţ critic şi observaţia fină, pentru a contura personaje cu un caracter puternic, pe care le-a aşezat în relaţii de opoziţie. E vorba, în special, despre celebrul cuplu: Elizabeth Bennet şi Mr. Darcy sau arhetipul dragostei care se naşte din ură.

Mândrie şi prejudecată este o poveste care, dincolo de idealul dragostei pentru dragoste, aduce în discuţie condiţia femeii într-o societate masculină prin excelenţă, căsătoria de convenienţă şi incapacitatea de a trece graniţele unor clase sociale prestabilite prin naştere şi etichetă. O absurditate pentru zilele noastre, dar realitatea cotidiană pentru acel timp istoric, eticheta dicta modul in care se construiau relaţiile, ba chiar putea fi atât de rigidă încât să distrugă vieţi - a nu se uita modul în care reacţionează Elizabeth când află de fuga Lydiei cu Mr. Wickham sau chiar faptele istorice care amintesc de moartea unor regi din cauza acestor reguli stricte de comportare. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!