bookblog.ro

Eleganţa ariciului

0Eleganţa ariciului recenzie
Autor: Muriel Barbery
Rating: Eleganţa ariciului rating - recenzii carti
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Ion Doru Brana
385 pagini
ISBN: 978-973-143-325-7

(ediţia în engleză aici)
Nu îndrăznesc să spun ferm că Eleganţa ariciului este o mare realizare literară, dar poate salva o după-amiază anostă. Deşi toate întîmplările din carte au loc într-o casă împărţită în opt apartamente luxoase, locuite de snobi, povestea e mai palpitantă decît un roman de aventuri. În centrul ei se află două personaje care încalcă toate ideile preconcepute despre ce ar trebui să fie, două excepţii de la regulă care se străduiesc să pară cît mai obişnuite: doamna Michel, portăreasa imobilului, luptîndu-se în fiecare zi să fie cît mai banală (şi credeţi-mă că îi e greu) şi Paloma, o fată genială, care, dezamăgită de lipsa evidentă de sens a vieţii, plănuieşte cum să se sinucidă. Cel puţin, pentru început...

O portăreasă amatoare de romane ruseşti şi cunoscătoare de filosofie, împreună cu o sinucigaşă de o luciditate aproape optimistă (şi cu o latură japoneză amuzantă) nu pot provoca decît dezastre comice. De exemplu, remarcile care îi scapă doamnei Michel provoacă suspiciunea cucoanelor pe cît de respectabile, pe atît de absurde, indignarea lor şi, nu în ultimul rînd, o ultimă îndrăgostire. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro