Cosmos
0
Preambul la o recenzie ratată
Cosmos-ul lui Witold Gomobrowicz e mai lesne de explorat cu mintea dacă, în prealabil, ne punem la punct cu minime detalii biografice referitoare la polonezul acesta rătăcitor. Aşadar, vă invit să descoperiţi pe cont propriu ce altceva a mai făptuit şi pătimit controversatul autor până să scrie cartea pe care mă voi strădui (în zadar, sunt conştient!) să o autopsiez în rândurile de faţă. Este vorba de un text literar care-şi sprijină îndrăzneala, cu bună ştiinţă, pe umerii viguroşi ai operei lui W.G. de până la acea dată. Nu este un "cântec de lebădă", ci un fel de muzică surdă a vieţii, un geamăt intern, incoerent care l-a însoţit, se pare, toată existenţa şi a aşteptat "cel mai potrivit moment" pentru a se putea face auzit.
Estetic vorbind, W. Gombrowicz era deja consacrat la data apariţiei acestui "tratat despre dezintegrare". Potenţialul risc de a fi întâmpinat cu neînţelegere, hulit cu superficialitate, chiar respins pentru stranietatea suprarealistă a scriiturii l-ar fi putut primi cu o anumită împăcare; opera fusese scrisă. [Citeste tot Articolul]




