bookblog.ro

Cel mai îndepărtat ţărm

Titlu: Cel mai îndepărtat ţărm
Autor:
Rating:
Editura:
Traducere: ,
ISBN: 978-973-88357-5-8

„Nu-mi pasă ce va urma, mi-a fost dat să văd dragonii zburând pe vântul dimineţii” spune unul dintre personajele principale, aproape de finalul romanului, punctând surprinzător de bine puterea poveştii maestrei LeGuin. Cel mai îndepărtat ţărm, a treia carte din seria Terramare (în original „Earthsea”), alunecă printre filosofiile despre viaţă şi moarte, echilibru universal versus dorinţa individuală, realitate versus legendă, şi se îndreaptă spre aspectul în care genul fantasy excelează - spune o poveste frumoasă.

Este romanul meu favorit din serie. Prima dată l-am citit într-un omnibus, în original, pentru că la noi nu se încumetase nimeni să-l traducă. Acum l-am recitit datorită editurii Alexandria, sub traducerea Ralucăi Puşcău şi Dianei Groza, şi rămâne în continuare romanul meu favorit. Şi într-adevăr, unele lucruri se pierd prin traducere – tonul nu mai este atât de sobru, atmosfera epică păleşte puţin, alunecând mai mult înspre basm, nu înspre legendă.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Lumea lui Rocannon

Titlu: Lumea lui Rocannon
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 150
ISBN: (10) 973-569-878-1

"Lumea lui Rocannon" nu este un roman SF, la fel cum nu e un fantasy. Undeva între cele două, cartea cu care debutează Ursula K. Le Guin nu e o operă de artă. Este un roman delicat, trist, fatalist. A fost numit roman iniţiatic şi a fost comparat cu un poem medieval. Cred că descrierea în termenii ăştia poate induce uşor în eroare. Pe mine, una, m-a păcălit.

Mă aşteptam la o lume asemănătoare Pământului de Mijloc al lui Tolkien. La o călătorie plină de pericole şi la nişte eroi puternici şi bine definiţi. Nici vorbă de aşa ceva. În loc de asta, Le Guin ne povesteşte despre un antropolog pierdut pe o planetă locuită de două specii inteligente, dar foarte diferite. Se pot recunoaşte uşor tipologiile, arhetipurile care stau la baza construcţiei uriaşilor Liuar şi a piticilor Gdemiar. Chiar şi denumirile sună într-un fel aparte, care aminteşte diapazonului intern de lumină şi de umbră, de zbor şi săpături, de faţetele aceleiaşi realităţi, până la urmă.

[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Mormintele din Atuan

1Autor: Ursula K. Le Guin
Rating: 4 stele - Ursula K. Le Guin - Mormintele din Atuan rating - recenzii carti
Editura: Alexandria

(ediţia în limba engleză)
Ursula K. Le Guin - Mormintele din Atuan - recenzie cartiLiteratura fantastică şi-a asumat încă de la începuturile sale un rol foarte important, zugrăvind în lumile şi personajele sale acel rău moştenit şi inerent fiinţei umane. Această umbră a răului pluteşte asupra Mormintelor din Atuan; e acolo chiar fără să deschizi cartea, prevestită de coperţile negre şi fontul ieşit din comun care face literele să arate aproape runic. Romanul clasic al lui Ursula K. Le Guin, publicat prima oară în 1971, tratează această temă a răului transmis, dar ridică şi probleme de identitate şi sociologie, reuşind să surprindă mereu prin profunzimea şi complexitatea sa.

Mormintele din Atuan este al doilea roman din seria Terramare. M-am aşteptat ca acest lucru să fie o problemă, din moment ce nu l-am citit pe primul, dar povestea este relativ ermetică şi la un moment dat aflăm şi ce s-a întâmplat, pe larg, în primul roman. În Mormintele din Atuan facem cunoştinţă cu Tenar, o fetiţă de şase ani care este aleasă Mare Preoteasă a Celor Nenumiţi, deoarece nişte preoţi cred că este conducătoarea lor renăscută. Tenar primeşte titlul de "Cea Devorată" (o metaforă foarte importantă pentru poveste) şi un nume nou, Arha.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

Mana stanga a intunericului

Autor: Ursula K. LeGuin
Rating: 2 stars

Ursula LeGuin Mana stanga a intunericului În momentul în care un roman SF primeşte Premiul Nebula sau Hugo trece într-o altă categorie de literatură. Ca insignele de cercetaş pe care le poţi purta mândru toată şcoala generală, şi care de fapt nu înseamnă mare lucru pentru că literatura e un domeniu foarte subiectiv (dacă nu aţi aflat încă). Întâmplător cineva mi-a dat ediţia din 1994 de la Nemira a acestui roman, spunând că o să-mi placă şi că e cu un hemafrodit care vrea să facă sex cu un tip. Tot întâmplător a crezut că poate o să-mi placă, dar cu toţii ne mai înşelăm din când în când.

Se poate ca sumarizarea mea de mai sus să fie puţin cam simplistă, dar acţiunea romanului contează prea puţin deoarece firul narativ nu a reuşit decât să mă facă să casc, să adorm, să mă trezesc şi să scriu acest review. Bine, pentru fanii dedicaţi ai autoarei şi ai postgenderismului (nu am găsit/căutat o traducere adevărată pentru acest termen) o să fac un rezumat incredibil de scurt şi lămuritor: pe o planetă aflată în plină glaciaţiune de foarte multă vreme trăiau nişte hemafrodiţi. Acolo ajunge un nefericit numit Genly Ai care trebuie să convingă această societate aflată undeva între pseudo-feudalism şi comunism (erau două ţări mari) să adere la o uniune galactică sau ceva în genul ăsta. Doar că nimeni nu prea crede că el vine de pe altă planetă şi de aici se iscă tot felul de aventuri nebuneşti.

Firul narativ serveşte doar ca un mijloc de analiză a unei societăţi hemafrodite, unde toţi membrii sunt de sex neutru douăzeci şi patru de zile şi în kemmer două zile, kemmer fiind faza în care se alcătuieşte un cuplu şi fiecare îşi alege rolurile, transformându-se fizic în bărbat sau femeie. Dacă vi se pare teribil de plictisitor ar trebui să ştiţi că şi este. Dacă nu vi se pare plictisitor (şi sumarizarea mea din primul paragraf deja v-a atras atenţia şi aţi plecat să cumpăraţi cartea) o să vedeţi repede că stilul complet impersonal al personajului narator este la fel de rece ca clima planetei şi distruge complet orice interes pentru acţiunea romanului, sau mai bine zis face pentru atmosfera generală a cărţii ceea ce face Adi Mutu face pentru Naţională.

După câteva capitole în care o femeie (autoarea) prezintă un bărbat (naratorul) care diseacă o societate hemafrodită (restul care nu au fost menţionaţi în parantezele anterioare) am ajuns la concluzia că romanul merită cele două premii de prestigiu pentru idee şi o bătaie semnificativă pe obraz pentru execuţie. Întâmplător poveştile inserate între capitole, narate la persoana a III-a, sunt mult mai interesante şi oferă o perspectivă mult mai completă asupra lumii în care se petrece acţiunea decât văicărerile pseudo-sexuale ale lui Genly. Acţiunea se precipită undeva în a doua parte a cărţii şi personajele trec prin nişte momente în care cititorul se poate identifica cât de cât cu ele, dar e prea puţin prea târziu.

Faptul că am dat acestei cărţi două steluţe (mie îmi place să le vad ca nişte arici) în timp ce oameni mai de seamă i-au dat lucruri ca Premii Nebula sau Hugo nu este felul lui Cristi Mitran de a fi rebel zi de zi ci o simplă constatare că din 1969 până acum genul SF a evoluat, Ursula K. Le Guin a scris cărţi mai bune şi postgenderismul este, a fost şi va fi mereu un lucru teribil de plictisitor. Unele cărţi devin mai bune cu trecerea timpului altele nu.

Nu recomand cartea asta, uitaţi-vă la televizor sau citiţi Lord of Light de Zelazny (care o să primească un review cu mulţi arici cât de curând).

Reviewer: Cristi Mitran

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro