Titlu: Rime despre viaţă şi moarte
Autor: Amos Oz
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Ioana Petridean
Numar pagini: 184
ISBN: 978-973-689-330-8

(ediţia în limba engleză)

Într-un interviu, Amos Oz spune că viaţa sa profesională, precum şi un hobby, sunt alcătuite din a-l imagina pe celălalt. Dacă ar trebui să rezum la doar câteva cuvinte Rime despre viaţă şi moarte, în mod cert aş alege să menţionez tipul acesta de empatie.

Romanul debutează cu o serie de întrebări referitoare la menirea şi condiţia de a fi scriitor, dar la fel de repede ni se infirma speranţa de a găsi în continuare vreo lămurire: Există răspunsuri înşelătoare şi răspunsuri în doi peri. Răspunsuri simple şi directe nu există.

În nici 200 de pagini sunt cuprinse 8 ore din viaţa unui scriitor celebru invitat în Tel Aviv la un eveniment literar în care sunt citite fragmente din noua sa carte. În loc de a fi doar martorii acestei bucăţi din viaţa Autorului, cum îl numeşte Amos Oz, ne transformăm în astfel de martori şi faţă de persoanele întâlnite sau doar zărite de el. Dacă trăirile individuale sunt complexe, posibilele trăiri ale altora imaginate din prisma propriei conştiinţe sunt cu atât mai complicate prin simplul fapt că limitele dispar foarte uşor. În felul acesta şi apropierea devine o problemă de gândire: imaginarul permite cunoaşterea celuilalt dar nu exclude ci, dimpotrivă, include şi impune distanţarea faţă de el.

Nu există mireasă fără mire şi nici dar fără dăruire spune poetul Tzfonia Beit-Halam (de această dată imaginat de Amos Oz) într-un volum omonim celui de faţă. Între viaţa şi moartea menţionate în titlu există o legătură, aceeaşi cu cea din versul menţionat anterior, care le face să nu poată exista decât pereche. Aceeaşi legătură o vedem şi la personajele cărţii, pe care pare să le lege un fir invizibil, o simţire care aparţine atât de ele cât şi de Autor. Iar totodată la fel de mult aparţin de cel care citeşte, în măsura în care poate să se transpună odată cu el în diversele trăiri expuse. Aş îndrăzni să spun că fiecare s-a confruntat la un moment dat în viaţă cu sentimentele de dorinţă, de singurătate ori a simţit micile bucurii descrise aici.

Punctul sensibil al cărţii este acela că dă impresia unui exerciţiu literar. În comparaţie cu Poveste despre dragoste şi întuneric sau Cutia neagră, devine mai mult o schiţă. Personajele sunt puse în lumină foarte puţin, chiar dacă intens, ceea ce determină regretul că unele apariţii ce meritau mai multă atenţie nu au fost decât episodice. În afara de asta va determina sigur, măcar pentru puţin timp, nevoia de a fi mai atent, de a şti să observi şi să simţi mai mult atât în felul propriu cât şi al altuia. Pentru că în Rime despre viaţă şi moarte a trăi în lumea imaginată şi a trăi în lumea efectivă sunt amândouă necesităţi ce nu se exclud.

Iar pentru cei interesaţi, aveţi aici un scurt fragment referitor la subiect dintr-o conferinţă ţinută de Amos Oz anul acesta în Suedia.