Imagini Mişcătoare
Autor: Terry Pratchett
Rating:

Editura: RAO
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Cezar Octavian Tabarcea
Numar pagini: 352
ISBN: 9789731038438
Dacă titlul nu vă spune multe, primele fraze ar trebui să fie suficiente ca să lămurească cititorii asupra temei romanului: "Acesta este spaţiul cosmic. Uneori i se spune ultima frontieră. (Numai că, fireşte, o ultimă frontieră nu poate exista, pentru că, atunci, ce-ar mai fi dincolo de ea? Nu ultima, aşadar, însă fără discuţie, penultima.) ["]". A zecea carte din ciclul Lumii Disc tratează în stilul ironic specific lui Terry Pratchett industria cinematografică, începând de la acest exemplu arhicunoscut al genericului Star Trek.
Fundalul poveştii e bineînţeles bazat pe magie şi pe legile speciale ale Lumii Disc. Undeva la zeci de mile de Ankh-Morpork, în sens Rotaţional, pe malul mării şi în apropierea unui deal prin nimic special la prima vedere un bătrân moare. Din convorbirea ce urmează între el şi Moarte descoperim că se numea Deccan Ribobe şi era ultimul Străjer al Porţii, iar eşecul lui de a pregăti un alt Străjer ca să-i ia locul va dezlănţui o periculoasă forţă întemniţată de milenii. În curând o idee bătrână şi plină de hotărâre evadează din dunele împietrite şi îşi croieşte drum către minţile din Ankh-Morpork.
Magie de ambe sexe
Autor: Terry Pratchett
Rating:

Editura: Noesis
Anul aparitiei: 2003
Numar pagini: 300
ISBN: 973-85637-3-9
Eskarina Fieraru e o fetiţă normală, dintr-un sat normal, dintr-o familie... ei bine, dintr-o familie cu opt fraţi. Şi ştim cu toţii că, dacă ai şapte fraţi mai mari şi dacă tatăl tău a avut, la rândul lui, şapte fraţi mai mari, soarta ţi-e pecetluită: o să devii vrăjitor. Dar ce te faci dacă te-ai născut fetiţă? Asta e întrebarea cu care se luptă Buna Batevreme, vrăjitoarea bătrână, cârcotaşă şi suspicioasă (dar cu inima bună)care o însoţeşte pe Esk în călătoria ei spre Ank-Morpork, la Universitatea Nevăzută.
Scrisă cu umor şi fler, "Magie de ambe sexe" ("Equal Rites") face parte din volumele despre Lumea Disc. E prima din serie în care protagonista este Buna Batevreme. Un fel de Vânturache "pe dos", Buna e capabilă, competentă, hotărâtă şi curajoasă (şi femeie). E ceva mai în vârstă, de unde şi numele. Atunci când vrăjitorul Drum Bilet vine să moară la naşterea Eskarinei, pentru a-i preda ei toiagul şi puterile lui, Buna e acolo ca să ajute la venirea pe lume a fetiţei. Din fericire, ea e pe-aproape şi atunci când puterile copilului încep să iasă la iveală. Cum în satul din munţii Vârfu Berbecelui nu îşi pierd vremea prea mulţi vrăjitori, ea e nevoită să o educe pe Eskarina într-ale magiei. Din păcate, copilul nu are magie de vrăjitoare, ci de vrăjitor. De, nu degeaba a bătut Drum Bilet calea pâna-n satul cu pricina. Aşa că Buna se vede obligată să o ducă pe Esk la Universitatea Nevăzută, unde copilul să poată învăţa să-şi controleze magia masculină.
Culoarea Magiei
1
Autor: Terry Pratchett
Editura: Colin Smythe
Publicat prima dată în 1983
ISBN: 0-552-12475-3
Acum vreo opt ani mă plimbam pe b-dul Magheru, cautând prin librării ceva bun de citit. Inevitabil, am intrat la Dalles. Am răsfoit una, două, trei cărţi, dar n-am găsit nimic interesant. Până la urmă mi-au căzut ochii pe o copertă foarte frumos colorată (desenată de Josh Kirby).
Fiindcă n-am obiceiul să mă ghidez în alegere după prezentarea de pe ultima copertă, am deschis cartea şi am citit un paragraf la întâmplare. Sunt sigură că e mai bine să-l laşi pe autor să se prezinte cu propriile-i cuvinte:
"Doiflori era turist. Primul întâlnit vreodată în lumea Discului. Turist, decise Vânturache, însemnă idiot."
M-am hotărât pe loc că un autor care vorbeşte atât de ireverenţios despre personajele sale merită citit. Am cumpărat "Culoarea magiei" şi am descoperit o lume plată, purtată de patru elefanţi cocoţaţi pe spinarea unei broaşte ţestoase, într-un univers "de mâna a doua"; o lume în care vrăjitorii sunt laşi şi profitori, în care turiştii au patru ochi, iar bagajele au sute de picioruşe şi un comportament vicios.
Reaper Man
Autor: Terry Pratchett
Rating: 
(ediţia în limba engleză)

În primul şi în primul rând, trebuie să-i mulţumesc lui Robert, internet superstar, care mi-a împrumutat cartea în weekend şi m-a provocat să o citesc într-o singură zi şi să-i fac recenzie azi. Se pare că am reuşit. Spuneţi-i să mai scrie pe blog.
Am început să realizez, după trei romane din seria Discworld (bine, două romane şi o bandă desenată), că ficţiunea lui Terry Pratchett este mai mult critică socială decât comedie. Este o critică socială foarte amuzantă şi plină de giumbuşlucuri lingvistice, dar în esenţă este o tragi-comedie. Personajele se complac în ignoranţa lor comică, de cele mai multe ori au semi-revelaţii pe care le ignoră în final, iar "lumea Disc" stă într-o balanţă precară pe spatele ţestoasei gigantice care călătoreşte prin spaţiu.
În Reaper Man această critică socială este mai evidentă, deoarece cartea nu este atât de amuzantă per total. Lucrurile se complică în Discworld atunci când Moartea este înlocuită din funcţie de Auditors of Reality (nu am ideea care e traducere în română - Controlorii Realităţii?), nişte entităţi colectiviste (cam ca editorii de pe wikipedia) care trebuie să se asigure că lumea funcţionează cum trebuie. [Citeste tot Articolul]
Guards! Guards!
Autor: Terry Pratchett (roman); Stephen Briggs (adaptare); Graham Higgins (ilustratii)
Rating: 
Niciodată nu sunt sigur de unde să încep atunci când e vorba de Terry Pratchett, deoarece opera sa se auto-ironizează la un asemenea nivel încât orice comentariu în plus e de prisos. Se spune că sursa umorului e tragicul, şi acest lucru se vede în finalul din Guards! Guards!, ba chiar pe tot parcursul romanului (a adaptării grafice, în cazul de faţă).
Credeam că e aproape imposibil să transformi un roman Discworld într-o bandă desenată, dar Graham Higgins şi-a pus în gând să-mi arate că mă înşel. Adevărul e că nu ştii până nu încerci. Roger Bannister a fost primul atlet care a alergat mila în mai puţin de patru minute, pentru că a crezut că poate s-o facă. O lună mai târziu John Landy i-a urmat exemplul. Câteodată e nevoie doar de o schimbare de paradigmă. Graham Higgins şi Stephen Briggs au înghesuit întreg romanul Guards! Guards! în 120 de pagini superb desenate şi colorate, rămânând complet fidel materialului original, iar eu mă bucur că m-am înşelat.
"Dintre toate oraşele din toată lumea, a trebuit să zboare în al meu!" spune Căpitanul Vimes, privind dragonul imens care plonjează asupra caselor din Ankh-Morpork. Intriga se învârte în jurul unui cult secret care invocă un dragon, pentru a-l detrona pe Patricianul oraşului şi a pune un rege în locul său, deşi nu au idei prea clare despre cum funcţionează monarhia. Desigur, dragonul scapă de sub control, Patricianul are şi el un plan, iar fraierii din Garda oraşului sunt prinşi la mijloc. În final toate întorsăturile comice pe care le ia acţiunea formează un comentariu acid la adresa monarhiei, sau oricărei forme de guvernământ, iar în spatele umorului şi personajelor excentrice se ascund nişte adevăruri nu foarte amuzante.
Stilul lui Higgins e foarte potrivit pentru subiectul acestui roman grafic. Personajele (mai ales cele din Gardă) au un aer foarte "necioplit", cu trăsături fizice exagerate, care le dau un aer la fel de ridicol ca replicile lor. Vimes nu arată deloc cum mi l-am imaginat când am citit Night Watch, dar are un farmec aparte; la fel şi Vetinari. Excepţia o face dragonul, care posedă un aer foarte graţios şi are mişcări foarte fluide (vezi scena din palat). Singurele lucruri care m-au deranjat au fost trecerile uneori bruşte de la un panou la altul, care fac unele scene să pară neclare în desfăşurare. La fel şi unele dialoguri care par grăbite. Presupun că e din cauza cantităţii enorme de material ce a trebuit înghesuit în cele 120 de pagini.
Mă bucur foarte mult că am văzut cum arată personajele din Discworld în viziunea unui artist atât de talentat precum Higgins, iar Briggs merită lăudat pentru atenţia care a acordat-o adaptării romanului. Colaborarea lor a dat naştere unui aventuri vizuale captivante şi la fel de amuzante ca romanul original. Mi-ar place să văd toate romanele Discworld primind acest tratament.
Nici un dragon nu a fost rănit în scrierea acestei recenzii.
Citeşte primele şase pagini ale romanului grafic pe amazon.co.uk
Scrisă de Cristi Mitran
Scotidusii liberi
Autor: Terry Pratchett
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Bagabontu"™ ăista pe Pratchett nu vrea să se lase, domne. Iar subsemnatu"™ cronicar nu vrea să se lase nici el şi tot înghite fără nici un fel de jenă absolut orice scrijeleşte bătrânul Terry. Iar această activitate nu se lasă decât cu rânjete şi zâmbete ascunse, hohote abia potolite şi în general cu un sentiment de nebunie generală.
De data aceasta, se pare că a venit rândul unor scoţieni în miniatură puşi numai pe generat haos cu cât mai multă productivitate, a unei fetiţe viitoare vrăjitoare bătrână cu potenţial, a unei Regine rele cu crize de identitate şi mai ales a unui broscoi vorbitor foarte inutil în orice aventură imaginabilă. Toată această adunătură mai sus menţionată, în frunte cu Tiffany va pornit la drum în căutarea fratelui acesteia, răpit pare-se de o fiinţă cu intenţii nu-tocmai-bune şi care din când în când încearcă să cucerească lumea cu vrăjile ei.
Toate aventurile ce urmează sunt un amalgam de basme întoarse pe dos, poveşti arhicunoscute pe care nici autorii lor nu le-ar mai recunoaşte nici loviţi în cap cu o tigaie (singura armă adevărată din arsenalul bietei Tiffany) şi nebunie generală în stilul clasic al lui Pratchett. Adică ceva ce admiratorii bătrânului pişicher nu trebuie să rateze sub nici o formă iar cei ce nu-l cunosc pe nebunatic trebuie să găsească şi să citească imediat.
PS. Nu pot decât să-mi scot chipiul şi să mă plec cu admiraţie în faţa unei traduceri absolut uluitoare făcută cu o mare atenţie la detalii şi o plăcere deosebită. Se simte în fiecare pagină un condei de profesionist impecabil. Bravo Cristinei Jinga!
O recenzie de: Dan Radulescu
Uluitorul Maurice si rozatoarele lui educate
Autor: Terry Pratchett
Rating: 
Conform unei numărători pe care nu o mai bagă nimeni în seamă oricum, avem în faţă volumul numărul 28 din Lumea Disc. Mie îmi vine greu să cred că bătrânelul acela simpatic a reuşit să scrie atâtea volume (şi multe altele). Aşa că voi pleca de la premisa că are nişte prieteni cronicari care călătoresc prin Lumea Disc şi îi trimit poveştile pe care le aud. Nu de alta, dar de data asta chiar s-a sărit calul" adică şobolanul vroiam să zic. În primul rând duse au fost străzile murdare ale Ankh-Morporkului, nici urmă de vreun vrăjitor sau orice altceva din arsenalul cunoscut al înţeleptului Pratchett. În al doilea rând, unde este descrierea mea favorită cu A"™Tuin? (şi apropo"™" ce este cu atâtea pagini despre Lumea Disc în Wikipedia?)
Nimic nu mai e în regulă în cartea asta. Adică Maurice pare băiat de treabă. Singura problemă este că e motan. Keith pare şi el băiat bun. Şi chiar este un băiat, dar are o adunătură de amici care mai de care mai gri. Adică vreau să zic" o adunătură de şobolani. Iar şobolanii aceştia sunt înfiorători de bine crescuţi. Dacă îi punem pe toţi la un loc, nu credeţi că o să se întâmple ceva necurat? Sau ceva absurd de nostim? Ei bine, nici eu nu am crezut până când am citit despre aventurile lui Maurice şi ale rozătoarelor lui educate (mai mult sau mai puţin).
PS. În nota finală a cărţii, bietul Pratchett recunoaşte că a cam exagerat cu strângerea de informaţii despre şobolani. Sincer, după ce am terminat cartea, am ajuns să-i dau dreptate. Uneori strică să ştii prea multe.
O recenzie de: Dan Radulescu




